Dosarul nuclear: Iranul avertizeaza Israelul

Dosarul nuclear: Iranul avertizeaza Israelul

Liderul suprem iranian, Ali Khamenei, a avertizat duminică Israelul că orice atac împotriva instalaţiilor sale nucleare „va cădea ca un trăsnet pe capul” statului evreu.
„Dacă conducătorii sionişti vorbesc de o acţiune militară împotriva Iranului, fac acest lucru pentru că sunt înspăimântaţi (…) şi mai vulnerabili ca niciodată. Orice decizie proastă (…) va cădea ca un trăsnet pe capul lor”, a spus ayatollahul Khamenei într-un discurs rostit cu ocazia celebrării morţii imamului Khomeiny, fondatorul Republicii Islamice. Israelul şi Statele Unite au afirmat de mai multe ori în ultimele luni că nu exclud atacuri militare împotriva instalaţiilor nucleare din Iran dacă negocierile în curs între marile puteri şi Teheran nu duc mai rapid la o soluţie diplomatică.
Liderii iranieni au repetat la rândul lor că Teheranul va riposta în caz de atac prin lansarea de rachete împotriva Israelului, duşmanul lor declarat. De asemenea, liderul suprem i-a acuzat pe occidentali că recurg la „minciuni” în legătură cu pericolul nuclear iranian numai pentru că „le este frică de Iranul islamic”.
„Mediile politice şi mass-media internaţionale spun că Iranul nuclear este periculos. Eu spun că este o minciună. Lor le este frică nu de Iranul nuclear, ci de Iranul islamic”, a spus acesta. Liderul suprem iranian nu s-a referit direct la negocierile nucleare în curs cu marile puteri în vederea rezolvării crizei pe cale diplomatică, dar a afirmat că Iranul „va continua pe calea progresului politic, ştiinţific sau tehnologic”. El a afirmat, de asemenea, că severele sancţiuni economice aplicate de occidentali „nu au niciun efect şi nu pot opri poporul iranian”, ele nu fac decât „să mărească ura poporului” faţă de occidentali.

Share our work
Egipt: Mubarak, inchisoare pe viata

Egipt: Mubarak, inchisoare pe viata

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost condamnat, sâmbătă, la închisoare pe viaţă pentru implicare în uciderea unor manifestanţi, cu ocazia mişcării de protest care a cuprins lumea arabă la începutul anului trecut.
Aceeaşi sentinţă a fost pronunţată şi împotriva fostului ministru de interne Hosni el-Adli. În schimb, au fost achitaţi toţi cei şase foşti demnitari egipteni judecaţi în acelaşi dosar cu Hosni Mubarak pentru crime în violenţele sângeroase generate de mişcarea de protest declanşată anul trecut în Egipt. De asemenea, faptele de corupţie imputate fiilor fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, Alaa şi Gama, au fost prescrise, a declarat sâmbătă preşedintele tribunalului din Cairo.
Hosni Mubarak, singurul lider judecat personal pentru evenimentele violente regionale de anul trecut, se declara nevinovat de acuzaţiile ce i-au fost aduse: implicare în uciderea a peste 800 de manifestanţi şi corupţie. La apelul tribunalului, înfiinţat la Academia de Poliţie din Cairo, Hosni Mubarak, cu ochii ascunşi în spatele unor ochelari negri, a răspuns „prezent”, întins pe o targă instalată în boxa acuzaţilor.
Pentru a asigura siguranţa procesului şi a lui Hosni Mubarak persoanal au fost mobilizaţi aproximativ 5.000 de poliţişti şi 2.000 de soldaţi. Fostul şef al statului egiptean era închis într-un spital militar de lângă Cairo şi a fost adus cu elicopterul la locul de judecată. Momentul anunţării verdictului a fost transmis în direct de postul public de televiziune.
Verdictul intervine între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, primele după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak. În cea de-a doua rundă a scrutinului, care se va desfăşura în zilele de 16 şi 17 iunie, se vor înfrunta Mohammed Morsi, reprezentant al organizaţiei Fraţii Musulmani, şi ultimul prim-ministru al lui Mubarak, Ahmad Shafiq.

