UE nu impune sanctiuni Ucrainei, SUA dau o rezolutie pentru protestatarii de la Kiev

UE nu impune sanctiuni Ucrainei, SUA dau o rezolutie pentru protestatarii de la Kiev

UKRAINE-UNREST-EU-RUSSIA-POLITICS-DEMO

Sefii diplomatiilor europene din spatiul UE, reuniti luni la Bruxelles, au exclus pentru moment impunerea de sanctiuni regimului de la Kiev, reafirmand insa ca eventualitatea unei astfel de masuri ramane in cazul in care situatia in fosta republica sovietica se va deteriora. „Noi suntem de acord asupra faptului ca nu este necesar, deocamdata, sa se ia o decizie privind impunerea de sanctiuni”, a declarat ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier, la incheierea intalnirii de la Bruxelles. ‘Dar, daca vom vedea ca (presedintele Viktor) Ianukovici si puterea sa blocheaza dialogul, va trebui sa evocam sanctiuni’, a precizat el. In concluziile reuniunii lor, ministrii subliniaza, totodata, ca UE va continua ‘sa urmareasca cu foarte mare ingrijorare criza politica din Ucraina’ si ‘va fi gata sa raspunda rapid in cazul in care situatia se va deteriora’. sefii diplomatiilor din UE au insistat, de asemenea, asupra necesitatii formarii ‘unui nou guvern unitar’ care sa fie in masura sa procedeze ‘la reforme constitutionale pentru a da mai multa putere parlamentului si pentru a pregati alegeri corecte si libere’.

In sprijinul Pietei Independentei

In paralel, SUA au adoptat luni o rezolutie de sustinere a aspiratiilor ‘europene’ ale poporului ucrainean, lansand tuturor partilor un apel la calm. Documentul a fost adoptat de catre Camera Reprezentantilor cu majoritate de 381 de voturi pentru si numai 2 contra, afirma ca alesii ‘sprijina aspiratiile democratice si europene ale poporului ucrainean, precum si dreptul acestuia de a-si alege liber viitorul, fara intimidari sau teama’. Rezolutia denunta in preambul violenta reprimare a manifestatiilor proeuropene de la Kiev, hartuirea si violenta impotriva ziaristilor. Textul subliniaza ca ‘refuzul presedintelui Viktor Ianukovici de a purta un dialog consecvent cu liderii opozitiei a provocat mai multe zile de violenta, a dus la mai multi morti si sute de raniti, precum si numeroase acuzatii de brutalitati comise de politie’. Camera ‘cere Statelor Unite si Uniunii Europene sa ii avertizeze pe liderii ucraineni ca persoanele care autorizeaza sau comit violente impotriva manifestantilor pasnici vor fi personal trasi la raspundere’, insistand ca ‘toate partile sa se implice intr-un dialog constructiv si durabil’. In acelasi comunicat, republicanii acuza presupusa implicare a Rusiei in interceptarea convorbirilor telefonice ale diplomatilor americani si europeni.

Share our work
Oficial UE: „Nu suntem naivi, stim ca Rusia incearca sa cumpere parti din Moldova”

Oficial UE: „Nu suntem naivi, stim ca Rusia incearca sa cumpere parti din Moldova”

graham watsonLiderul ALDE din PE, Graham Watson, raportor in dosarul Acordului de Asociere UE-R.Moldova, a declarat recent intr-un interviu pentru Europa Libera ca Europa este vigilenta si intelege foarte bine miscarile Rusiei in Republica Moldova. „Suntem o democratie, si nu vom accepta nici o tara ca membru daca populatia acestei tari nu doreste sa intre in UE. Asa ca este treaba politicienilor din Moldova sa ii convinga pe oameni. Guvernul de la Chisinau a spus foarte clar ca autoritatile din Gagauzia nu au avut drepul constitutional sa organizeze referendumul. Nu suntem naivi. stim ca Rusia incearca sa cumpere parti din Moldova pentru a stopa procesul de integrare europeana. Noi incercam sa le oferim cetatenilor moldoveni o viata de libertate si prosperitate, pe care rusii, ca sa fim sinceri, nu o ofera”, a declarat Watson. El a mai declarat ca UE nu va accepta ca Moldova sa fie divizata intre UE si Rusia, la fel ca Ucraina. „Nu suntem pregatiti sa lasam ca Moldova sa fie divizata, jumatate sa mearga catre Rusia si jumatate catre UE, exact cum nu suntem pregatiti sa vedem ca acelasi lucru se intampla cu Ucraina. Credem ca cel mai bine pentru cetatenii acestor tari este sa se apropie de UE”, a completat oficialul UE.

