Turcia în 2024: relații nucleare cu Federația Rusă și rol de hegemon în Orientul Mijlociu

Turcia în 2024: relații nucleare cu Federația Rusă și rol de hegemon în Orientul Mijlociu

Relația dintre Turcia și Rusia este complexă și se caracterizează printr-un echilibru delicat între cooperare și competiție. Aceasta a evoluat de-a lungul timpului, reflectând schimbările geopolitice și interesele naționale ale fiecărei țări.

Conflictul din Siria a evidențiat divergențele dintre cele două țări. Turcia a susținut opoziția siriană, în timp ce Rusia a sprijinit regimul lui Bashar al-Assad. Aceasta a dus la tensiuni, exemplificate de incidentul din 2015 când Turcia a doborât un avion rusesc. De asemenea, Turcia a dezvoltat relații strânse cu Ucraina, vânzându-i drone militare și susținând inițiativele acesteia și ale Georgiei de a adera la NATO, în ciuda opoziției unor membri ai alianței​

Pe de altă parte, există o cooperare semnificativă între cele două țări. Rusia construiește reactoare nucleare pentru Turcia și Ankara a cumpărat sisteme antiaeriene rusești S-400, determinând sancțiuni americane. Turcia a menținut legături economice cu Rusia, chiar și în contextul sancțiunilor impuse de UE și SUA după invazia Rusiei în Ucraina.

Relații testate​

Economia Turciei, sub conducerea președintelui Erdogan, a cunoscut o creștere semnificativă, dar și dificultăți, cum ar fi stagnarea economică și inflația crescută. Aceasta a influențat politica externă turcă, inclusiv relațiile cu Moscova.

Recent, relația dintre Putin și Erdogan a fost testată de diverse provocări, inclusiv de rebeliunea armată condusă de Evgheni Prigojin în Rusia și de schimbările politice în Turcia după realegerea lui Erdogan. Acest dinamic complex de interese și provocări continuă să influențeze parteneriatul dintre cele două națiuni.

Amiciția geopolitică Turcia-Rusia rămâne una de rivalitate și cooperare, cu implicații semnificative atât la nivel regional, cât și global.

Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este un aspect crucial al cooperării bilaterale dintre cele două țări. Un element central al acestei relații este construcția primei centrale nucleare din Turcia, care este un proiect major realizat cu ajutorul Rusiei.

Centrala nucleară Akkuyu, situată în provincia Mersin din sudul Turciei, este un proiect emblematic în cadrul relațiilor turco-ruse. Construcția acestei centrale este un simbol al cooperării strânse între cele două națiuni. Președintele rus Vladimir Putin a salutat proiectul ca fiind un exemplu convingător al contribuției președintelui turc Erdogan la dezvoltarea economiei turcești.

Proiectul este finanțat și construit de compania de stat rusă Rosatom. Centrala nucleară Akkuyu este planificată să aibă patru reactoare, fiecare cu o capacitate de aproximativ 1200 MW, totalizând aproape 4800 MW. Această capacitate ar aduce o contribuție semnificativă la necesarul energetic al Turciei.

Construcția centralei nucleare nu este doar un proiect energetic, ci și unul cu implicații geopolitice și economice profunde. Prin acest proiect, Turcia își diversifică sursele de energie și își consolidează independența energetică. Pentru Rusia, proiectul reprezintă un mijloc de a-și întări influența în regiune și de a-și extinde exporturile de tehnologie nucleară.

Deși proiectul are avantaje economice și strategice, există și preocupări legate de siguranța și impactul său asupra mediului. Opoziția internă și grupurile de mediu au exprimat îngrijorări cu privire la posibilele riscuri seismice și impactul asupra ecosistemelor locale.

Ambiții nucleare

Această colaborare nucleară dintre Turcia și Rusia trebuie văzută în contextul mai larg al politicilor energetice globale și al schimbărilor în securitatea energetică. Acesta este un exemplu de cum națiunile își extind cooperarea în domeniul energiei nucleare, având în vedere preocupările legate de schimbările climatice și necesitatea de a diversifica sursele de energie.

Relația nucleară dintre Turcia și Rusia este complexă, implicând aspecte economice, politice și de mediu, și joacă un rol semnificativ în relațiile bilaterale dintre cele două țări.

Pe lângă centrala nucleară Akkuyu, Turcia are planuri pentru construcția altor centrale nucleare în Sinop și Tracia. Aceste proiecte sunt parte a eforturilor Turciei de a-și diversifica sursele de energie și de a-și consolida independența energetică.

Turcia planifică construcția unei centrale nucleare în regiunea Sinop, situată în partea de nord a țării. Acest proiect este dezvoltat în parteneriat cu Japonia, iar studiul de fezabilitate pentru această centrală a fost finalizat. Se preconizează instalarea a patru reactoare noi ATMEA1, cu o capacitate totală de aproximativ 4.800 megawați.

De asemenea, există planuri pentru construcția unei centrale nucleare în regiunea Tracia, în partea europeană a Turciei. Detaliile specifice ale acestui proiect sunt încă în faza de negocieri și dezvoltare.

Turcia explorează și posibilitatea construirii de reactoare modulare de mică putere, fiind în contact cu companii din Marea Britanie, SUA și Franța pentru acest scop.

Aceste proiecte ilustrează angajamentul Turciei de a-și extinde capacitatea de generare a energiei nucleare, ca parte a unei strategii mai largi de securitate energetică și diversificare a surselor de energie.

Problema siriană

Relația dintre Turcia și Rusia în contextul Siriei este complexă și plină de tensiuni. Această dinamică este strâns legată de interesele geopolitice conflictuale ale ambelor națiuni în regiune.

Deși există o cooperare semnificativă între cele două țări în alte domenii, în Siria, interesele lor se ciocnesc adesea. Relația dintre Turcia și Rusia este percepută ca fiind pe „muchie de cuțit”, iar această situație este accentuată de implicarea militară a ambelor țări în conflictul sirian.

Turcia a fost implicată în operațiuni militare în nordul Siriei, îndreptate împotriva kurzilor, și a criticat intervenția Rusiei în Siria, care a început în 2015. Incidentul notabil în care Turcia a doborât un avion rusesc care efectua o operațiune militară în Siria a escaladat tensiunile dintre cele două națiuni.

Pe de altă parte, Turcia și-a exprimat nemulțumirea față de acțiunile și ambițiile Rusiei în regiune, inclusiv intervenția militară și influența crescândă în zona Mării Negre și Caucazului. Ankara rămâne preocupată de protejarea propriilor interese în regiune și este îngrijorată de acțiunile Rusiei. Aceasta se reflectă și în sprijinul Turciei pentru ideea prezenței NATO în Marea Neagră, pentru a descuraja agresiunile Rusiei, dar fără dorința de militarizare excesivă a regiunii.

În ciuda acestor tensiuni, Ankara păstrează legături strânse cu Moscova, inclusiv în domeniul cooperării nucleare și a achiziției de echipamente militare rusești. Această relație complexă și volatilă între Turcia și Rusia reflectă o realitate geopolitică în care Ankara trebuie să navigheze cu atenție între interesele concurente și alianțele sale.

Relația Turcia-Rusia în Siria este una de rivalitate strategică și cooperare precaută, influențată de interese geopolitice regionale și globale complexe.

Rusia susține regimul lui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia a sprijinit grupările de opoziție și s-a opus guvernului sirian. Aceste poziții opuse au dus la tensiuni semnificative între Ankara și Moscova.

Rusia a lansat operațiuni aeriene pentru a sprijini forțele guvernamentale siriene, ceea ce a complicat eforturile Turciei de a-și asigura interesele în regiune, în special în ceea ce privește gestionarea conflictului cu kurzii și controlul asupra zonelor de frontieră.

În ciuda acestor tensiuni, Turcia și Rusia au avut momente de cooperare. De exemplu, cele două țări au lucrat împreună pentru a crea zone de dezescaladare în Siria, într-o încercare de a reduce violențele și de a facilita ajutorul umanitar.

Turcia a încercat de asemenea să joace un rol de mediator între opoziția siriană și Rusia, chiar dacă aceasta implică navigarea unei relații dificile cu Moscova.

Această dinamică complexă are implicații nu doar pentru Siria, ci și pentru echilibrul de putere în regiunea mai largă, inclusiv în ceea ce privește relațiile Turciei cu alți actori, cum ar fi Statele Unite și NATO.

