Filat, Lupu, Leanca si Timofti, cei mai influenti politicieni

Filat, Lupu, Leanca si Timofti, cei mai influenti politicieni

Premierul Vlad Filat este cel mai influent politician al lunii martie 2012 în „Top 50 cei mai influenţi politicieni din Republica Moldova”.
Acesta este urmat de preşedintele parlamentului, Marian Lupu. Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova s-a poziţionat pe locul patru în clasament, acesta fiind depăşit de către ministrul de Externe Iurie Leancă, care a urcat cinci poziţii faţă de topul lunii februarie.
Rezultatele topului, care a fost efectuat de Centrul de Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică „Politicon”, au fost făcute publice miercuri. Potrivit clasamentului, Filat şi Lupu îşi menţin şi în martie primele poziţii în topul celor mai influenţi politicieni, ca şi în luna februarie. Primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă a coborât trei poziţii în top şi s-a clasat pe locul şase, acesta fiind depăşit de liderul PL, Mihai Ghimpu, care s-a poziţionat pe locul cinci.

Voronin, pe locul nouă

Liderul opoziţiei parlamentare Vladimir Voronin, a coborât de pe locul cinci pe locul nouă al topului, acesta fiind depăşit de liderul socialiştilor Igor Dodon şi de prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc, care ocupă locurile şapte şi respectiv opt. Coborârea în top a liderului PCRM a fost apreciată de Anatol Ţăranu, director al „Politicon”, drept un rezultat al poziţiei pe care a ocupat-o PCRM în depăşirea crizei politice şi alegerea şefului statului.
Ţăranu a mai menţionat, la prezentarea topului, că locul înalt ocupat de Nicolae Timofti în clasament se datorează faptului că experţii au evaluat potenţialul politic al acestuia. „Timofti este un personaj nou pe scena politică şi o figură necunoscută. Capitalul său politic este la etapa incipientă de acumulare. În lunile următoare, avansarea lui în top este aproape iminentă” a opinat Ţăranu.
Topul celor mai influenţi politicieni prezintă o sinteză a notelor puse politicienilor de 31 de experţi. Politicienii au fost apreciaţi în funcţie de influenţa lor asupra deciziilor majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea lor în mass-media, dar şi perspectivele politice.

Share our work
Ministrul Dezvoltarii de la Bucuresti merge la Chisinau

Ministrul Dezvoltarii de la Bucuresti merge la Chisinau

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, va întreprinde începând de joi o vizită de două zile în Republica Moldova, la invitaţia omologului său de la Chişinău, Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.
În cadrul vizitei, ministrul Cristian Petrescu se va deplasa în localitatea Cotul Morii pentru a vizita casele construite cu sprijinul României, după inundaţiile din vara anului 2010, din fondurile alocate în cadrul Acordului de ajutor nerambursabil de 100 milioane euro acordat Republicii Moldova de către România. Este prima vizită a unui oficial român la Cotul Morii după finalizarea construcţiei caselor, potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Chişinău.
Luni, Senatul României a aprobat în unanimitate proiectul de lege privind Acordul semnat între Guvernul României şi cel al Republicii Moldova, privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.
În favoarea ratificării Protocolului s-au exprimat 90 de senatori, nefiind exprimate voturi împotrivă sau abţineri. În timpul şedinţei de plen, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a declarat că tema sprijinirii obiectivelor europene ale Republicii Moldova este una de “interes naţional” pentru România. La rândul său, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senat, Viorel Badea, a declarat că ratificarea proiectului reprezintă un pas spre “intrarea în normalitate în relaţia noastră cu Republica Moldova”. Proiectul de ratificare a celui de-al doilea Protocol Adiţional semnat între guvernele României şi Republicii Moldova a fost adoptat şi de Camera Deputaţilor, Senatul fiind în acest caz Cameră decizională.

Share our work
Ancheta ruseasca la Tiraspol pentru disparitia a 5,5 milioane de euro dintr-o banca

Ancheta ruseasca la Tiraspol pentru disparitia a 5,5 milioane de euro dintr-o banca

