Transnistria, “cetatea asediată” în febra alegerilor

Transnistria, “cetatea asediată” în febra alegerilor

Cuplul prezidential Sevciuk-Stanski este puternic contestat de opozitie

Cuplul prezidential Sevciuk-Stanski este puternic contestat de opozitie

La sfârşitul acestei săptămâni, pe data de 29 noiembrie, în Transnistria va avea loc un nou scrutin electoral. Alegerile de duminică sunt un joc cu miză mică (pentru populaţie), într-o pseudo-ţară cu regim prezidenţial, în care puterea este concentrată în mâna structurilor de forţă, iar sforile sunt trase exclusiv de la Moscova.

Chiar dacă alegerile sunt ilegale şi departe de a fi corecte, ele nu trebuie ignorate, deoarece rezultatele scrutinului vor arăta tendinţele în politica din regiune, gradul de încredere faţă de regimul lui Şevciuk şi dacă acesta are şanse să-şi păstreze fotoliul în cadrul „prezidenţialelor” din 2016. Analiştii din regiune califică alegerile drept un “test/referendum asupra încrederii” în Şevciuk.

Inovaţii cu bătaie lungă

Numit “ziua alegerilor unice”, acest scrutin va fi primul în cadrul căruia vor fi votaţi atât aleşii locali, cât şi membrii „Sovietul Suprem al RMN”. Această modificare a survenit în urma unui decret al liderului transnistrean de anul trecut. Motivul acestei schimbări este dictat în primul rând de factorul economic precar în care se află regiunea, care este răvăşită de o criza economică prelungită, dictată de situaţia din Ucraina şi Moldova, dar şi de încăpăţânarea liderilor locali de a se împotrivi apropierii economice cu Uniunea Europeană.

Dar există şi un alt factor important, care ţine mai mult de tehnicile electorale, şi anume pregătirea pentru electorala din 2016. Chiar dacă autorităţile locale au o putere de decizie foarte mică, totuşi, un scor bun al echipei lui Şevciuk ar permite consolidarea partidului puterii, accesul la resursele administrative la nivel local, la pârghii de influenţă suplimentare care vor permite o vizibilitate mai bună în vederea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

O altă inovaţie a acestor alegeri este şi supravegherea video şi înregistrarea întregului proces electoral. Prin această mişcare, autorităţile transnistrene încearcă să se apropie de standardele internaţionale în domeniul electoral, pentru a avea un argument în plus în favoarea legalităţii şi legitimităţii alegerilor în regiune. Orice argument privind ilegalitatea alegerilor în Transnistria, Tiraspolul îl va combate cu faptul că a avut loc supravegherea video, nu au avut loc încălcări, iar procesul electoral este mai transparent şi mai democratic decât în Republica Moldova. O astfel de abordare este una eficientă şi cu siguranţă va fi utilizată în procesul de negocieri. Acest argument va fi pe larg utilizat atât pentru consumatorul intern, cât şi în dialogul cu reprezentanţii statelor şi a organizaţiilor internaţionale.

Câştigătorul ia totul

Duminică vor fi aleşi “deputaţii sovietelor orăşeneşti” şi “deputaţii săteşti”, preşedinţii săteşti, şefii administraţiilor săteşti şi “deputaţii Sovietului Suprem”. Alegerile vor avea loc în toate cele 7 unităţi teritorial-administrative din Transnistria, 5 raioane şi 2 municipii. La urne sunt aşteptaţi în jur de 400 mii de alegători.

Sistemul cu vot în Transnistria este unul uninominal majoritar relativ, în care alegerile au loc într-un singur tur, câştigătorul fiind declarat cel care obţine mai multe voturi decât oricare dintre contra-concurenți.

Sursele media au vociferat anumite temeri privind o posibilă rată foarte joasă de participare a alegătorilor, aceasta pe fondul unei decepţii generale în elita politică, a modului în care este condusă şi a situaţiei socio-economice grave în care se află la moment regiunea. În Transnistria, pentru validarea alegerilor este necesar ca la acestea să participe minim 25% din alegătorii înscrişi în listă. Chiar daca acest prag va fi depăşit, totuşi o rată mică de participare (de sub 30%) ar scădea din “legitimitatea” noului Soviet Suprem şi ar naşte discuţii privind capacitatea Transnistriei de a se auto-guverna. Să nu uităm că pentru a demonstra existenţa “statului transnistrean” şi a “poporului transnistrean”, liderii din regiune au utilizat rata de participare pe post de argument: 78-79% în “referendumuri”, 55-70% la “prezidenţiale” şi 45-50% în alegerile pentru “Sovietul Suprem”.

Trei pe un loc

Pentru cele 43 locuri în “Sovietul Suprem” au fost depuse 157 candidaturi, dintre care 139 au fost înregistrate, la 18 persoane li s-a refuzat înregistrarea, s-au retras sau nu au depus actele necesare. Iar, 30 de deputaţi din actuala legislatură vor concura pentru un nou mandat.

Principalii concurenţi cu şanse reale de a accede în “Sovietul Suprem” sunt cei promovaţi de partidul “Renaşterea(Vozrojdenie)” al lui Şevciuk şi partidul “Înoirea(Obnovlenie)”controlat de holdingul “Şeriff”. Celelalte partide şi grupuri politice din regiune nu se bucură de susţinerea maselor, iar şanse de a accede în forul legislativ îl au doar câteva persoane, printre acestea este Oleg Horjan, liderul Partidului Comunist Transnistrean, care candidează într-o circumscripţia electorală din orasul Tiraspol.