Caucazul disputat

Relația dintre Turcia și Rusia în Caucaz este marcată de un amestec de cooperare și competiție, reflectând interesele complexe și adesea conflictuale ale celor două țări în regiune. Această dinamică a fost particular evidențiată în urma războiului din Nagorno-Karabakh din 2020.

Turcia și Rusia au interese suprapuse, dar și contradictorii în regiunile Orientului Mijlociu, Caucazului de Sud, Mării Negre, Asiei Centrale și Balcanilor. În aceste arii, cooperarea și competiția sunt frecvente și duc la o rețea complexă de relații. Exemplu concret al acestui echilibru delicat este susținerea Turciei pentru Azerbaidjan în conflictul din Nagorno-Karabakh, unde Ankara a furnizat asistență militară semnificativă, inclusiv drone Bayraktar și suport logistic, ceea ce a avut un rol crucial în victoria Azerbaidjanului.

Pe de altă parte, Rusia, care a avut tradițional o influență dominantă în Caucaz, a fost surprinsă de intervenția Turciei și a trebuit să își reevalueze strategia în regiune. Deși Rusia a desfășurat forțe de menținere a păcii pentru a opri ostilitățile, capacitatea sa de a gestiona zona de conflict și de a deconflictua tensiunile cu Turcia rămân incerte.

Relațiile dintre Putin și Erdogan sunt complexe și caracterizate de un amestec de rivalitate și parteneriat strategic. Deși relațiile de securitate dintre cele două țări sunt clar în conflict în Caucaz, acestea mențin totuși un parteneriat strategic „formal”. Acest parteneriat este influențat de interesele economice, cum ar fi exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Turcia, dar și de proiecte majore, precum construcția primei centrale nucleare din Turcia de către Rusia.

O națiune cu două state

Relația dintre Turcia și Azerbaidjan a fost întotdeauna puternică și adesea descrisă cu fraza „o națiune cu două state”. Această legătură este bazată pe legături istorice, culturale și economice comune, precum și pe cooperare politică și sprijin reciproc.

Din punct de vedere istoric, Turcia are legături de lungă durată cu Azerbaidjanul, începând cu 4 iunie 1918, care au dus la deschiderea Ambasadei Turciei la Baku și a Ambasadei Azerbaidjanului la Ankara. În 2014, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a semnat un decret ce a consolidat relațiile dintre aceste două țări, întâlnindu-se cu conducerea de top a Turciei pentru a extinde cooperarea și a pune bazele relațiilor viitoare.

Anul 2022 a marcat un an semnificativ în relațiile diplomatice dintre Azerbaidjan și Turcia, continuând să dezvolte legături strânse de la căderea Uniunii Sovietice. Relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt descrise ca fiind de parteneri și prieteni apropiați. Există legături strânse între ambasadele lor în capitale.

Pe lângă legăturile diplomatice, Turcia și Azerbaidjan au relații economice și comerciale solide. În 2022, relațiile comerciale dintre Azerbaidjan și Turcia au înregistrat o creștere în dezvoltare, iar cooperarea lor în cadrul Summitului Trilateral între Turcia, Azerbaidjan și Turkmenistan a fost unul dintre pașii pentru consolidarea relațiilor economice ale celor două țări.

Un aspect important al cooperării dintre Azerbaidjan și Turcia este în domeniul transporturilor și energiei. Azerbaidjanul este un participant activ în coridoarele de transport Est-Vest și Nord-Sud și, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, cooperarea Azerbaidjan-Turkmenistan-Turcia este esențială pentru dezvoltarea continuă a coridoarelor de transport. De exemplu, cooperarea în formatul rutei internaționale de tranzit Lapis-Lazuli consolidează și mai mult cooperarea între Georgia, Turkmenistan, Azerbaidjan și Afganistan, conectând aceste țări prin coridorul de transport Lapis Lazuli.

În concluzie, relațiile dintre Turcia și Azerbaidjan sunt profund ancorate în istorie, cultură și economie, cu un accent deosebit pe cooperarea în domeniile transporturilor și energiei, care este esențială pentru integrarea economică regională și accesul la piața unică a UE.

Asia Centrală, câmp de bătălie geopolitic

Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una complexă și se bazează pe un amestec de cooperare și competiție. Turcia își extinde influența economică și diplomatică în Asia Centrală, o zonă ce reprezintă o răscruce de interese geopolitice. Pe de o parte, Turcia se prezintă ca un exemplu de succes al unui sistem politic secular cu elemente de democrație de tip occidental care a reușit să implementeze reforme de piață într-o societate dominată de adepții Islamului. Cu toate acestea, prezența sa în regiune este limitată de un potențial de investiții redus. Relațiile economice dintre Turcia și țările Asiei Centrale nu sunt la nivelul influenței economice ale actorilor mai puternici, cum ar fi China, SUA, UE sau chiar Rusia. De exemplu, volumul total al comerțului turc cu țările din Asia Centrală în 2010 a fost de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, în timp ce investițiile turcești au atins 4,7 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, Rusia, care are un rol istoric ca hegemon regional, încearcă să restrângă influența Turciei în Asia Centrală. Totuși, în ultimii ani, Turcia și Rusia au dezvoltat legături economice și politice mai puternice, în parte datorită relațiilor adesea tensionate ale Turciei cu țările occidentale. De exemplu, Turcia a oferit Ucrainei drone și alte arme, dar nu a impus sancțiuni Rusiei. Turcia și Rusia au coordonat îndeaproape în războiul din Siria, deși au susținut părți opuse. În același timp, Turcia este unul dintre principalii furnizori de energie ai Rusiei și compania de energie atomică de stat a Rusiei, Rosatom, construiește prima centrală nucleară a Turciei.

În Asia Centrală, Turcia și Rusia sunt percepute pozitiv datorită pozițiilor lor destul de neutre și destul de reținute – în contrast cu abordarea „mentorului” a Occidentului – în ceea ce privește dezvoltările politice interne din regiune. Bazându-se pe respingerea activă a islamismului radical, atât Rusia, cât și Turcia sunt interesate de menținerea naturii seculare a sistemelor politice din statele Asiei Centrale, ceea ce ar putea contribui la eliminarea instabilității potențiale din Afganistanul vecin. Rusia este una dintre puținele puteri mondiale care continuă să promoveze securitatea regiunii Asiei Centrale, asigurând siguranța Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului sub Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și alte structuri, inclusiv SCO.

În contextul acestor dinamici, Turcia se pregătește pentru un rol decisiv în marele joc al Asiei Centrale, devenind un centru potențial al conflictului mondial și poziționându-se ca un „conector” cheie între Asia, Europa și Orientul Mijlociu.

Pe de altă parte, Rusia își menține influența în regiune prin legături economice și politice solide cu țările Asiei Centrale. Investițiile rusești semnificative în Uzbekistan și alte țări din regiune demonstrează acest lucru. Cu toate acestea, Turcia își intensifică eforturile de a-și consolida pozițiile economice în Asia Centrală, încercând să echilibreze influența Chinei și a Rusiei.

În acest context, regiunea Asia Centrală devine un teren de concurență serioasă între diferite centre mondiale de putere, inclusiv Turcia, care încearcă să-și întărească influența economică și culturală. Această dinamică complicată poate duce la noi tensiuni și conflicte în regiune, mai ales în zonele de frontieră și în contextul resurselor energetice bogate.

Relația dintre Turcia și Rusia în Asia Centrală este una de competiție și cooperare, cu Turcia încercând să-și sporească influența într-o regiune tradițional dominată de Rusia, în timp ce Rusia își menține pozițiile de lider în ceea ce privește investițiile și cooperarea economică.

Turcia și Orientul Mijlociu

Relația dintre Turcia și Israel, în contextul evenimentelor recente din Gaza, este una complexă și se află sub influența unor dinamici regionale importante. Turcia, sub conducerea președintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost vocală în condamnarea atacurilor Israelului asupra Gazei și a cerut încetarea imediată a focului. De asemenea, Turcia a susținut demersurile legale pentru ca Israel să fie judecat pentru genocid. Cu toate acestea, Ankara a menținut legăturile comerciale cu Israel, fapt care a stârnit critici atât în interiorul țării, cât și în Iran.

Pe de altă parte, în contextul războiului din Gaza, Turcia și Iranul au căzut de acord asupra necesității menținerii stabilității regionale. Liderii celor două țări, Erdogan și Raisi, într-o întâlnire la Ankara, au discutat despre punerea capăt atacurilor „inhumane” ale Israelului asupra Gazei și necesitatea unei păci corecte și durabile în regiune. Această cooperare sugerează o abordare comună împotriva acțiunilor Israelului, deși ambele țări au propriile lor probleme complexe în relațiile bilaterale.

