Axa Polonia-România, lecții pentru bazinul Mării Negre

Axa Polonia-România, lecții pentru bazinul Mării Negre

Rolul jucat de Varșovia în politica regională, precum și statutul regiunii central şi est-europene a crescut semnificativ, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Vizita premierului polonez, Mateusz Morawiecki, poate duce, conform afirmațiilor acestuia, la construirea unor “planuri strategice semnificative” între cele țări- Polonia, România și Ucraina- supuse direct agresiunii militare și hibride ruse.

Cele două țări ”susțin și promovează pe deplin o Uniune Europeană unită și rezilientă, care acționează într-un mod coordonat, pe baza solidarității, coeziunii, democrației și angajamentului față de valorile și principiile fundamentale”.

Agresiune rusească

“Vedem că, odată cu agresiunea rusească în Ucraina, creşte rolul, rangul acestei regiuni, în care noi trăim, în care creăm valori economice şi sociale, de aceea cred, în mod aprofundat, că în acest triunghi între Ucraina, România şi Polonia se va putea în curând – sperăm să fie cât mai curând, după victoria Ucrainei şi atingerea păcii – să construim nişte planuri strategice semnificative (…) planurile strategice, care vor fi foarte ambiţioase din punct de vedere economic, investiţional şi de afaceri, dar şi ambiţioase din punct de vedere strategic, din punct de vedere al cooperării militare şi din punctul de vedere al creării unei noi comunităţi economice de peste 100 de milioane (de persoane – n.r.) în regiunea Europei Centrale“, a declarat Morawiecki în discursul său din deschiderea Forumului Economic România – Polonia.

Şeful guvernului polonez a mărturisit că vede în România “un aliat foarte mare, un aliat mare în lupta pentru interesele noastre comune”. “Ani de zile, vă spun foarte drept, ţările noastre au fost jucate de cei din Est şi din Vest. Bineînţeles, nu se poate compara presiunea din Vest faţă de cea din Est, dar trebuie să ne dăm seama că primele decenii naive de transformare, de capitalism erau, în acelaşi timp, decenii în care am fost în mare parte folosiţi pentru scopurile proprii ale Europei vestice. Din România, din Polonia au plecat mulţi oameni. Acum, în Polonia revin sute de mii de oameni, pentru prima dată în istoria noastră”, a spus Mateusz Morawiecki.

Premierul Mateusz Morawiecki a făcut un apel către România ca cele două state să vorbească pe aceeaşi voce la nivelul Uniunii Europene. “Îi rog pe prietenii din România şi astăzi ca vocea noastră să fie întărită, să fie aceeaşi la forumul Uniunii Europene. Este un lucru foarte important dacă vorbim pe aceeaşi voce, pentru că în felul acesta ne putem asigura interesele noastre comune“, a arătat şeful Executivului de la Varşovia, potrivit traducerii oficiale.

O nouă alianță

Bunele relații din perioada interbelică dintre Polonia și România, precum și istoria comună a celor două popoare ne obligă să găsim modalități de a intensifica relațiile din toate domeniile. Un semn în acest sens este și buna colaborare la nivel militar, un contingent militar românesc fiind desfășurat în Polonia, iar unul polonez în România, ca parte a angajamentelor din cadrul NATO. Nu este pentru prima dată în istorie când cele două popoare colaborează militar, iar Varșovia nu a uitat sprijinul acordat de România populației civile poloneze în momentul invaziei naziste din 1939.

“Ne propunem ca legăturile noastre strânse pe linie de securitate și apărare să fie dublate de o cooperare economică robustă și fructuoasă, pe măsura potențialului oferit de cele două economii. Polonia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României din regiune: în anul 2022, schimburile comerciale bilaterale au atins un nivel record de aproape 11 miliarde de euro” a declarata președintele român Iohannis, în cadrul unor declarații de presă cu premierul Poloniei.

Pe agenda discuțiilor dintre cei doi s-a aflat situația de securitate din regiunea Mării Negre și de pe Flancul Estic, cu accent pe pentru implementarea deciziilor summitului NATO de la Madrid în ceea ce privește întărirea posturii aliate de descurajare și apărare de pe flancul estic, aderarea României la spațiul Schengen și sprijinul Poloniei în acest sens, și prioritățile României pentru summitul Inițiativei celor Trei Mări pe care președintele Iohannis îl va găzdui în luna septembrie.

”După trei decenii, România și Polonia continuă să demonstreze angajamentului lor ferm pentru consolidarea relațiilor de prietenie și a cooperării lor strategice, în calitate de membri activi ai Uniunii Europene și de aliați de încredere în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Ne exprimăm intenția de a stabili data de 3 martie drept Zi a Solidarității româno-poloneze. În această privință, cu sprijinul activ al celor două guverne și prin acțiunile coordonate la nivelul organismelor noastre legislative, ambele părți vor lua măsurile necesare pentru a finaliza procedurile lor interne, cât mai curând posibil. Astfel, ne vom sărbători prietenia, cooperarea și parteneriatul de lungă durată celebrând data semnării, în 1921, a Convenției privind Alianța Defensivă româno-poloneză, care reprezintă un reper istoric și simbolic important pentru relațiile noastre bilaterale și care reprezintă fundamentul unor legături strânse și bazate pe încredere între națiunile noastre”, au subliniat și cei doi prim-miniștrii.

Aceștia au anunțat decizia de lansare a unui sezon cultural româno-polonez, în 2024-2025, pentru a sublinia clar istoria noastră comună și pentru a continua să stimulăm cooperarea dintre sectoarele creative din cele două țări.