Deşi în spatele majorităţii candidaţilor stau partidele din regiune, totuşi, pentru a câştiga mai multe voturi, aceştia refuză să se identifice cu cercurile de influenţă din regiune şi se distanţează la maxim de partidele politice, care au reuşit să se compromită în ochii locuitorilor. Aceasta este în special problema partidului “Renaşterii(Vozrojdenie)” al lui Şevciuk, care la moment este în gravă pană de imagine în urma scandalurilor din ultimii ani care au implicat “Prezidentul” şi “Sovietul Suprem”.

Aceste particularităţi au dictat şi lista candidaţilor, astfel: 150 persoane s-au “auto-desemnat”, 3 persoane au fost înaintate de “colectivele muncitoreşti”, iar 4 de către “grupurile de alegători din comunitate”.

Lupta cu duşmanii externi

O particularitate a campaniei electorale în regiune este lipsa totală a unei forţe care ar milita pentru reunificarea cu Republica Moldova şi apropierea de Uniunea Europeană. Aceste subiecte sunt tabu şi nimeni nu îşi permite, fără să îi fie frică de consecinţe foarte grave, să vorbească deschis despre aşa ceva în Transnistria.

Toţi concurenţii electorali notabili au o poziţie strict pro-rusă şi pro-independenţă şi promovează vectorul de integrare în Uniunea Vamală Euroasiatică. Discursul la adresa “vecinilor” este unul dur şi nu lasă loc de concesii, Chişinăul şi Kievul fiind acuzaţi de “blocadă economică” şi făcuţi vinovaţi că provoacă o criză umanitară în regiune, dar şi de faptul că s-au vândut americanilor. Din această categorie fac parte şi declaraţiile belicoase ale lui Şevciuk la adresa “extremiştilor de la Chişinău şi Kiev” precum că armata transnistreană este gata de apărare.

Scopul unor astfel de declaraţii este de a mobiliza electoratul, dar şi de a păstra iluzia că nu există altă alternativă decât “reunirea cu Mama Rusie” şi integrarea în Uniunea EuroAsiatică. În acelaşi timp, denunţarea duşmanului extern şi alimentarea subconştientă a mitului “cetăţii asediate” permite, într-o oarecare măsură, devierea opiniei publice de la realităţile socio-economice.

Câştigătorul ia totul

Campania electorală este marcată de confruntarea dintre Şevciuk, prin partidul său “Renaşterea(Vozrojdenie)”, şi partidul “Înoirea(Obnovlenie)”, în spatele căruia stau interesele grupului de companii “Şheriff”.

De-a lungul ultimilor 4 ani, Sovietul Suprem a fost controlat de către “Obnovlenie”, care prin cei 25 de deputaţi loiali a reuşit să faulteze majoritatea propunerilor şi iniţiativelor venite din partea lui “prezidentului”. Iată de ce pentru Şevciuk este important preia cu orice preţ controlul în Soviet şi să-şi asigure liniştea în ultimul an înainte de prezidenţiale. Pentru “Şeriff” este vital să îşi menţină majoritatea în legislativ pentru a continua erodarea autorităţii executivului în vederea alegerile de anul viitor, când vor încerca instalarea în fotoliul “prezidenţial” a unei persoane docile intereselor gigantului transnistrean.

Scopul scuză mijloacele

Campania electorală din acest an este considerată a fi cea mai murdară în istoria Transnistriei. Pliantele defăimătoare, atacurile la persoană şi distribuirea în presă şi pe reţelele de socializare a unor informaţii scandaloase la adresa concurenţilor electorali sunt armele principale utilizate de cele două părţi beligerante.

Astfel, sursele media din regiune, în funcţie de interesele din spatele acestora tirajează materiale de tip “senzaţional” şi “şocant” contra “Şeriff”-ului sau care critică acerb politica lui Şevciuk. La începutul campaniei au fost distribuite pliante care acuzau “marele business” că nu plăteşte suficiente impozite şi din această cauză autorităţile sunt nevoite să taie din salarii şi pensii. La rândul său, “Şeriful” a distribuit pliante care acuza “Guvernul” şi “preşedintele” de incompetenţă, iar unii analişti “independenţi” pictau scene apocaliptice în care Şevciuk trădează Rusia şi închină “ţara” Chişinăului şi Europei, dacă “Renaşterea(Vozrojdenie)” va câştiga majoritatea în “Sovietul Suprem”.

Pe ultima sută de metri, această luptă devine şi mai virulentă, titlurile ziarelor şi forumurilor prognozează falsificarea alegerilor, utilizarea resurselor administrative şi celor judecătoreşti pentru a asigura victoria partidului pro-Şevciuk, sau evidenţiază cazurile de intimidare a concurenţilor electorali şi cumpărarea alegătorilor de către “Şerif”.

Învinsul nu va fi cruţat

În repetate rânduri, liderul transnistrean s-a arătat extrem de deranjat de atacurile unor candidaţi în “Sovietul Suprem”, care “manipulează opinia alegătorilor, denaturează informaţiile şi aduc critici”. În cadrul unei şedinţe extraordinare a “Consiliului de Securitate”, Şevciuk a cerut structurilor de securitate din regiune (“KGB”) să participe la adunările cu alegătorii pentru a documenta acţiunile criminale şi atacurile la adresa autorităţilor, avându-se, desigur, în vedere pe sine. Aceste indicaţii date serviciilor speciale nu sunt nimic altceva decât o ameninţare directă dată taberei adverse, pe care o aşteaptă o seamă de dosare după alegeri.