Situația din Gaza în sine este una gravă. Obiectivele de război ale premierului israelian Benjamin Netanyahu și liderului Hamas din Gaza, Yahya Sinwar, par de neatins în 2024. Conflictul a dus la devastări semnificative în teritoriul palestinian și la o ocupație israeliană pe termen lung. Luptele intense continuă în enclava Gaza, cu un număr mare de victime și distrugeri considerabile. Netanyahu și-a exprimat intenția de a elimina Hamas, în timp ce Sinwar speră să schimbe ostaticii rămași de la atacurile Hamas pentru mii de prizonieri palestinieni și să pună capăt blocadei israeliene-egiptene a Gazei.

În acest context regional și internațional tensionat, Turcia își manifestă poziția fermă împotriva acțiunilor Israelului și caută să joace un rol activ în stabilizarea situației din Orientul Mijlociu.

În 2024, relațiile dintre Turcia și Egipt au cunoscut o evoluție pozitivă, marcând o îmbunătățire semnificativă comparativ cu perioadele anterioare de tensiune. Această schimbare este evidențiată de mai multe evenimente și declarații.

Consiliul Uniunii Europene, prin vocea președintelui său, Charles Michel, a salutat dialogul dintre Turcia și Egipt, subliniind importanța stabilității și securității în estul Mediteranei. În cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Egiptului, Abdulfettah al-Sisi, Michel a discutat despre relațiile bilaterale și problemele regionale, apreciind eforturile Egiptului în procesul de pace din Orientul Mijlociu și încetarea focului dintre Israel și Hamas.

Ministrul de Externe al Egiptului a anunțat demararea unui proces de consultări pentru îmbunătățirea relațiilor cu Turcia, exprimând o voință politică puternică de normalizare a acestor relații. Aceste consultări vor stabili temele de negociere și vor prezenta viziuni clare privind atitudinea fiecărei țări, având ca scop îndreptarea rapidă a relațiilor bilaterale.

În plus, relațiile diplomatice dintre Turcia și Egipt au evoluat la nivel de ambasadă, un pas semnificativ în direcția renormalizării relațiilor. Turcia a numit un ambasador la Cairo, iar Egiptul a numit un ambasador la Ankara, reflectând dorința reciprocă de îmbunătățire a relațiilor bilaterale în interesul popoarelor turc și egiptean.

Aceste evoluții indică o schimbare pozitivă în dinamica relațiilor dintre Turcia și Egipt, subliniind dorința ambelor națiuni de a colabora în vederea asigurării stabilității regionale și a abordării problemelor comune în Orientul Mijlociu și în estul Mediteranei.

Axa Ankara-Beijing

Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt marcate de o serie de tensiuni și provocări, având la bază mai multe chestiuni sensibile. Legăturile economice dintre Turcia și China în 2024 prezintă o serie de aspecte interesante, reflectând ambițiile economice ale ambelor națiuni.

Economia Chinei se așteaptă să aibă o creștere puternică în 2024, cu un elan mai mare decât în anul precedent. Aceasta se datorează în parte politicii active de stimulare a creșterii economice și de gestionare a riscurilor din piața imobiliară și datoria guvernamentală locală. De asemenea, China intenționează să își extindă și să consolideze infrastructura financiară internațională și piața datoriei naționale.

Pe de altă parte, economia Turciei este prognozată de Banca Mondială să crească cu 3,2% în 2023 și cu 4% în 2024. Această creștere este susținută de investiții și reconstrucții în urma cutremurelor devastatoare, care au provocat pagube semnificative. Se estimează că reconstrucțiile vor avea un impact pozitiv asupra creșterii economice în perioada 2024-2025.

Relațiile economice bilaterale dintre Turcia și China sunt încadrate în contextul mai larg al ambițiilor economice globale ale Chinei și al rolului Turciei ca partener strategic în Inițiativa „Belt and Road” a Chinei.

Una dintre principalele surse de tensiune este situația Uigurilor, o minoritate musulmană turcică din regiunea Xinjiang a Chinei. Turcia, având legături culturale și etnice cu Uigurii, a fost critică față de tratamentul pe care China îl aplică acestei minorități. Această problemă a creat tensiuni politice între cele două țări de mai multe ori. De exemplu, Turcia a reacționat dur la represiunile din Urumqi din 2009, descriind evenimentele ca fiind genocid, ceea ce a determinat China să rupă relațiile cu Turcia.

Cu toate acestea, relațiile dintre Turcia și China au cunoscut și perioade de îmbunătățire, în special între anii 2010-2018, care pot fi considerați ca fiind „anii de aur” ai relației lor. În această perioadă, cele două țări au schimbat vizite diplomatice la nivel înalt și au semnat acorduri economice, culturale și educaționale. De asemenea, Turcia este un partener strategic al Chinei în implementarea Inițiativei „Belt and Road” (BRI).

Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au cunoscut din nou tensiuni în 2019, în urma rapoartelor privind moartea unui poet Uigur faimos într-un lagăr de detenție chinez. După acest incident, relațiile dintre Turcia și China s-au recuperat rapid.

Pe lângă aceste probleme, China a început recent să pună în discuție chestiunea kurzilor și să acuze Turcia de abuzuri ale drepturilor omului în aceste regiuni, ceea ce indică o schimbare în abordarea Chinei. Acest lucru este văzut ca un mesaj clar către Turcia că China va riposta dacă Ankara continuă să se amestece în chestiunea Uigurilor.

Relațiile dintre Turcia și China în 2024 sunt complexe și volatile, marcate de preocupări comune, dar și de provocări semnificative, în special în legătură cu drepturile minorităților etnice și politica regională.

Share our work
Bulgaria, probleme geopolitice vechi în 2024

Bulgaria, probleme geopolitice vechi în 2024

Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov a declarat recent că ţara sa ar putea să rateze termenul de 1 ianuarie 2025, data limită pe care şi-a propus-o pentru aderarea la zona monetară unică a Uniunii Europene. Acest anunț demonstrează slaba pregătire economică și instituțională a statului balcanic.

Reduta Euro

Data-ţintă pentru adoptarea euro „nu este sfântă”, a declarat Nikolai Denkov în timpul unui interviu acordat postului de radio bulgar Darik alături de vicepremierul Maria Gabriel, actuala şefă a diplomaţiei, care va deveni premier în locul lui conform acordului de rotaţie guvernamentală. Denkov nu a exclus posibilitatea ca intrarea în zona euro să se întâmple mai târziu – la 1 iulie 2025.

„Ceea ce este sfânt este să avem o direcţie clară şi să lucrăm la ea. Noi, cei din guvern, suntem convinşi că acest lucru este benefic pentru mediul de afaceri, pentru cetăţeni, pentru creşterea controlului asupra băncilor şi instituţiilor financiare”, a punctat Denkov.

Premierul a subliniat însă că actuala coaliţie aflată la putere face tot posibilul pentru a accelera procesul de aderare la euro.

Anul trecut, Bulgaria a renunţat la data ţintă pentru adoptarea euro, ianuarie 2024, deoarece rata inflaţiei nu a reuşit să îndeplinească standardul şi nu pusese încă în aplicare anumite modificări legislative.

„Data este atunci când sunt îndeplinite toate criteriile de la Maastricht. Poate că 1 ianuarie 2025 ar fi o dată posibilă”, declara vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, în februarie 2023.

Probleme energetice

Bulgaria înlocuieşte importurile de petrol ruseşti cu ţiţei din Kazahstan, Irak şi Tunisia, în ianuarie, potrivit traderilor şi datelor LSEG.

Bulgaria are o derogare de la un embargo al Uniunii Europene care îi permite să continue importurile maritime de petrol rusesc în 2024. Dar ţara a restricţionat exporturile tuturor produselor rafinate produse din ţiţei rusesc, începând cu această lună, ceea ce face aproape imposibil ca singura sa rafinărie să funcţioneze cu petrol rusesc şi a decis să oprească toate importurile de ţiţei rusesc, din martie.

Bulgaria cumpără petrol pentru a-şi alimenta rafinăria din Burgas, care are o capacitate de 190.000 de barili pe zi (bpd) şi este operată de grupul Lukoil din Rusia.

Bulgaria a fost al patrulea cel mai mare cumpărător de petrol rusesc pe mare în 2023, cumpărând peste 100.000 bpd. Dar, în această lună, niciun petrol din Rusia nu va ajunge în portul Burgas.

Întrucât Lukoil nu mai poate furniza rafinăriei din Burgas propriul său petrol Urals, trebuie să folosească petrol din altă parte, crescând costurile.

