Bulgaria, țintă pentru războiul hibrid

Bulgaria, țintă pentru războiul hibrid

Spionii bulgari, îngrijorați de războiul hibrid împotriva Sofiei

Spionii bulgari, îngrijorați de războiul hibrid împotriva Sofiei

„Au continuat şi încercările de influenţare hibridă a Bulgariei, incluzând întregul arsenal de abordări şi acţiuni pentru exercitarea influenţei în plan politic, economic, diplomatic, cultural şi de propagandă” se arată în raportul de activitate pe anul 2017 al Agenţiei de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria, care a fost depus în această săptămână, spre dezbatere şi adoptare, în Adunarea Națională a Bulgariei, citat de cotidianul „Dnevnik”, preluat de presa de la București. Concluzia se regăsește în capitolul „Evaluarea mediului extern de securitate”, însă, în partea publică a raportului, nu se amintesc nicăieri nume de state.

Nominalizare controversată

O idee aproximativă despre cine ar putea fi acestea ne putem face doar din folosirea unor referiri precum „forţe globale şi regionale”. Menţionarea Rusiei, în Raportul de Securitate Naţională a Bulgariei de anul trecut, ca „sursă de instabilitate regională” a dus, la acel moment, la tensiuni diplomatice şi la ample scandaluri în Parlamentul bulgar, precum și la proteste ale societății civile.

În partea dedicată securităţii cibernetice din raport este scris: „Ca parte din războiul informaţional de influenţare a opiniei publice, o serie de state au continuat să folosească şi în anul 2017 atacurile cibernetice pentru rezolvarea unor sarcini politice, economice şi informaţionale, în beneficiul propriilor interese, inclusiv în ţara noastră.”. Din nou nu se menţionează care este sursa încercărilor de influenţare hibridă.

„Pe parcursul anului au predominat interesele naţionale şi lupta pentru supremaţie a forţelor globale şi regionale. Echilibrele schimbătoare (…) în relaţiile internaţionale au condiţionat principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi intereselor Republicii Bulgaria”, se mai arată în raport, tot fără a fi menţionate „forţele globale”. Principalul „generator de instabilitate, politică, economică şi riscuri asimetrice şi ameninţări pentru Bulgaria” sunt procesele de criză care au continuat, tradiţional este menţionat Orientul Apropiat, dar şi Balcanii şi Coreea de Nord.

Bulgaria, preferată de luptătorii Statului Islamic

Bulgaria, preferată de luptătorii Statului Islamic

Bulgaria, coridor pentru teroriștii radicali

Raportul Agenţiei de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria mai scrie că ameninţarea teroristă pentru Europa provine de la Statul Islamic şi de la intensificarea campaniei de propagandă a organizaţiei pe internet şi pe reţelele de socializare, îndreptată către simpatizanţii grupării din străinătate, în vederea radicalizării acestora. Mai mare este riscul pentru statele vestice – participante directe cu forţe militare în coaliţia internaţională pentru lupta cu Statul Islamic, se arată în raport. Având în vedere înfrângerile militare ale Statului Islamic, gruparea rivală Al Qaeda încearcă să atragă, potrivit raportului, o parte dintre militanţi şi adepţi de partea sa. O ameninţare reală sunt şi jihadiştii care se întorc în statele europene, precum şi persoanele ce s-au autoradicalizat și care găsesc în teroare un mijloc de negare şi luptă cu modul de viaţă şi sistem de valori european, mai scrie raportul menționând și că ameninţarea pentru Bulgaria vine din pătrunderea sau trecerea unor elemente radicale pe teritoriul țării, precum şi din cauza intervenţiei unor grupări teroriste organizate în acest trafic către Europa.

Aceste aprecieri se datorează și creșterii semnificative a numărului de voluntari ISIS din statele balcanice, mai ales din Republica Kosovo, Albania și Bosnia-Herțegovina. Maa-media internațională a relatat sute de cazuri de voluntari ISIS care au folosit teritoriul bulgar pentru tranzitul către zonele controlate de organizația teroristă.

Risc scăzut de crize majore în Balcani

În partea ceva mai detaliată a raportului Agenţiei de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria privind ameninţările regionale, prognoza pentru Balcanii de Vest este că, pe termen mediu, temerea de crize majore cu un caracter etnic sau religios este mică, însă eventuala apariţie a acestora poate avea serioase consecinţe negative pentru stabilitate şi securitate, atât în plan regional, cât şi pentru Bulgaria.