Investigatori de la Moscova care ancheteaza deturnarea a 160 de milioane de ruble (5,5 milioane de euro) din ajutorul umanitar acordat de Rusia regiunii separatiste transnistrene vor efectua perchezitii la unele banci din Transnistria, potrivit cotidianul rus Kommersant. Tribunalul Basmani din Moscova a emis deja un mandat de perchezitie, care se va desfasura la Banca Centrala transnistreana si la Biznesinvestbank, care a functionat anterior cu numele Gazprombank, potrivit cotidianului. Anchetatorii rusi vor de asemenea sa o interogheze pe fosta directoare a Bancii Centrale transnistrene Oksana Ionova, care a fost retinuta recent la Tiraspol, capitala republicii separatiste. Noua conducere transnistreana a promis ca le va acorda asistenta anchetatorilor rusi. Liderul transnistrean Evgheni sevciuk a declarat ca autoritatile sunt pregatite sa ia in considerare extradarea in Rusia a lui Oleg Smirnov, fiul fostului lider transnistrean Igor Smirnov, pentru a fi interogat privind posibila sa implicare in acest caz. Anchetatorii rusi suspecteaza ca Oleg Smirnov si asociatul sau, fostul director adjunct al Bancii Centrale transnistrene Oleg Brizitki, au deturnat 5,5 milioane de dolari in perioada 2008-2009, din ajutorul umanitar acordat de Rusia pentru pensionarii din regiune. Un dosar penal a fost deschis in Rusia impotriva lui Smirnov si a asociatului sau, la sfarsitul lui octombrie 2011, dar nici unul dintre ei nu s-a prezentat in cadrul anchetei. Comitetul rus de ancheta a afirmat ca banii deturnati au fost transferati de la Banca Centrala transnistreana la Biznesinvestbank, care era controlata atunci de Oleg Smirnov. Acesta are cetatenie rusa si mai multe proprietati la Moscova. El detine de asemenea mai multe companii, a precizat politia. Tatal sau, Igor Smirnov, a fost liderul Transnistriei timp de 20 de ani. In septembrie 2011, el si-a anuntat candidatura pentru un al cincilea mandat, dar a pierdut alegerile in fata lui Sevciuk.

Conturi inghetate pentru Smirnov

Comitetul de ancheta din Rusia a decis inghetarea conturilor fostului lider transnistrean Igor Smirnov, cu o valoare de 800.000 de dolari, relateaza Jurnal de Chisinau, in editia electronica de miercuri. Actiunea Comitetului de ancheta de la Moscova face parte din ancheta privind delapidarea ajutoarelor financiarea rusesti de catre Oleg Smirnov, fiul fostului lider transnistrean. Acesta este anchetat in Rusia pentru delapidarea a 160 de milioane de ruble din ajutorul umanitar acordat de Moscova Transnistriei. Rusia acorda ajutor umanitar Transnistriei de la sfarsitul lui 2007. Marti, actualul lider de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, a declarat ca este dispus sa il extradeze pe Oleg Smirnov Rusiei.

Share our work
Sevciuk face lobby pentru un consulat al Rusia in Transnistria peste capul Chisinaului

Sevciuk face lobby pentru un consulat al Rusia in Transnistria peste capul Chisinaului

Autoritatile separatiste de la Tiraspol nu renunta la dorinta de a avea un Consulat rusesc in Transnistria, chiar daca Chisinaul a declarat de nenumarate ori ca nu va permite aparitia unei misiuni diplomatice intr-o zona necontrolata. Liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk asteapta rezolvarea problemei de la noul trimis al Moscovei in regiune, Dmitri Rogozin. „Acum cea mai importanta problema pentru noi este lipsa unui consulat rusesc in Tiraspol. Cei 150 de mii de cetateni ai Rusiei intampina mari dificultati la perfectarea pasapoartelor. „Speram ca dupa desemnarea lui Rogozin drept reprezentant al Rusiei in Transnistria, aceasta problema care persista de zeci de ani va fi rezolvata. Oficialul va apara mai activ interesele cetatenilor rusi si transnistreni”, a declarat Sevciuk, citat de agentia Olvia Press. El a mai enumerat careva probleme care trebuie sa fie rezolvate, din sectorul economic, al transportului, dar si al invatamantului. Principala chestiune fiind inscrierea absolventilor transnistreni in universitatile din Federatia Rusa. „Chisinaul impiedica de 20 de ani deschiderea unul consulat al Federatiei Ruse la Tiraspol, dar Rusia nu poate incalca normele internationale pentru a face acest lucru”, declara in urma cu circa doua luni ambasadorul rus la Chisinau, Valeri Kuzmin, si a fost facuta in cadrul unei intrevederi cu presedintele Sovietului Suprem din Transnistria, Anatoli Kaminski. „Unul dintre subiecte in cadrul negocierilor cu Moldova este deschiderea unui consulat general la Tiraspol, dar la acest capitol avem un zid in fata. Vom continua discutiile, dar deocamdata nu avem posibilitate sa deschidem o reprezentanta oficiala aici”, a spus Kuzmin. Diplomatul rus a mentionat ca s-a creat o situatie dificila din cauza crizei de colaboratori diplomati calificati. Totodata, Kuzmin i-a asigurat pe transnistreni ca, in perspectiva, problema unui punct al consulatului rus la Tiraspol va fi rezolvata, in scopul asigurarii deservirii transnistrenilor in ceea ce priveste perfectarea actelor.