Mai mult, în presă au apărut o serie de insinuări precum că echipa lui Şevciuk este gata să îşi asigure victoria candidaţilor săi prin intermediul instanţelor de judecată şi fraudarea alegerilor. Aceleaşi surse vehiculează că din cauza ratingului în scădere, Şevciuk va forţa instaurarea unei majorităţi constituţionale pentru a impune alegerea “prezidentului” de către “Sovietul Suprem”, asigurându-şi astfel un nou mandat prezidenţial.

Înverşunarea dintre aceste două grupări a ajuns la cote critice, ceea ce ne permite să afirmăm că răzbunarea învingătorului va fi crudă şi perdantul nu va fi cruţat. Astfel, miza alegerilor (atât pentru Şevciuk, cât şi pentru “Şeriff”) nu este doar o simplă majoritate în “Sovietul Suprem”, ci o majoritate constituţională, iar de rezultatul de duminică poate depinde chiar şi supravieţuirea pe arena politică a unuia din adversari.

Animozităţile dintre cele două taberi au ajuns la cote grave, iar atmosfera la Tiraspol înainte de alegeri este explozivă, astfel, avem ingredientele unei perioade post-electorale instabile de care poate profita una din cele două grupări pentru a încerca schimbarea rezultatelor în propria favoare. Următoarele zile după alegeri vor fi extrem de tensionate şi nu sunt excluse anumite mişcări de protest care ar contesta corectitudinea scrutinului în anumite circumscripţii, fie chiar la nivelul întregii regiuni.

Share our work
Răscoala oligarhilor şi pachetul estic al UE

Răscoala oligarhilor şi pachetul estic al UE

Rinat Akhmetov, un personaj cheie al scenei politice ucrainene

Rinat Akhmetov, un personaj cheie al scenei politice de la Kiev

Îmi aduc aminte de câteva discuţii pe parcursul mai multor seminare politice privind integrare la Uniunea Europeană. Eram tânăr şi tot întrebam politicienii vestici, când Ucraina, până la urmă, ar putea adera la UE. Bineînţeles, cauzele de ce nu putea să o facă (şi nici nu poate deocamdată) erau multiple şi persistă acum. Însă, a fost şi o frază permanentă care din când în când tot apărea în discuţii private. Europenii ziceau că Ucraina nu ar fi putut adera singură, – dacă o va face vreodată, va fi într-un pachet comun cu Belarus şi Republica Moldova. Singură – nu.

Belarusul se afla permanent sub regimul prorus şi ultra-sovietic al lui Alexander Lukaşenko, fără dar şi poate un rival al integrării europene. Iar Republica Moldova pe atunci era şi ea sub puterea comunistă a tovarăşului Voronin, şi nu prea se vedea calea de scăpare. Ei, şi europenii spuneau că Ucraina trebuia să aştepte, până când ambele ţări nu doar că vor dori, dar şi vor fi pregătite să adere împreună cu ea la UE. Atunci mi se părea o mare nedreptate. Ar fi fost foarte ciudat ca, de exemplu, Croaţia să aştepte Serbia până când va fi gata ultima să adere şi ea la UE. Atunci, de ce Ucraina trebuie să fie dependentă de vecinii ei? Dar logicul european douazeci de ani de zile tot a rămas neschimbat.

Au deschis şi o reprezentanţă comună a UE pentru Ucraina, Belarus şi Republica Moldova.

Schimbare de regim

Însă, după multe încercări de a schimba puterea în Belarus: am în vedere două încercări de revoluţii: în 2006 şi în 2010, – Uniunea parcă şi-a schimbat viziunea. După venirea democraţilor la putere în Republica Moldova, dar şi Revoluţia Demnităţii în Ucraina, UE a şi început formarea unui nou „package”: Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Acestea trei au semnat acordul de asociere, şi este foarte posibil ca road-map-ul pentru viitoarea aderare le va fi emis în comun. Scop acestui articol ar fi să vedem ce avantaje şi dezavantaje are pentru toate trei, dar şi pentru însăşi UE.

O decizie aparent reuşită. Însă, ca şi întotdeauna, în cazul Uniunii Europene şi al deciziilor ei birocratice, după aceea apare un set de probleme total neprevăzute. Când se forma pachetul, la începutul anului 2014, Europa nu ştia încă de problema şocantă cu Rusia şi ocuparea celor două părţi ale teritoriului ucrainean, – dar şi de fluviul refugiaţilor care au invadat UE după începutul realizării planului rusesc în Siria şi în tot Orientul Mijlociu. Bineînţeles, în momentul de faţă integrarea succesivă a celor trei ţări în UE (având în vedere şi probleme teritoriale vechi şi noi ale acestora) se pune sub semnul întrebăriim prefăcându-se într-una de lungă durată.

Kremlin-ul contra-ataca

Dar mai este o problemă şi mai mare. Rusia nici nu poate percepe şi nici nu vede în cel mai negru coşmar al ei aderarea statelor vecine la UE. Cunoscând planul european, a început să pună obstacole şi să creeze probleme pentru fiecare din acestea. Războiul din Ucraina din 2014-15, se pare, că a fost doar primul pas. A două ţintă este Republica Moldova, cu Rusia încercând să creeze acolo o nouă revoluţie prorusă („toamna” sau, de ce nu, – „iarna rusească”), folosindu-se de fostul (sau şi curentul) reprezentant al grupării mafiotice din Moscova „Solnţevskie”, dl Renato Usatâi. Deocamdată, însă, revolta rusească din R. Moldova, ca şi întotdeauna, nu prea se bucură de susţinerea populaţiei. De aceea, Rusia începe să se folosească de o schemă veche, dar mult mai eficientă. De oligarhii.