Pentru Ucraina, ofiţerii de informații cred că, odată cu contradicţiile continue între diferitele interese interne şi externe, se creează premise pentru transformarea crizei ucrainiene într-un nou conflict îngheţat pe teritoriul european. Conflictele îngheţate din spaţiul post-sovietic rămân, potrivit raportului, o sursă constantă de tensiune, care conţine potenţial de risc pe linia securităţii, iar statele afectate de ele continuă să fie un câmp de confruntare pentru diferitele interese geopolitice. (M.B.)

Share our work
Iohannis dă MAT PSD-ului pe tabla internațională de șah – Acuzații de TRĂDARE a ROMÂNIEI

Iohannis dă MAT PSD-ului pe tabla internațională de șah – Acuzații de TRĂDARE a ROMÂNIEI

Președintele României, Klaus Iohannis, cere ultimativ demisia premierului Viorica Dăncilă

Președintele României, Klaus Iohannis, cere ultimativ demisia premierului Viorica Dăncilă

Klaus Werner Iohannis este primul Președinte al României care acuză un premier în exercițiu de TRĂDARE a intereselor Statului Român, de la pupitrul Adminstrației Prezidențiale! Două vorbe și o mișcare. Atât i-a luat lui Iohannis să desființeze vizita Dragnea-PSD în Israel (și Dăncilă pe acolo – mai era și altcineva de la MAE, parcă). Mutarea lui Iohannis nu are nicio legătură cu „capacitatea” Vioricăi Dăncilă de a face ceva pe plan intern, pentru că nu a bănuit-o nimeni de nimic pozitiv.

Orice discuție oficială dintre Dăncilă (Dragnea) și oficiali ai statului Israel este lovită de nulitate, în momentul în care Administrația Prezidențială, în timp ce îi cere demisia, acuză Premierul de încălcarea Jurământului față de România și de faptul că „transformă astfel guvernul într-o vulnerabilitate pentru România”.

Cererea de demisie este doar praf în ochi pentru cei care încă mai citesc pe format A3!

Declarația oficială a lui Iohannis

Săptămâna trecută în Guvern s-a discutat un document secret, un memorandum secret pe politică externă. Asta a fost o mare greșeală, fiindcă în chestiuni de politică externă, dacă vorbim de documente secrete, care, evident, sunt sensibile – altfel nu ar avea de ce să fie secrete – trebuia să fie consultat Președintele, lucru care nu s-a întâmplat.

În Constituție, în toate deciziile Curții Constituționale, în practica politică din România, se statuează și se știe că este nevoie, în interesul României, nu în interesul altcuiva, de o consultare instituțională între Premier și Președinte, că este nevoie, în interesul României, nu în interesul cuiva particular, ca autoritățile publice să colaboreze loial.

Aceste lucruri și aceste nevoi ale statului nu au fost înțelese de doamna Dăncilă.

Pe data de 29 ianuarie 2018, doamna Dăncilă zicea așa: «Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!». Este jurământul pe care îl depunem noi, care obținem și îndeplinim după aceea demnități publice.

Asta înseamnă nu doar că se respectă ad-literam Constituția, legile țării. Asta înseamnă și că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român între Președinte și Prim-ministru, că se respectă deciziile Curții Constituționale, toate aceste în interesul României și al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid.

Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă.

După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost investit. Au trecut aproximativ 3 luni de atunci, 3 luni după care pot să trag o concluzie.

Doamna Dăncilă nu face față poziției de Prim-ministru al României și transformă astfel guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.

De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de Prim-ministru al României.

Marius-Alin BÂTCĂ

Share our work
România se blindează. Primele Piranha 5 livrate Bucureștiului

România se blindează. Primele Piranha 5 livrate Bucureștiului

Piranha V va deveni principalul blindat usor al armatei romane

Piranha V va deveni principalul blindat usor al armatei romane

Primele 36 de transportoare blindate Piranha 5 produse în colaborare cu americanii de la General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH vor intra în dotarea Armatei Române până la finalul anului, 31 fiind aduse de pe linia de asamblare din Elveţia, iar cinci fiind asamblate la Uzina Mecanică Bucureşti. Toate celelalte transportoare, până la 227 prevăzute a fi achiziţionate, vor fi produse la Uzina Mecanică Bucureşti, relatează mass-media de la București, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Potrivit MapN român, transportorul blindat pentru trupe 8×8 constituie un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum şi al structurilor de sprijin, absolut necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către Forţele Terestre Române.