Share our work
Sevciuc vrea să-l extrădeze pe fiul lui Smirnov

Sevciuc vrea să-l extrădeze pe fiul lui Smirnov

Oleg Smirnov, extradat de Tiraspol

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, ar putea să-l extrădeze pe Oleg Smirnov, fiul mai mic al predecesorului său, Igor Smirnov, autoritătilor Federatiei Ruse, în cazul unei solicitari oficiale din partea acestora. „Dacă Rusia va solicita ajutor legislativ, noi vom ajuta” a declarat Sevciuk în cadrul unei conferinte de presă, citat de mass-media rusa. Potrivit lui, legislatia din asa-numita republică transnistreană va fi modificată, pentru a-i putea trage la răspundere penală pe functionarii infractori.
Reamintim ca in toamna anului trecut, o Comisie de anchetă din Rusia a deschis un dosar penal pe numele fiului lui Smirnov, acuzându-l că ar fi furat aproape 160 de milioane de ruble rusesti din ajutorul umanitar acordat de-a lungul anilor de către Rusia autoritatilor de la Tiraspol. Potrivit anchetei, Oleg Smirnov are viză de reşedinţă la Moscova, dispunand de cetăţenia Federatiei Ruse. Comitetul de anchetă a constatat că din banii furaţi Oleg Smirnov a cumpărat câteva apartamente în Moscova şi o vilă de lux în zona exclusivista Odinţov din apropierea Moscovei. Anchetatorii ruşi, citati de mass-media regionala, au mai declarat că Oleg Smirnov vrea să se eschiveze de la anchetă, şi în prezent, este plecat din Federatia Rusa. În dosar mai figurează sotia acestuia, Marina Smirnova, fostul presedinte al băncii centrale transnistrene, Oxana Ionova, care în prezent este retinută într-un izolator din Tiraspol, percum si adjunctul ei, Oleg Briziţki.

Share our work
Amnesty International R Moldova: Victimele evenimentelor din 7 aprilie nu si-au găsit dreptatea

Amnesty International R Moldova: Victimele evenimentelor din 7 aprilie nu si-au găsit dreptatea

Victimelor torturilor din timpul protestelor din 7 aprilie 2009 de la Chişinău nu li s-a făcut încă dreptate, iar problemele de sistem nu au fost înlăturate, potrivit unui raport lansat marţi la Chişinău de Amnesty Internaţional.
Datele au fost incluse în raportul „O problemă nerezolvată: combaterea torturii şi a relelor tratamente în Republica Moldova”. Acesta a fost realizat de Amnesty International. Raportul reiterează problemele de sistem evidenţiate în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 – durata excesivă a detenţiei preventive, condiţiile de detenţie inadecvate, eşecul procurorilor în a examina prompt şi eficient plângerile ce ţin de comportamentul poliţiei, etc.
„Eşecul continuu al autorităţilor în a asigura justiţia în cazul încălcărilor flagrante din aprilie 2009 prezintă o dovadă clară că problema fundamentală a impunităţii pentru tortură şi alte rele tratamente nu a fost rezolvată”, a declarat Heather McGill, cercetător Amnesty International pentru Republica Moldova.
Raportul oferă şi un şir de recomandări care ar putea ajuta autorităţilor să combată impunitatea poliţiştilor, precum punerea cu prioritate la dispoziţia justiţiei a tuturor celor responsabili pentru încălcările drepturilor omului din aprilie 2009, dar şi înăsprirea pedepsei pentru tortură. De asemenea, Amnesty International îndeamnă autorităţile să instituie o agenţie independentă care ar urma să investigheze toate plângerile ce ţin de încălcarea drepturilor omului de către poliţie.
În timpul protestelor din 7 aprilie 2009 poliţia a reţinut cel puţin 600 de persoane, sute din ele fiind bătute la arestare şi în incinta secţiilor de poliţie supraaglomerate. Însă, în atenţia Procuraturii Generale au parvenit 108 plângeri, din care numai 58 au ajuns la judecată. Magistraţii au pronunţat decizii de condamnare numai în două cazuri, în ambele aplicându-se pedepse cu suspendare. Până acum 19 poliţişti au fost achitaţi.

Share our work