Proteste la Cairo

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a primit duminică în penitenciarul Tora uniforma sa de deţinut, a doua zi după condamnarea la închisoare pe viaţă pentru moartea manifestanţilor în timpul revoltei care l-a înlăturat de la putere în 2011. Gardienii penitenciarului Tora, în sudul Cairo, i-au făcut poza de identitate judiciară, i-au atribuit un număr şi i-au înmânat uniforma albastră de prizonier, conform agenţia oficială Mena.
Mubarak, în vârstă de 84 de ani, aflat până acum în arest preventiv într-un spital militar din apropiere de Cairo a fost transferat după condamnarea sa în închisoarea de la Tora. Autorităţile penitenciarului au respins cererea fostului preşedinte de a continua să primească tratament în cadrul spitalului. Conform responsabililor cu securitatea şi televiziunii de stat, fostul preşedinte a avut o problemă de sănătate la sosirea sa sâmbătă la penitenciarul Tora şi a refuzat plângând să părăsească elicopterul pentru a intra în clădire.
Mubarak şi ministrul său de Interne Habib el-Adli au fost condamnaţi sâmbătă la închisoare pe viaţă pentru moartea a aproape 850 de manifestanţi anul trecut. În schimb, şase foşti înalţi responsabili au Ministerului de Interne au fost achitaţi. Parchetul a anunţat duminică că va face apel la verdictele date în procesul fostului preşedinte.

Share our work
Rusia, pregatita de concesii in fata Ucrainei in domeniu energiei

Rusia, pregatita de concesii in fata Ucrainei in domeniu energiei

Negocierile in vederea revizuirii contractelor cu monopolul rus Gazprom, care durau de peste doi ani, s-au urnit, in sfarsit, din punctul mort, a declarat joi vicepremierul ucrainean Nikolai Azarov. Acesta a dat de inteles ca acorduri care ii convin partii ucrainene ar putea fi elaborate inainte de 27 iunie, cand la Donetk va avea lor o sedinta a Comisiei interguvernamentale pentru economie la nivel de premieri. In aceste conditii, noile acorduri vor fi date pentru semnare presedintilor la sfarsitul lui iulie, in timpul intrunirii la Kiev a Comisiei interstatale pentru cooperare. Azarov nu a dezvaluit amanunte ale negocierilor avute la Ashabad cu omologul sau rus Dmitri Medvedev. Pentru presa el a declarat doar ca ‘liderii Rusiei au acceptat sa analizeze in mod serios argumentele partii ruse referitor la livrarile de gaz rusesc in Ucraina si sa revina in viitorul apropiat la revizuirea contractului, care in prezent pune Ucraina in conditii concurentiale inechitabile’Cu doua zile inainte, directorul ‘Naftogaz Ukraini’, Evgheni Bakulin, a declarat ca partea ucraineana solicita nu reduceri de pret, ci revizuirea contractului dezavantajos, semnat in 2009. Partea ucraineana considera ca problema o constituie formula injusta de calculare a pretului, cu o baza de calcul exagerat de ridicata. Din acest motiv, gazul pentru Ucraina costa cu mult mai mult decat pentru tari europene mai indepartate de Rusia. in trimestrul doi al acestui an pretul pentru Ucraina a ajuns la 450 de dolari, cu tot cu reducerea de 100 de dolari obtinuta in urma acordurilor de la Harkov.

Preturi ridicate

Pretul ridicat la gaz a devenit o grea povara pentru economia ucraineana, subliniaza expertul in probleme energetice Valentin Zemlianski. in opinia sa, Kievul nu va putea rezista prea mult si va trebui sa faca unele concesii. Mass-media a informat deja despre conditiile Gazprom: crearea unui consortiu pentru transportul gazului, in cadrul caruia partea rusa sa detina la jumatate controlul asupra sistemului ucrainean de gazoducte si sa aiba acces la piata interna de gaz. Separat se discuta posibilitatea inchirierii depozitelor subterane de gaz ale Ucrainei. ‘Toate convergeau catre scenariul belarus, pe care partea ucraineana nu dorea sa-l accepte. Acum, insa, in conditiile boicotului initiat de reprezentanti ai UE fata de puterea de la Kiev si relatiilor tensionate cu SUA, precum si a dificilei situatii economice interne, nu poate fi exclus nici un viraj politic in directia Rusiei, nici concesii fata de Gazprom’, opineaza Zemlianski. in opinia expertului, compania rusa ar putea fi interesata in primul rand de depozitele de gaz ucrainene, cu o capacitate totala de inmagazinare de circa 32 miliarde de metri cubi. Cu toate acestea, reprezentantii puterii, resping aceste speculatii. ‘Zvonurile sunt lansate de opozitie. Kievul nu va face niciun fel de concesii care sa lezeze interesele nationale, fie ca este vorba despre cedarea catre Gazprom a depozitelor de gaz sau de implicarea Rusiei in privatizarea unor obiective de pe teritoriul Ucrainei’, a declarat Aleksei Plotnikov, deputat al Partidului Regiunilor. Recent, ministrul energeticii al Ucrainei, Iuri Boiko, le-a propus tarilor europene, in cadrul unui interviu acordat postului de televiziune CNN, sa-si pastreze gaz pentru nevoile lor in depozitele ucrainene. ‘Acesta va fi cu adevarat un pas eficient in vederea preintampinarii situatiei cu livrarea de gaz rusesc sub cantitatile contractate’, a declarat Boiko.