Ucraina se confruntă cu o sângeroasă invazie rusă

Ucraina se confruntă cu o sângeroasă invazie rusă

Sprijin pentru est

Polonia și România au interese de securitate similare în zona estică, inclusiv necesitatea respingerii agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei și a presiunilor exercitate de Moscova împotriva Republicii Moldova.

În urma întrevederii dintre președintele Klaus Iohannis și premierul polonez Mateusz Morawiecki, cele două părți au convenit să intensifice sprijinul pentru Republica Moldova, în contextul vulnerabilității acestui stat partener din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, și au reafirmat că numai Ucraina poate decide “parametrii unor discuții de pace cu Moscova”.

“România și Polonia își vor menține fără echivoc susținerea pentru Ucraina, atât timp cât va fi necesar. După cum se cunoaște, de la începutul acestui război, România a fost în prima linie de acțiune pentru sprijinirea Ucrainei și a populației ucrainene”, a afirmat președintele român.

“Am reiterat împreună că numai Kievul poate decide parametrii unor discuții de pace cu Moscova. De aceea, am convenit împreună cu domnul Prim-ministru necesitatea consolidării coordonării bilaterale și în cadrul Uniunii Europene și al NATO pentru continuarea susținerii depline a Ucrainei“, a insistat șeful statului.

În același timp, a arătat Iohannis, cei doi lideri au agreat să intensifice susținerea pentru partenerii cei mai vulnerabili și cei mai afectați de conflict din regiune, în special Republica Moldova.

“În acest sens, am reiterat sprijinul nostru comun pentru avansarea parcursului european al Ucrainei și al Republicii Moldova, ca state candidate la Uniunea Europeană“, a spus Iohannis.

România și Polonia vor continua să facă apel la toate instrumentele de care dispun pentru a sprijini în continuare interconectivitatea cu vecinii lor estici prin promovarea cooperării cu Ucraina, Republica Moldova și Georgia, inclusiv în cadrul Inițiativei celor Trei Mări și prin politica Parteneriatului Estic, transmit premierii celor două țări într-o declarație comună.

”Rusia și statul său complice, Belarus, trebuie să suporte consecințele acțiunilor lor și să plătească reparații pentru distrugerea amplă cauzată în Ucraina. Sprijinul nostru pentru Ucraina rămâne solid, consecvent și multidimensional atât timp cât va fi necesar. Victoria Ucrainei în acest război este o condiție sine qua non pentru reconstruirea păcii durabile și a stabilității îndelungate în Europa”, au reafirmat șefii celor două guverne.

foto: Administrația Prezidențială

foto: Administrația Prezidențială

Proiect Republica Moldova

România și Polonia sprijină cu ”tărie suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute pe plan internațional”.

”Cu excepția Ucrainei, Republica Moldova este țara cel mai afectată de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Respingem ferm retorica amenințătoare neacceptabilă a Rusiei împotriva statului suveran Republica Moldova. Rusia trebuie să pună capăt acțiunilor și declarațiilor sale provocatoare, răspândirii de informații false și incorecte, afirmațiilor neîntemeiate și încercărilor de a continua destabilizarea securității și stabilității Republicii Moldova și a regiunii”, este explicat în declarație.

Cele două țări UE ”rămân angajate să continue sprijinul pentru eforturile consistente întreprinse atât de Ucraina, cât și de Republica Moldova, în calitate de state candidate, pe calea către integrarea europeană”.

”Ne exprimăm speranța cu privire la deschiderea negocierilor de aderare la UE cu cele două țări în acest an și ne vom continua demersurile în această privință. Salutând aspirațiile Ucrainei de aderare la NATO, sprijinim transmiterea, la Summit-ul NATO de la Vilnius, a unui semnal politic puternic cu privire la relațiile politice și cooperarea practică NATO-Ucraina. Continuăm să sprijinim deciziile adoptate la Summit-ul de la București în ceea ce privește aspirațiile Georgiei la NATO și să promovăm Politica Ușilor Deschise. Sprijinim aspirațiile europene ale Georgiei și încurajăm autoritățile georgiene să continue eforturile de reformă necesare pentru obținerea statutului de candidat la UE”, mai afirmă cei doi premieri.

Share our work
KARADENIZ PRESS, relansare la Pontus Euxinus

KARADENIZ PRESS, relansare la Pontus Euxinus

Flota militară rusă face legea în Marea Neagră

Flota militară rusă face încă legea în Marea Neagră

Invazia militară rusă din Ucraina, crizele politice permanente din arcul de tensiune regional, importanța drumurilor comerciale din regiune scot în evidență necesitatea existenței în spațiul mediatic românesc al unui proiect dedicat regiunii extinse a Mării Negre.

Proiectul KARADENIZ PRESS a debutat în 2009 si s-a vrut, încă de la început, să funcționeze ca o platformă care să reunească oameni pasionați și cu expertiză de specialitate privind politica statelor de la Marea Neagră. Astfel, de-a lungul celor 14 ani, platforma a reunit experți din România si alte țări riverane Marii Negre, punând la dispoziție un spațiu intelectual în care contributorii să-și prezinte ideile publicului larg din România, Republica Moldova, Ucraina și nu numai.

Cu o suprafață de peste 400 de mii de km² și drumuri comerciale vechi de când civilizația, Marea Neagră fascinează prin complexitatea istoriei sale recente sau mai vechi. Transformarea într-un „potențial butoi de pulbere” a vechiului Pontus Euxinus obligă țările riverane să adopte politici echilibrate pentru a permite dezvoltarea economică și umană a regiunii.

NATO la Marea Neagră

Cele șase state riverane de la Marea Neagră aparțin unor tabere geopolitice diametral opuse, având interese divergente din punct de vedere al securității.

