de Isac Mihai | feb. 22, 2018 | Balcani, Info Militar, Intelligence, Jurnal de Front, Minoritați, Orientul Mijlociu, Principal, Știri
Muntenegru a-devenit-de-câțiva-ani-membru-NATO
O persoană necunoscută a aruncat un dispozitiv exploziv, probabil o grenadă ofensivă, către clădirea ambasadei SUA în Muntenegru, după care atacatorul s-a aruncat în aer, au anunțat autoritățile locale, citate de mass-media regională. Guvernul de la Podgorica a anunţat pe contul său de Twitter că la o jumătate de oră după miezul nopţii, o persoană necunoscută „s-a sinucis cu un dispozitiv exploziv”. Cu puţin timp înainte, acea persoană a aruncat un dispozitiv exploziv către clădirea Ambasadei SUA, mai anunţa mesajul, adăugând că „cel mai probabil era o grenadă de mână” şi că există în curs de desfăşurare o anchetă a poliţiei în acest caz.
Intervenție în forță
Jurnaliști locai și străini prezenți la fața locului după incident au afirmat că forțele speciale au intervenit în forță blocând străzile din jur și instituind puncte de control pe principalele artere din capitala Muntenegrului, Podgorica. Sursele citate au mai precizat că imobilul în care funcționează ambasada SUA nu a fost avariat.
La rândul său, Ambasada SUA a avertizat cetăţenii americani să rămână acasă. „Ambasada SUA la Poodgorica avertizează cetăţenii americani că la sediul ambasadei este o situaţie activă de securitate”, a anunţat reprezentanţa diplomatică americană, unde lucrează câteva zeci de cetățeni americani și din Muntenegru.
Radicalii islamiști, primii bănuiți
Mass-media locală, citând surse din cadrul serviciilor de securitate, au lansat ipoteza unui atentat al teroriștilor radicali musulmani, având în vedere strânsa colaborare militară dintre Podgorica și SUA, precum și statutul de membru NATO al fostei republici iugoslave. Muntenegru participă activ la operațiunile militare NATO, mai ales în Afganistan, unde sunt desfășurați câteva zeci de militari muntenegrini, mai ales trupe speciale. Podgorica mai este implicata și în antrenarea forțelor militare și de poliție afgane, câteva sute de militari afgani efectuând stagii în mica republică balcanică.
Conform mass-media regionale, un număr de aproximativ 50 de persoane din populația de religie musulmană din Muntenegru au participat activ la acțiunile ISIS, o parte revenind acasă. În fosta republică iugoslavă, aproximativ 20-25% din populație este de religie musulmană, majoritatea etnici albanezi și bosniaci.
de Isac Mihai | feb. 14, 2018 | Balcani, Federatia Rusa, Federatia Rusa, Info Militar, Intelligence, Jurnal de Front, Marea Neagra, Orientul Mijlociu, Orientul Mijlociu, România, Știri, UE, UE
NATO vrea un Schengen militar în Europa
NATO vrea să creeze un sistem pentru a facilita deplasările de trupe în Europa, asemănător cu Schengen-ul, sistemul european de liberă circulaţie a persoanelor, a declarat azi ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, citat de mass-media germană, preluată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Declarația oficialului german vine la câteva zile după ce un înalt responsabil al SUA, citat de mass-media, declara că „nu dorim să vedem eforturile UE atrăgând forţe (…) dinspre NATO spre UE”.
Germania, centrul nervos al sistemului
„Vrem să introducem ceva asemănător cu un Schengen militar în Europa, care ar permite mişcarea rapidă şi directă (a trupelor – n.r.), fără mare birocraţie şi cu o viteză mai mare”, a spus von der Leyen, înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din cadrul NATO la Bruxelles. Germania s-a oferit să găzduiască centrul de comandă pentru acest sistem, a adăugat ea, precizând că ţara sa „nu doar că, geografic, este în inima Europei, dar are şi o mare experienţă logistică şi de sprijin”.
De altfel, este de aşteptat ca miniştrii apărării să aprobe la reuniunea NATO crearea a două noi centre de comandă.