Rentabilitatea fabricii este, de asemenea, afectată de un impozit de 60% impus de guvernul Bulgariei asupra profiturilor rafinăriei.

Până acum, în ianuarie, Burgas urmează să primească două transporturi de 70.000 de tone de ţiţei KEBCO din Kazahstan, o cantitate de 76.000 de tone de Basrah Light, 50.000 de tone de CPC Blend şi 33.000 de tone de petrol din Tunisia, potrivit datelor LSEG.

KEBCO, un sortiment kazah exportat din porturile ruseşti cu aceeaşi calitate ca Urals, este cel mai probabil înlocuitor al petrolului rusesc în Bulgaria, au spus comercianţii, adăugând că oferta sa este limitată şi preţul este semnificativ mai mare decât pentru Urals.

Burgas este concepută pentru a procesa petrolul Urals şi în prezent poate funcţiona numai pe grad acru, ceea ce este dificil şi costisitor în UE, au spus traderii.

”Piaţa petrolului acid din Europa este limitată din cauza lipsei de petrol Urals şi Kurd”, a spus unul dintre traderi.

Exporturile de petrol din regiunea Kurdistan a Irakului au fost suspendate din primăvara trecută.

Lukoil a declarat că îşi revizuieşte strategia cu privire la activele din Bulgaria şi că ar lua în considerare vânzarea acestora.

Războiul cerealelor

Mai multe state din estul Uniunii Europene, inclusiv România, cer Comisiei Europene să impună taxe de import pentru cerealele din Ucraina, invocând concurenţa neloială, a declarat recent Ministerul Agriculturii de la Sofia.

Ministerul bulgar a precizat că miniştrii agriculturii din Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Slovacia au trimis o scrisoare Comisiei Europene prin care solicită aceste măsuri, motivând că produsele agricole mai ieftine din Ucraina le afectează pieţele de export.

Cei cinci semnatari ai scrisorii se numără printre cele şase state membre ale UE care produc semnificativ mai mult grâu şi porumb decât au nevoie, ceea ce este esenţial pentru siguranţa alimentară europeană şi pentru suveranitatea strategică a UE, au arătat miniştrii din cele cinci ţări.

„Acesta este motivul pentru care Bruxelles-ul trebuie să introducă măsuri care să protejeze pieţele statelor membre care se învecinează cu Ucraina, ajutându-le în acelaşi timp să îşi folosească întregul potenţial de export”, se arată în scrisoarea semnată de cei cinci miniştri, printre care şi ministrul agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy.

„Una dintre aceste (măsuri) ar putea fi introducerea de taxe de import pentru cele mai sensibile produse agricole”, se spune în scrisoare.

Dimensiunile mai mari ale exploataţiilor agricole din Ucraina fac ca exporturile de cereale ale ţării să fie mai ieftine, iar acest lucru îi obligă pe fermierii din UE să iasă de pe pieţele lor tradiţionale de export, au explicat miniştrii.

Fermierii din Bulgaria, Polonia, Ungaria, România şi Slovacia „au suferit prejudicii semnificative” de când UE a suspendat anul trecut cotele de import şi taxele vamale pentru cerealele din Ucraina, se plâng ei.

De asemenea, miniştrii solicită Comisiei Europene să examineze într-un raport dacă modul în care se face producţie în Ucraina este în conformitate cu standardele UE.

Plângerile au fost adresate comisarului european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, şi comisarului pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

După invazia rusă din 2022, exporturile de cereale au fost o sursă – rară – de tensiune între Kiev şi vecinii săi din UE, deoarece Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit alternative pentru cerealele ucrainene pentru a ajuta la compensarea exporturilor mai lente prin porturile ucrainene de la Marea Neagră. Fermierii din aceste ţări au protestat faţă de aceste transporturi, susţinând că acestea distorsionează pieţele locale.

Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat restricţii asupra importurilor de cereale ucrainene în septembrie anul trecut, după ce Comisia Europeană a decis să nu prelungească interdicţia privind importurile în cele cinci ţări vecine ale Ucrainei din UE. Toate cele trei interdicţii se aplică doar importurilor interne şi nu afectează tranzitul către pieţele de desfacere.

Ucraina a răspuns prin depunerea unei plângeri la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva celor trei ţări, în timp ce alţi membri ai UE au condamnat măsurile unilaterale.

Problemele Mării Negre

Ministrul adjunct al apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov, a semnat alături de ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, la Istanbul, Memorandumul de Înţelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră, împreună cu ministrul turc al apărării, Yaşhar Güle. Prin lansarea MCM Black Sea demonstrăm solidaritatea şi angajamentul nostru comun în contracararea ameninţărilor minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră, a precizat ministrul, adăugând că ”agresivitatea şi dispreţul Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional fac din Marea Neagră nu doar o problemă regională, ci una cu implicaţii globale”.

Am semnat, la Istanbul, Memorandumul de Înţelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea, împreună cu ministrul turc al apărării, Yaşhar Güle, şi ministrul adjunct al apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov”, anunţă ministrul Angel Tîlvăr pe Facebook.

”Concretizarea acestui proiect a fost una dintre priorităţile mandatului meu, pentru că este responsabilitatea noastră, ca state riverane şi membri ai NATO, să depunem toate eforturile pentru siguranţa Mării Negre, cu sprijinul şi implicarea aliaţilor noştri. Prin lansarea MCM Black Sea demonstrăm solidaritatea şi angajamentul nostru comun în contracararea ameninţărilor minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră. Agresivitatea şi dispreţul Federaţiei Ruse faţă de normele de drept internaţional fac din Marea Neagră nu doar o problemă regională, ci una cu implicaţii globale”, a arătat ministrul român.

Tîlvăr afirmă că ”aşteaptă cu încredere implicarea, pe viitor, a partenerilor NATO riverani, Grupurilor Navale Permanente ale NATO şi a altor state aliate, pentru a consolida cooperarea şi interoperabilitatea în asigurarea securităţii Mării Negre şi a regiunii Euro-Atlantice”.

În abordarea problematicii esenţiale a securităţii Mării Negre, Angel Tîlvăr a afirmat că şi alte iniţiative, precum misiunile de Poliţie Aeriană ale NATO, au un rol important în menţinerea securităţii regionale, potrivit Ministerului Apărării. ”Doresc să îmi exprim aprecierea sinceră faţă de valorosul nostru aliat, Turcia, pentru dislocarea recentă a patru aeronave F-16 şi a 80 de militari la una dintre principalele noastre baze aeriene”, a spus ministrul Tîlvăr.

Oficialul român a subliniat ca trebuie menţinută toată atenţia NATO asupra evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre unde, împotriva normelor dreptului internaţional, Federaţia Rusă continuă atacurile nediscriminatorii care vizează infrastructura civilă ucraineană, fiind produse distrugeri semnificative, cu impact major asupra populaţiei civile, mai transmite Ministerul bulgar al Apărării.

