S-a stins patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim

S-a stins patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim, a decedat in dimineata zilei de marti. Sfantul Sinod a confirmat pe site-ul sau oficial decesul patriarhului, care a survenit in jurul orei 04.00, in spitalul Lozenet, din Sofia unde fusese internat in vederea efectuarii unui tratament de durata. Maxim, intronizat in 1971, a implinit pe 29 octombrie 2012 varsta de 98 de ani. Avand in vedere varsta inaintata a patriarhului Maxim, presa bulgara vehicula de mult timp speculatii privind numele urmatorului patriarh bulgar. Nu fara importanta este faptul ca, potrivit unor dezvaluiri recente ale Comisiei de investigare a dosarelor fostei ‘Darjavna Sigurnost’ (Securitatea de Stat), un numar de 11 din cei 15 membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare au colaborat cu fostele servicii secrete comuniste. Singurii patru episcopi fara trecut securist sunt patriarhul Maxim şi mitropolitii oraşelor Silistra, Loveci şi Plovdiv. Presa bulgara considera ca, in urma acestor dezvaluiri, şansele mitropolitului Loveciului, Gavrail, sa devina noul patriarh au crescut semnificativ, avand in vedere faptul ca acesta este unul dintre foarte putinii inalti prelati fara trecut securist. Alti posibili candidati sunt mitropolitul Varnei, Kiril, şi cel al Plovdivului, Nikolai. Numele ambilor au fost insa implicate in scandaluri mediatice

Share our work
Lupu: regiunea transnistreana trebuie sa aiba statut special

Lupu: regiunea transnistreana trebuie sa aiba statut special

Presedintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat luni seara ca regiunea separatista transnistreana terbuie sa aiba un statut special. „Cand vorbim despre statutul regiunii transnistrene, nimeni, in opinia mea, nici pe malul drept si nici pe cel stang nu contesta faptul ca Transnistria trebuie sa aiba un statut special”, a spus Lupu in cadrul lui interviu pentru tiras.ru. „In opinia mea, partile s-au cam axat pe forma: autonomie, federatie, confederatie, etc. Aceasta nu este o abordare foarte productiva, deoarece una si aceeasi forma poate presupune un continut si o umplutura diferite. De aceea, propun sa schimbam accentele si sa incepem negocierile in a discuta continutul”, a spus Marian Lupu. Potrivit presedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Federatia Rusa ar trebui sa fie parte la misiunea de pacificare civila sub mandat international. „Reprezentantii Federatiei Ruse trebuie sa faca parte din cadrul acelor structuri care pot si trebuie sa consolideze dialogul intre parti si sa ajute la solutionarea conflictului transnistrean”, a mai spus oficialul de la Chisinau. „Astfel, neavand o amenintare reala militara, nici din partea Chisinaului, si nici din partea Tiraspolului, logic apare problema transformarii misiunii de mentinere a pacii, care presupune prezenta persoanelor inarmate, cu o alta misiune de un grad calitativ mai ridicat, cum ar fi o misiune de civili observatori sub mandat international,” a mai spus Presedintele Parlamentului. Totodata, Lupu si-a exprimat speranta ca in viitorul apropiat din regiune va fi evacuata tehnica militara grea, care influenteaza psihologic negativ asupra locuitorilor din zona.

Share our work
Der Spiegel: Mafia ruseasca va beneficia de banii europenilor pentru salvarea Ciprului

Der Spiegel: Mafia ruseasca va beneficia de banii europenilor pentru salvarea Ciprului

Oligarhii rusi si mafia care spala bani vor fi printre principalii beneficiari au unui plan european de salvare a Ciprului, scrie revista germana Der Spiegel, care citeaza un raport al serviciilor germane de informatii (BND). „In special bogatii Rusiei, care si-au plasat banii murdari in insula mediteraneana, vor profita de acest ajutor” european, scrie saptamanalul german Der Spiegel in editia de luni, subliniind reticentele opozitiei social-democrate germane in aprobarea planului de salvare pentru Cipru din cauza acestui motiv. Numerosi oameni de afaceri rusi, atrasi de nivele de impozitare moderate – chiar daca Ciprul si-a pierdut usor din reputatia sa de paradis fiscal dupa intrarea in UE, in 2004 – au plasat sume importante in bancile cipriote, explica Der Spiegel. In total, 21 de miliarde de euro au fost investiti in Cipru in 2011 de acesti oligarhi rusi, respectiv o cifra superioara PIB-ului anual al insulei (17,8 miliarde de euro). „Rusii iubesc Ciprul probabil nu doar pentru vremea sa. Acolo, cutiile de scrisori sunt inca anonime, bancile tac si impozitele sunt reduse”, scrie saptamanalul, care noteaza usurinta cu care insula acorda cetatenia cipriota. „Un plan de ajutor pentru Cipru ar putea fi criticat sever”, potrivit unui membru al guvernului german, citat de revista. Luni dimineata, intr-o conferinta de presa, purtatorul de cuvant al ministerului german al Finantelor a declarat ca aceasta chestiune a spalarii banilor murdari va fi abordata in cadrul negocierilor pe care le are Cipru cu troica (FMI, UE, BCE) pentru obtinerea unui plan de salvare in valoare de 10 miliarde de euro. BCE si Comisia Europeana nu au dorit sa faca vreun comentariu.