Oligarhizare politica

Nu este un mare secret că majoritatea oligarhilor din spaţiul ex-sovietic sunt oameni orientaţi către Federaţia Rusă. Pur şi simplu pentru că Rusia are bani şi piaţă. Astfel, ruşii au schimbat, de exemplu, politica Georgiei cu mâinile oligarhului Bidzina Ivanishvili, în 2012, dându-l afară pe preşedintele reformator Mikheil Saakashvili. În Ucraina Rinat Akhmetov şi Ihor Kolomoiskyi joacă şi ei un rol extrem de important în politica internă. Iar în Republica Moldova Vlad Plahotniuc are toate mijloacele necesare în mână pentru ca să distrugă toate succesele ţării în cei 6 ani de democraţie. Toţi aceştia sunt proprietari ai mediilor majore şi cele mai populare din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. De aceea politica lor se bucură de susţinerea populară, chiar dacă atitudinea faţă de înseşi persoanele oligarhilor menţionaţi este mult mai rezervată.

Toţi dintre aceştia deocamdată se declar a fi proeuropeni şi nu proruşi. Kolomoiskyi chiar a plătit crearea corpurilor voluntare pentru război cu Rusia în Donbas. Însă, se vede că aceşti oligargi nu vor nicidecum permite politicienilor să creeze un sistem economic eficient şi să se lupte real impotriva corupţiei, monopolismului şi intereselor lor proprii. Cele mai importante reforme, cerute de UE, sunt oprite de oligarhi, iar cei mai cinstiţi politicieni sunt daţi afară sub influenţa acestora. Iar în caz dacă UE va fi prea fermă pentru reforme, oligarhii sunt capabili să oprească ei înşişi drumul ţărilor respective către UE şi să le facă aliatele Rusiei în care sunt totdeauna bineveniţi. Sistemul este gândit ideal.

Reduta ucraineana

Dar se vede să în Ucraina ar putea da greş. Problema constă în faptul că Ucraina este prea mare pentru un singur oligarh. Iar când sunt mai mulţi, încep să se lupte între ei. Asemenea lucru s-a şi întâmplat în Ucraina în ultimii doi ani, când Rinat Akhmetov a început războiul contra lui Ihor Kolomoiskyi. Primul practic controlează majoritatea miniştrilor din guvernul lui Iaţeniuk (sunt zvonuri, dar bineîntemeiate), iar al doilea deocamdată a fost foarte apropiat de preşedintele Poroşenko, şi-a şi creat o armată proprie şi un partid Ukrop. Liderul Ukropului, o marionetă a lui Kolomoiskyi, Hennadiy Korban a fost arestat pe 1 noiembrie (la Halloween!) de SBU, învinuit de fraude şi furtul banilor. Conform declaraţiilor reprezentanţilor oficiali, un grup întreg criminal, mai mult sau mai puţin legat de Kolomoiskyi, are să fie arestat în Ucraina. Totodată, Kolomoiskyi începe un război deschis împotriva lui Poroşenko, oligarhul şi el, dar mai mic. Situaţia seamănă cu relaţii „prietenoase” între Plahotniuc şi Vlad Filat, nu? Dacă lupta crâncenă între oligarhi în Ucraina se va rezulta în reforme politice, economice şi juridice, acest lucru va da şansa celor trei ţări să se integreze mai repede în UE. Deocamdată, însă, este de aşteptat dezvoltarea evenimentelor. O nouă răscoală în Ucraina, Moldova fără premier… Georgia e la rând?

Share our work
Hrişca şi populismul – alegeri locale în Ucraina

Hrişca şi populismul – alegeri locale în Ucraina

alegeri in ucraina

Acum o săptămână, parlamentul ucrainean a decis data următoarelor alegeri locale. Vor avea loc pe 25 octobrie, practic în toată ţara, în afara teritoriilor ocupate. Dar chiar acum, cu trei luni mai înainte, ucrainenii încetul cu încetul încep să se pregătească de acestea. Oameni de rând aştept mita electorală, iar politicienii vor să nimerească în organele locare care, conform noii Constituţii în pregătire, trebuie să aibă mai multe puteri. Şi, bineînţeles, bani.
Începutul acestei campanii în Ucraina se vede chiar acum. Avansarea trupelor ruseşti în Donbas, teroarea Sectorului Drept în Transcarpaţia şi alegeri anticipate parlamentare în Cernihiv au arătat o puzderie de probleme pe care autorităţile ucrainene vor fi nevoite să le soluţioneze toamna.

Declaratie comuna a teroristilor

Începem cu Donbas. După anunţarea alegerilor locale, dar şi votarea pentru începutul procesului constituţional, „guvernele” teroriste din Doneţk şi Luhansk au publicat o declaraţie comună. Scriu că nu recunosc această decizie, deoarece a fost aprobată fără consultaţii cu ei. „Cerem consultări cu Donbas cu privire la legea privind alegeri locale şi un nou vot în Rada în urma acestora”, stă în textul declaraţiei. Înseamnă un lucru simplu – este mai mult ca probabil că şi aceste alegeri nu se vor desfăşura pe teritoriile ocupate de terorişti şi trupe ruseşti. Însă, două treimi din teritoriul Donbasului (regiunile Doneţk şi Luhansk) sunt controlate de Ucraina. Şi Comisia electorală centrală, conform acestei legi, are drept exclusiv să aleagă locurile din regiune unde alegerile totuşi vor avea loc. Mai mult sau mai puţin acestea pot fi aşteptate cam pe jumătatea teritoriului Donbasului, ţinând seamă că mai multe localităţi se află în zona pe lângă graniţei cu aşa-numite „republici populare”, unde conflictul continuă şi alegerile ar fi destul de periculoase pentru populaţie din zonă.
Situaţia cu gruparea ultranaţionalistă Sectorul Drept devine şi ea tot mai complicată. După masacrul din Muncaci, Transcarpaţia, câţiva reprezentanţi ai grupării, învinuiţi de Parchetul General de crime împotriva poliţiei şi a trupelor speciale şi de folosirea armelor, se ascund în păduri din Carpaţi. Iar conducerea Sectorului a făcut un marş prin centrul Kievului, precum şi un congres al propriului partid, cerând un referendum naţional pentru demisia preşedintelui, a guvernului şi a parlamentului. Totodată, Sectorul Drept a declarat că nu va participa la alegeri locale, prefăcându-se într-o mişcare pur anarhică. Ostaşii Sectorului merg prin toată ţara în jeep-urile cu mai multe arme, trag dacă simt pericol sau dacă îşi doresc ceva şi nu se supun niciunei autorităţi. Mai devreme sau mai târziu puterea de la Kiev va fi nevoită să închidă această haiducie, dacă nu vrea anarhia în toată ţara. Sectorul Drept seamănă extrem de mult cu legionarii din anii treizeci, care au creat şi ei o putere paralelă şi care au sfârşit foarte trist.