Problema Schengen

Comisia Europeană a refuzat recent să comenteze în legătură cu o propunere de ridicare a controalelor la frontiera terestră între Bulgaria, România şi Grecia, propunere făcută de mai mulţi politicieni din cele trei ţări într-o scrisoare adresată ministrului grec al migraţiei şi azilului Dimitris Kairidis.
„Cu siguranţă nu vom face comentarii despre conţinutul unei scrisori care nici nu ne-a fost adresată şi pe care nici nu am văzut-o. Funcţionarea Schengen, rolul sau partea Schengen care se aplică în prezent României şi Bulgariei este foarte bine cunoscută, adaptările la ceea ce a fost agreat de toate statele membre sunt de asemenea foarte bine cunoscute – aceasta este situaţia în care ne aflăm, nu vom face speculaţii despre nimic care ar putea depăşi asta până când vor fi luate alte decizii. Aşa cum ştiţi foarte bine, măsurile care au fost luate au necesitat ceva timp şi au presupus negocieri între statele membre şi astfel suntem acum într-o nouă situaţie care a relaxat controalele frontaliere până la un punct pentru anumite tipuri de călătorii către restul Uniunii Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Eric Mamer.
Colega sa Anitta Hipper a adăugat că „la finalul anului trecut, practic pe 30 decembrie, Consiliul a convenit cu unanimitate cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen”. ”Este o realizare uriaşă şi salutăm faptul că Bulgaria şi Romania vor începe să aplice acquis-ul Schengen integral de la 31 martie (pentru frontierele aeriene şi maritime, n.red.). Ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime va avea loc la 31 martie şi acesta ca urmare a muncii foarte intense depuse de România şi Bulgaria şi de asemenea datorită angajamentului şi deciziei lor politice”, a spus Hipper.
Eurodeputaţii Vlad Gheorghe, Dacian Cioloş (România) şi Georgios Kyrtsos (Grecia) şi parlamentarul bulgar Daniel Lorer i-au trimis o scrisoare comună ministrului imigraţiei şi azilului din Grecia în care îi recomandau acestuia să propună, în cadrul reuniunii informale a miniştrilor justiţiei şi afacerilor interne desfăşurate joi şi vineri la Bruxelles, ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia.
Semnatarii au adus în atenţia ministrului Dimitris Kairidis mai multe argumente pentru care consideră că acest apel este oportun şi prin care solicită ridicarea controalelor cât mai rapid.
„În primul rând, din 2011, Comisia Europeană reiterează sistematic că Bulgaria şi România sunt pregătite pentru aderarea deplină la Schengen. În al doilea rând, Parlamentul European a emis numeroase rezoluţii şi rapoarte prin care solicită aderarea deplină la Schengen, care au fost susţinute de majoritatea absolută a Camerei”, susţineau semnatarii scrisorii.
Un alt argument prezentat de ei este acela că reprezentanţii sectoarelor turismului grec şi HORECA cer ridicarea controlului la frontierele terestre pentru a facilita sosirea turiştilor români şi bulgari în Grecia. Aceasta ar deveni un factor foarte important al dezvoltării economice, în special în părţile de nord ale Greciei, cu condiţia ca graniţa terestră să devină complet deschisă înainte de perioada estivală.
În al patrulea rând, în momentul de faţă controalele la frontierele terestre dintre cele trei ţări care se află oficial în spaţiul Schengen aduc încă pierderi uriaşe companiilor de transport şi turiştilor, în ceea ce priveşte costurile de călătorie, câştigurile financiare ratate şi timpul. Acesta este un factor pe care nu-l putem subestima în contextul crizei economice şi inflaţiei fără precedent.
”În al cincilea rând, ridicarea frontierei ar îmbunătăţi imediat parametrii de mediu ai zonelor în cauză, contribuind astfel la obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2, a poluării aerului şi a bolilor conexe”, se menţiona în scrisoare.

Decizie istorică

Comisia Europeană salută decizia „istorică” a Consiliului UE de a accepta, începând cu martie 2024, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen într-o primă etapă, cu graniţele aeriene şi maritime, şi spune că în 2024 vor continua negocierile pentru renunţarea la controale şi pentru graniţele terestre, o decizie în acest sens fiind aşteptată „într-un termen rezonabil”. Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, se aşteaptă chiar ca acest lucru să se întâmple în cursul anului viitor.

„Comisia salută decizia unanimă de astăzi a Consiliului de a primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, ridicarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime începând cu martie 2024. Aderarea lor va stimula călătoriile, comerţul şi turismul şi va consolida şi mai mult piaţa internă”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

„Ziua de astăzi marchează un moment istoric pentru Bulgaria şi România. Şi o zi de mare mândrie pentru cetăţenii români şi bulgari. Începând cu luna martie, aceştia vor putea să traverseze liber frontierele interne maritime şi aeriene, fără controale la frontieră. Acesta este un mare pas înainte pentru ambele ţări şi pentru spaţiul Schengen în ansamblu. Felicitări Bulgariei şi României: această mare realizare este posibilă datorită muncii, angajamentului şi perseverenţei voastre. Datorită vouă, spaţiul Schengen va deveni şi mai puternic, în beneficiul tuturor cetăţenilor UE”, a declarat preşedinta Comsiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

„Discuţiile privind o nouă decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre vor continua în 2024”, dă asigurări executivul european, în condiţiile în care Ministerul de Interne de la Viena a transmis că în prezent nu există astfel de negocieri şi, prin urmare, nu există nici o dată fermă pentru aplicarea facilităţilor Schengen la transportul terestru. „Se aşteaptă ca o decizie a Consiliului în această privinţă (ridicarea controalelor la frontierele terestre – n.r.) să fie luată într-un termen rezonabil”, spune Comisia Europeană în comunicat.

Comisiarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, este chiar mai optimistă. Ea spune că integrarea deplină în Schengen a României şi Bulgariei ar putea veni chiar în 2024. Este anul în care vor fi alegeri europene, iar din toamnă va funcţiona probabil o nouă Comisie Europeană.

„Salut decizia unanimă a statelor membre de a invita România şi Bulgaria în spaţiul Schengen. Această decizie istorică a Consiliului vine după 13 ani de blocaj şi este rezultatul angajamentului politic şi al determinării. Este un pas înainte crucial care va permite cetăţenilor şi întreprinderilor să beneficieze pe deplin de drepturile lor la libera circulaţie, pe calea aerului şi pe mare. Sunt convinsă că, anul viitor, Consiliul va fi, de asemenea, în măsură să decidă cu privire la ridicarea controalelor la frontierele terestre. Voi continua să sprijin în mod activ acest proces crucial pentru Europa”, promite Ylva Johansson, comisar pentru afaceri interne, citată în comunicatul CE.

Condiții austriece

Una dintre condiţiile puse de Austria pentru a-şi ridica veto-ul în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen pare să fi fost acceptată. „Pentru a ajuta Bulgaria şi România să protejeze frontierele externe ale Uniunii, se va continua să se acorde sprijin financiar substanţial şi asistenţă Frontex. În acelaşi timp, proiectele-pilot dezvoltate de Bulgaria şi România la frontierele externe s-au dovedit eficiente şi ar trebui să fie transformate în acorduri mai structurale”, spune Comisia Europeană arătând astfel care sunt „următoarele etape”.

Bulgaria şi România sunt pregătite să adere la spaţiul Schengen, spune Comisia Europeană, care a recomandat în repetate rânduri includerea celor două ţări în Schengen arătând că îndeplinesc toate condiţiile tehnice.

În 2011, Comisia a confirmat pentru prima dată că atât Bulgaria, cât şi România sunt pregătite să devină parte a spaţiului Schengen fără controale la frontierele interne. De atunci, Bulgaria şi România au continuat să demonstreze că îndeplinesc condiţiile pentru a deveni membre Schengen. Acest lucru a fost reconfirmat de trei misiuni de constatare la frontierele externe ale Bulgariei şi României, în 2022 şi 2023.

De asemenea, Comisia a lansat proiecte-pilot cu România şi Bulgaria în martie 2023 pentru a stimula gestionarea frontierelor externe, a consolida cooperarea cu ţările vecine şi a asigura proceduri rapide de azil şi de returnare, arată comunicatul de la Bruxelles.

Şi Spaţiul Schengen este pregătit să primească România şi Bulgaria, susţine CE. În ultimul deceniu, UE a depus eforturi pentru a consolida arhitectura care protejează spaţiul fără controale la frontierele interne. Au fost introduse o serie de măsuri în domeniul securităţii şi al cooperării poliţieneşti şi judiciare pentru a se asigura că UE rămâne puternică în faţa ameninţărilor la adresa securităţii. În prezent, spaţiul Schengen este susţinut şi de un nou model de administrare, de un nou mecanism de evaluare şi de un ciclu anual de raportare şi monitorizare. Eforturile comune depuse în ultimii ani au făcut ca spaţiul Schengen să fie mai puternic şi mai rezistent, arată Comisia Europeană.

Ce înseamnă Schengen

Spaţiul Schengen de liberă circulaţie al Europei este una dintre cele mai mari realizări ale sale şi una dintre cele mai preţuite de cetăţenii UE. Ceea ce a început ca un proiect interguvernamental între cinci state membre în 1985 – Franţa, Germania, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg – s-a extins treptat, de-a lungul a şapte etape de extindere, pentru a deveni ceea ce este astăzi cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume.

Beneficiile eliminării frontierelor interne rămân la fel de convingătoare şi astăzi ca şi în 1985, consideră Comisia Europeană.

Spaţiul Schengen este parte integrantă a cadrului juridic al UE. Conform tratatelor, toate statele membre ale UE trebuie să devină, atunci când sunt pregătite, membri cu drepturi depline ai spaţiului Schengen. Acesta este atât un drept, cât şi o obligaţie.

În prezent, spaţiul Schengen cuprinde 27 de ţări şi se întinde pe o suprafaţă de 4 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de aproape 420 de milioane de persoane.

Cu România şi Bulgaria, spaţiul Schengen va creşte la 4,5 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de 450 de milioane de locuitori, menţionează comunicatul executivului european.

