Romanii din Ucraina: Kievul cere Bucurestiului sa nu mai elibereze pasapoarte

Romanii din Ucraina: Kievul cere Bucurestiului sa nu mai elibereze pasapoarte

Ministerul de Externe al Ucrainei a cerut României să sisteze eliberarea de paşapoarte cetăţenilor ucraineni din mai multe regiuni ale ţării, a declarat marţi, la o conferinţă de presă la Kiev, purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Voloşin.
„Acei cetăţeni ai Ucrainei care primesc paşapoarte româneşti comit o infracţiune, iar un astfel de delict trebuie să fie sancţionat. Poziţia Ministerului ucrainean de Externe în această problemă rămâne neschimbată. Noi ne opunem de mai mult timp dublei cetăţenii. Am explicat în mod repetat omologilor noştri români că eliberarea de paşapoarte în masă în regiunile de frontieră ale Ucrainei constituie un pas lipsit de amiciţie la adresa ţării noastre”, a subliniat diplomatul ucrainean, într-o declaraţie preluată de mai multe media locale şi din Rusia.
Reprezentantul diplomaţiei Kievului a evidenţiat că, „astăzi, relaţiile dintre Ucraina şi România trec printr-o renaştere. Acestea sunt mult mai bune decât acum câţiva ani, dar problema cetăţeniei nu a fost eliminată”. În realitate, în Ucraina nu sunt chiar atât de mulţi etnici români, potrivit acestuia. De multe ori, unii ucraineni îşi trec în paşaportul ucrainean naţionalitatea „român” deşi provin din Republica Moldova.
Acest lucru poate fi un motiv potenţial pentru acordarea statutului de limbă regională limbii române în mai multe zone de la graniţa de vest a Ucrainei, a subliniat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean. „Vom face totul pentru a controla acest proces. Este o chestiune de competenţa SBU. Vom continua dialogul cu România în această privinţă”, a mai spus diplomatul menţionat

Share our work
Sevciuk, pe urmele sefului Securitatii transnistrene a lui Smirnov

Sevciuk, pe urmele sefului Securitatii transnistrene a lui Smirnov

Serviciile Secrete din Transnistria au demarat o actiune penala impotriva lui Vladimir Antiufev, fost sef al Securitatii de Stat in timpul guvernarii lui Igor Smirnov, pentru abuz de putere, potrivit Novai Reghion, relateaza PRO TV Chisinau. „In perioada decembrie 2011-ianuarie 2012, la comanda lui Vladimir Antiufeev, au fost distruse documente secrete ale Departamentului Securitatii de Stat (MGB) din Republica Moldoveneasca Nistreana. in urma acestor actiuni ilegale, au fost aduse prejudicii securitatii interne si externe a regiunii”, potrivit Serviciilor Secrete transnistrene. Potrivit aceleiasi surse, institutia dispune de informatii privind abuzurile financiare comise de Antiufeev, in domeniul reglementarii si controlului valutar. Luni, atât Vladimir Antiufeev, cât si Igor Smirnov, au fost acuzati in Rusia de trafic de arme, rapiri de persoane si escrocherii financiare, la cererea reprezentantului special al liderului de la Tiraspol in Federatia Rusa, generalul Mihail Bergman. „in mâinile lui Antiufeev este concentrata toata puterea reala din Transnistria. Se pare ca el este conducatorul real al Republicii Moldovenestri Nistrene. El este cel care poate da ordine oricui, chiar si ministrului Apararii, general-locotenentul S.G. Hajeev, rolul lui Igor Smirnov fiind de a semna documentele puse pe masa lui”, scria Mihail Bergman. La alegerile pentru Duma de stat a Rusiei din 2004, Vladimir Antiufeev s-a aflat pe pozitia a patra pe listele electorale ale Partidului Liberal-Democrat condus de Vladimir Jirinovski. Procurorul General al Republicii Moldova a deschis in 2004 un dosar penal pentru punerea in libertate a unui subaltern de-al sau, acuzat de mai multe asasinate si actiuni subversive impotriva Republicii Moldova, iar Uniunea Europeana i-a interzis deplasarea in spatiul comunitar, considerându-l raspunzator pentru tergiversarea solutionarii politice a conflictului transnistrean.

Share our work
R Moldova: Fortele speciale americane, antrenament comun cu Batalionul Fulger

R Moldova: Fortele speciale americane, antrenament comun cu Batalionul Fulger

Un grup de militari din cadrul forţelor speciale ale Armatei SUA şi din Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger” al Armatei Naţionale a Republicii Moldova au lansat marţi, în premieră, un exerciţiu de antrenament comun.
Programul exerciţiului „Joint Combined Exercise Training 2012” include antrenamente la cercetarea specială, planificarea operaţiilor în terenul de luptă, practicarea metodelor de pătrundere în încăperi cu utilizarea substanţelor explozive şi improvizate, precum şi salturi cu paraşuta (sistemele de paraşutare MC-5) din aeronavele aflate în dotarea Armatei Naţionale.
„Instruirea pe care o primim din afara ţării este foarte utilă pentru noi, mai ales în domeniul acţiunilor în teatrele de luptă. Armata SUA are suficientă experinţă în acest domeniu cu care se va împărtăşi în cadrul acestui training. Totodată, sperăm şi colegii americani să preia elemente din pregătirea de luptă a militarilor noştri”, a afirmat maiorul Radu Burduja, comandantul Batalionului cu Destinaţie Specială.
Brian Kemp, comandantul grupului de forţe speciale al Armatei SUA, a mulţumit militarilor Armatei Naţionale a Republicii Moldova pentru ospitalitate. În context, Kemp şi-a exprimat convingerea că colaborarea dintre armatele Republicii Moldova şi a SUA se va consolida prin organizarea diferitor exerciţiilor bilaterale, iar trainingul lansat marţi va fi o dovadă în acest sens. Exerciţiul „Joint Combined Exercise Training 2012” face parte din cadrul Programului Parteneriat pentru Pace şi se desfăşoară în perioada 1-21 iunie.