Inflatie de candidati

Dar cea mai interesantă situaţie se dezvoltă chiar acum în Cernihiv, centrul regional din nordul Ucrainei. Duminica, pe 26 iulie, în oraş vor avea loc alegeri anticipate pentru un mandat cu vot uninominal. După ce unul din deputaţi a devenit ministru, locul lui în parlament trebuie acoperit de un nou deputat din zonă. La buletinul electoral s-au înscris 54 de candidaţi! Unii dintre ei au făcut o campanie de mite care au stârnit şoc în toată ţara. De exemplul, candidatul partidului „Ukrop” controlat de oligarhul Ihor Kolomoiskyi, Hennadii Korban, a început să distribuie populaţiei „pachete alimentare”. Primul „produs electoral” în Ucraina de 20 de ani este hrişca. O parte semnificativă a bucătăriei naţionale, hrişca aparţine produselor cele mai ieftine şi cele mai iubite de ucraineni cu nivelul redus de trai. Acest lucru îl foloseau politicienii pe parcursul oricărei campanii electorale. Dar acum situaţia a ieşit de-a drept şocantă. Mii şi mii de oameni formau cozi în Cernihiv timp de o săptămână întreagă ca să obţină un pachet cu hrişcă, zahăr şi alte alimentare ieftine. Bineînţeles, în mare parte au fost bătrânii care nu prea au bani să-şi cumpere mâncarea. Mai ales după prăbuşirea recentă a hrivnei şi a creşterii bruşti a preţurilor. Pe de altă parte, populaţia s-a dovedit a fi gata să se vândă. Şi dacă ne închipuim că Cernihivul este un oraş ordinar de 300 de mii, ce va fi la alegeri locale, când în toată ţara politicienii vor proba aceeaşi metodă? Euromaidanul a fost frumos numit de ucraineni drept „Revoluţia Demnităţii”, însă s-a dovedit că majoritatea populaţiei nu prea înţelege până acum semnificaţia acestui cuvânt.

Cameleoni politici

Sistemul de vot la alegeri locale este o îmbinare a sistemului proporţional şi a votului uninominal. Însă, partidele pentru prima dată obţin şansa de a fi prezentate mult mai mult la nivelul local, în consilii regionale şi raionale, în primării ş.a.m.d. S-a impus sistemul de prag electoral 5% pentru partide şi 7% pentru alianţe. Ceea ce de fapt nu prea dă avantaje alianţelor. Respectiv, chiar şi stâlpul puterii la Kiev, Blocul lui Poroşenko, ar putea fi prezentat drept câteva partide. Însă, situaţia nu se va schimba drastic pentru partide din putere. Vor diferi doar procentele acestora. Cu siguranţă, „Samopomich”, văzută drept un partid mai european, va lua mai mult decât Frontul Popular al premierului Arsenii Iaţeniuk. Dar în general palitra nu se va schimba. Important este faptul că sunt primele alegeri locale în toată ţara care se vor desfăşura după Revoluţie. Înseamnă că şi compoziţia consiliilor locale va fi modificată drastic, cel puţin cu 50%, dar posibil şi mai mult. Acest lucru depinde şi de numărul cameleonilor politici, care intră în partidele guvernamentale în toată ţara – în primul rând este vorba de Blocul lui Poroşenko şi Frontul Popular.
O forţă destul de puternică va fi şi noul creat partid patronat de Ihor Kolomoiskyi, „Ukrop”. Proprietarul uriaşului grup „Privat”, al multor posturi de televiziune, al băncii Privatbank, celei mare din ţară, Kolomoiskyi în prezent declară susţinerea lui Petro Poroşenko. Însă, crearea propriului partid dă dovadă faptului că oligarhul nu este sigur că şi preşedintele îl susţine. În caz de vreo deoligarhizare a întreprinderilor în Ucraina, Kolomoiskyi va folosi, cu siguranţa, partidul pentru a se face rival împotriva puterii din Kiev. Cu mare probabilitate „Ukrop” va câştiga în regiunea Dnipropetrovsk, una din cele mai influente din Ucraina.