Cerinte mai putine

Potrivit lui Zemlianski, aceasta propunere ar putea schimba radical situatia. ‘inainte europenii cumparau gaz rusesc la granitele Ucrainei cu tarile UE, iar Gazprom platea catre Naftogaz servicii pentru tranzitul pe teritoriul ucrainean. Noua schema ar putea include pe ordinea de zi a negocierilor ruso-europene in domeniul gazului faptul ca tarile occidentale sa cumpere gaz la granita ruso-ucraineana si sa achite ele insele catre Naftogaz serviciile de tranzit si cele pentru pastrarea gazului. in aceasta situatie, pozitiile Ucrainei s-ar consolida semnificativ’, subliniaza expertul pentru Nezavisimaia Gazeta. in opinia altui specialist in probleme energetice, Ghennadi Riabtev, este prematur sa se vorbeasca despre revizuirea schemelor existente. ‘In ceea ce priveste cooperarea cu Naftogaz, partenerii europeni care insista asupra reorganizarii companiei o considera in forma sa actuala ‘netransparenta’ si, prin urmare, insuficient de sigura. Pana cand reforma Naftogaz nu se va incheia, este putin probabil sa se poata vorbi in mod serios despre noi scheme si perspective financiare’, considera specialistul. in acelasi timp, cei doi experti intervievati de Nezavisimaia Gazeta converg in opinia ca monopolul rus Gazprom formuleaza fata de partea ucraineana cu mult mai putine cerinte decat partenerii europeni. Riabtev nu exclude posibilitatea ca in etapa actuala Rusiei sa-i convina urmatorul schimb: revizuirea contractelor in domeniul gazului contra dreptului de a inchiria depozitele subterane ucrainene pentru o perioada indelungata.

Share our work
Timofti vrea ca opozitia sa aiba dreptul de a forma o data pe luna ordinea de zi a Legislativului

Timofti vrea ca opozitia sa aiba dreptul de a forma o data pe luna ordinea de zi a Legislativului

Despre aceasta a declarat consilierul pentru comunicare publica, purtatorul de cuvant al presedintelui Republicii Moldova, Vlad turcanu, in cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Ping-pong politic ineficient cu alternare de roluri. Cultura relatiilor politice guvernare – opozitie parlamentara” organizate miercuri de Info-Prim Neo. „Legile apar ca urma unor situatii in care niste conflicte nu se pot solutiona si atunci se lanseaza o initiativa legislativa pe care se incearca a se reglementa o situatie si noi avem niste parghii prin care se poate chema la calm, adica exista forme de institutionalizare a relatiei dintre gruparile politice”, a spus Vlad turcanu. Potrivit consilierului, acum se va face inca o incercare de a se institutionaliza acest act de comunicare printr-o lege a opozitiei parlamentare, proiect care se afla pe masa presedintelui si care va fi facut public intr-un viitor previzibil. „in acest proiect exista o prevedere care se refera la dreptul opozitie de a avea partea leului in cateva institutii publice autonome cum ar fi Comisia Electorala Centrala, Curtea de Conturi si Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Nu este o forma noua de a oferi opozitie niste structuri”, a spus Vlad turcanu. Referitor la dreptul opozitiei parlamentare de a forma ordinea de zi, Vlad turcanu a spus ca asemenea practici au fost folosite si in trecut, dar dupa 2009 sunt proiecte de legi care nici macar nu ajung sa fie discutate. „O solutie ar fi ca opozitia sa formeze o lista de proiecte care sa poata sa fie discutata de catre deputati”, a declarat consilierul presedintelui. „Din pacate se ajunge sa se institutionalizeze ceea ce in mod normal s-ar putea reglementa fara sa se stampileze un document”, a comunicat Vlad turcanu. Pe parcursul dezbaterilor Vlad turcanu a precizat ca proiectul de lege care se afla pe masa presedintelui este elaborat de Partidul Socialistilor din Republica Moldova. Expertii prezenti la dezbatere au apreciat gestul socialistilor de a nu-si atribui meritele exclusive pentru elaborarea unui proiect si de a gasi o cale judicioasa de promovare a acestui prin intermediul sefului statului in ipostaza acestuia de mediator intre diferite forte politice din tara. Ciclul de dezbateri publice organizate de Agentia Info-Prim Neo” face parte din proiectul „Dezvoltarea culturii politice in dezbateri publice”, sustinut de Fundatia germana Hanns Seidel.