„Atât Bulgaria, cât şi România s-au dovedit a avea un istoric exemplar în ceea ce priveşte punerea în aplicare (a reglementărilor Schengen – n.r). Cu România şi Bulgaria, Schengen devine şi mai puternic. Misiunile voluntare de investigare din 2022 în Bulgaria şi România şi cea mai recentă misiune din 2023 în Bulgaria nu au făcut decât să le întărească gradul de pregătire”, afirmă Comisia Europeană.

Semnal strategic

Odată cu intrarea României şi Bulgariei în Schegen, este a noua etapă de extindere a spaţiului, ceea ce confirmă şi consolidează atât încrederea reciprocă, cât şi unitatea dintre statele membre pe care se bazează Schengen şi va contribui la progresul acestui proiect esenţial.

„Aceasta va face Uniunea mai puternică prin protecţia consolidată a frontierelor noastre externe comune şi printr-o cooperare poliţienească eficientă – mai prosperă prin eliminarea timpului pierdut la frontiere şi prin facilitarea contactelor între persoane şi întreprinderi – şi mai atractivă prin extinderea semnificativă a celui mai mare spaţiu comun fără controale la frontierele interne din lume”, arată executivul european.

„Decizia istorică luată astăzi de Consiliu este o dovadă puternică a unităţii de scop şi de spirit a UE. Aderarea României şi a Bulgariei va face Schengen mai puternic – consolidând această „bijuterie a coroanei” atât de emblematică pentru modul nostru de viaţă european, în beneficiul pieţei interne, al economiilor noastre şi al cetăţenilor europeni de pretutindeni. Felicit din toată inima ambele ţări pentru toată munca depusă pentru a ajunge aici – aceasta este o realizare a dumneavoastră, care nu este doar meritată, ci şi aşteptată cu mult timp în urmă. Şi vom continua să parcurgem împreună fiecare pas al drumului înainte”, a transmis Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Parlamentul olandez a aprobat poziţia guvernului ţării în favoarea aderării Bulgariei ca membru cu drepturi depline la spaţiul fără frontiere Schengen, a anunţat triunfător vineri, ministrul bulgar de interne Kalin Stoianov.

Război politic intern la Viena

Analiștii politici consideră că partidul condus de cancelarul Austriei, Karl Nehammer, încearcă să fure tema migraţiei de la partidul de extremă dreaptă, astfel se explică refuzul de a accepta România în spaţiul Schengen. Totuşi, Austria ar putea accepta ca România şi Bulgaria să adere la spaţiul Schengen mai întâi cu aeroporturile, apoi terestru, negocierile europene fiind în plină desfăşurare.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată la Prima TV, dacă a depistat influenţe subterane ale Moscovei în refuzul Austriei de accepta România în spaţiul Schengen. 

”Nu cred că trebuie să mergem în măruntaiele unor teorii conspiraţioniste. A fost opţiunea de politică internă a guvernului de coaliţie de la Viena. Practic, preşedintele celui mai important partid din coaliţie, cancelarul Nehammer, uitându-se la alegerile generale de anul viitor, încearcă să fure tema migraţiei de la partidul de extremă dreaptă FPÖ (Partidul Libertăţii). A riscat foarte mult, e greu să apreciem care vor fi efectele electorale, eu unul le prevăd diminuate. S-a văzut în alegerile de land de anul acesta că tema migraţiei n-a funcţionat, chiar dacă a fost asumată de ÖVP – partidul cancelarului Nehammer. Cred că efectele electorale nu vor aduce un mare câştig pentru ÖVP, care a pierdut mult în alegerile de landuri. Social-democraţii nu prea există şi vine puternic din urmă partidul de extremă dreapta – care e mult mai credibil când vorbeşte de interzicerea sau micşorare capacităţii de absorbţie a migranţilor în Austria – faţă de ÖVP, care până acum părea să fie stâlpul europenităţii”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu la Prima TV. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, că nu vrea ca lumea să creadă că „suntem la un mic pas de un rezultat favorabil pentru România”. 

„Dosarul Schengen este un dosar european care nu a mers aşa cum a trebuit. În cazul nostru, anul trecut, cam tot la începutul iernii, Austria a refuzat să acorde un vot pentru intrarea României în Schengen. De atunci toată lumea negociază pe absolut toate palierele. Acum a apărut o oarecare flexibilizare a poziţiei austriece, însă vreau să fim foarte sincer aici mai este cale lungă şi este nevoie de multe negocieri şi multe discuţii. Aici intervin sigur ministerele, Externele, Internele şi reprezentanţa noastră din Bruxelles care s-a implicat exemplar în toate discuţiile. Nu vreau să creadă cineva că suntem la un mic pas de un rezultat favorabil pentru România. Este nevoie de foarte, foarte multe negocieri în continuare”, a afirmat Klaus Iohannis, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest de la 

Guvernul olandez a informat Parlamentul de la Haga că sprijină intrarea Bulgariei în Schengen, a anunţat vineri ambasadoarea Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Willemijn van Haaften.

Olanda, alături de Austria, s-a opus în urmă cu un an intării Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie, în timp ce România s-a lovit numai de veto-ul Vienei. România şi Bulgaria şi-au depus însă candidatura împreună pentru aderarea la Schengen, astfel că cele două ţări sunt privite „la pachet”.

Acuzații dure

”Ca bulgar, cred că aşa-numitele condiţii speciale sunt inacceptabile şi nejustificate. Bulgarii sunt obosiţi şi afectaţi de standardele duble faţă de ei ca europeni. Vorbind ca politician, cred că această discuţie din Austria nu este îndreptată către Bulgaria şi România, ci către societatea austriacă. Despre ce condiţii vorbim, când ţara noastră îşi îndeplineşte oricum toate angajamentele de protecţie a frontierelor? Şi acestea nu sunt cuvintele mele, ci ale tuturor instituţiilor europene, ale fiecăreia dintre ele. În acest sens, nu există noi angajamente pentru noi. Îndeplinim deja cerinţele Austriei”, a declarat Novakov, citat de mass-media.

El a afirmat că acest comportament al Austriei este mai degrabă rezultatul proceselor politice interne.

Austria cerea Comisiei Europene o triplare a numărului de poliţişti de frontieră şi fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. În plus, Austria solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Europarlamentarul bulgar Andrey Novakov a îndemnat anterior Bulgaria şi România să elimine barierele la punctele comune de trecere a frontierei, în semn de protest dacă li se va refuza în continuare aderarea la spaţiul Schengen, informează BTA, citată de mass-media de la București.

„Propunerea mea este acea ca, în situaţia în care nu vom intra în Schengen, să rezolvăm în mod bilateral controalele la frontieră între Bulgaria şi România şi să ridicăm barierele (între cele două ţări) fără a încălca legislaţia europeană. Acest lucru este posibil şi ar trebui să îl facem, inclusiv în semn de protest”, a declarat joi Novakov la un forum pe transport, digitalizare, oraşe inteligente şi securitatea alimentară, organizat la Sofia. Evenimentul est organizat de dir.bg şi 3E News. Agenţia de presă BTA este partener media la acest forum.

Andrey Novakov a subliniat că nu sunt multe poduri peste Dunăre între Bulgaria şi România pentru că strategia României este aceea de a-şi dezvolta infrastructura spre vest, în direcţia Ungariei, şi nu în sud, spre Bulgaria. Pe de altă parte, principalele oraşe bulgare de la Dunăre sunt mai mici decât oraşele româneşti şi există o lipsă de interes în conectarea lor, crede Novakov. Potrivit europarlamentarului, există bani pentru construcţia de poduri peste Dunăre, însă nu există dorinţă pentru construcţia lor. Bulgaria ar trebui să convingă România că au o ţară membră UE şi la sud şi astfel de infrastructura ar fi în interesul său.

Demers regional

La rândul lor, consilierii locali din Giurgiu şi Ruse au semnat recent, în cadrul unei şedinţe comune româno-bulgare, o declaraţie comună şi o scrisoare cu privire la importanţa aderării la Spaţiul Schengen ce va fi transmisă premierilor şi miniştrilor afacerilor externe din cele două ţări

„La 16 ani distanţă de la aderarea simultană la Uniunea Europeană, la mai bine de două decenii de cooperare care au generat dezvoltarea şi modernizarea celor două comunităţi, iată-ne astăzi, împreună, într-o simbioză care ne caracterizează, pe o traiectorie comună către Spaţiul Schengen, drum cu prioritate, intersecţie cu o serie de oportunităţi de neratat pentru Euroregiune. Adresăm astăzi o scrisoare celor două Guverne pentru că eticheta de state Schengen ar aduce României şi Bulgariei noi oportunităţi şi pentru că cetăţenii au dreptul la o bună guvernare! Aşa cum ne asumăm în declaraţia comună, împreună trebuie să ne constituim într-o voce comună care spune că cele două ţări au nevoie şi merită să intre în spaţiul Schengen!”, a declarat primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu.