Centru pentru protejarea liniilor maritime
Unul ar avea ca scop protejarea canalelor maritime între nordul Americii şi Europa. Centrul de comandă pentru Atlantic se va concentra „pe protejarea liniilor maritime de comunicare între nordul Americii şi Europa, precum şi alte infrastructuri critice”, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Potrivit dpa, noul centru ar urma să îşi aibă sediul în SUA. Printre altele, prin Atlantic trec cabluri esenţiale de internet şi de comunicaţii de date.
Al doilea centru de comandă ar urma să fie în Germania şi ar avea ca scop „îmbunătăţirea mişcării rapide de trupe şi echipamente în cadrul Europei”, a mai spus Stoltenberg.
Capacitate extinsă
NATO îşi extinde capacitatea de reacţie la noile ameninţări de securitate, în special tensiunile cu Rusia şi tulburările din Siria şi Irak, unde Alianţa este implicată în campanii de îndepărtarea a jihadiştilor grupării extremiste Statul Islamic. NATO şi-a diminuat semnificativ structurile de comandă şi de forţe armate în ultimele decenii în urma reducerii tensiunilor după încheierea Războiului Rece.
Surse militare NATO, citate de agenția de presă KARADENIZ PRESS, au mai precizat că în perioada următoare miniștrii Apărării din statele NATO urmează să discute despre cheltuielile militare ale ţărilor membre și să aprobe o nouă misiune în Irak.
Îngrijorare americană
Statele Unite ale Americii sunt îngrijorate de consolidarea legăturilor în domeniul apărării dintre țările Uniunii Europene, considerând că acest lucru riscă să submineze NATO care se confruntă cu o Rusie tot mai activă, relatează mass-media internațională. „Nu dorim să vedem eforturile UE atrăgând forţe (…) dinspre NATO spre UE”, a afirmat Katie Wheelbarger, un înalt oficial de la Pentagon care se ocupă de relaţia SUA cu NATO.
Soldați UE pentru Afganistan
Wheelbarger a mai precizat că SUA vor să se asigure că o cooperare mai strânsă între statele UE nu va reduce rolul membrilor NATO în Afganistan şi Irak. Oficialul American a dat aceste declaraţii în condiţiile în care Jim Mattis, secretarul Apărării din SUA, se va întâlni la Bruxelles cu omologii săi din ţările NATO. În contextul acestor întâlniri, este de aşteptat ca Mattis să încurajeze statele membre ale alianţei să-şi sporească cheltuielile militare. De asemenea, Washingtonul pledează şi pentru o intensificare a cooperării între statele NATO în condiţiile în care SUA consideră ameninţarea reprezentată de Moscova drept o prioritate a noii sale strategii de apărare.
PESCO, contestat neoficial de SUA
În urmă cu trei luni, liderul ţărilor Uniunii Europene, cu excepţia Danemarcei, Maltei şi Marii Britanii, au fost de accord cu planul de Cooperare Structurală Permanentă (PESCO), un proiect al cărui scop este de a intensifica activităţile de cooperare militară. Acesta are obiectivul integrării comandamentelor, entităţilor din industria militară şi structurilor operaţionale a 25 de state membre ale Uniunii Europene.
Liderii europeni au subliniat că rolul acestui proiect este acela de a completa şi nu de a concura cu NATO. La rândul său, Wheelbarger a declarat că Washingtonul sprijină proiectul Pesco „atâta timp cât este complementar şi nu distrage atenţia de la activităţile şi cerinţele NATO”. „Mobilitatea militară dacă este implementată corect ar funcţiona atât pentru Europa, cât şi pentru NATO”, a declarat oficialul american, adăugând: „Dar dacă nu există transparenţă deplină, dacă nu ne asigurăm că cerinţele, fie că este vorba de infrastructură sau schimbări de legislaţie în şi între ţări, nu se bazează pe cerinţele NATO, atunci vorbim de scopuri opuse”. (Mihai Isac)
de Isac Mihai | feb. 8, 2018 | Federatia Rusa, Federatia Rusa, Info Militar, Intelligence, Principal, Știri, UE
Statele NATO, ingrijorate de politica militara rusa
Rusia a instalat sisteme avansate de rachete Iskander, cu potenţial nuclear, în enclava Kaliningrad, aproape toate ţările membre ale Uniunii Europene şi NATO fiind în raza de acţiune a acestora, informează agenţiile de presă ruse și internaționale, preluate de KARADENIZ PRESS.
Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), a anunţat luni că au fost instalate siateme de rachete Iskander în Kaliningrad, fără a spune pentru cât timp. „Da, sistemele Iskander au fost montate. Infrastructura militară străină este considerată în mod automat prioritară pentru a fi atacată”, a declarat Vladimir Şamanov pentru agenţia RIA Novosti, preluată de Mediafax. „Decizia reprezintă o reacţie la mobilizarea de capabilităţi militare în apropierea frontierelor” Rusiei, a subliniat Vladimir Şamanov.
NATO acuză Moscova de destabilizare
Administraţia Vladimir Putin a transmis în alte situaţii că instalarea rachetelor Iskander în Kaliningrad, regiune rusă care are frontiere cu Polonia şi Lituania, avea statut temporar, fiind o reacţie la suplimentarea capacităţilor militare americane în ţările baltice. Washingtonul a atras atenţia în mai multe rânduri că poziţionarea unor sisteme de rachete de acest tip în apropierea unor state membre NATO este „destabilizatoare”.
Sistemele balistice Iskander (SS-26 Stone, potrivit terminologiei NATO) sunt mobile, putând lansa rachete cu raze de acţiune de până la 500 de kilometri, cu ogive convenţionale ori nucleare. Alianţa Nord-Atlantică şi lideri ai ţărilor baltice au exprimat preocupări şi au cerut clarificări Rusiei în legătură cu decizia de instalare a sistemelor de rachete Iskander în enclava rusă Kaliningrad. „Este vorba de o situaţie foarte gravă… Instalarea sistemelor de rachete este în mod temporar ori altfel? Pur şi simplu nu ştim”, a declarat Rose Gottemoeller, adjunct al secretarului general NATO. „Aceste sisteme nu constituie o ameninţare doar pentru Lituania, ci pentru jumătate din ţările europene”, a avertizat preşedintele lituanian Dalia Grybauskaite, potrivit FT.
Peskov se face că plouă
Rusia are dreptul suveran de a decide locurile de pe teritoriul său unde îşi desfăşoară resursele militare, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în legătură cu relatările potrivit cărora Rusia a amplasat rachete Iskander în enclava sa Kaliningrad, informează Reuters și Agerpres. Într-o conferinţă de presă, Dmitri Peskov nu a menţionat însă dacă în Kaliningrad au fost desfăşurate sisteme de rachete. El a subliniat însă că ”desfăşurarea unei arme nucleare sau a alteia, desfăşurarea de unităţi militare şi aşa mai departe pe teritoriul rus constituie în mod exclusiv o problemă suverană a Federaţiei Ruse”. ”Rusia nu a ameninţat şi nu ameninţă niciodată pe nimeni. În mod natural, Rusia are acest drept suveran. Cu greu ea ar putea fi motiv de îngrijorare pentru cineva”, a subliniat reprezentantul Kremlinului.
NATO, îngrijorat de intențiile Rusiei în zona baltică
Aproximativ 4.500 de militari NATO sunt staţionaţi în Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania. Unii analişti se tem că Rusia poate ocupa rapid ţările baltice în cazul unui conflict. Alianţa Nord-Atlantică a aprobat în 2016 un plan de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în Polonia şi în ţările baltice. O structură multinaţională NATO ar urma să fie staţionată în România. În plus, Alianţa a preluat controlul asupra sistemului antirachetă, care include nave americane dotate cu sisteme antibalistice în largul Spaniei, un radar în Turcia şi elementele de interceptare din România.
Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.
Danemarca se simte amenințată de Rusia
Parlamentarii danezi au ajuns, la finele lunii ianuarie 2018, la un acord pentru a suplimenta bugetul de apărare cu peste 2 miliarde de euro pentru următorii şase ani, invocând că Rusia reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa securităţii naţionale, informează Mediafax, care citează Reuters. Până în 2023, bugetul pentru apărare din Danemarca va creşte cu aproximativ 20%.