Share our work
Romania ar putea expulza ambasadorul sirian

Romania ar putea expulza ambasadorul sirian

Romania ar putea expulza ambasadorul sirian din cauza violenţelor produse în localitatea Hula.
Propunerea ministrului de Externe, Andrei Marga, de a retrage ambasadorul României la Damasc şi de a-l expulza pe ambasadorul sirian la Bucureşti este corectă, însă autorităţile române trebuie să păstreze în statul arab aparatul tehnic necesar asistenţei pentru românii de acolo, a declarat, joi, premierul Victor Ponta. „Am discutat cu ministrul de Externe, e corectă propunerea domniei sale, ambasadorul trebuie să fie expulzat şi retras şi al nostru de acolo, dar în acelaşi timp trebuie să avem grijă să păstrăm la Damasc personal consular tehnic în zona consulară, pentru că acolo avem câteva mii de români, foarte multe femei căsătorite în Siria, copii. La nivel politic decizia e perfect corectă şi trebuie să o luăm, dar la nivelul protecţiei pe care noi trebuie să o oferim cetăţenilor români şi de origine română care trăiesc în Siria – şi nu e vorba de 50-100 de oameni, e vorba de mii de oameni, în special femei şi copii – neapărat trebuie să păstrăm la Damasc, să avem grijă de acei români care sunt acolo”, a spus Ponta.
Şeful Guvernului de la Bucureşti consideră că în Siria este vorba „de oameni ucişi de război civil şi lucrul ăsta e foarte grav”, transmite Agerpres. „Cred că este o poziţie corectă a noastră, ca ţară, pentru că încălcările fundamentale ale celor mai elementare norme de protecţie a drepturilor omului în Siria sunt evidente pentru toată lumea, aşa încât poziţia noastră nu putea să fie de a închide ochii faţă de ceea ce se întâmplă acolo”, a mai spus Ponta.

Solicitare către Preşedinţie

Ministrul de externe, Andrei Marga, a declarat, joi, că MAE a remis Preşedinţiei şi primului ministru propunerile de rechemare a ambasadorului român în Siria şi de expulzare a ambasadorului sirian în România. Şeful diplomaţiei a precizat că serviciile consulare ale României din statul arab vor fi menţinute, pentru a se putea acorda asistenţă cetăţenilor români aflaţi în Siria.
„În acest moment, Ministerul de Externe a remis autorităţilor statului propunerea de expulzare a ambasadorului Siriei şi rechemarea ambasadorului României, precum şi continuarea funcţionării serviciilor consulare, astfel încât populaţia din Siria, care deţine paşapoarte româneşti, cetăţenii români aflaţi în Siria să poată beneficia de asistenţa normală din partea serviciilor noastre externe”, a declarat ministrul Andrei Marga. În urmă cu două zile, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Dan Petre l-a convocat la sediul MAE pe însărcinatul cu afaceri al Republicii Arabe Siriene la Bucureşti pentru a discuta pe marginea violenţelor produse în localitatea Hula.
„Secretarul de stat a condamnat ferm violenţele incalificabile comise, recent, în localitatea Hula, în apropierea oraşului Homs, soldate cu moartea a peste 100 de persoane, dintre care aproape jumătate copii. Secretarul de stat Dan Petre a exprimat profunda indignare faţă de astfel de acte, care sunt de natură să ameninţe inclusiv stabilitatea şi securitatea regională”, informa MAE. MAE de la Bucureşti a făcut apel la regimul sirian să înceteze de urgenţă orice formă de violenţă şi a solicitat punerea în aplicare cu rigurozitate şi în întregime a planului emisarului comun al ONU şi Ligii Statelor Arabe, Kofi Annan, în conformitate cu rezoluţia 2043 a Consiliului de Securitate al ONU, şi susţinerea în totalitate a misiunii de observare a ONU în Siria (UNSMIS).

