Croatia. Referendum pentru aderarea la UE

Croatia. Referendum pentru aderarea la UE

Croatia UECroaţia va organiza pe 22 ianuarie referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat preşedintele Ivo Josipovici.
„Apreciem că mesajele necesare pot fi transmise rapid şi în mod eficient cetăţenilor”, a declarat Josipovici. „Sperăm că procesul de ratificare a tratatului de aderare va fi finalizat cât mai curând posibil”, adaugă el. Potrivit sondajelor de opinie, circa 60 la sută dintre croaţi intenţionează să se pronunţe în favoarea aderării, la acest referendum.
Croaţia a semnat pe 9 decembrie tratatul de aderare la UE, care în mod normal ar urma aibă loc în iulie 2013, dacă documentul va fi aprobat prin referendum de cetăţeni şi ratificat de cele 27 de state membre UE. După o noapte lungă de negocieri la Bruxelles, liderii europeni au parafat, în absenţa remarcată a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, tratatul de aderare cu premierul croat în exerciţiu Jadranka Kosor şi preşedintele Ivo Josipovic, finalizând astfel cei şase ani de negocieri de aderare. Franţa a fost reprezentată de ministrul pentru afaceri europene Jean Leonetti.
„Sunteţi călduros bineveniţi în familia europeană”, le-a spus liderilor croaţi preşedintele UE Herman Van Rompuy, adăugând însă că acesta ‘nu este încă sfârşitul drumului pentru Croaţia’. „Reformele trebuie să continue înainte de data aderării”, a subliniat el. „Asistăm la un eveniment istoric care, măsurat în funcţie de importanţa sa pentru poporul croat, nu are egal decât în declaraţia de independenţă a ţării noastre”, a afirmat preşedintele croat, pe 9 decembrie.

Share our work
Un sloven, reprezentantul UE in Kosovo

Un sloven, reprezentantul UE in Kosovo

Samuel Zbogar.Fostul şef al diplomaţiei slovene Samuel Zbogar a fost numit reprezentant special al Uniunii Europene în Kosovo, a anunţat marţi presa de la Zagreb citând Ministerul de Externe.
„Ministerul sloven de Externe a confirmat oficial informaţia şi a menţionat că informaţii mai ample vor fi anunţate miercuri”, potrivit agenţiei STA. Zbogar făcuse cunoscut luna trecută că şi-a prezentat candidatura pentru această funcţie, exprimându-şi speranţa că experienţa sa ca diplomat şi om politic, precum şi cunoaşterea regiunii vor putea fi puse în folosul acţiunilor Uniunii Europene în Kosovo.
El îl va înlocui în funcţie pe actualul reprezentant al UE la Pristina, italianul Fernando Gentilini, al cărui mandat expiră în ianuarie. Singura dintre fostele republici iugoslave care a aderat la UE, Slovenia a criticat-o în repetate rânduri pe şefa diplomaţiei europene,Catherine Ashton, că nu a numit niciun candidat sloven în funcţii de înalt rang din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă al UE.
Recent, Germania a îndemnat Serbia să pună capăt susţinerii etnicilor sârbi din Kosovo şi să încerce să lanseze un dialog cu guvernul de la Pristina. “Trebuie să existe soluţii pentru un comerţ liber şi pentru cooperare la frontiere şi nu suntem interesaţi să existe structuri paralele sârbe în Kosovo”, a declarat presei cancelarul german Angela Merkel, după convorbiri purtate la Pristina cu premierul kosovar Hashim Thaci.

Share our work
Merkel cere Serbiei sa renunte la Kosovo

Merkel cere Serbiei sa renunte la Kosovo

kosovo1Germania a îndemnat luni Serbia să pună capăt susţinerii etnicilor sârbi din Kosovo şi să încerce să lanseze un dialog cu guvernul de la Pristina.
„Trebuie să existe soluţii pentru un comerţ liber şi pentru cooperare la frontiere şi nu suntem interesaţi să existe structuri paralele sârbe în Kosovo”, a declarat presei cancelarul german Angela Merkel, după convorbiri purtate la Pristina cu premierul kosovar Hashim Thaci. Angela Merkel a pledat totodată pentru îndepărtarea baricadelor ridicate în această vară de etnici sârbi în nordul Kosovo, în apropierea graniţei cu Serbia.
Cancelarul Angela Merkel a menţionat că a discutat cu preşedintele Serbiei, Boris Tadic pentru a găsi modalităţi de normalizare a relaţiilor cu Kosovo. „Am dori ca, la rândul său, Kosovo să contribuie în acest sens şi să-şi continue contactele cu Serbia şi cu preşedintele Tadic”, a spus Angela Merkel. În ce-l priveşte, premierul din Kosovo Hashim Thaci a declarat luni că susţine un dialog atât cu etnicii sârbi din nordul Kosovo, cât şi cu Belgradul.
In urmă cu o săptămână, vicepremierul şi ministrul de Interne sârb Iviţa Dacici a declarat că Serbia va putea adera la Uniunea Europeană doar după ce va recunoaşte independenţa Kosovo, declarată în 2008.
„Trebuie să încetăm cu minciunile şi basmele, asta este ceea ce ne cer ei”, a declarat Dacici. Vicepremierul a precizat că UE a cerut îndeplinirea unor noi condiţii de către Serbia, în procesul de aderare, după ce, în 2000, singura condiţie a fost îndepărtarea de la conducere a fostului preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici. „Acum ceva timp, nimeni nu vorbea despre independenţa Kosovo. Unsprezece ani mai târziu nu putem obţine nici măcar statutul de candidat la aderarea în UE. Cine mai trebuie înlăturat de la putere sau transferat la Haga?”, a mai adăugat acesta.