Nici apartenența la NATO a unor state precum Turcia, România și Bulgaria, cu propriile lor interese naționale, nu garantează securitatea deplină a acestora. Procesul de definire a unei identități NATO în bazinul Mării Negre este un proces îndelungat, fiind nevoie de depășirea unor obstacole istorice.

Tradiția politică bulgară ori românească nu au legat niciodată existența statelor lor naționale de accesul la Marea Neagră, iar dominația politico-militară a întregului bazin pontic de către Uniunea Sovietică, urmată de dominația Federației Ruse a făcut ca aceste două state să nu încerce proiecte politice ambițioase.

NATO devine treptat o prezență permanentă în bazinul Mării Negre

NATO devine treptat o prezență permanentă în bazinul Mării Negre

Turcia este avantajată de existența unei singure legături externe dintre Marea Neagră și Oceanul Planetar (prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele). Prin controlul exercitat asupra traficului civil și militar, dar și prin drepturile oferite de Convenția de la Montreaux, Ankara își dorește menținerea actualului statu-quo.

România și Bulgaria au nevoie de o Mare Neagră liberă de hegemonia exercitată sau dorită de o parte din statele riverane, pe fondul acutizării situației de securitate din bazinul pontic generată de invazia militară rusă în Ucraina.

Blocarea de către Flota militară rusă a Mării Negre a porturilor ucrainiene (în 2022) sau a celor georgiene (în 2008), subliniază vulnerabilitatea căilor comerciale navale din zona Mării Negre. Orice conflict cu o componentă navală afectează comerțul maritim datorită creșterii substanțiale a prețului transportului și a asigurărilor obligatorii pentru navele comerciale. Creșterea importanței transportului naval la nivel mondial implică necesitatea elaborării unei strategii mai active a statelor NATO pentru susținerea intereselor atât în Marea Neagră, cât și pe Dunăre.

Pentru că, interesele energetice și comerciale ale statului român, dar și ale altor state membre UE, sunt afectate de menținerea artificială de către Kremlin a salbei de conflicte din Caucaz, pornind de la Abhazia și Oseția de Sud până la conflictul din Nagorno-Karabah.

Interesele energetice românești, reprezentate atât de exploatările directe din zona economică exclusivă românească, cât și de importurile din zone apropiate Mării Negre, precum Caucaz și Marea Caspică, sunt amenințate de către politica promovată de Federația Rusă.

Republica Moldova este teoretic un stat fără ieșire directă la Marea Neagră, însă are ieșire la fluviul Dunărea pe o fâșie de câteva sute de metri la extremitatea sa sudică. Prin acest artificiu geopolitic sovietic, Republica Moldova are acces la Marea Neagră și la Oceanul Planetar.

Fragilitatea geopolitică extremă a fostei republici sovietice a fost scoasă în evidență de invazia militară rusă din Ucraina, lipsa unei ieșiri consolidate la Marea Neagră crescând vulnerabilitatea Chișinăului în fața amenințării hibride ruse.

TANAP schimba geopolitica energetica la Marea Neagra

Crizele schimba geopolitica energetica la Marea Neagra

Umbra Federației Ruse

Istoria a permis Rusiei să devină un mare imperiu, ajungând treptat la Marea Baltică, Oceanul Arctic, Oceanul Pacific și Marea Neagră. Dintre toate aceste ieșiri maritime, doar Marea Neagră putea oferi, în context istoric, o ieșire care să asigure accesul navelor comerciale în toate anotimpurile.

Noua doctrină navală rusă, aprobată Vladimir Putin, în august 2022, stipulează că SUA și statele NATO sunt principalele rivale al Rusiei, iar forţa militară navală rusă va putea fi folosită pe mările și oceanele lumii în mod corespunzător, dacă alte mijloace vor fi epuizate.

Noua doctrină stabileşte ambiţiile maritime globale rusești în zone cruciale precum Arctica şi Marea Neagră, unul din aliniate subliniind necesitatea întăririi poziţiei geopolitice a Rusiei în Marea Neagră şi Marea Azov.

„Ghidată de această doctrină, Federaţia Rusă îşi va apăra ferm şi hotărât interesele naţionale în oceanele lumii, iar având suficientă putere maritimă, le va garanta securitatea şi protecţia”, se arată în document, lăsând loc de interpretare privind adevăratele intenții ale Moscovei. Însă, luând în considerare diferența mare de înzestrare dintre flota militară rusă și cea a statelor din NATO, mai ales SUA, pare greu de crezut că partea rusă va reuși să devină o forță care poate rivaliza cu acestea.

Singura regiune unde Federația Rusă poate face față, cel puțin până la eventuala înființare a unei structuri navale permanente a NATO, este bazinul Mării Negre.

Ducând lipsă cronică de portavioane, partea rusă stă oarecum bine în ceea ce privește submarinele nucleare, capabile să descurajeze orice atac nuclear împotriva Rusiei, o moștenire tangibilă a perioadei flotei sovietice. Însă, fără extinderea masivă și rapidă a flotei actuale ruse, obiectivele noii doctrine nu vor putea fi îndeplinite.

Între două lumi geopolitice

Republica Georgia, Ucraina și Republica Moldova, care sunt considerate, mai mult sau mai puțin, parteneri ai SUA și NATO, sunt supuse unor presiuni fantastice pentru a rămâne, total ori parțial, în orbita geopolitică rusă.

Recenta întâlnire dramatică a unei drone americane cu avioanele de luptă rusești în această săptămână a evidențiat importanța Mării Negre, esențială în rivalitatea dintre Moscova și Occident.

Marea Neagră nu se regăsea prea mult în strategiile de securitate implementate de Kiev înainte de 2014. Ucraina nu a văzut nicio amenințare esențială pentru securitate la Marea Neagră, iar flota militară ucraineană primea cele mai puține resurse din toate componentele aparatului militar ucrainean, doar Georgia dispunând de mai puține capabilități navale în Marea Neagră.

