Kremlinul, acuzat de presiuni gazeifere

Kremlinul, acuzat de presiuni gazeifere

Gazprom, armă politică pentru Kremlin

Gazprom, armă politică pentru Kremlin

Republica Moldova este o victimă a eforturilor Rusiei de a utiliza gazele naturale pentru a-şi intimida vecinul mai mic, a declarat Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

„Vedem încercări din partea (companiei) Gazprom de a pune presiune politică” asupra guvernului moldovean, a afirmat Josep Borrell, citat de mass-media de la Chișinău.

Sprijin public

„În termeni globali, creşterile de preţ în întreaga lume nu sunt o consecinţă a utilizării livrărilor de gaze ca armă, dar în cazul Republicii Moldova – da, este”, a spus şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, într-o conferinţă de presă susţinută în comun cu premierul moldovean Natalia Gavriliţă, aflată într-o vizită la Bruxelles, unde a avut loc cea de-a şasea reuniune a Consiliului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova.

„În cazul Republicii Moldova, gazele naturale sunt folosite drept armă politică. (…) Nu putem compara criza gazelor naturale din Republica Moldova cu cea din Europa. Noi vom încerca să acordăm sprijin cetăţenilor”, a subliniat Josep Borrell.

„În cazul Republicii Moldova, trebuie să se ţină cont de caracteristicile politice … este o creştere semnificativă (de preţ) legată de probleme politice, fiind necesar sprijinul nostru”, a afirmat Borrell, subliniind că Uniunea Europeană este gata să susţină Chişinăul pentru a depăşi criza din sectorul energetic, iar ca exemplu al acestei disponibilităţi el a invocat consultările care au avut loc la Bruxelles pentru a examina situaţia şi a oferi sprijin pe termen mediu pentru Republica Moldova.

60 de milioane

„Sprijinul bugetar oferit va permite Republicii Moldova să ajute persoanele cele mai vulnerabile”, a spus Borrell, referindu-se la un grant de 60 milioane de euro din partea UE pentru Republica Moldova, convenit săptămâna aceasta, în sprijinul autorităţilor moldovene pentru a depăşi criza energetică.

„Am pus bazele unor obiective serioase. Am discutat despre consolidarea cooperării şi implementarea reformelor”, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, care a salutat planurile guvernului de la Chişinău de a aduce mai aproape Republica Moldova de UE.

Contractul privind livrările de gaze între Republica Moldova şi gigantul energetic rus Gazprom a expirat la sfârşitul lunii septembrie, iar cele două părţi nu au reuşit să se pună de acord asupra unui nou preţ, Chişinăul respingând oferta Gazprom de a dubla preţul la gaze în comparaţie cu tariful de până acum.

Gazprom joacă tare cartea NordStream-2

Gazprom joacă tare cartea NordStream-2

Moscova nu crede în lacrimi

Kremlinul a negat miercuri că gigantul rus de gaze ar utiliza negocierile cu autorităţile de la Chişinău în încercarea de a obţine concesii politice. Şeful diplomaţiei europene a respins acest argument, dar fără să detalieze în ce anume constă presiunea rusă.

Gazprom a avertizat că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova dacă Chişinăul nu va achita livrările anterioare.

La rândul său, Natalia Gavriliţă a spus că oficialii moldoveni continuă discuţiile cu Gazprom la Sankt- Petersburg şi speră să se ajungă la un contract pe termen lung „accesibil”.

„Republica Moldova este interesată de un contract pe termen lung şi la un preţ convenabil. Noi pledăm pentru un contract pe care să-l putem onora”, a subliniat şefa guvernului moldovean.

Eforturi la Chișinău

Totodată, premierul moldovean a mulţumit partenerilor europeni pentru asistenţa nerambursabilă în valoare de 60 de milioane de euro acordată Republicii Moldova pentru depăşirea crizei din sectorul energetic.

„Suntem recunoscători pentru susţinerea oferită în mod constant Republicii Moldova în promovarea independenţei şi securităţii energetice. E adevărat că dependenţa ridicată de importurile de gaze şi de energie electrică are drept consecinţă un nivel scăzut de securitate a aprovizionării, plasând ţara noastră printre cele mai vulnerabile din lume. Iată de ce, eforturile Cabinetului de miniştri pe care-l conduc sunt focusate pe diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze şi reformele necesare pentru integrarea Republicii Moldova pe piaţa europeană de energie. Suntem pentru relaţii de colaborare în sfera energiei predictibile atât cu partenerii noştri din est cât şi cu cei din vest”, a punctat Natalia Gavriliţa, citată într-un comunicat de presă difuzat de Guvernul său. (N.G.)