Populism periculos

Opoziţia se poate conta doar pe partide create pe nivel local. Sunt deja create grupări politice în mai multe regiuni, preponderent în sud-est care ţin de o singură regiune sau chiar de un singur oraş. Programul lor nu se extinde peste acestea, şi ele ar putea forma chiar şi majorităţi în regiunile Harkiv, Zaporijia, Doneţk şi Luhansk. Pentru că joacă mai mult cu populismul şi împotriva regimului de economie introdus de guvern. În ziua de astăzi este foarte uşor să critici, mai ales că oamenii chiar trăiesc mai prost. Însă, situaţia din Grecia demonstrează, cam ce poate aştepta Ucraina dacă asemenea forţe politice vor izbândi.
Astfel, situaţia este mai mult sau mai puţin clară. Partizanii din Blocul lui Poroşenko, Samopomich, Ukrop şi multe partide regionale vor avea şanse să câştige următoarele alegeri. Însă, alianţa din Kiev nu prea ar putea fi influenţată de rezultatele acestora. Practic, mainstreamul politic va rămâne acelaşi, pentru că ucrainenii nu prea au cu cine vota în afara de acesta. Dacă nu se va schimba ceva. Dar în Ucraina, cum ştim, lucrurile se schimbă foarte repede.

Share our work
Ucraina aşteaptă „miracolul georgian”

Ucraina aşteaptă „miracolul georgian”

Miheil Saakasvili, noua imagine a luptei anticoruptie in Ucraina

Miheil Saakasvili, noua imagine a luptei anticoruptie in Ucraina

Fostul preşedinte al Georgiei Miheil Saakaşvili deja de o lună şi jumătate este guvernator al Regiunii Odesa. Este unul dintre puţine cazuri din toată istoria mondială, când un om care de la început fusese preşedinte al unei ţări, de bună voie devine şeful unei regiuni a celeilalteia. Acest lucru chiar merită explicat şi analizat.
Saakaşvili avea totdeauna şi are până acum o faimă extrem de bună în Ucraina. Reprezintă pentru ucraineni un tip de politicieni-reformatori care şi-a schimbat ţara fără dar şi poate, prefăcând-o parcă într-un adevărat rai de pe pământ. În plus, destul de puţini ucraineni au fost vreodată în Georgia ca să judece ei înşişi, dacă aceste reforme au schimbat viaţa georgienilor cu adevărat, sau este doar o publicitate reuşită. Toţi însă au auzit de reforma poliţiei, de exterminarea totală a corupţiei, de lupta crâncenă împotriva criminalităţii, de prilejul de a face afaceri şi de dezvoltarea turismului. Pentru puţinii care s-au dus acolo, simbolul preşedinţiei lui Saakaşvili este oraşul Batumi, cel mai mare şi frumos centru turistic al Georgiei. Bineînţeles, ucrainenilor le-a plăcut enorm.

Exemplu de la Tbilisi

Toatea astea au permis să se vorbească de „miracolul georgian”. În Ucraina au fost editate mai multe cărţi, scrise mai multe articole şi făcute mai multe programe pe chestiunea „De ce Georgia a reuşit?” Cu alte cuvinte, Saakaşvili şi echipa lui au devenit în Ucraina un simbol al schimbărilor adevărate, al unei vieţi cinstite, fără mite şi fără criminal, pe care ucrainenii o visează în suflet, – chiar dacă nu prea sunt pregătite pentru aşa ceva. Şi asta înaintea Euromaidanului, şi chiar înainte lui Ianukovici. Dragostea ucrainenilor faţă de Saakaşvili dăinuie mai mult de zece ani.
Cu toate astea, însă, fostul preşedinte georgian nu a fost chiar primul dintre străinii care au venit în Ucraina să facă reforme. Primii doi au venit în guvern încă de la formarea acestuia. Sunt Ekateruna Zguladze (numită de către ucraineni cu drag – Eka), vice-ministrul internelor, responsabilă pentru reformarea poliţiei, şi Alexander Kvitaşvili, ministrul sănătăţii. Ultimul a fost dat afară din guvern pe 2 iulie, însă această demisie nu este încă semnată de către preşedintele Petro Poroşenko. În schimb, Zguladze a prezentat tot atunci poliţia reformată, însă deocamdată doar în Kiev şi în paralel cu fosta miliţie ucraineană. Este vorbă de faptul că parlamentul a aprobat legea cu privire la noua poliţie, însă preşedintele încă nu a semnat-o. Cu toate astea, poliţiştii în uniforme noi semănând extrem de mult cu aceia din „Police Academy”, au ieşit pe străzile capitalei ucrainene. Şi peste o săptămână au devenit eroi pentru kieveni, obosiţi de miliţia coruptă încă din timpurile sovietice. În alte oraşe poliţia va apărea abia peste jumătate de an sau mai târziu, – este şi asta un know-how ucrainean.