Aviația rusă susține aplicațiile militare de la Marea Neagră

Aviația militară rusă, o prezență îngrijorătoare în spațiul Mării Negre

Strategia de securitate națională din 2012 menționa doar problema reprezentată de necesitatea delimitării frontierelor de stat din regiunea Mării Negre și problemele legate de desfășurarea Flotei ruse de la Marea Neagră pe teritoriul ucrainean.

În prezent, Strategia de securitate națională nominalizează Rusia drept principala amenințare, pe care o consideră „pe termen lung”, Marea Neagră jucând un rol aparte, în prim plan fiind problema eliberării Crimeei și a orașului Sevastopol. Evenimentele din 2014 din Crimeea, care au culminat cu anexarea ilegală de către Federația Rusă a peninsulei Crimeea și orașului Sevastopol, incluzând infrastructura portuară militară, au schimbat definitiv balanța puterii navale în favoarea Moscovei. Pierderea, de către Ucraina, a unui număr important de nave militare, precum și dezertarea unui număr mare de cadre ale flotei militare ucrainene au limitat, coroborat cu insuficienta alocare de fonduri, capacitatea Kiev-ului de a reforma marina militară pentru a face față amenințării militare ruse.

Tbilisi controlează doar o parte din coasta georgiană a Mării Negre, Rusia controlând în mod direct zona abhază de coastă, inclusiv prin baze militare navale.

Ucraina se confruntă cu o sângeroasă invazie rusă

Ucraina se confruntă cu o sângeroasă invazie rusă

Marea Neagră este un obstacol geografic greu de ignorat pentru factorii de decizie de la Tbilisi, forțați să ia în calcul constrângerile geografice în orice decizie.

Având un vecin turc cu o influență majoră în soarta economică și politică regională, dar și cu relații complexe pe axa Ankara-Baku și Ankara-Moscova, Tbilisi este nevoit să identifice proiecte economice viabile, care să ofere soluții pentru izolarea geopolitică a statului. Rolul de poartă a resurselor energetice caspice depinde de bunăvoința turcă ori azeră, iar exemplul unei Armenii izolate dă fiori elitei georgiene, nevoite să respecte sensibilitățile politice ale celor două state.

Este greu de conceput că partea rusă va accepta revenirea Abhaziei și Oseției de Sud în componența Georgiei, mai ales pe fondul războiului din Ucraina. Un astfel de precedent ar fi periculos pentru politica rusă din întreg spațiul CSI, chiar dacă Tbilisi ar accepta o federalizare favorabilă intereselor Kremlinului.

Share our work
Editorial: Dosarul transnistrean – între jocuri politicianiste interne și ecuația regională tulbure

Editorial: Dosarul transnistrean – între jocuri politicianiste interne și ecuația regională tulbure

Tanc sovietic amplasat în mijlocul orașului Tiraspol, regiunea separatistă transnistreană

Dosarul transnistrean a stagnat în ultimii trei ani de zile în care liderii părților implicate nu au făcut mai multe decât poze pentru rețelele de scoializare, fără vreun rezultat palpabil în urma întâlnirilor avute. Aleși lideri aproape simultan, unul la Chișinău și celălalt la Tiraspol, în urmă cu aproape trei ani, Igor Dodon și Vadim Krasnoselski s-au întâlnit recent deja pentru a șasea oară.

Cel puțin din partea lui Dodon, aceste întâlniri au fost mai mult exerciții de PR în urmă cărora s-a dorit construirea unei imagini de mediator în conflictul transnistrean. Pe de cealaltă parte, Vadim Krasnoselski a urmat doar indicațiile Moscovei de face act de prezență la aceste întâniri, fără a pune ceva concret pe masa discuțiilor.

O situația de tip „win-win” din punct de vedere imagologic, dar sterilă în privința rezolvării unor chestiuni concrete aflate pe agenda Chișinău-Tiraspol. Pe de cealaltă parte, aspectele palpabile ale negocierilor ce au fost ambalate în așa-numitul „Pachet Berlin” au fost discutate la nivel comisiilor celor două părți de sub tutela guvernului.

În toți acești ani, Dodon și Kransnoselski s-au tatonat. În timp ce în stânga dreapta Nistrului s-a creat o percepție generală justificată că mai degrabă Chișinăul a ieșit păbugit și a făcut prea multe concesii în comparație cu ce a primit, pe celălalt mal s-au obținut beneficii economice și sociale considerabile.

Politica „pașilor mici” a adus mai degrabă beneficii pentru autoritățile secesioniste, fără ca aceștia să dea vreun semn că ar dori discutarea celor mai fierbiente subiecte și anume cel politice ale problemei.

„Coșul politic” al dosarul transnistrean rămâne un subiect tabu pentru Tiraspol. În timp ce Chișinăul militează și oferă o formă de autonomie extinsă în cazul regiunii transnistrene, Tiraspolul rămâne ancorat în ideea de independență și alipire la Federația Rusă.

Dispute și prerogative

Kransnoselki observa ca, în 2018, au avut loc circa 95 de întâlniri la nivel de experți, anul acesta numai 20 de astfel de întrevederi au avut loc, cele două părți au evitat discuțiile pe acest dosar. În mare parte din cauza concentrării atenției de campania electorală pentru alegerile parlamentare și locale, dar și pe fondul unui apetit redus al guvernului Sandu de a se ocupa de această chestiune.

Mai ales că, în această ecuație a guvernării, socialiștii și-au luat partea leului insistând pe portofoliului Reintegrării care a fost dat pe mâna lui Vasile Șova.

Din perspectiva blocului ACUM, prioritățile de natură socio-economică au luat față acestui dosar ce este tărăgănat de mai bine de 27 de ani.