Tehnica actuală, depășită

Acest vehicul asigură o mobilitate sporită şi o protecţie corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiţii meteorologice. ”Tehnica de luptă pe roţi aflată în prezent în dotarea Armatei României este de generaţie veche, fiind depăşită atât din punct de vedere tehnologic, cât şi din cel al caracteristicilor tehnico-tactice, cum ar fi viteza de deplasare, mobilitatea în medii diferite, protecţia personalului, posibilităţile de observare, orientare, comunicaţii etc”, precizează MApN.

Piranha 5 este un blindat de 30 de tone, care poate transporta 3 membri ai echipajului şi 8 soldaţi. Are un motor cu o putere de aproape 600 de cai, o autonomie de peste 500 de km şi o viteză de 100 de km/h.

Piranha 5, preferată și de alte state NATO

Spania şi Danemarca au ales şi ele platforma construită de General Dynamics. În 2017, danezii au comandat peste 300 de Piranha 5. Au plătit pentru un blindat peste 2 milioane de dolari. La rîndul lor, spaniolii au comandat un prim loc de 348 de blindate parte a unui preces de înlocuire a 1.200 de vehicule.  Ca armament, Piranha 5 are o plajă largă de opţiuni de la mitralieră de 12,7 milimetri,  la lansatore de grenade sau rachete antitanc.

Surse militare NATO au mai precizat că și alte state membre ale sunt interesate de acest sistem de armament, precum Bulgaria, Albania, Polonia, ori de dezvoltarea unor sissteme similare de către propriile industrii de apărare în parteneriat cu General Dynamics.

Memorandum strategic

Programul de înzestrare cu blindate se face în urma unui memorandum semnat cu General Dynamics pentru producerea de transportoare blindate 8X8 Piranha la Uzina Mecanică Bucureşti. ”Memorandumul de înţelegere şi Acordul de cooperare semnate între compania subordonată ministerului Economiei, Romarm – filiala UMB şi General Dynamics European Land Systems stipulează cooperarea pentru producerea şi livrarea de transportoare auto blindate Piranha 5, în diverse configuraţii, conform cu necesităţile de dotare ale armatei României”, a arătat anterior Ministerul Economiei. Înţelegerea între părţile semnatare se va derula în două faze. În prima fază, UMB va subcontracta de la GDELS asamblarea şi fabricarea locală de componente pentru Piranha 5.

”Sub această formă de cooperare va fi livrată prima comandă de vehicule blindate, dintr-un total estimat la 227 de transportoare. Uzina Mecanică Bucureşti va propune iar General Dynamics va selecta până la 25 angajaţi pentru formare la unităţile sale, conform cerinţelor companiei americane”, se mai arată în comunicat.

Conform datelor deţinute de Ministerul Finanţelor, în 2016, Uzina Mecanică Bucureşti a avut o cifră de afaceri netă de 5,1 milioane de lei şi pierderi de 4,9 milioane de lei adică peste un million de euro. Nu numai anul trecut a fost unul greu pentru UMB. În 2015, compania a avut o cifră de afaceri netă de 7,9 milioane lei, cu pierderi  de  aproape 7,4 milioane lei lei. Cât despre personal, UMB figurează cu numai 268 angajaţi, în 2016.

Bucureștiul visează relansarea industriei de armament

„Este o zi foarte importantă pentru MApN, pentru Guvernul României. Astăzi reuşim să semnăm un contract cu o importanţă majoră nu doar pentru înzestrarea Armatei, ci mai ales pentru industria de apărare românească. Aşa cum Guvernul României s-a angajat, iată un contract extrem de important care de altminteri duce la înzestrarea Armatei, întoarce în industria românească de apărare o sumă consistentă, care va putea duce la relansarea unei întreprinderi de tradiţie din domeniul industriei de Apărare – şi mă refer la Uzina Mecanică Bucureşti”, a afirmat atunci ministrului Apărării, Mihai Fifor.