Share our work
Asociația Istoricilor din Republica Moldova, relansată la Chișinău

Asociația Istoricilor din Republica Moldova, relansată la Chișinău

Astăzi a avut loc la Chișinău Adunarea Generală a Asociației Istoricilor din Republica Moldova (AIRM). Manifestarea a acut loc în incinta Agenției pentru Știință și Memorie Militară din capitala Republicii Moldova.

Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea strictă a normelor sanitare, cu prezența fizică a unor membri și în formă de video-conferință.

Din grupul de inițiativă fac parte Viorel Bolduma, Oleg Chisiliov, Sergiu Gurin, Crina Harea, Ion Negrei, Anatol Petrencu, Gheorghe Postică, Ion Șișcanu, Mihai Tașcă, Viorica Negrei, Daniela Vacarciuc, Negru Gheorghe.

Printre temele discutate s-au numărat;

1. Raportul privind activitatea AIRM (a prezentat Anatol Petrencu);

2. Aprobarea Statutului AIRM.

3. Aprobarea inițiativei de a înveșnici numele profesorului Alexandru Moșanu, numind AIRM „Alexandru Moșanu”

4. Alegerea președintelui AIRM.

5. Alegera Comitetului de Conducere al AIRM.

6. Alegerea Comisiei de Cenzori.

În urma lucrărilor, doctorul habilitat în științe istorice Anatol Petrencu a fost ales în unanimitate în funcția de președinte a Asociației Istoricilor din Republica Moldova (AIRM).

Scopuri nobile

Conform statutului Asociației, organizația își propune, printre altele să sprijine:

a) Studierea profundă a trecutului poporului român, istoriei țării și celei universale, moștenirii istoriografiei naționale prin prisma obiectivă a adevărului istoric;

b) Lupta împotriva dictatului ideologic, monopolismului în studierea și tratarea problemelor importante ale istoriei, falsificării intenționate și politizării istoriei, stimulând discuțiile libere, pluralismul de idei și opinii;

c) Punerea în valoare a tuturor personalităților de seamă din istoria neamului;

d) Studierea istoriei localităților din R. Moldova și alte regiuni istorice populate de români, contribuirea la restabilirea denumirilor corecte ale localităților, străzilor etc.

e) Acordarea ajutorului organelor de resort în evidențierea și ocrotirea monumentelor de cultură și istorie națională: mănăstiri, biserici, cetăți, peșteri, valuri, gorgane, lespezi funerare, cimitire militare și civile, monumente de arhitectură, picturi murale etc.

f) Colectarea, sistematizarea și difuzarea materialelor documentare provenite de la martorii oculari ai evenimentelor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Foametei, deportărilor și colectivizării, Războiului URSS din Afganistan, Războiului agresiv al Federației Ruse împotriva R. Moldova, etc.; înveșnicirea memoriei victimelor totalitarismului comunist din localitățile R. Moldova;

g) Elucidarea aspectelor economice, politice și culturale din istoria R. Moldova în perioada regimului comunist de ocupație;

h) Susținerea grupurilor etnice din republică în scrierea istoriei lor adevărate, studierea mai profundă a limbilor lor naționale, precum și a limbii oficiale a R. Moldova – Limbii Române;

i) acordarea ajutorului la inaugurarea muzeelor naționale rurale și orășenești;

j) elaborarea și editarea manualelor de istorie, altor materiale didactice pentru instituțiile de învățământ din R. Moldova;

k) Întărirea legăturilor de colaborare între istoricii din R. Moldova și cei din România, din alte țări;

l) educarea cetățenilor R. Moldova, mai ales a tinerii generații, în spiritul dragostei față de Neam și Țară, formarea conștiinței naționale. (K.P.)

Share our work
Comrat, capitală culturală a CSI în 2023

Comrat, capitală culturală a CSI în 2023

Comrat, capitală culturală a CSI

Comrat, capitală culturală a CSI

Municipiul Comrat, reședința UTA Gagauz-Yeri din Republica Moldova, a fost desemnat capitală culturală a Comunității Statelor Independente (CSI) pentru anul 2023. Decizia a fost luată la şedinţa şefilor de stat din CSI, desfăşurată la finele săptămânii trecute în regim online, relatează mass-media regională.