Share our work
Ucraina sta la mana promisiunilor financiare ale Rusiei

Ucraina sta la mana promisiunilor financiare ale Rusiei

ianukovici putin a2eDupa ce a renuntat la parcursul sau european, Kievul asteapta acum bani de la Moscova, transe care intarzie pe fondul instabilitatii politice din Ucraina. Rusia va acorda a doua transa din ajutorul de 15 miliarde de dolari promis Ucrainei dupa numirea noului sef de Guvern la Kiev, o decizie in acest sens fiind luata la intalnirea dintre presedintii Vladimir Putin si Viktor Ianukovici de la Soci, scrie cotidianul ucrainean Segodnia. Potrivit publicatiei citate, care citeaza surse din anturajul presedintelui ucrainean, cei doi lideri au avut la Soci doua intalniri si nu una, cum se anuntase anterior: presedintele Viktor Ianukovici a ajuns la Soci joi seara, iar ulterior a avut o discutie de doua ore cu liderul rus in resedinta acestuia din oras. Intalnirea presedintelui Vladimir Putin cu omologul ucrainean este insa mentionata intr-un comunicat scurt dat publicitatii de Kremlin, care face referire la o intrevedere „la stadion”, cu prilejul deschiderii Jocurilor Olimpice de iarna, in timp ce Presedintia ucraineana a pastrat tacerea in legatura cu discutiile presedintelui Ianukovici cu liderul rus. Sursele citate de cotidianul Segodnia afirma insa ca intalnirea celor doi lideri „a confirmat ca acordurile din 17 decembrie (privind ajutorul financiar rus, care vizeaza credite in valoare de 15 miliarde de dolari si reducerea cu o treime a pretului la furnizarea gazelor) raman in vigoare, dar situatia din Ucraina trebuie sa fie clarificata”. „Pentru Kremlin, nu este important cine va fi premier. Trebuie doar sa fie clar cine este responsabil pentru respectarea acordurilor din decembrie”, scrie Segodnia. „in aceasta situatie, o noua transa de doua miliarde de dolari va fi deblocata la sfarsitul lunii februarie”, adauga cotidianul ucrainean. Publicatia de la Kiev sugereaza ca in acest moment discutiile de la Kiev vizeaza formarea noului Guvern de catre majoritatea parlamentara controlata de Partidul Regiunilor al presedintelui Ianukovici.

Share our work
Ucraineni cer in continuare demisia lui Ianukovici la Kiev

Ucraineni cer in continuare demisia lui Ianukovici la Kiev

ukraine-protest-1215-horizontal-galleryProtestele continua la Kiev, acolo unde circa 70.000 de manifestanti ai opozitiei s-au reunit duminica la pranz in Piata Independentei. Militantul torturat Dmitro Bulatov, care in prezent primeste ingrijiri in Lituania, s-a adresat direct prin telefon multimii, vocea sa auzindu-se la difuzoarele din Maidan. „Nu intentionam sa ne predam. Vom merge mai departe”, a declarat el, precizand ca vorbeste dintr-un spital. Manifestantii au raspuns cu aplauze. Numarul lor este comparabil cu cel observat in timpul unor manifestatii similare, organizate in urma cu o saptamana, dar mai mic decat cel al marilor manifestatii din noiembrie, decembrie si ianuarie. Alti doi opozanti, intre care jurnalista Tetiana Ciornovol, victima unei agresiuni, au luat, de asemenea, cuvantul la inceputul acestei manifestatii ucrainene. Centrul Kievului este ocupat de mai multi contestatari de 80 de zile si este inconjurat de baricade. Igor Lutenko, rapit si batut in acelasi timp cu un alt opozant gasit mort, a declarat ca „toate rapirile si torturile nu au dat rezultate, Ciornovol, eu si Bulatov nu ne vom preda”, a declarat el. Liderii celor trei partide de opozitie principale, Vitali Kliciko, Arseni Iateniuk si Oleg Tiagnibok, ar urma sa ia cuvantul in cursul acestei reuniuni. Ucraina se confrunta cu o mișcare de contestare fara precedent dupa Revolutia Portocalie din 2004, dupa ce la sfarșitul lunii noiembrie autoritatile au decis sa suspende procesul de apropiere de UE, preferand o schimbare de directie spre Rusia. Actiunile de protest s-au radicalizat la 19 ianuarie, in urma adoptarii de catre parlament a unei serii de legi impotriva manifestantilor.