”Ameninţarea venită dinspre Rusia este reală şi în creştere, aşa că trebuie să arătăm că suntem determinaţi să ne apărăm”, a declarat Lars Lokke Rasmussen, prim-ministrul de la Copenhaga. De asemenea, Danemarca va înfiinţa şi o brigadă de 4.000 de militari, care va fi concentrată în regiunea Mării Baltice. Decizia creşterii bugetului pentru apărare a fost luat în contextul în care, în 2016, Rusia a dislocat rachete Iskander-M şi sisteme antiaeriene S-400 în Kaliningrad.
În anii precedenţi, Danemarca a mai acuzat Rusia că a spart reţelele de calculatoare ale Ministerului danez al Apărării. ”Imaginea ameninţărilor internaţionale este foarte serioasă. O Rusiei tot mai agresivă la graniţele NATO, teorismul, ameninţările cibernetice şi criza imigraţiei- sunt probleme pe care trebuie să le gestionăm”, a transmis ministrul danez de Externe, Anders Samuelsen.
Ucraina se dotează cu rachete de fabricație proprie
Ucraina a testat tot la finalu lunii ianuarie 2018 o rachetă de producţie proprie capabilă să lovească obiective situate pe uscat sau pe apă, cu lansare de la sol, a anunţat secretarul Consiliului naţional ucrainean pentru securitate şi apărare, Oleksandr Turcinov, transmite Moldpres. Responsabilul ucrainean nu a precizat ce rază de acţiune are noua rachetă, prima astfel de armă produsă integral în Ucraina, dar a subliniat că este conformă cu acordurile internaţionale. „Au avut loc teste de zbor reuşite ale noii arme, o rachetă cu lansare de la sol. În cursul acestor teste au fost verificate performanţa de zbor şi performanţa tuturor sistemelor noii arme”, a menţionat Turcinov.
Kievul s-a angajat să aloce 5% din PIB cheltuielilor pentru securitate şi apărare, în condiţiile în care Ucraina este angajată într-un conflict cu separatişti susţinuţi de Rusia în estul ţării, în urma anexării de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea, acum aproape patru ani, aminteşte Reuters. La începutul lui ianuarie, Rusia a desfăşurat o nouă unitate – a doua la număr – de sisteme antiaeriene S-400 Triumf (cod de identificare NATO SA-21 Growler) – un sistem avansat de rachete sol-aer – în Crimeea pentru a controla graniţa cu Ucraina. Prin intermediul presei, Moscova şi-a motivat gestul prin faptul că autorităţile de la Kiev încearcă să se doteze cu rachete de croazieră care ar pune în pericol peninsula anexată de Rusia în martie 2014.
De teama Rusiei, Finlanda cumpără rachete din SUA
SUA au aprobat vânzarea a 200 de rachete de atac şi de apărare Finlandei, ţară care nu este membră NATO şi situată la graniţa cu Rusia, pentru suma de peste 700 de milioane de dolari, a anunţat luni Departamentul de Stat, relatează Agerpres, care preia AFP. Departamentul de Stat american a aprobat simultan două vânzări către Finlanda: cea de aproximativ 132 de rachete sol-mare Harpoon, care urmează să fie îmbarcate la bordul unor nave de război finlandeze sau desfăşurate pe baterii de apărare în zonele de coastă, şi cea de 68 de rachete antirachetă ”Sea Sparrow” destinate noii generaţii de nave cu care marina finlandeză urmează să se doteze până în 2020. Harpon, în valoare de 622 milioane de dolari, sunt rachete de atac anti-navă cu rază lungă de acţiune, fabricate de firma americană Boeing, ”care vor întări capacităţile de apărare ale liniilor maritime” ale Finlandei, se arată în comunicat.
Este pentru prima dată când Finlanda achiziţionează acest tip de rachete ”dar nu va avea nicio dificultate să le integreze” în capacităţile sale de apărare, a adăugat Departamentul de Stat. Finlanda este statul UE care are cea mai lungă frontieră cu Federația Rusă. (M.A.B.)