Extaz popular

Venirea lui Saakaşvili, autorul reformelor georgiene, în politica ucraineană, ar trebui să simbolizeze reformarea ţări de după revoluţie. Pentru că ucrainenii nu prea cred că proprii politicieni sunt în stare să înceapă reforme adevărate. Decizia lui Poroşenko să-l nominalizeze pentru şeful Regiunii Odesa a stârnit un extaz în ţară. Şi o ură de două ori mai mare în Rusia, ceea ce se poate explica, – ruşii au urlat că toţi politicienii anti-ruşi şi „nazişti”, şi „marionete americane” ş.a.m.d. au început să se adune în Ucraina. Logicul lui Poroşenko nu este clar până la capăt nici până acum.
În primul rând pentru că ratingul lui Saakaşvili este mai mare decât al lui Poroşenko însuşi. Cred că dacă s-ar fi întâlnit la alegeri prezidenţiale, Poroşenko n-ar fi avut nicio şansă. Însă, până acum Saakaşvili nicidecum nu participa în politica ucraineană şi nu a fost periculos pentru preşedinte. Dimpotriva, tocmai Poroşenko l-a şi adus în politica ucraineană.
Logicul ar fi clar. În primul rând, Saakaşvili a devenit guvernatorul Regiunii Odesa. Al unei regiuni tradiţional proruse, unde niciun politician modern ucrainean n-ar fi avut izbânda. În schimb, Saakaşvili, cu toate că este considerat anti-rus, este iubit ca luptător ferm împotriva corupţiei, a birocraţiei şi a criminalităţii. Şi Poroşenko i-a dat o şansă să reformeze o singură regiune, – care de altfel, seamănă extrem de mult cu Georgia lui Eduard Şevardnadze (care a fost preşedinte înaintea lui Saakaşvili). În 2003 Georgia reprezenta acelaşi lucru, ca şi Regiunea Odesa, fiind una dintre cele mai criminalizate, săraci şi corupte ţări din Europa. Aici se adaugă şi situaţia geografică – Regiunea Odesa are cel mai mare teritoriu pe malul Mării Negre, care ar putea deveni o Mekka pentru ucraineni după pierderea Crimeei. Însă, şi domeniul turistic este corupt (cele mai multe şi cele mai bune plaje pe litoralul regional aparţin oamenilor de afaceri şi sunt separate cu sârma ghimpată de turiştii, iar serviciile costă scump şi sunt de cea mai urâtă calitate).

Amenintari separatiste

În plus, regiunea are frontiera directă cu teritoriul separatist al Transnistriei, semănând astfel Abhazia şi Oseţia. Se pare că Saakaşvili ştie cum să rezolve toate aceste probleme. Totodată, Poroşenko i-a dat oficial un carte-blanche, – înseamnă că fostul preşedinte georgian, numit şi el blând de ucraineni cu numele „Miho”, poate face acolo tot ce vrea, practic aflându-se mai presus de lege. Poroşenko speră că nu va pierde în asemenea situaţie. Dacă Miho va reuşi, preşedintele ucrainean îşi dobândeşte un plus enorm – va arăta Regiunea Odesa drept o regiune exemplară pentru reformarea întregii ţări. Şi îşi va ridica ratingul – doar el însuşi l-a adus pe Saakaşvili acolo. Dacă, însă, ultimul va eşua, şi aici Poroşenko nu pierde cine ştie ce, – poate declara oricând că reformele trebuie făcute de ucraineni care îşi cunosc ţara sau că nu sunt posibile reforme doar într-o regiune dată, ci trebuie făcute peste tot.
Şi aici chiar ar avea dreptate. Pentru că Saakaşvili poate reforma regiunea doar prin încălcarea legii. Sistemul curent din Ucraina nu permite, pur şi simplu, să efectuezi schimbări considerabile dacă nu-l încalci. Pentru reformarea sistemului trebuie o nouă legislaţie în toate domeniile. Or, parlamentul nu vrea să voteze reformarea acestuia din două motive – pentru că mulţi din deputaţi sunt controlaţi de oligarhi şi oameni de afaceri care nu vor să-şi piardă beneficiile, şi lobby-ul acesta este extrem de puternic, şi pentru că reformarea totdeauna înseamnă, mai mult sau mai puţin, pierderi pentru populaţie, tăierea prestaţiilor, a alocaţiilor, dar şi creşterea preţurilor. Iar deputaţii vor să fie votaţi şi în viitor, şi nu sunt gata să piardă susţinerea populaţiei.

Razboinicul Miho

Or Saakaşvili este liber de toate prostiile astea. Nu face (cel puţin deocamdată) politica pe nivel naţional şi nu depinde de banii oligarhilor. Prima lui acţiune după venire la Odesa – a respins să se întâlnească cu „oameni serioşi” din regiune şi i-a dat afară pe toţi colaboratorii din administraţia sa, pentru care asemenea oameni l-au rugat. Mai mult, a dat afară un departament întreg de luptă împotriva corupţiei din administraţia regională, pe motivul că „nu făceau nimic”. Acum a promis să întoarcă litoralul populaţiei şi să se lupte împotriva oamenilor de afaceri din zonă. De altfel, a promis şi oprirea contrabandelor din portul Odesei, din cauza căreia bugetul pierde anual 2 miliarde de dolari. Şi ratingul lui a crescut enorm. Chiar şi în Rusia, este pe locul doi după Putin. 80% din ruşi ar vrea să vadă Saakaşvili drept şeful propriei lor regiuni, cu toate că îl urăsc ca politician. În plus, Miho a început să închidă real graniţa cu Transnistria. A declarat că „din acest teritoriu ne vin contrabande, droguri şi arme. Deci, e pur şi simplu chestiunea politicii interne şi a intereselor noastre economice”. Or, închiderea graniţei cu tot cu lipsa de permis din partea Ucrainei a trecerii armatei ruseşti în regiune prin propriul ei teritoriu ar putea provoca criza enormă la Tiraspol. Acum ultimul chiar declară că se va lupta împotriva „blocajului”, folosind şi armată. Dar în primul rând, împotriva Republicii Moldova, nu Ucrainei. Şevciuk ştie şi el să-şi caute rivalii demni.
Aşadar, Petro Poroşenko crede că a făcut un pas bun de tot. Însă, cred că nu a luat în seamă ambiţiile proprii ale lui Saakaşvili. În plus, pe parcursul întregii sale cariere politice, georgianul se putea lăuda de o mediatizare extrem de prielnică. Toate mediile ucrainene îi urmăresc fiecare mişcare. Şi dacă reuşeşte, se va preface într-o gafă mare a lui Poroşenko. Pentru că nu el atunci ar putea fi următorul preşedinte al Ucrainei…