Share our work
Ianukovici ia in calcul si alegerile anticipate pentru calmarea spiritelor EuroMaidanului

Ianukovici ia in calcul si alegerile anticipate pentru calmarea spiritelor EuroMaidanului

 ianukovici a2Ianukovici ia in calcul si alegerile anticipate pentru calmarea spiritelor EuroMaidanuluiLiderul ucrainean Viktor Ianukovici ia in calcul si scenariul alegerilor anticipate in Ucraina pentru a dezamorsa situatia incordata din Piata Independetei din Kiev. Anuntul a fost facut marti de catre trimisul sau in Rada Suprema de la Kiev, Iuri Miroscenko, potrivit Interfax-Ucraina. Presedintele Ianukovici a evocat acest scenariu in cadrul unei intalniri cu deputatii Partidului Regiunilor saptamana trecuta, a precizat Mirosnicenko, in timp ce Ucraina este afectata de peste doua luni de un val de contestare fara precedent. El a explicat ca seful statului a evocat doua scenarii in vederea iesirii din criza, primul vizand „amnistierea manifestantilor arestati, in schimbul evacuarii institutiilor oficiale ocupate de protestatari, iar cel de-al doilea avand in vedere alegerile anticipate”. „Am votat legea amnistiei, insa, deocamdata, nu a fost pusa in aplicare”, a adaugat el. Opozitia de la Kiev nu a votat legea, in conditiile in care aceasta conditiona amnistierea manifestantilor de evacuarea prealabila a institutiilor oficiale si a cerut ca aceasta sa prevada eliberarea neconditionata a militantilor arestati. Iuri Mirosnicenko a afirmat ca puterea de la Kiev inca mai spera intr-o iesire din criza avand la baza primul scenariu, dar a mentionat ca si ce de-al doilea scenariu ramane pe masa.

Negocieri dure pentru slabirea prerogativelor prezidentiale

In paralel, opozitia de la Kiev ar vrea reducerea atributiilor prezidentiale in contextul negocierilor cu Ianukovici. Liderii opozitiei cer Parlamentului ucrainean revenirea la foste prevederi constitutionale, o situatie care ar conduce la reducerea statutului presedintelui la unul onorific. Opozitia cere ca presedintele sa nu mai poata decide numirea prim-ministrului si a guvernatorilor regionali. „Una dintre solutii ar fi redistribuirea atributiilor detinute de autoritati”, a explicat unul din liderii opozitiei, Vitali Kliciko. „Trebuie sa facem modificari rapid si sa revenim la constitutia din 2004, pentru a reduce puterile presedintelui”, a declarat liderul nationalist Oleh Tiahnibok.

Share our work
SUA si UE strang bani pentru a repune pe picioare Ucraina

SUA si UE strang bani pentru a repune pe picioare Ucraina

J.-Kerry-and-C.-Ashton-in-VilniusSUA si UE pregatesc un plan vast de ajutor financiar pentru Ucraina, a declarat sefa diplomatiei europene Catherine Ashton, citata de Wall Street Journal. UE si SUA ”dezvolta un plan — Planul Ucrainean, cum am sugerat ca ele sa-l numeasca, — care analizeaza ceea ce noi trebuie sa facem incepand de acum in diferite sectoare pentru a ameliora lucrurile”, a declarat Ashton, intervievata de cotidianul american pe marginea conferintei anuale de la Munchen (Germania) privind securitatea. Catherine Ashton, care este asteptata la Kiev in cursul acestei saptamani, n-a precizat suma ajutorului avut in vedere, ci a indicat doar ca ”cifrele nu vor fi modeste”. Ajutorul nu va consta doar in bani, a spus dna Ashton. Printre pistele retinute pentru a ajuta Ucraina, dna Ashton a mentionat posibilitatea de a oferi ”garantii” financiare, ajutoare pentru investitii sau sprijin pentru moneda ucraineana pentru a asigura stabilitatea sa. Guvernul ucrainean a preferat apropierea cu Rusia si a obtinut din partea Moscovei promisiunea unui ajutor de 15 miliarde de dolari pentru a-si mentine economia fragila pe linia de plutire, dar acest lucru nu s-a intamplat pana in prezent iar Moscova a anuntat ca va acorda banii numai dupa formarea unui nou guvern la Kiev.

Share our work