de Isac Mihai | feb. 7, 2018 | Balcani, Federatia Rusa, Info Militar, Intelligence, Jurnal de Front, Marea Neagra, R. Moldova, R. Moldova, România, Știri, UE, UE, Uncategorized @ro
Armata romana in mars spre un viitor nesigur
Când vine vorba de dotarea Armatei Române, fiecare cetățean al acestei țări se transformă în specialist, la fel ca în cazul fotbalului și al politicii. De asemenea, orice politician, indiferent dacă știe unde se află ”trăgaciul tunului” sau nu, își dă cu părerea. Despre jurnaliști, nu mai vorbesc. Domnițe pline de ifose, pentru care orice vehicul cu șenile este tanc, și băieți cu picioare rase și sprâncene pensate, care cred că orice pușcă-automată este mitralieră și confundă trăgaciul cu butonul FIRE de pe consola de gaming, au ajuns să scrie despre acest subiect. Din păcate, vocea specialiștilor este acoperită de această gălăgie și gargară continuă sau chiar nu își găsește deloc spațiu de exprimare în troaca mediatică românească.
Ultima găselniță în materie de dotare cu armament este cea a submarinelor. În condițiile în care, la Marea Neagră, Forțele Navale au două fregate fără armament corespunzător și un distrugător ridicat la rang de fregată, deși se apropie de vârsta casării, ne mai lipsea tichia de mărgăritar. Din 1996, submarinul Delfinul stă andocat, pentru că nu s-au mai putut achiziționa piese de schimb din Federația Rusă (baterii). Nu o să mai insist aici pe povestea tristă a redotării Marinei Militare cu submarine. Pe scurt, înainte de 1989, s-a decis să avem din nou trei submarine. S-a făcut comandă în URSS, Delfinul a intrat în serviciu în 1987. A venit Revoluția și s-a ales praful și pulberea de celelalte două. Nu știu cine a decis atunci că ar fi bine să avem și noi, din nou, trei submarine, dar cert este că a fost o mare țeapă la Marea Neagră.
Submarinul Delfinul a ramas o simpla atractie turistica
Având în vedere că Republica Socialistă România făcea parte din Tratatul de la Varșovia și singurul adversar NATO din zonă era Turcia, măsura dotării este extrem de bizară, dacă stăm să ne gândim că URSS avea suficiente forțe navale de suprafață și submarine. Așa că nu prea avea nevoie de sprijinul României și Bulgariei în ”lacul sovietic”, ci doar avea nevoie să le mai ia din bani, având în vedere că economia ”Marelui Frate de la Răsărit” se cam ducea pe Apa Sâmbetei.
Și ajungem la momentul 2018 cu ciorba reîncălzită a submarinelor care, culmea, ar urma să se producă parțial în șantierele navale autohtone. Ideea nu ar fi rea, dacă s-ar fi terminat dotarea cu camioane militare și transportoare blindate de trupe, tancuri moderne, elicoptere de transport și de atac, avioane de transport și multirol, rachete și sisteme radar, armament individul modernizat pentru trupele de infanterie, corvete și fregate etc. Nu știu cine decide cum se fac strategiile astea de dotare a Armatei României, dar știu sigur că un așa haloimăs nu am mai văzut de mult timp. Bugetul ăsta al Apărării, oricât ar fi el de crescut (în sfârșit!), riscă să ajungă zdrențe, după ce va fi sfâșiat de toți rechinii. Și, când zic rechini, nu mă refer la rechinul de Marea Neagră, ci la rechinul de fosă septică, din politica românească.
Revenind la oportunitatea dotării cu submarine. Marea Neagră este, de fapt, un lac mai mare, cu o suprafață de aproximativ 440.000 de km pătrați, iar lungimea maximă, de la Vest la Est este de aproape 1200 de kilometri. Singura entitate statală inamică a rămas Federația Rusă, care, după invadarea și anexarea Peninsulei Crimeea, s-a apropiat la aproximativ 300 de kilometri de coasta românească. Și, în astfel de condiții, luând în calcul sumbra posibilitate a unui conflict, este mai ușor să ne aruncăm unii altora rachete pe deasupra Mării Negre, decât să ne luptăm pe mare, ca în vremurile demult apuse ale primelor conflagrații mondiale. La urma urmei, dacă bate vântul mai tare, și un scuipat din Constanța poate ajunge la Sevastopol, pe o navă rusească, furată de la marina ucraineană. Dacă mai stăm să ne gândim și la faptul că, în ziua de azi, orice om cu pregătire tehnică de bază poate să distrugă avioane rusești doar cu ajutorul unor drone comandate de pe net, este greu de înțeles de ce ar arunca statul român banii pe fereastră, doar de dragul de a reînvia o tradiție glorioasă din cel de-Al Doilea Război Mondial!?