Share our work
SMURD s-ar putea extinde si peste Prut

SMURD s-ar putea extinde si peste Prut

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, si subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii din Romania, Raed Arafat, au discutat luni, la Chisinau, despre crearea in Republica Moldova a unui serviciu similar SMURD (Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare). Potrivit lui Filat, un SMURD in Republica Moldova este necesar pentru asigurarea cu servicii calitative in caz de urgenta. ‘Suntem constienti de necesitatea crearii unui astfel de serviciu in tara noastra. Din discutiile pe care le-am avut cu angajatii Ministerului Sanatatii, acestia au apreciat pozitiv experienta SMURD in gestionarea situatiilor de urgenta. Parteneriatul nostru in ceea ce tine de implementarea acestui proiect va fi bazat pe actiuni concrete, nu doar discutii’, a declarat Filat, potrivit unui comunicat al guvernului.

Instruire in Romania

Autoritatile romane isi manifesta interesul fata de acordarea asistentei in cadrul crearii SMURD in Republica Moldova, iar la etapa initiala ar putea fi puse in aplicare proiecte-pilot, a declarat, la randul sau, Raed Arafat. ‘Un grup de medici din Republica Moldova ar putea beneficia de o instruire la institutiile abilitate din Romania, pentru a se familiariza cu modul in care este pus in aplicare serviciul unic de urgenta. De asemenea, la Chisinau ar putea fi create doua sau trei echipe-pilot de acordare a asistentei in regimul respectiv’, a afirmat oficialul roman. De asemenea, Raed Arafat a subliniat ca se impune o baza legislativa de creare a SMURD in Republica Moldova. Totodata, subsecretarul de stat a mentionat ca Romania este dispusa sa implementeze programul transfrontalier de asistenta urgenta, ceea ce presupune dotarea cu tot necesarul a institutiilor abilitate de acordare a asistentei medicale urgente, inclusiv cu un elicopter care va deservi atat Republica Moldova, cat si zone din Romania. Raed Arafat a semnat luni cu ministrul sanatatii de la Chisinau, Andrei Usatii, Planul de actiuni 2012-2013 in domeniul sanatatii si stiintelor medicale.

Share our work
OSCE isi intensifica eforturile in dosarul transnistrean

OSCE isi intensifica eforturile in dosarul transnistrean

Presedintia irlandeza a OSCE si Misiunea OSCE in Moldova au organizat, luni, o vizita de lucru de trei zile, la Chisinau si Tiraspol, a mediatorilor si observatorilor la negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean in formatul «5+2», transmite Infotag. Reprezentantii OSCE, Ucrainei, Rusiei, SUA si ai Uniunii Europene vor avea intrevederi cu responsabilii de cel mai inalt rang de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a se informa mai bine asupra situatiei in teritoriu. Intrevederile cu demnitarii de varf ai Republicii Moldova, Prim-ministrul Vlad Filat, Presedintele Parlamentului, Marian Lupu, si reprezentantul politic la procesul de negocieri, Eugen Carpov, vor avea loc la Chisinau, in zilele de 5 si 6 noiembrie. Pe 7 noiembrie, delegatia se va intalni la Tiraspol cu liderul autoproclamatei Republici Moldovenesti Nistrene, Evgheni Sevciuc, cu reprezentantul politic la procesul de negocieri, Nina stanschi, cu copresedintii grupurilor de lucru pentru consolidarea masurilor de incredere. La negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean participa partile – R.Moldova si Transnistria, mediatorii – Rusia, Ucraina, OSCE, si observatorii – UE si SUA. Urmatoarea runda de negocieri pentru reglementarea transnistreana va incepe la Dublin, la sfarsitul lunii noiembrie. Dialogul intre Chisinau si Tiraspol a fost reluat la inceputul anului 2012, dupa o pauza de sase ani. Cu toate acestea, Moscova joaca un rol din ce in ce mai activ in regiune si se transforma din mediator intr-un avocat al Tiraspolului, al carui regim separatist il sprijina fatis.

Share our work
BERD trimite la Chisinau 10 milioane de euro pentru eficientizare energetica

BERD trimite la Chisinau 10 milioane de euro pentru eficientizare energetica

In contextul in care Republica Moldova este fortata de presiunile Rusiei de a continua eforturile pentru interconectarea energetica la retele Uniunii Europene, institutiile bancare europene intind o mana Chisinaului. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a oferit Republicii Moldova 10 milioane de Euro sub forma de credite pentru a reduce pierderile de energie termica, potrivit Moldpres. Agentia de stat precizeaza ca prin intermediul unei banci din Republica Moldova, BERD a deschis doua linii de creditare pentru persoane fizice si juridice. Liniile de creditare vor fi oferite in baza programelor Finantarea Eficientei Energetice in sectorul rezidential si Finantarea Eficientei Energetice II. Astfel, clientii din Republica Moldova vor putea investi in echipamente eficiente energetic atat pentru proprietarii de locuinte, cat si pentru business. Aceasta va permite reducerea consumului de energie, impulsionarea dezvoltarii economice a intreprinderilor, cresterea competitivitatii si cresterea veniturilor, adauga sursa. Republica Moldova este una dintre tarile cu cele mai mari emisii de carbon din Europa din cauza costurilor mari si a pierderilor de energie cauzate de echipamentele uzate si infrastructura energetica.

Share our work