Dar acest vid de interes major al jumătății pro-europene din guvern a deschis fereastra unei implicări mai mari din partea președintelui Dodon și a apăratului său care încearcă să arondeze tot mai multe teme de politică externă care cad în prerogativele executivului.

Dacă în 2017 și 2018 s-au făcut pașii concreți în dosar, prin cele opt puncte ale „Pachetului Berlin”, în 2019 s-a constatat o stagnare. Cea mai recentă rundă de negocieri purtată în formatul „5+2”, pe 9-10 octombrie la Bratislava, nu a adus niciun rezultat concret. Chiar și comunicarea de după conferință a lăsat de dorit.

Numai șeful OSCE din Moldova Claus Neukirch a vorbit vag în numele tuturor, fără a menționa ceva concret.

Înainte de Bratislava, Vasile Șova a elaborat un document privind o posibilă soluție politică, care nu a fost agreat însă de cei de la ACUM, fapt ce indică disensiuni și în sânul alianței de guvernare pe acest dosar.

Un alt aspect important de la Bratislava este că părțile nici măcar nu au pomenit despre distrugerea/evacuarea munițiilor rusești din regiunea transnistreană, aspect pe care Dodon a pornit un adevărat turneu occidental în lunile august-septembrie. Cu toate acestea, OSCE se arată încrezătoare în urmă discuțiilor de la Bratislava și concretizarea lor la începutul acestei săptămâni în Bavaria, Germania.

În cadrul „turneului” său european recent, președintele Dodon a încercat să se urce pe acest val și să devină din nou jucător în negocierilor Occidentului cu Rusia. Un fel de punte între Est și Vest, atât de prezentă în retorica socialiștilor în ultima decadă. Astfel, ideea evacuării munițiilor din Transnistria pare să fi murit din fașă, așa cum de altfel s-a mai întâmplat în discutarea aspectelor militare ale acestui dosar.

Dividende politice

Socialiștii, în frunte cu Igor Dodon, vor o soluționare cât mai rapidă a dosarul în sens politic, în timp ce timpul are răbdare cu transnistrenii. Conflictul din estul Ucrainei, care tinde să devină unul similar cu cel al Transnistriei, lucrează în favoarea politicienilor de la Tiraspol. Atenția s-a mutat spre Ucraina, iar Transnistria a rămas în periferia intereselor Occidentului în cadrul negocierilor cu Rusia.

Din 2014, de la anexarea Crimeii și conflictul regiunile răsăritene ale Ucraina – Donbas și Lugansk – interesul Vestului pe dosarul transnistrean s-a diminuat treptat. Relevanța unei soluționări a dosarului transnistrean ar fi acum mai degrabă egală cu găsirea unui tipar pentru soluționarea conflictelor din Ucraina.

Regimul de la Tiraspol nu are nici cel mai mic interes de a intra în partea politică a dosarului, iar cel care se grăbește este acum Igor Dodon.

În perspectiva campaniei electorale pentru al doilea mandat, Dodon nu are o temă concretă cu care veni și tocmai de aceea încearcă să forțeze „cartea transnistreană”. Asta pentru a putea posta în președintele puternic care rezolva criza transnistreană după aproape trei decenii. Tema emoțională a „patriotismului” și a datoriei se va afla în nucleu retoricii de campanie pentru prezidențialele de anul viitor.

Pe de altă parte, Krasnoselski a testat la ultimele alegeri parlamentare puterea electoratului regiunii sale în economia scrutinelor organizate de Chișinău. Este imposibil de crezut că acele sute de microbuze și autocare ar fi putut fi organizate de peste Nistru fără acceptul diriguitorilor de la Tiraspol.

Organizarea și logistica de atunci au fost proba vie a ceea ce înseamnă federalizarea în logica „plnaului Kozak” și influxul de votanți de stânga, majoritatea plătiți, în luarea deciziilor capitale ce țin de viitorul politic ar R. Moldova.

Tocmai de aceea, liderul regiunii secesioniste care încerca să scoată acum maxim din relația cu Dodon și nevoia acestuia și de voturile locuitorilor din stânga Nistului. Pentru a-l îndupleca, Dodon și PSRM vor fi nevoiți să facă concesii și mai mari față de Tiraspol.

Precedent periculos

Această stare de fapt ar putea avea un efect multiplicator. Nevoia de susținere posibilă tot mai mare a lui Dodon în perspectiva prezidențialelor de anul viitor a deschis și altora apetitului pentru a cere concesii și mai mari de la Chișinău.

Bașcanului regiunii autonome găgăuze, Irina Vlah, a simțit acest lucru și a declarat deschis în cadrul unei emisiuni televizate că legile privind statutul UTA Găgăuză, dar și cel al Transnistriei, trebuie să fie identice, adică sub formă de autonomie largită.

Punerea pe același palier a UTA Găgăuzia și Transnistria este reeditarea ideilor enunțate de planul Kozak ca principiu, numai că acum Comratul vrea o pondere și mai mare din punct de vedere politic. Astfel, în loc de reintegrarea acestei mici regiuni, asistăm la noi tendințe centrifuge ce vin pe un fond de cedare pregătit de președintele Igor Dodon în luma alegerilor prezidențiale din 2020.

La rândul său, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a declarat în urma cu câteva săptămâni că legislativul va încercarea adoptarea „proiectelor de lege găgăuze” până pe 23 decembrie, atunci când va fi sărbătorită cea de-a 25-a aniversare în autonomie.

Toate aceste mișcări sinusoidale din triunghiul Chișinău-Tiraspol-Comrat, cu Igor Dodon și Socialiștii în mijloc, anunță vremuri interesante din punct de vedere securitar pentru Republica Moldova. Dacă deocamdată Ucraina este focar regional de instabilitate, anul 2020 se anunță unul de încercare și pentru Republica Moldova.