Dezacord în UE

Autoritatile de la Ankara au ordonat diplomatilor sirieni sa paraseasca tara in termen de 72 de ore, a anuntat miercuri Ministerul de Externe de la Ankara. “Oficialii si diplomatii sirieni aflati la posturi in Turcia au fost informati (…) sa paraseasca Turcia in 72 de ore, incepand cu 30 mai”, potrivit unui comunicat. Aceasta decizie survine in urma unui ordin similar transmis diplomatilor sirieni din mai multe state occidentale.
Un dezacord între cei 27 a condus la o stranie situaţie la Bruxelles: ambasadorul Siriei în Belgia a fost declarat persona non grata, marţi 29 mai, dar acelaşi diplomat rămâne la post deoarece este şi reprezentant al ţării sale pe lângă Uniunea Europeană. Ministrul belgian al afacerilor externe, Didier Reynders, s-a aliniat marţi poziţiei adoptate, între alţii, de Paris, Berlin şi Londra.
Întrunit în aceeaşi zi pentru a aborda dosarul sirian după câteva zile de la masacrul de la Hula  Comitetul Politic şi de Securitate (COPS), care reuneşte ambasadorii celor 27 de state membre ale UE, nu a adoptat o poziţie comună în ceea ce priveşte expulzarea ambasadorilor. Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, a declarat miercuri că expulzarea ambasadorului sirian pe lângă UE nu era pe ordinea de zi.

Share our work
Siria: SUA condamna Rusia pentru ca livreaza armament regimului Assad

Siria: SUA condamna Rusia pentru ca livreaza armament regimului Assad

Ambasadorul american la ONU, Susan Rice, a denunţat joi livrările „condamnabile” de arme ale Rusiei către Siria.
„În ceea ce priveşte andocarea unei nave ruseşti care transporta arme, este în mod evident un subiect de îngrijorare dat fiind faptul că Guvernul sirian continuă să facă uz de forţă asupra propriului popor”, a declarat Susan Rice. O navă rusească ce transporta arme a sosit la sfârşitul săptămânii în portul sirian din Tartus, conform unor informaţii ale presei. Rusia este principalul aliat al Damascului dar şi principalul furnizor de arme. Moscova susţine că vânzările de arme sunt legale şi nu influenţează conflictul din Siria. De asemenea, Susan Rice a calificat drept „minciuni flagrante” primele concluzii ale unei comisii siriene care a anchetat masacrul din Hula şi care exonerează armata siriană de toată responsabilitatea.
Nava cargo rusă „Profesor Katsman”, care a ancorat la sfârşitul săptămânii trecut în portul sirian Tartus, a adus un transport de arme regimului preşedintelui Bashar al-Assad, susţine organizaţia pentru drepturile omului Human Rights First, indicând ca o dovadă în acest sens datele actualizate privind transportul maritim din ţară. Nava a descărcat armele în al doilea port ca mărime din Siria, pe fondul masacrulului din oraşul Hula, în care au fost ucişi cel puţin 116 de civili, în majoritate copii sub zece ani, potrivit organizaţiei.
Conform datelor Human Rights First, „Profesor Katsman” a ancorat sâmbătă, la 26 mai, la Tartus, după care a plecat spre portul Pireu din Grecia. Organizaţia a monitorizat nava între 25 şi 27 mai, iar din 26 mai echipajul navei ruse a oprit transmiţătorul instalat la bord AIS, care permite supravegherea navei. În acel moment, cargoul rusesc se afla la o distanţă de 20 de mile de portul Tartus, unde Rusia deţine un centru tehnic pe care doreşte să-l extindă la nivel de bază navală.
Ministerul rus de Externe a declarat că nu are informaţii despre navă şi încărcătura acesteia. Operatorul navei este compania belgiană Inok NV, iar proprietarul de drept Compania de transporturi maritime din Sankt Petersburg. Preşedintele Consiliului director al acesteia este de o lungă perioadă actualul ministru adjunct al transporturilor din Rusia, Viktor Olerski, care a renunţat la cetăţenia belgiană pentru funcţia ministerială.

Share our work