O posibilă explicație există, pentru că, în ultimii 20 de ani, toate programele importante de dotare corespunzătoare a Armatei Române au fost torpilate de ”submarinele rusești” aflate în submersie în marea de lături a politicii românești. Începând cu renunțarea la proiectul tancului românesc TR-2000 (în colaborare cu Germania) și continuând cu renunțarea proiectului de fabricare autohtonă a elicopterelor de atac Dracula (în colaborare cu SUA) România a devenit victima necontestată a corsarilor care ne conduc! (M. Bâtca)
de Isac Mihai | feb. 6, 2018 | Federatia Rusa, Federatia Rusa, Info Militar, Intelligence, Jurnal de Front, Marea Neagra, Orientul Mijlociu, Orientul Mijlociu, Principal, Știri, Turcia
Forta militara kurda, perceputa drept o amenintare de regimul Erdogan
Iranul a făcut apel la Turcia să-şi înceteze ofensiva militară din Siria, spunând că operaţiunea din provincia siriană Afrin încalcă suveranitatea şi sporeşte tensiunile din ţara răvăşită de război, Turcia a lansat luna trecută o campanie aeriană şi terestră, denumită ”Operaţiunea Ramura de Măslin”, împotriva miliţiei kurde YPG (Unităţile de apărare a poporului ) în Afrin, relatează mass-media regionala, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. ”Turcia ar trebui să-şi înceteze operaţiunea şi să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Siriei”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Qasemi, citat de agenţia Irna. ”Acţiunile Turciei pot aduce insecuritate, instabilitate şi terorism în Siria”, a adăugat el.
În opinia lui Qasemi, orice soluţie la criza siriană ar trebui discutată la convorbirile din capitala kazahă Astana, desfăşurate sub egida Rusiei, a Iranului şi a Turciei. El a mai spus că Teheranul este într-un dialog continuu atât cu Turcia, cât şi cu Rusia în legătură cu ultimele evoluţii din Siria.
Amenințările lui Assad
Armata siriană a desfăşurat noi sisteme de rachete antiaeriene în proximitatea provinciilor Alepp şi Idlib, a anunţat un comandant al forţelor regimului condus de Bashar al-Assad, informează Reuters. ”Sistemele acoperă spaţiul aerian din nordul Siriei”, a declarat comandantul Armatei siriene. Acesta a adăugat că această mutare a regimului Bashar al-Assad reprezintă ”un mesaj pentru toată lumea”.
Rusia şi Iranul susţin regimul preşedintelui sirian Bashar Al-Assad, în timp ce Turcia îi sprijină pe oponenţii lui Assad. Ankara consideră miliţia kurdă siriană YPG, susţinută de SUA şi care deţine controlul în Afrin, drept o grupare teroristă şi o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), ce duce un război de gherilă din 1984 în regiunea de sud-est a Turciei cu populaţie majoritar kurdă. Săptămâna trecută, guvernul sirian a calificat drept ”ilegală” ofensiva turcă din Afrin şi a afirmat că se va ocupa de ea în consecinţă.
Schimburi de replici dure între Ankara și Paris
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, i-a dat sâmbătă asigurări omologului său francez, Emmanuel Macron, în privinţa operaţiunilor armatei turce în Siria, subliniind că acestea vizează lupta contra unor „elemente teroriste” şi că Ankara „nu râvneşte teritoriul unei alte ţări”, transmite AFP, preluată de Agerpres. Preşedintele Macron a avertizat Turcia în legătură cu orice tendinţă de ”invadare” a Siriei.
”Dacă se dovedeşte că operaţiunea va lua o altă turnură decât cea a unei acţiuni de luptă împotriva unui potenţial terorist care ameninţă frontiera turcă şi că este o operaţiune de invadare, în acel moment, respectiva operaţiune reprezintă pentru noi o problemă reală”, a avertizat Macron, citat într-un articol online miercuri de către cotidianul francez Le Figaro.