„Conectivitatea noastră nu este decisă de preşedinţi, prim-miniştri sau lideri UE. Conexiunea noastră vine destul de natural de la individ la individ, din prietenie, contactele noastre zilnice şi munca noastră împreună. De ani de zile, Ruse şi Giurgiu au arătat în mod continuu cum pot fi înlăturate barierele prin dialog şi parteneriat. Între noi, ca cetăţeni de ambele părţi ale graniţei, s-a creat o legătură atât de puternică încât politicienii şi administratorii trebuie să parcurgă acum o serie de paşi pentru a o transforma în documente”, a afirmat primarul municipiului Ruse, Pencho Milkov, de la tribuna Ateneului ‘Nicolae Bălănescu’.

Şi directorul executiv al Asociaţiei Euroregiunea Danubius, Lili Gancheva, a declarat că formula succesului acestui demers constă în încredere, acceptare şi continuitate. „După cum se spune în Declaraţia Comună pe care o susţinem, cred că cheia succesului este să fim împreună pentru că aşa putem forma o voce comună pentru a fi auziţi! Merităm şi ar trebui să fim în Spaţiul Schengen!”, a afirmat Lili Gancheva.

În scrisoarea comună, semnată de toţi consilierii municipali din Giurgiu şi Ruse şi care va fi înaintată premierului României, Marcel Ciolacu, şi premierului Republicii Bulgare, Nikolai Denkov, precum şi miniştrilor afacerilor externe din cele două ţări, se subliniază faptul că aderarea la spaţiul Schengen este „esenţială pentru schimbarea pe care o va aduce în regiune”. 

Reformă politică

Într-un demers menit să faciliteze aderarea la spațiul Schengen, Consiliul Judiciar Suprem al Bulgariei a votat pentru demiterea controversatului procuror-şef Ivan Gheşev, considerat de mulţi bulgari drept un apărător de frunte al capilor mafiei din ţară şi un obstacol cheie în calea instaurării statului de drept, relata anterior POLITICO.

Consiliul Judiciar Suprem, care este cea mai înaltă autoritate judiciară din Bulgaria, a declarat că a votat cu 16 voturi la 4 pentru demiterea acestuia. Decizia de demitere a acestuia este acum transmisă preşedintelui Rumen Radev, care trebuie să o aprobe, dar nu are un termen limită pentru a face acest lucru.

Anterior deciziei Consiliului Judiciar Suprem, Gheşev avusese o apariţie la televiziunea naţională şi a refuzat să demisioneze, atacâdu-şi rivalii din parlament pe care i-a numit „gunoi politic”.

Gheşev s-a confruntat cu presiuni pentru a demisiona ca urmare a acuzaţiilor că o explozie care a avut loc lângă vehiculul său, la începutul lunii mai, descrisă drept o „tentativă de asasinat”, a fost de fapt o înscenare.

Noul guvern al Bulgariei, care a preluat puterea la începutul acestei luni, a promis să pună ţara pe o traiectorie către normele democratice ale UE. Timp de mulţi ani, Bulgaria a fost considerată un „stat capturat”, în care oligarhii şi protectorii lor politici au operat efectiv în impunitate, în colaborare cu grupurile de crimă organizată.
Rolul lui Gheşev – poreclit „Şapcă” – este deosebit de sensibil. În timpul protestelor masive antimafia din 2020, el a fost indicat ca fiind figura centrală din sistemul judiciar care face în aşa fel încât să se asigure că niciun lider important nu este adus vreodată în faţa justiţiei. Acesta a intrat însă în conflict deschis cu foşti aliaţi, inclusiv cu fostul prim-ministru Boiko Borissov.

Confruntat cu plecarea iminentă, Gheşev şi-a acuzat duşmanii că încearcă să-l asasineze şi a început să facă dezvăluiri despre o serie de anchete care au fost ascunse – inclusiv un caz de spălare de bani în care este implicat Borissov şi achiziţionarea unei proprietăţi scumpe în Barcelona.
Preşedintele Radev, care provine din rândurile socialiştilor, are puteri limitate pentru a se opune deciziilor Consiliului Judiciar Suprem, dar ar putea întârzia plecarea lui Gheşev pentru a-i permite acestuia să creeze probleme noului guvern. Radev adoptă o poziţie blândă faţă de Rusia şi este ostil noului guvern reformator condus de premierul Nikolai Denkov, care s-a angajat să adopte o poziţie mai deschis pro-NATO şi pro-Ucraina.

Share our work
Perspective rusești asupra războiului în 2024

Perspective rusești asupra războiului în 2024

Obiectivul Rusiei pentru 2024 este fără îndoială să își păstreze câștigurile teritoriale și să câștige timp, fiindcă stalemate-ul le convine în mai mare măsură decât ucrainenilor. Câștigurile teritoriale rusești sunt mult mai mici decât obiectivele inițiale, să ne amintim că au pornit cu ideea de a ”denazifica” Ucraina, respectiv să o cucerească, măcar până la Nipru (plus Kievul cu partea sa la vest de fluviu) și întreaga parte de sud, inclusiv Odessa și Bugeacul, să ajungă până la gurile Dunării și să facă legătura cu auto-proclamata republică transnistreană. Ulterior, după eșecul de la Kiev, au renunțat la axele de atac dinspre nord, respectiv Kiev, Cernigov și Summy, ca să se concentreze pe sud-est, respectiv Donbass. După o luptă acerbă la Sieverdonetsk și Lysyceansk, Izium, Popasna și alte puncte fierbinți, în toamna lui 2022 au anexat oficial oblasturile Luhansk, Donetsk, Zaporojie și Kherson, deși nu controlau pe deplin niciunul dintre ele. Este prima oară în istorie când un stat anunță anexarea unor provincii pe care nu le controlează!

Mai mult, ofensivele ucrainene din toamna lui 2022 i-au alungat pe ruși de la sud-est de Harkov până în Luhansk și au recuperat Izium și alte orașe pentru care rușii au plătit scump, dar și parte din Kherson, eliberând singura reședință de oblast cucerită de ruși în decursul războiului. Anul 2023 a trecut cu ofensiva de iarnă a rușilor în care au pierdut enorm, material și uman, la Bakhmut, Avdiivka, Marinka, Vuhledar și în alte părți, reușind să cucerească doar Bakhmut. Ofensiva de vară a Ucrainei nu și-a îndeplinit obiectivele, reușind o străpungere maximă de 17 kilometri în Zaporoje pe axa Tokmak, până dincolo de Robotynye, dar a provocat însemnate pierderi rusești, mult mai mari decât ale atacatorilor ucraineni. Ucrainenii au decis să-și facă propriul lor sistem defensiv paralel cu linia Surovikin a rușilor, pentru a-și conserva câștigurile din 2023 și a împiedica o eventuală contraofensivă rusească.

Oricum, ofensiva de iarnă rusă s-a concentrat asupra Avdiivka, un intrând în frontul rusesc din 2014 încoace, care a rezistat cu eroism până acum, dar și în alte puncte, dar cu intensitate mai redusă față de Avdiivka. Rezultatul a fost cucerirea eroicei Marinka, după ce aceasta a rezistat, de asemenea, din 2014. Alte puncte sunt pe frontul de nord, din Luhansk, pe linia Kremina – Svatove, dar și încercările eșuate din sud, din Kherson, de cucerire a capului de pod ucrainean de la Krynky, pe malul stâng al Niprului.

Efortul principal a fost la Avdiivka, de înțeles, deoarece orașul chiar are o importanță strategică. Este un intrând în dispozitivul rusesc foarte aproape de orașul Donetsk, orașul reședință al oblastului cu același nume, practic o suburbie a orașului Donetsk, important centru pentru armata rusă. De aici ucrainenii pot bombarda cu ușurință orașul, chiar și cu piese de artilerie de calibru mic. Poate fi folosit, la un moment dat, ca și o bază de plecare pentru un asalt asupra orașului. Deci, este de înțeles interesul și efortul rușilor pentru a-l cuceri, urmărind învăluirea lui de pe ambele flancuri, din intrândurile pozițiilor rusești care îl înconjoară din trei părți.