Acuzații din partea opoziției parlamentare: Piranha V nu este amfibiu

Potrivit celor de la USR, „din informatiile facute publice de catre reprezentantii partii romane care au negociat achizitia acestor transportoare rezulta ca acestea nu vor fi amfibii. Asistam astfel la o eroare din punct de vedere strategic, dat fiind faptul ca relieful Romaniei are multe cursuri de apa si diferite zone de relief. Transportoarele blindate fara flotabilitate sunt folosite si de alte tari din NATO, dar acestea detin unitati de poduri mobile care asigura suportul acestora, Romania nu”, scrie Hotnews.ro.

In acest context, USR considera ca este important ca MApN sa clarifice „care au fost argumentele de ordin militar si economic care au condus la luarea deciziei de renuntare la conditia flotabilitatii pentru circa jumatate din totalul numarului de transportoare blindat, precum si cadrul institutional si data la care a fost luata decizia.”

Aceeași sursă media preciza, in luna noiembrie 2017, despre planurile Rheinmetall si despre proiectul AGILIS ce va presupune circa 400 de transportoare blindate amfibii pentru MApN, dezvoltate si construite la Moreni, primul urmand a iesi pe poarta uzinei in 2020.Pe langa achizitia de transportoare Piranha V, statul roman mai este implicat intr-un parteneriat cu nemtii de la Rheinmetall care ar urma sa dezvolte si sa construiasca la Uzina de la Moreni un nou model de transportor blindat ambfibiu denumit Agilis 8X8. Proiectul va fi dezvoltat printr-o firma mixta romano-germana – Romanian Military Vehicle Systems din care statul roman deține 50%.

Moștenire grea

Transportorul blindat pentru trupe 8×8 constituie un mijloc de transport al grupei de infanterie, precum şi al structurilor de sprijin, absolut necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către Forţele Terestre Române. Acest vehicul asigură o mobilitate sporită şi o protecţie corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiţii meteorologice.

Tehnica de luptă pe roţi aflată în prezent în dotarea Armatei României este de generaţie veche, fiind depăşită atât din punct de vedere tehnologic, cât şi din cel al caracteristicilor tehnico-tactice, cum ar fi viteza de deplasare, mobilitatea în medii diferite, protecţia personalului, posibilităţile de observare, orientare, comunicaţii etc, susține MApN.

Guvernul României a adoptat, pe 29 noiembrie anul trecut, hotărârea prin care s-au aprobat circumstanţele şi procedura specifică aferente primei etape a programului de înzestrare „Transportor blindat pentru trupe 8×8”, în vederea atribuirii unui acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma Piranha 5 şi a suportului logistic iniţial către General Dynamics European Land Systems – Mowag GmbH.

Memorandumul din octombrie prevede două faze pentru Piranha

În octombrie 2017, documentele semnate de Ministerul Economiei și General Dynamics European Land Systems (GDELS) profilau liniile directoare ale” unui parteneriat strategic sustenabil, româno-american, în beneficiul industriei naționale de apărare și al obiectivelor de înzestrare ale armatei române”, afirma ministrul Economiei, Gheorghe Șimon. Potrivit acesuia, fabricarea în comun a vehiculului blindat Piranha V va fi un impuls excepțional pentru relansarea și retehnologizarea producției, dar și pentru perfecționarea angajaților Uzinei Mecanice București (UMB).

Romarm – filiala UMB și General Dynamics European Land Systems vor coopera pentru producerea și livrarea de transportoare auto blindate Piranha V, în diverse configurații, conform cu necesitățile de dotare ale armatei României. Înțelegerile între părțile semnatare se vor derula în două faze. În prima fază UMB va subcontracta de la GDELS asamblarea și fabricarea locală de componente pentru Piranha V. Sub această formă de cooperare va fi livrată prima comandă de vehicule blindate, dintr-un total estimat la 227 de transportoare.

Uzina Mecanică București va propune iar General Dynamics va selecta până la 25 angajați pentru formare la unitățile sale, conform cerințelor companiei americane. Salariații UMB se vor școli la producătorul elvețian de transportoare blindate GDELS- Mowag, care aparține Diviziei de Transportoare Auto GDELS, o unitate de business a General Dynamics Corporation. De asemenea, General Dynamics va asigura retehnologizarea halei de producție, pregătirea și integrarea liniei de asamblare a UMB.