Share our work
Saakasvili, „casus belli” pentru transnistreni si rusi

Saakasvili, „casus belli” pentru transnistreni si rusi

Rogozin Sevciuk

Fostul presedinte georgian, Mihail Saakasvili, numit recent in functia de guvernator al regiunii Odesa din Ucraina, provoca noi ingrijorarii regimului separatist de la Tiraspol. Numarul plangerilor transnistrenilor la adresa Chisinaului si Kievului s-au inmultit in ultima vreme, fiind solicitata implicarea si Moscovei. intr-un inteviu oferit postului rusesc de televiziune RBK, pretinsa sefa a de diplomatiei de la Tiraspol, Nina Stanski, a remarcat ca dupa ce Mihail Saakasvili a fost numit guvernator al regiunii Odesa, situatia ar putea deveni pentru Transnistria ”si mai dureroasa” si toate evenimentele din Ucraina ”pot avea consecinte negative pentru Transnistria”. ”La moment, accesul marfurilor, inclusiv celor de prima necesitate este complet sistat. Putem vorbi despre pericolul alimentar, provocat din cauza sanctiunilor impuse de Ucraina”, a spus aceasta.

Joaca de-a „garantul”

Nina Stanski a mai mentionat ca pentru ei “locuitorii regiunii Odesa sunt mai mult decat vecini”, relatiile lor au fost totdeauna fratesti si ii este foarte complicat sa comenteze noul pas al Kievului. De asemenea, a fost mentionat faptul ca numarul militarilor ucraineni la hotar creste pe zi ce trece si aceasta situatie “mareste ingrijorarile oamenilor”. Totodata, reprezentanta Tiraspolului a reamintit ca Ucraina este garant in procesul de negocieri si participant in formatul ”5+2”. ”De aceea, noi totusi speram ca bunul simt, logica si intelepciunea in cercurule politice vor lua varf ”, a adaugat Stanski. Ea a mai spsu ca pierderile economice sunt sesizabile, iar fata de perioada similara a anului trecut, exportul s-a micsorat cu 20%. Declaratiile acestuia vin dupa ce zilele trecute, seful Serviciului Frontierei de Stat din Ucraina, Viktor Nazarenko, a declarat ca exista o amenintare militara la adresa statului ucrainean dinspre segmentul transnistrean al frontierei ucrainene cu Republica Moldova. De altfel, militarii rusi stationati n regiunea transnistreana si-au intensificat antrenamentele de lupta.

Pe aceeasi limba

De altfel, vicepresedintele Parlamentului rus, Serghei Jelezneak, a spus marti ca, in cazul unui atac asupra trupelor de pacificatori din Transnistria, Rusia este gata sa declanseze o riposta militara. „Conflictul armat din Transnistria este planificat de mult timp si se poate realiza. Noi avem acolo 160 de mii de cetateni, acolo sunt pacificatorii nostri, avem obligatii internationale fata de acea regiune. Intr-o astfel de situatie, Saakasvili a declansat un razboi in 2008. Nu mai are ce pierde”, a declarat vicepresedintele Dumei de Stat in cadrul unei emisiuni de la postul TV „Rossia”. Jelezneak considera ca factorul declansator al razboiului de pe Nistru ar putea fi tocmai noul guvernatorul al Odesei, fostul presedinte al Georgiei Mihail Saakasvili. „Nu excludem ca acesta a fost numit in functie tocmai pentru a provoca Rusia, pentru a o atrage intr-un razboi. Desigur, daca pacificatorii nostri din Transnistria vor fi atacati, noi nu vom putea sa nu intervenim. Iar intr-o astfel de situatie, invingatorul va trebui sa raspunda pentru tot”, a mai spus oficialul rus.

 

Share our work
Pentagonul anunta ca USS Ross nu si-a schimbat cursul in Marea Neagra

Pentagonul anunta ca USS Ross nu si-a schimbat cursul in Marea Neagra

uss rosArmata americana a anuntat ca distrugatorul USS Ros, survolat recent de avioane rusesti, nu si-a modificat cursul in Marea Neagra, relateaza revista Stars and Stripes, in editia electronica. USS Ross se afla la 25 de mile departare de coastele Crimeei, in apele internaţionale, in momentul in care s-au apropiat cele sase avioane de tip Su-24. Avioanele rusesti nu erau inarmate, potrivit unui oficial american din domeniul Apararii, iar cazul este considerat „de rutina”. Agentia rusa RIA Novosti a informat sâmbata ca fortele navale ruse au ridicat de la sol avioane de lupta Suhoi Su-24 când distrugatorul USS Ross s-ar fi apropiat de apele teritoriale ale Rusiei dupa plecarea dintr-un port din România. Agentia a citat o sursa neprecizata care afirma ca echipajul navei a actionat „provocator si agresiv”.

Potrivit acestor informatii, nava americana ar fi schimbat cursul dupa de a detectat avioanele rusesti. Fortele navale americane pentru Europa si Africa au negat aceste informatii intr-un comunicat, precizând ca nava s-a aflat tot timpul in apele internationale si ca nu si-a schimbat niciun moment cursul. De asemenea, fortele navale americane precizeaza ca echipajul a observat avioanele Suhoi in timpul operatiunilor de rutina, dar ca nu a interactionat cu acestea, iar membrii echipajului s-au comportat profesionist. in inregistrare, facuta publica de catre Forţele navale americane in Europa, apare un avion rusesc care zboara la aproximativ 500 de metri de distrugator, la aproximativ 180 de metri altitudine. Marina a precizat ca a facut publica inregistrarea pentru a contrazice relatari din presa rusa.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=ZsgX5OsTyb4[/youtube]

Share our work