Share our work
Dupa 7 ani. R. Moldova si Bulgaria, cooperare pentru integrarea europeana

Dupa 7 ani. R. Moldova si Bulgaria, cooperare pentru integrarea europeana

Mladenov si LeancaDupă 7 ani, un ministru de Externe al Bulgariei vine la Chişinău. Republica Moldova şi Bulgaria vor coopera în domeniul integrării europene, după ce miniştrii de externe ai celor două ţări au semnat joi o Declaraţie comună.
Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, a declarat că semnarea Declaraţiei comune cu privire la cooperarea în domeniul integrării europene va permite Chişinăului să dezvolte un dialog mai activ în această sferă şi să beneficieze de expertiza Bulgariei în câteva domenii importante. Leancă a mai spus că acordul semnat asigură Republicii Moldova sprijinul activ al Bulgariei la Bruxelles, în contextul relaţiilor cu Uniunea Europeană.
Nicolai Mladenov, ministru al Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, s-a arătat convins de faptul că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană şi a precizat că integrarea ţării în comunitatea europeană va oferi posibilitatea cetăţenilor şi mediului de afaceri de la Chişinău de a se dezvolta în cea mai mare piaţă, care este cea europeană.
„Recent, mai multe state europene, printre care şi Bulgaria, au adresat o scrisoare către UE prin care susţin că R. Moldova trebuie să treacă la etapa următoare de liberalizare a regimului de vize şi să demareze negocierile privind crearea zonei de liber schimb”, a  afirmat Mladenov.

Share our work
Romania se pune in calea spre UE a Serbiei

Romania se pune in calea spre UE a Serbiei

Basescu Valea Timocului 5432Refuzul constant al Serbiei de a acorda drepturi romanilor timoceni din partea de sud-est a acestei țari a dus miercuri la o decizie fara precedent in relatiile bilaterale romano-sarbe. Comisia pentru romanii de pretutindeni din Senat a dat miercuri aviz negativ Acordului de asociere si stabilizare a Serbiei la UE, decizia fiind adoptata, potrivit senatorului Viorel Badea. Motivul invocat de acesta se refera la drepturile etnicilor romani din Serbia care nu sunt respectate. Potrivit senatorului PDL Viorel Badea, o serie de dezbateri au avut loc, miercuri, in Comisia pentru romanii de pretutindeni din Senat, pe care o prezideaza. „in urma consultarilor cu membrii comunitatii romanilor din Serbia si a informarilor primite de la institutiile care se ocupa de problematica am ajuns la concluzia ca avizul pentru Acordul de asociere si stabilizare a Serbiei la UE va fi unul negativ. Este un lucru absolut normal atata timp cat autoritatile sarbe nu sunt cu adevarat preocupate pentru a readuce o normalitate in ceea ce priveste tratamentul aplicat comunitatii de romani din Serbia”, a spus Viorel Badea. Senatorul a amintit ca au avut loc mai multe reuniuni ale comisiei mixte romano-sarbe in care reprezentantii autoritatilor romane au solicitat partii sarbe o flexibilizare mai mare in ce priveste respectarea drepturilor comunitatii noastre din Serbia, care nu a fost insa resimtita. „Mai mult decat atat, liderii comunitatii romanilor continua sa fie anchetati de politia si de autoritatile de ancheta din Serbia, Biserica inca nu se bucura de tratamentul pe care noi l-am solicitat, asa ca nefiind nici una dintre aceste conditii indeplinite, majoritatea membrilor Comisiei a decis sa acordam un aviz negativ Acordului”, a spus Viorel Badea. De ani de zile, principalii lideri ai romanilor din aceasta parte a Serbiei sunt prigoniti de autoritati in incercarea de intimidare in a-si afirma si conserva identitatea nationala.

Share our work
Acord romano-bulgar pentru eficientizarea conditiilor de trafic aerian

Acord romano-bulgar pentru eficientizarea conditiilor de trafic aerian

aeroport 532Romania a semnat luni cu Bulgaria un acord pentru instituirea unui bloc de spațiu aerian funcțional pentru eficientizarea zborurilor si a costurilor retelei de management al traficului in spatiul aerian al celor doua tari, a anutat MTI. „Estimam ca utilizatorii spatiului aerian vor beneficia de o reducere totala a distantei de zbor cu aproximativ un milion mile/an, reducere care se reflecta in emisii CO2 considerabil reduse, precum si intr-o reducere de combustibil ars de aproximativ cinci mil. euro/an. Asadar, vom avea rute de zbor mai scurte, iar, in final, pasagerii vor experimenta un timp redus de calatorie. Ne asteptam de la operatorii aerieni ca din momentul instituirii FAB-ului reducerile de costuri care se vor face sa se reflecte si in costul biletelor”, a declarat secretarul de stat Alexandru Nazare. Acordul priveste instituirea blocului functional de spatiu aerian Danube FAB intre Romania si Republica Bulgaria. „Acordul Danube FAB, al cincilea acord pentru instituirea unui bloc de spațiu aerian funcțional din cele noua care sunt prevazute la nivel european, stabileste toate premisele necesare pentru realizarea unei capacitati optime a traficului aerian, a eficientizarii zborurilor si costurilor retelei de management al traficului aerian in spatiul aerian al Romaniei si al Republicii Bulgaria, mentinand astfel un inalt nivel de siguranta, fara a tine cont de frontierele nationale existente”, se precizeaza intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI).

Share our work