Share our work
2800 de locuri in universitati pentru romanii din afara granitelor

2800 de locuri in universitati pentru romanii din afara granitelor

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat prin ordin de ministru pentru anul universitar 2012-2013 un număr de 2800 de locuri în universităţile de stat din România pentru tineri de origine română din Republica Moldova, din alte state învecinate şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă , MECTS a aprobat în acest sens 1910 locuri, dintre care 700 cu bursă, iar 1210 fără bursă. Acestora li se adaugă alte 390 de locuri destinate extensiilor universitare care funcţionează în Republica Moldova (Bălţi şi Cahul) sub coordonarea Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, respectiv a Universităţii ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi.
Prin acelaşi ordin, MECTS a alocat, separat, 500 de locuri în universităţile de stat din România pentru tinerii de origine română din Republica Moldova care au obţinut diplomă de bacalaureat în România. Dintre acestea, 300 de locuri sunt cu bursă, iar 200 fără bursă şi fără plata taxelor de şcolarizare.

Share our work
Presa de la Chisinau, mai libera in drumul spre UE

Presa de la Chisinau, mai libera in drumul spre UE

Republica Moldova ramane in grupul tarilor cu un regim hibrid / de tranzitie impreuna cu Albania, Bosnia, Ucraina si Georgia, potrivit datelor din ultimul raport realizat de Freedom House din 2012, intitulat „Statele in stare de tranzitie” (Nations in Transit). Potrivit expertilor Freedom House, unicul capitol la care Republica Moldova se bucura de progres este „mass-media independenta”. Punctajul acordat tarii noastre pentru aceasta categorie s-a imbunatatit de la 5,5 la 5,0. Trebuie de mentionat ca potrivit schemei de calculare a punctajelor, un punct inseamna gradul maxim de libertate, iar sapte puncte – cel mai scazut nivel al libertatii. „Acest an nu a fost fara de succese in spatiul ex-sovietic. In Republica Moldova, spre exemplu, piata mass-media a continuat sa se diversifice, iar radiodifuzorul public a devenit mult mai profesionist”, constata autorii raportului. Ca si anul trecut cel mai prost Republica Moldova sta la capitolul „Coruptie” (cu 6 puncte), iar cel mai bine la capitolul „Societatea civila” (cu 3.25 puncte). Scorul mediu general pentru situatia democratiei in tara noastra s-a imbunatatit nesemnificativ de la 4.96 la 4.89.

Share our work
Fule: Cetatenii Republicii Moldova vor putea calatori in UE fara vize

Fule: Cetatenii Republicii Moldova vor putea calatori in UE fara vize

Stefan Fule, comisarul european pentru Extindere, a declarat marti ca cetatenii Republicii Moldova ar putea calatori fara vize in statele Uniunii Europene intr-o perioada scurta de timp, dar ca decizia depinde de statele membre, relateaza postul Europa Libera. Fule a facut aceasta declaratie la Chisinau, unde a participat marti la o reuniune informala a Parteneriatului Estic (PaE). El a spus ca, dintre fostele republici sovietice incluse in parteneriat, Republica Moldova este lider si ar putea incheia negocierile de asociere cu Uniunea Europeana anul viitor. Potrivit paginii electronice a agentiei Moldpres, Stefan Fule a mai declarat ca negocierile pe tema Acordului de Asociere cu UE ar putea fi finalizate catre anul 2013. „Negocierile pe marginea Acordului de Asociere si a Acordului de liber schimb ar putea fi finalizate catre anul 2013. si la capitolul liberalizarea regimului de vize, Republica Moldova este intr-o pozitie buna. Ea ar putea beneficia de acesta intr-o perioada scurta de timp. Termenul de acordare a acestui regim liberalizat depinde de statele membre ale UE dar si modul de implementare a reformelor de catre Moldova”, a apreciat Fule. Comisarul a adaugat ca nu intamplator a fost ales Chisinaul pentru prima reuniune a Dialogului Informal in cadrul Parteneriatului Estic, R. Moldova fiind lider in acest parteneriat. in cadrul discutiilor informale care au avut loc marti, oficialii europeni dar si reprezentantii diplomatiei din tarile PaE au facut o evaluare a rezultatelor reformelor intreprinse in statele partenere dupa summitul PaE de la Varsovia, au discutat despre modul de implementare a Foii de Parcurs pentru Parteneriatul Estic, au identificat noi oportunitati de cooperare si consolidare a dialogului pentru perioada de pana la urmatorul summit al PaE, din 2013.

Share our work