În a doua fază, GDELS va constitui o societate română cu răspundere limitată (GDELS ROM SRL) care va iniția formarea unei societăți mixte române, împreună cu UMB. Acest joint venture ar urma să execute a doua comandă, în calitate de contractant principal. (M.B./M.I.)

Share our work
Editorial: Deutsche Welle sau Arutz Sheva? Până unde merge fariseismul

Editorial: Deutsche Welle sau Arutz Sheva? Până unde merge fariseismul

Liderul PSD, Liviu Dragnea, debarcă în Israel

Liderul PSD, Liviu Dragnea, debarcă în Israel

Bulibășeala inter-instituțională dintre autoritățile concludente ale statului român, în privința mutării Ambasadei României la Ierusalim, a aprins spiritele la Deutsche Welle. În câteva materiale virulente și lipsite de orice simț al ridicolului, doi autori de limbă română de întrec în „Metzitzah B’Peh”, față de Dragnea, în timp ce își ascut bricele pentru un „Brit milah” pentru Iohannis. Așa că, cel puțin la prima vedere, Deutsche Welle pare că s-a transformat în Arutz Sheva, doar că arginții sună mai mult a ruble, decât a shekeli.

Cert este că cei doi „moheli” gemeni ca două lumânări din Menorah de la Lubyanka sunt obsedați de coloana vertebrală a României, atunci când vine vorba de capitala Ierusalim, și nu au nici o jenă să laude poziția lui Donald Trump, în timp ce acuză poziția Uniunii Europene și a ONU. Oricum, domnul cu nume de curcubitaceu de la DW nu prea a înțeles faptul că Trump dorește împărțirea Ierusalimului între Israel și Palestina. Dar îl doare tare mult „zona de indistincţie şi insignifianţă” a României și faptul că „preşedintele Iohannis ratează ocazia de a susţine un moment de emancipare a diplomaţiei româneşti (sic!)”. Spre deosebire de „vizionarul” Dragnea, un penal, care ar urma să fie primit de alt penal, „Bibi” Netanyahu.

Un alt „hintele”, de la Deutsche Welle, scrie: „Ne gudurăm? Sau ne îndreptăm şira spinării?”. Evident, aceeași obsesie pentru ceea ce le lipsește, pentru că rublele au un efect devastator asupra sistemului osos și, mai ales, nervos.

Nu o să prezint aici alte citate ale celor doi autori DW. Se pot citi direct pe site-ul DW: „Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București”, „Ne gudurăm? Sau ne îndreptăm şira spinării?” și „Pariul lui Iohannis”.

În schimb, constat cu uimire cum „Deutsche Welle” a devenit „Arutz Sheva”! Curat fariseism!

P.S. Se întreabă unul dintre mohelii DW: „Iar dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?”

Poate îi răspund egiptenii, hitiții și babilonienii.

Marius-Alin BÂTCĂ

Share our work
Analiză: Profesionalizarea Armatei în Republica Moldova nu va fi realizată prea ușor

Analiză: Profesionalizarea Armatei în Republica Moldova nu va fi realizată prea ușor

Soldați americani sosiți în Republica Moldova pentru un exercițiu militar comun din 2016. Foto credit: Balkan Insight

Partidul Democrat din Moldova speră că introducerea unui serviciu militar profesionist pe bază de contract va pregăti mai bine țara să facă față provocărilor regionale ale Rusiei, scrie Balkan Insight într-un amplu reportaj despre capabilitățile de apărare ale Republicii Moldova, scrie portalul Balkan Insight într-un articol preluat și publicat de EvZ Moldova. 

Dar, fără planuri imediate de creștere a cheltuielilor de apărare, ideea ar putea fi mai mult despre votul alegătorilor decât o reformă reală, spun scepticii.

Moldova va organiza alegerile parlamentare în această toamnă, iar Partidul Democrat pro-occidental dorește să se mențină la putere.

Promisiunile de abordare a problemelor din armată, una dintre cele mai de încredere instituții publice, ar putea aduce beneficii electorale.

Dar democrații spun că este vorba despre reformă.

„Vrem să creăm o armată modernă, mai bine dotată tehnic și financiar, cu militari profesioniști”, anunța președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, pe data de 20 martie.

„Mii de tineri și familiile lor vor fi scutiți de povara recrutării obligatorii care a avut loc până acum”, a mai spus el.