Articolul a fost publicat în ediția din luna octombrie a Buletinului informativ „Sinteze și Dezbateri de politică externă”  al FES

Share our work
Editorial: Aritmetica alegerilor complică și mai mult lucrurile la Chișinău

Editorial: Aritmetica alegerilor complică și mai mult lucrurile la Chișinău

Matematica de după alegerile parlamentare ce au avut loc pe 24 februarie complică și mai mult ițele politicii din R. Moldova. Vectorul geopolitic al continuării drumul european al R. Moldova, început în urmă cu 10 ani, după revoluția „Twitter” care a dus la dărâmarea guvernului comunist, este serios amenințat.

În ciuda faptului că au primit constant beneficii de la UE, partidele aflate la guvernare în ultima decadă nu au fost în stare să lupte cu corupția, ci s-au limitat la adâncirea acestei stări de fapt și la lupte interne pentru putere.

În iunie 2014, Republica Moldova a semnat un Acord de Asociere cu UE, ce astăzi se materializează în exporturi de circa 70% pe piețele europene. O alternativă viabilă la embargoul rus impus în 2013 pentru produsele moldovenești.

La fel, cetățenii R. Moldova au primit drept de circulație în UE, fapt ce a contribuit foarte mult la creșterea remitențelor dinspre Occident și în timp a schimbat balanța lucrătorilor din afara granițele. Aceștia se regăsesc astăzi mai mult în UE, decât în Rusia, acolo unde tradițional mergeau la muncă începând chiar din 1991.

Dar toate aceste avantanje obținute de la Bruxelles în ultimii ani sunt pe cale să fie compromise de jocurile de culise interne de după aceste alegeri.

Patru partide și câțiva independenți au trecut pragul de șase la sută, dar niciunul nu a reușit să-și asigure majoritatea, așa că negocierile se anunță a fi dure.

Chiar dacă partidul prorus al Socialiștilor PSRM a obținut cele mai multe mandate în viitorul Parlament, respectiv 35 de mandate, Partidul Democrat PD de la guvernare este de fapt câștigătorul de facto al acestor alegeri cu 30 mandate. Poziția sa centristă, dar și oportunismului și machiavelismul de care a dat mereu dovadă pentru a se agața de putere , îi permite o marjă de negociere mult mai largă.

Opoziția pro-europeană de la Chișinău mizează pe sprijinul UE

Opoziția pro-europeană de la Chișinău mizează pe sprijinul UE

Pe locul trei ca număr de mandate s-a situația blocul electoral proeuropean ACUM, format din Partidul Acțiune și Solidaritate PAS și Partidul Platformă Dreptate de Adevăr. Blocul ACUM a contabilizat 30 de mandate, dar s-a poziționat tranșant față PSRM și PD, cu care nu vor negocia sau vor face vreo alianță post-electrală.

Pe locul al patru s-a clasat Partidul Ilan Șor, al cărui lider a fost condamnat deja în primă instanță pentru „furtul miliardului”, o vastă operațiune de extracție a banilor din sistemul bancar moldovenești ce a însumat un miliard de dolari. Acesta a obținut șapte mandate.

De asemenea, trei candidați independenți au completat numărul total al viitorilor parlamentari.

ACUM consideră că atât PD și PSRM au mimat în ultimii ani poziții antagonice în Parlament, în calitate de partid de guvernământ, respectiv cel mai mare partid din opoziție.

Alfel, PSRM și PD au fost partidele care au votat împreună în iulie 2017 pentru schimbarea sistemul de vot proporțional într-unul mixt, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția și altor instituții europene de a face această modificare.

Sistemul mixt avantajează partidele bogate și influente. Astfel, 50 dintre dintre cei 101 deputați fiind aleși pe listele naționale de partid, iar 51 în circumscripții.

Prin refuzul de a negocia cu cele două partide cu cele mai multe mandate obținute, blocul ACUM s-a așezat deja în postura de opoziție vocală.

În acest context, se prefigurează două mari scenarii posibile pentru o alianță la guvernare. Fie PSRM și PD își devoalează alianță informală de până acum și alcătuiesc viitorul guvern împreună, fie PD face alianță cu Partidul Ilan Șor și indepedenți, după care va încerca să atragă parlamentari fie de la PSRM și fie de la blocum ACUM.

Precendentul a fost creat, atunci când în 2015-2016, mai mulți deputați socialiști au trecut în barca PD-ului, în ciuda acuzațiilor de trădare prin cumpărare a lor efectivă.

Ceea ce este cert este că viitorul Parlament va fi alcătuit oricum din partide de stânga, unele cu simpatii deschide prorusești.

Pe de altă parte, partidele de centru-dreapta proeuropene vor rămâne în opoziție și în imposibilitatea de a demara reformele atât de necesare, în special în domeniul justiției și a luptei anti-corupție în a treia cea mai coruptă țară din Europa, după Rusia și Ucraina, conform ultimului raport pe 2018 al Transparency International.

Nu în ultimul rând, înainte de alegeri, PD și-a instalat la Curtea Constituțională proprii oameni din partid, iar recent a depus o serie de sezizări prin care să fie modificate unele articole de lege din care să rezulte apoi posibilitatea ca acest guvern să funcționeze pe bază de interimat pentru încă maxim 18 luni.

Toate scenariile converg spre un deznodământ în care PD deține deja în mânecă toți ași și doar va aplica unul dintre scenariile descrise mai sus. Totul pentru a se menține la putere cu orice preț.

Partenerii occidentali nu și-au făcut încă publice pozițiile, dar democraților le va fi greu oricum să repare podurile arse cu UE, după mai multe derapaje anti-democratice de dinaintea alegerilor.