Într-o discuţie telefonică, Recep Tayyip Erdogan l-a asigurat pe Emmanuel Macron că Turcia „nu râvneşte teritoriul unei alte ţări”, conform agenţiei de presă turce Anadolu. El a adăugat că operaţiunea în curs „nu vizează decât să cureţe” regiunea Afrin, din nordul Siriei, de „elemente teroriste”, precum YPG.
Ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a criticat joi avertismentul lansat de către preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pe tema ofensivei Ankarei în Siria, afirmând că Franţa ”nu are de dat lecţii” Turciei. Şeful diplomaţiei turce a denunţat totodată ”ipocrizia” unor ţări europene care, în opinia sa, îşi afişează sprijinul faţă de Turcia în cadrul unor discuţii bilaterale, dar îşi schimbă discursul în public. ”Nu suntem Franţa, care a invadat Algeria. Ţări precum Franţa nu au de dat lecţii pentru noi pe această temă”, a adăugat el.
de Isac Mihai | feb. 6, 2018 | Federatia Rusa, Federatia Rusa, Info Militar, Intelligence, Jurnal de Front, Marea Neagra, Orientul Mijlociu, Orientul Mijlociu, Știri, Ucraina, Ucraina, UE, UE, Uncategorized @ro
Conflictele militare, o prezenta obisnuita pe scena politica a secolului XXI
În urmă cu 15-25 de ani, de câte ori se întâmpla ca tensiunile la nivel internațional să crească, obișnuiam să spunem că ”se ascut armele” sau că ”zăngănitul armelor” se aude din nou. Paradoxul ultimului deceniu constă în faptul că, deși nu se mai aud, armele se ascut din ce în ce mai tare. Ne place să gândim că, odată cu ”dezghețarea” Războiului Rece și explozia globalizării, Omenirea a intrat în ceea ce s-ar putea eticheta drept ”făgaș normal”, ”Eră a Dezvoltării”, ”Mileniu al Păcii”. Din păcate, realitatea ultimilor cinci ani contrazice și cele mai pesimiste previziuni ale curentului Optimist-Umanist.
În plin război
Din nefericire, Omenirea este în plin Război. Și este în plin război cu ea însăși. De data aceasta, este mai mult decât clar că acest conflict nu se mai poartă pentru acapararea de resurse necesare dezvoltării, ci pentru resurse necesare supraviețuirii. Cele mai sumbre ”proorociri” se adeveresc sub ochii noștri, chiar dacă cei mai mulți nu le văd sau refuză să le vadă, mânați doar de instinctul de supraviețuire și viețuire le nivel micro, în afara sistemului macro-social. Dacă, în preistoria dominată de vânătorii-culegători, coeziunea și supraviețuirea grupului tribal era posibilă fără interacțiunea cu grupuri similare, în ceea ce privește societatea modernă, până în urmă cu 5-10 ani, această posibilitate era exclusă din start de majoritatea antropologilor și psiho-sociologilor. Dar, ce să vezi, realitatea este mai crudă și decât cele mai sumbre previziuni.
În momentul de față, în ciuda ”Păcii aparente”, societatea globală este sfâșiată de ”mici războaie”. Paradoxal este că, atunci când vorbim de războaie, ne place să le localizăm și să le minimalizăm importanța, pornind de la o comparație intenționat-eronată cu cele două conflagrații mondiale, care au produs sute de milioane de morți. Pentru că, dacă acceptăm să le vedem în deplina lor monstruozitate, aceste ”mici războaie”, care nu au încetat niciodată, au produs o suferință similară și, în total, cel mai probabil, un număr similar de morți și răniți.
Războiul din Siria: sute de mii de morți și milioane de refugiați
Declanșat în 2011 după represiunea demonstrațiilor pașnice împotriva regimului de la Damasc, conflictul din Siria a devenit mai complex pe parcursul anilor, cu implicarea unor țări străine și a grupurilor jihadiste, pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat.