Cetățenii moldoveni cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani sunt obligați, în prezent, să facă un an de armată. Există scutiri pentru motive medicale sau educaționale, dar mita este un fenomen larg răspândit pentru a primi aceste scutiri.

Plahotniuc susține că reforma va eradica această problemă, precum și că va îmbunătăți perspectiva de carieră militară a tinerilor moldoveni. Trecerea la o armată profesionistă va începe în această toamnă și va dura până în 2020.

Având în vedere operațiunile militare ale Rusiei în Ucraina vecină, mulți moldoveni sunt de acord că guvernul ar trebui să îmbunătățească calitatea armatei moldovenești ce numără circa 6.500 de soldați. NATO a sfătuit constant R. Moldova să facă acest lucru.

Dar chiar dacă recunoaște că Moldova are nevoie de forțe armate mai eficiente, unii experți militari resping propunerea lui Plahotniuc ca fiind nerealistă.

Partidul pare că nu a decis încă cum să finanțeze această reformă potențială. PD a precizat că încă lucrează asupra cifrelor. De asemenea, nu este clar cum va acoperi bugetul de stat costul acestei reforme.

În anul 2016, ultimul an pentru care sunt disponibile date, Moldova a avut cel mai mic buget de apărare pentru orice țară din regiune (0,4% din PIB-ul său), potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm, care gestionează o bază de date privind cheltuielile militare globale .

În acest an, Moldova a bugetat pentru armată circa 628,9 milioane de lei (aproximativ 31 milioane de euro), cu 10% mai mult față de 2017, însă majoritatea acestor bani acoperă doar salarii, hrana și echipamentele de bază, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Nu există fonduri pentru arme noi sau muniții.

„Profesionalizarea armatei naționale necesită resurse financiare enorme pentru instruirea acestor profesioniști și să-și plătească salariile”, a comentat Rosian Vasiloi, expert în politica de securitate la think tank-ul IDIS Viitorul.

În prezent, militarii angajați prin contract primesc circa 4.000 – 5.000 lei (aproximativ 200-250 de euro) pe lună în timpul unui an de serviciu.

„Acest lucru nu este suficient pentru a încuraja tinerii să devină militari profesioniști”, a adăugat Vasiloi.

Lipsa finanțării militare îi determină pe generalul Valeriu Troenco, care a fost ministru al Apărării din 2014 până în 2015, să spună că afirmațiile lui Plahotniuc „sunt doar din motive politice și nu în interesul real al reformării armatei”.

Pentru a moderniza forțele armate, statul ar trebui să plătească pentru mai mult decât scoaterea obligativității armatei și să se transforme într-o armată bazată pe contract, spun unii experți. Armele armatei sunt vechi – mai ales din perioada sovietică – și în stare proastă, spun ei.

Dacă armata rămâne la mărimea actuală, cel puțin 1% din PIB-ul Moldovei (aproximativ 6,1 miliarde de euro în 2016) va trebui alocat militarilor timp de cinci până la șapte ani, pentru a se vedea rezultatele, a declarat pentru fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța, pentru BIRN.

Aceasta ar însemna cel puțin o dublare a bugetului actual de apărare al Republicii Moldova.

Stimulente de securitate

Pentru a justifica orice creștere a cheltuielilor din domeniul apărării pentru o reformă militară radicală, profesioniștii și politicienii pro-NATO ar putea să indice Rusia și operațiunile sale din Ucraina.

Într-un sondaj din 2017 realizat de Institutul Republican Internațional (IRI), cu sediul în SUA, 28% din cei 1.514 respondenți au identificat Rusia drept cea mai mare amenințare pentru Moldova.

Circa 1.200-1.500 de trupe rusești sunt staționate peste râul Nistru în regiunea separatistă a Transnistriei, care ar trebui să protejeze o un depozit de muniție din epoca sovietică. Moscova deține, de asemenea, aproximativ circa 400 de militari din cadrul forțelor de menținere a păcii în regiune pentru a monitoriza situația dintre Tiraspol și Chișinău de mai bine de 25 de ani.

Totuși, preocupările Chișinăului se concentrează nu numai pe trupele Rusiei în Transnistria, ci și pe forțele separatiste.