În ciuda faptul că doar în urmă cu câțiva ani era socotită „elevul model” al Parteneriatului Estic, Republica Moldova este astăzi mai degrabă o umbră palidă a acelei caracterizări. Tendința este mai degrabă spre dezvoltarea unui nou model de tip naționalist și cu tendințe izolaționiste numit „pro-Moldova”, mai degrabă decât unul departe de valorile europene.

Corespondență de la Chișinău de Mădălin Necșuțu

Share our work
EDITORIAL: R. Moldova, pe buza prăpastiei: realități și riscuri pentru 2019

EDITORIAL: R. Moldova, pe buza prăpastiei: realități și riscuri pentru 2019

Sedinta de guvern comuna moldo-romana la Bucuresti

Mulți ar zice că anul 2018 a fost greu pentru R. Moldova. Și n-ar greși cu nimic. Însă, 2019 se anunță a fi unul și mai dificil. Totul este legat de incertitudinea rezultatului alegerilor parlamentare din anul viitor de la Chișinău. Miza este de fiecare dacă foarte mare pentru R. Moldova, atât în plan intern, cât și internațional.

Dar să le luăm pe rând și să vedem care au fost unele dintre cele mai importante momente în economia lui 2018. Trend-ul pe anul în curs al abuzului de putere din partea partidului de guvernământ s-a menținut.

După schimbarea sistemul de vot dintr-unul proporțional într-unul mixt, împotriva recomandărilor UE, PD a continuat să-și fortifice pozițiile și să creeze un sistem bine gândit care să o favorizeze la următoarele alegerile parlamentare.

Pentru a nu afișa imagologic niciun semn de slăbiciune, după ce liderul PPDA Andrei Năstase a câștigat cursa pentru Primăria Chișinăul în iunie, PD a tras din culisele judecătorești toate ițele necesare pentru ca liderul menționat al opoziției să nu nu ajungă în fotoliul de primar.

Acest lucru a constituit picătura care a umplut paharul la Bruxelles, de acolo de unde imediat după anularea rezultatelor alegerilor din iunie, s-a spus „stop joc!”. Comisia Europeană a oprit prima tranșă din ajutorul macro-financiar de 100 de milioane de euro pentru Guvernul de la Chișinău.

S-a invocat atunci, într-un limbaj diplomatic, scăderea standardelor democratice. Dar, în fapt, Bruxelles-ul a spus a tăiat dialogul cu un guvern ce a dovedit că nu este interesat decât de putere și este gata de măsuri nedemocratice, chiar cu accente dictatoriale, pentru a nu pierde puterea.

Colac peste pupăză, întreprinzători ca un SRL, cei de la putere au găsit metoda de avarie și anume un controversat pachet fiscal, acolo unde diavolul stătea în detalii. Mai precis, posibilitatea de cumpărare a cetățeniei moldovenești contra unor sume cuprinde între 100.000 – 250.000 de euro și apoi amnistierea fiscală contra unui procent de 3% la stat.

Pentru noile cetățenii au fost oferite 5.000 de locuri, iar numele viitorilor cetățen moldoveni a fost trecut la secret. Cu alte cuvinte, orice mafiot poate să-și ia cetățenia moldovenească și pentru o taxă de 3% la stat poate să „înălbească” orice sumă obținută pe căi oneroase.

Pericolul este cu atât mai mare cu cât Moldova are putea deveni o nouă gaură neagră de spălare a banilor, după scandalul Landromatului rusesc, atunci când în anii trecuți nu mai puțin de 20 de miliarde de dolari au fost spălate prin intermediul sistemelor bancare și judecătorești din R. Moldova și după „furtul miliardului” din 2014.

Toate suprapuse pe un conflict înghețat cu tente de creștere mocnită, după trupele ruse și transnistrene au efectuat âmpreună, în 2017, peste 200 de exerciții miliare.

Cu așa un peisaj politic intern este greu de crezut că R. Moldova poate continua un parcurs european ingenuu.

Anul 2019 nu se anunță deloc mai liniștit. Algerile parlamentare de „Dragobete” se anunță ca fiind unele cu rezultat incert, iar scenariile nu sunt deloc optimiste pentru partidele pro-europene. Deși a susținut 10 ani că este un partid pro-european, PD și-a dat arama pe față și să metamorfozat într-un „Pro-Moldova”.

Mai mult, vicele său Andrian Candu a spus că „niciodată să nu spui niciodată”, întrebat fiind recent dacă PD ar putea face coaliție la guvernatare cu partidul pro-rusesc PSRM. Un plan devoalat care a arătat încă o dată că „binomul PSRM – PD” este pe cale să se arate în toată splendoarea sa, dacă calculele puterii o vor cere după data de 24 februarie 2019.

La rândul său, Dodon s-a arătat din nou timid la avansuri PD-ului cu care cochetează deja de când a fost ales președinte în 2016. Chiar dacă va reveni la putere în 2019, creditul PD-ul la Bruxelles a expirat, iar relația va fi suficientă și doar de complezență.

Asta chiar dacă formațiunea va încerca să invoce machiavelismul ca scuze pentru acțiunile sale din 2017 și 2018. Bruxellesul va sufla și în iaurt când va veni vorba de ei, cu tot lobby-ul bine plătit acolo, inclusiv cel al eurparlamentarilor români.

O altă problemă majoră la Chișinău va fi la finele lui 2019 faptul că R. Moldova îi va expira contractul pentru livrare de gaze cu Gazprom, iar România nu va putea face în timp util gazoductul Ungheni-Chișinău.