Programul interstatal „Capitalele culturale ale Comunităţii” a fost lansat în anul 2011 şi, până în prezent, a fost realizat în majoritatea ţărilor membre CSI.

Pentru desemnarea oraşului cu acest titlu, în ţările membre se desfăşoară proceduri de selectare, în urma cărora este înaintată propunerea privind oraşul-candidat, la Consiliul pentru colaborarea umanitară al CSI.

Comrat este un oraș cu statut de municipiu, capitala regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova. Orașul este situat în sudul țării și are o populație de peste 20.000 de locuitori.

Limba rusă are statut oficial în autonomie. Regiunea găgăuză este cunoscută pentru sentimentele pro-ruse ale populației. Partidele de stânga, cu platforme electorale pro-ruse, au câștigat toate alegerile din ultimii 30 de ani. (Mihai Isac)

Share our work
Popescu, desant strategic la București

Popescu, desant strategic la București

România sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova

România sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu omologul său de la București, Bogdan Aurescu. „Am avut la București o nouă discuție productivă cu bunul prieten, omologul meu român Bogdan Aurescu. Am vorbit cu domnul ministru despre agenda de cooperare bilaterală și despre susținerea consecventă de către România a agendei noastre de reforme și a procesului de integrare europeană. Vom avansa în timpul apropiat în pregătirea foii de parcurs și a noului acord de asistență nerambursabilă. Ne dorim proiecte de infrastructură de care să beneficieze cetățenii Republicii Moldova și ai României – în primul rând infrastructură feroviară, rutieră, inclusiv construcția podurilor între cele două maluri ale râului Prut. Vom dinamiza inițiativele privind interconectările energetice și vom accelera liberalizarea prețurilor pentru convorbirile în roaming între cele două țări”, a mai precizat înaltul oficial de la Chișinău. (K.P.)

Share our work
Găgăuzia, proteste anti-guvernamentale

Găgăuzia, proteste anti-guvernamentale

După mitingul de duminică, 10 octombrie, organizat la Comrat, în susținerea procurorului general suspendat, arestat pentru 30 de zile, Alexandr Stoianoglo, mai multe grupuri de persoane au blocat traficul pe ambele sensuri la una dintre intrările în Găgăuzia. Acțiunea a durat câteva zeci de minute, poliția intervenind pentru deblocarea traseului.

După mitingul în sprijinul lui Alexandr Stoianoglo, zeci de automobiliști care s-au îndreptat spre Chișinău au întins drapelul Găgăuziei pe tot drumul și au blocat traficul pe ambele sensuri. S-au format ambuteiaje kilometrice, menționează presa locală.

Recent, bașcana UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a formulat o adresare publică către conducerea R. Moldova prin care „își exprimă îngrijorarea” în legătură cu suspendarea din funcție și reținerea procurorului general Alexandr Stoianoglo.

Stoianoglo, simbolul găgăuz

Pe 8 octombrie, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorului anticorupție Victor Furtună privind arestarea preventivă a procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Astfel, judecătorii au dispus plasarea lui Stoianoglo în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

La ieșirea din sala de judecată, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a declarat că „este o decizie ilegală” și că procurorii nu au înaintat „probe concludente”.

Procurorul anticorupție Victor Furtună susține că dacă nu existau suficiente probe, instanța nu a avea să admită demersul procurorilor privind acordarea a 30 de zile de arest în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Pe 5 octombrie curent, în jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții în clădirea Procuraturii Generale (PG), procurorul general Alexandr Stoianoglo, a fost escortat de mascații Serviciului de Informație și Securitate (SIS), fiind reținut pentru 72 de ore.

Descinderile de la PG și reținerea procurorului general au avut loc marți după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), în jurul orei 14:00, a admis o sesizare a deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Lilian Carp împotriva procurorului general și l-a desemnat pe procurorul anticorupție Victor Furtună pentru a investiga informațiile din sesizare. (Mihai Isac)

Share our work
Maia Sandu, desant diplomatic la ONU

Maia Sandu, desant diplomatic la ONU

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa la lucrările ONU

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa la lucrările ONU

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla în perioada 21-22 septembrie la New York, SUA, unde va participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, anunță Președinția de la Chișinău.

Miercuri, 22 septembrie, Maia Sandu va susține în plenul Adunării Generale a ONU un discurs (ora estimativă – 13.00/20.00 ora Bucureștiului).

De asemenea, la New York, șefa statului va avea mai multe întrevederi bilaterale cu înalți oficiali ai SUA și ai altor state. (K.P.)

Share our work