Generalul Troenco consideră că regiunea, susținută de Moscova, depășește de două ori forțele armate ale Republicii Moldova, atât în ceea ce privește numărul de soldați, cât și cea a echipamentului de luptă.

În cadrul unei conferințe din 27 martie la Chișinău, colonelul Radu Burduja, secretarul general al ministerului apărării din R. Moldova, a afirmat că forțele transnistrene și-au majorat exercițiile militare cu 40%, din ianuarie până în martie, față de aceeași perioadă din 2017.

Potrivit estimărilor făcute de expertul Rosian Vasiloi, în acest an au avut loc deja 13 exerciții de luptă. Ultimul exercițiu a avut loc la 4 aprilie.

Per ansamblu, astfel de exerciții, au implicat manevre de luptă antitanc și antiaeriene, a declarat colonelul Burduja. Anterior, în 2017 trupele ruse și transnistrene au executat trecerea cu blindatele pe partea controlată de Republica Moldova a râului Nistru.

Provocare politică

Dar orice impulsionare a construirii unei armate profesionale pentru a contracara aceste amenințări ar putea duce la o altă dispută între Partidul Democrat și comandantul-șef al Armatei Republicii Moldova, președintele Igor Dodon.

Dodon, care se opune cu fermitate aderării la NATO, nu a abordat încă în mod specific propunerea de renunțare la serviciul militar obligatoriu, dar el își exprimă în mod deschis simpatia față de Rusia.

În ziua în care Plahotniuc și-a anunțat propunerea, președintele Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei în Republica Moldova pentru a recunoaște rolul Moscovei în discuțiile asupra Transnistriei și pentru a deplânge relațiile deteriorate dintre Chișinău și Moscova.

Dodon, cu toate acestea, a fost suspendat de trei ori din funcție, iar opțiunile sale de blocare a oricărei reforme aduse de NATO s-ar putea dovedi limitate.

Între timp, fără o creștere a cheltuielilor pentru apărare, armata Moldovei va căuta „iubirea de țară și nu a banilor”, la fel ca și până acum, pentru a-și face datoria, a spus Marinuța.

Share our work
Starea de urgență din Turcia, prelungită încă 3 luni de Erdogan

Starea de urgență din Turcia, prelungită încă 3 luni de Erdogan

Turcia, dominată de starea de urgență

Turcia, dominată de starea de urgență

Parlamentul de la Ankara va vota săptămâna viitoare prelungirea stării de urgenţă cu încă trei luni, relatează surse politice de la Ankara, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Guvernul turc susţine că este nevoie de starea de urgenţă pentru a combate terorismul, în special acţiuni ale mişcării clericului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara că a organizat lovitura de stat eşuată din 2016.

Armă politică

Postul de televiziune NTV şi ziarul pro-guvernamental Sabah au anunţat vineri că membrii Consiliului Naţional de Securitate şi cabinetul de miniştri urmează să se reunească săptămâna viitoare pentru a recomanda prelungirea stării de urgenţă, care va fi apoi supusă la vot miercuri în parlamentul unicameral turc, controlat de AKP, partidul președintelyu Recep Tayyip Erdogan.
Circa 50.000 de persoane au fost arestate şi peste 150.000 au fost demise din funcţie prin decrete sau ordine emise în cadrul stării de urgenţă. Aproape zilnic alte persoane sunt arestate pentru acuzaţii de terorism, în baza legislației care a intrat în vigoare după ce starea de urgenţă a fost instituită.

Îngrijorare occidentală

Mulţi dintre cei arestaţi sau demişi sunt bănuiţi că ar avea legături cu mişcarea Gulen, serviciile speciale de la Ankara declanșând diferite operațiuni secrete în urma cărora peste 100 de persoane acuzate au fost aduse în Turcia din diferite state. Aliaţii occidentali ai Turciei, inclusiv state membre UE și NATO, şi-au exprimat în numeroase rânduri îngrijorarea, mai ales cu privire la arestarea a zeci de angajaţi din domeniul mass-media.
‘Statele Unite invită guvernul turc să pună capăt stării de urgenţă prelungite, să-i elibereze pe cei reţinuţi în mod arbitrar şi să ia măsuri concrete pentru a proteja statul de drept’, a declarat la Viena diplomatul american Michele Siders, adresându-se Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (OSCE) în Europa. (V.D.)

Share our work