Practic, R. Moldova va merge cu pantalonii în vine la negocierile cu Gazprom, care ar putea impune absolut orice condiții dorește pentru un nou contract. Și nici nu are de ce să nu o facă, mai ales că în 2019 se va finalizata magistrala Turkish Stream, cea care va ocoli R. Moldova și o va scoate din circuit strategic spre Balcani prin care Rusia livra gaze în această zonă.

Totodată, Ucraina va trece și ea în 2019 prin alegeri parlamentare și prezidențiale, fapt ce va avea un impact regional și ar putea avea reverberații și spre Chișinău într-un joc geopolitic extins.

Cu alte cuvinte, lucrurile nu sunt deloc roz pentru viitorul apropiat al R. Moldova, iar 2019 ar putea fi anul decisiv pentru drumul european al R. Moldova în sensul curmării de facto al acestui vector luat în urmă cu o decadă, cu toate riscurile ce derivă de aici.

Cel mai important ar fi anularea dreptului de călătorie fără vize al moldovenilor UE și menținerea sau chiar micșorarea cotelor de export pe piețele europene ale produselor moldovenești, în condițiile în care deja 67% din exporturile R. Moldova merg către UE. Rămâne de văzut în ce măsura R. Moldova se va metamorfoza politic încă o dată în 2019!

Corespondență de la Chișnău, Mădălin Necșuțu

 

Share our work
Editorial: Dodon, acest „dom` Goe” al colhozului politic de tip sovietic!

Editorial: Dodon, acest „dom` Goe” al colhozului politic de tip sovietic!

Președintele R. Moldova Igor Dodon, discurs în fața camerelor în Duma de Stat a Rusiei, 21 noiembrie 2018.

De ani buni de zile, PSRM nu reușește să ofere niciun lider autentic în afară de Igor Dodon. Și pentru aceste alegeri parlamentare, Dodon va călca din nou pe litera constituției și va juca rolul de locomotivă pentru partidul pe care de facto încă îl conduce.

Pentru el, legea supremă s-a dovedit de mai multe ori doar o chestiune arbitrară ce poate fi încălcată în picioare. O mentalitate pe care Dodon o perpetuează și epoca sovietică până în ziua de azi.

Poziționarea sa, la mitingul din 18 noiemberie, ca cel care îi așteaptă pe ceilalți lideri ai formațiuni în capul străzii ce dă în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, dă măsura imagologică a cine este cu adevărat șeful în PSRM.

Igor Dodon nu a făcut niciodată transferul de imagine personală către partid, ci l-a ținut mai degrabă prizonier al propriilor interese. Nu a încurajat ridicarea vârfurilor din PSRM, deoarece în calitate de fost uzurpator al bătrânului Vladimir Voronin, îi este frică că într-o zi vor urma și alți tineri mai energici care îl vor detrona. Îi vor rupe partidul și îi va lua puterea prin mașinațiuni.

Dodon vede în PSRM doar un vehicul prin care își poate realiza visul. Acela de a deveni un președinte omnipotent pe modelul lui Lukașenko în Belarus sau Putin în Rusia, ceilalți de sub el fiind doar niște obedienți executanți.

În aceste alegeri parlamentare, Dodon a început deja să se comportent ca un agent de campanie pentru PSRM încă de la începutul toamnei. Atunci, Dodon a negociat cu oligarhul rus Konstatin Malofeev aducerea la Chișinău a Congresului Mondial al Familiei, un eveniment electoralo—ultraconservator pentru pe care Kremlinul îl păstorește din spate de ani buni de zile printr-o mână de „idioți utili”.

De altfel, Dodon a zburat din nou la Moscova, acolo unde a cerut din nou ajutorul Rusiei pentru aceste alegeri. Își va face câteva poze în care își va asocia imaginea cu o serie de lideri de la Moscova și va vorbi cu diaspora moldovenească de acolo. Marea lor majoritate sunt votanți de stânga pro-ruși și este poate cel mai fidel electoral al PSRM, astfel că Dodon a ales să acorde atenție primară acestui segment.

PSRM funcționează în continuare ca un colhoz politic subordonat figurii unui soi de pseudo-dictator populist. Plata dinspre neacealnic este generoasă și nimeni nu are obiecții sau ambiții de mai mult. Deocamdată, totul se păstrează în limite rezonabile.

Socialiștii nu au reușit să crească organic, ci doar ca alternativă oarbă la actuala guvernare care nu a rezolvat prea multe probleme în rândul populației, dar au flurat tot timpul steagul UE, susținând declarativ că s-ar afla sub valorile lui.

Dodon este doar un cărător politic al proiectului Moscovei la Chișinău de a îndepărta acest stat de drumul european. Rolul nu este de a construi, ci de a dărâma. De a face opoziție la orice tentativă de occidentalizare a spațiului R. Moldova. O mentalitate retrogradă care convine de minune Moscovei de a ține R. Moldova ostatică intereselor de pe orbita sa.

Personalitatea sa este una slugarnică, demnă de puțin respect, fapt pe care îl arată mai toți liderii CSI, dar și presa rusă care scrie despre el că este un „băgăcios”. Un copil agitat ce se chinuie să facă poze cu cei mari. Un fel de „domnul Goe” Dodon care face asta atât la Moscova, cât și de fiecare dată când apucă, in corpore, să participe la câte vreun eveniment de mari dimensiuni, așa cum a fost cel recent de la Paris, atunci când s-a marcat trecerea a 100 de ani de la finele Primului Război Mondial.

Republica Moldova are viitor numai dacă scapă de cei ca Dodon și PSRM și atât timp cât alege calea europeană cu adevărat. Cu forțe politice proaspete care să dea un nou impuls acestui parcurs și cu care Bruxelles-ul poate comunică fără rezerve și suspiciuni de iluzionism politic a la russe.

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu 

Share our work