Mai mult de 350.000 de persoane, între care peste 100.000 de civili, au fost ucise de la începutul războiului din Siria în 2011. Bilanțul a fost anunțat la finele anului trecut, în momentul în care mai multe puteri străine își intensificau eforturile diplomatice pentru a pune capăt acestui conflict sângeros și cu câteva zile înainte de o nouă serie de negocieri de pace sub egida ONU la Geneva. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care dispune de o vastă rețea de surse în țară aflată în război, a precizat că 343.511 de persoane și-au pierdut viața pe teritoriul sirian între martie 2011 și noiembrie 2017.
Dintre acestea, 102.618 sunt civili, între care 19.000 de copii și 12.000 de femei, a precizat OSDO. Potrivit sursei citate, 119.000 de membri ai forțelor proguvernamentale au fost uciși, între care 62.000 de soldați sirieni și 1.556 membri ai organizației libaneze Hezbollah.
Totodată, în conflict au fost uciși aproximativ 59.000 de combatanți ai grupurilor rebele și Forțelor Democratice Siriene (FDS) — o alianță arabo-kurdă sprijinită de Washington. Printre cei uciși se numără peste 62.200 de luptători ai diferitelor grupări jihadiste, potrivit OSDO. În cursul ultimelor 12 luni, circa 12.000 de persoane au fost ucise pe întreg teritoriul sirian, între care 3.000 de civili.
Din păcate, din noiembrie 2017 și până în prezent, numărul victimelor a crescut îngrijorător.
Mii de morți în Ucraina
Conflictul din Ucraina a făcut peste 10.000 de morţi. La care se adugă zeci de mii de civili strămutați din zonele de conflict: un bilanț uman pe care nimeni în Ucraina nu și l-a imaginat atunci când Maidanul a condus la plecarea prorusului Viktor Ianukovici de la putere. Ulterior, Ucraina a asistat neputincioasă la anexarea de către Moscova a Peninsulei Crimeea, apoi la preluarea, la începutul lunii aprilie, de către manifestanți proruși, a unor clădiri oficiale în Donețk și Lugansk, în estul țării, scrie Agerpres, care citează agențiile de presă innternaționale.
Manifestanții, care se opuneau noilor autorități proeuropene, au fost înlocuiți în scurt timp de milițiile separatiste, iar Kievul a declanșat la 13 aprilie 2014 o „operațiune antiteroristă” pentru a prelua controlul asupra zonelor rebele. Rusia, care dezminte orice ingerință, afirmă că acesta este un conflict intern al Ucrainei, recunoscând totuși că „voluntari” ruși luptă de partea rebelilor „din proprie dorință” împotriva guvernului de la Kiev.
Acest conflict, singurul în curs de desfășurare pe continentul european, a provocat o criză gravă între Rusia și Ucraina, două țări istoric „surori”, dar și la un nou Război rece între Rusia și Occident, acesta din urmă decretând o serie de sancțiuni împotriva Moscovei. De îndată după alegerea sa în mai 2014, președintele ucrainean Petro Poroșenko promitea că recucerirea estului țării „nu va dura mai mult de două sau trei luni”. „Aceasta ar trebui să dureze câteva ore”, lansase el atunci, transmite AGERPRES.
Dar trei ani de conflict a pus în lumină incapacitatea Kievului de a recuceri teritoriile controlate de separatiști. Armata ucraineană, insuficient echipată și prost pregătită, a cunoscut mai multe înfrângeri usturătoare după succesul inițial.
În august 2014, aproape 360 de soldați au fost uciși la Ilovaisk. În ianuarie 2015, după nouă luni de lupte crâncene, aeroportul din Donețk a trecut sub controlul rebelilor, la fel și nodul de cale ferată strategică din Debalțevo în februarie același an.
Pe front diplomatic, Kievul și separatiștii au semnat în 2014 la Minsk, cu participarea Rusiei și a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), un acord destinat să aducă pacea în Donbas.
Acest acord a fost reafirmat de Kiev și rebeli în februarie 2015 în urma unei medieri franco-germane și în prezența președintelui Vladimir Putin. Supranumit „Minsk 2”, el a condus la numeroase încetări ale focului, dar a fost fragilizat de confruntările care au continuat în zona liniei frontului, fiind înghețat de facto în prezent. O succesiune de armistiții au permis, totuși, în 2016 si 2017, de a reduce în mod semnificativ violențele, chiar dacă ciocniri sporadice înrăutățesc bilanțul conflictului.(M. Bâtca)