Prin cucerirea lui, rușii ar rezolva aceste probleme strategice, ar obține o rectificare a frontului, dar și o bază de plecare pentru un atac în adâncime care ar putea lua Vuhledar din flanc, având în vedere că toate atacurile dinspre sud au eșuat cu pierderi masive pentru ruși, aici fiind cimitirul infanteriei marine rusești, Brigada 155 Infanterie Marină rusă având pierderi de peste 50% din efectiv.

Dar după pierderile imense cu cel mai defavorabil raport (circa 10 la 1, față de 6 la 1 la Bakhmut), rușii au încetinit ritmul, urmărind probabil să se regrupeze pentru noi atacuri. Ori, după aceste pierderi cauzate de asalturile frontale în valuri, fără sens, va mai dura ceva până să poată concentra suficiente resurse pentru asta.

Dar rușii nu urmăresc numai rectificarea frontului, ci și livrarea unei victorii pentru Putin, pentru a-i aduce ceva capital în vederea alegerilor prezidențiale din martie și a mulțumi opinia publică internă. Oricum, problema alegerilor este clară, dar ar arăta mai bine pe plan intern împreună cu o victorie cât de mică pentru ruși, victorie care ar putea fi umflată de propagandă.

Având în vedere că în această configurație și după atâtea pierderi, rușii nu sunt capabili de o ofensivă majoră, care ar urma să spargă liniile ucrainene și să pătrundă în adâncime măcar câteva zeci de kilometri (comparativ cu ofensiva ucraineană de la Harkov, când au fost eliberați peste 6000 de kmp), așa că se mulțumesc cu câștiguri minore sau rectificări ale liniei de front, plus ideea de a pune presiune pe ucraineni ca să nu-i lase să-și concentreze resursele pe anumite direcții. Una ar fi Krynky, am analizat-o amănunțit, ca și altele, în articolul https://karadeniz-press.ro/razboiul-ruso-ucrainean-anul-2023/

Am analizat în articolul precedent (https://karadeniz-press.ro/perspective-ucrainene-asupra-razboiului-in-2024/) perspectiva ucraineană, acum este rândul perspectivei rusești asupra lui 2024.

Speranța răzgândirii Occidentului

Obiectivul strategic al rușilor pentru 2024 este tergiversarea, câștigarea de timp, în ideea că ucrainenii vor obosi și că vesticii se vor sătura de război și vor diminua, sau chiar înceta ajutorul militar și de altă natură acordat Ucrainei. Rușii mizează că anul acesta sunt alegeri în aproape toată UE, și venirea la putere a unor partide pro-ruse ar putea avea acest rezultat. Mai ales, sunt alegeri în SUA, unde o revenire a lui Trump la Casa Albă este văzută de ruși ca o garanție a succesului lor. Chiar generalul Valeri Gherasimov, șeful de stat major al armatei ruse, a declarat în octombrie că ei se așteaptă și sunt pregătiți ca operațiunea lor militară specială din Ucraina să dureze până în 2025. Adică până după instalarea oficială a viitorului președinte la Casa Albă (la 20 ianuarie 2025), care în speranța rușilor ar fi Trump.

Dar rușii au mai avut astfel de speranțe după eșecurile din 2022. Au sperat că europenii vor îngheța de frig în iarna 2022/2023 fiindcă au renunțat la gazul rusesc, așa că vor renunța să ajute Ucraina în schimbul reluării livrărilor de gaz. S-au înșelat, ca și în alte asumpții ale lor. Mai mult, în iarna asta moscoviții și alți cetățeni ruși îngheață din cauza problemelor cu aprovizionarea sau cu infrastructura.

Dar nici în cazul în care Donald Trump ajunge președinte în 2025, nu cred că rușii ar avea motive de bucurie. Ei s-au mai înșelat în cazul Italiei, cu Merloni, dar au avut dreptate în cazul Slovaciei. Dar SUA este cu totul altceva.

Oricare președinte ar ajunge la Casa Albă, va urma niște principii clare de politică externă, și niciun președinte nu va ceda în fața unui inamic declarat (Rusia a declarat în doctrina sa militară cu mai bine de 10 ani în urmă SUA și NATO ca principal inamic), mai ales că nu pierde nici un soldat american sau NATO pentru a slăbi Rusia și a o neutraliza ca amenințare principală pentru următoarele decenii, în perspectiva unui viitor conflict probabil cu China. Astfel, ipotetic vorbind, dacă Iranul ar intra într-un război cu unul dintre vecini, SUA nu l-ar susține pe acesta cu bani și armament, atât timp cât nu-și trimite soldații pe câmpul de luptă? Disputa lui Trump cu europenii ține numai de bani și alocări de resurse, el intrând în conflict cu aceștia (în stilul său nediplomatic) doar cu referire la alocarea de către statele NATO a procentului de 2% din PIB și la faptul că europenii finanțează puterea militară rusă prin cumpărarea gazului și petrolului rusesc, aspect în care se pare că avea dreptate. Dar aceste chestiuni nu mai sunt de actualitate, europenii au renunțat în mare parte la resursele rusești, urmând să renunțe de tot, iar problema înarmării și alocării de resurse pentru apărare este un fapt împlinit sau în curs de îndeplinire pentru majoritatea statelor europene. Iar citatul din discuția cu un lider european în care Trump spune că nu va apăra Europa cred că este scos din context, cred că el a spus că nu o va apăra dacă nu plătește ea însăși pentru apărare și mai continuă să aprovizioneze mașina de război rusească prin achiziționarea de produse rusești.

Ca și dovadă, în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a declanșat conflictul din Donbass, administrația Obama a refuzat să livreze Ucrainei armament letal, ci doar echipamente militare neletale. Trump a fost acela care a decis furnizarea de armament american performant Ucraineni pentru a se apăra în Donbass, el a aprobat livrarea rachetelor FGM-148 Javelin către ucraineni în 2017, rachete care au fost una din cheile victoriei de la Kiev în prima fază a războiului. Cum spunea și George Friedman, președintele SUA are foarte mici grade de libertate în privința strategiei politicii externe, mult mai mici decât președintele unei țări oarecare, deoarece SUA are mulți aliați care ar fi dați peste cap de o schimbare bruscă de strategie și orientare a politicii externe americane, ceea ce ar provoca un cutremur geopolitic major. Ori, nimeni la vârf nu este atât de inconștient, să nu vadă clar interesul american și al blocului vestic. Deci, orice președinte va veni la Casa Albă, va susține Ucraina și speranțele conducerii rusești au prea mici șanse să se adeverească.

Toate aceste speranțe ale rușilor ne amintesc de speranțele lui Hitler și ale germanilor în 1945, că Aliații vor schimba tabăra și se vor lupta cu sovieticii înainte de a cuceri Germania. Sau în armele minune. Dar să revenim la 2024.

Problema susținerii frontului

Rusia a început invazia la 24 februarie 2022 cu circa 200000 de militari ruși, la care se adăugau circa 40000 recrutați din Donbass, respectiv forțele paramilitare ale DPR și LPR (Dontetsk People Republic și Luhansk People Republic). Este clar că au subestimat rezistența ucraineană, se așteptau să fie primiți cu flori, nu cu gloanțe, și și-au supraestimat propriile forțe. Pierderile mari au dus la renunțarea atacului pe axele nordice, manevra pe linii exterioare eșuând lamentabil. S-au concentrat pe sud și sud-est, în Donbass, unde au trimis rezervele din întreg cuprinsul Rusiei, dar, mai ales după pierderile masive în urma contraofensivelor ucrainene de la începutul toamnei în Kherson și Harkov, la 22 septembrie 2022 au fost nevoiți să declare mobilizarea parțială a 300000 de militari. Rezultatul imediat a fost fuga din țară a sute de mii de tineri de vârstă încorporabilă, dar mobilizarea s-a realizat. Ulterior, s-a mers continuu pe ideea mobilizării de voluntari cu promisiuni financiare serioase, care au prins mai ales în regiunile sărace ale Rusiei (majoritare, cu excepția Moscovei și Sankt Petersburgului) care sunt și cele populate majoritar cu etnici non-ruși.

A fost introdus Wagner care a primit inițial permisiunea să recruteze din închisori (să ne amintim, și în conflictul din Transnistria din 1992 rușii au recrutata delicvenți din închisori) unde voluntarilor li se promiteau bani și ștergerea trecutului infracțional. Wagner a recrutat circa 50000 de cetățeni ruși, dar după ce Prigojin a intrat în conflict cu conducerea militară, i s-a interzis asta, în schimb, ministerul apărării a recrutat încă 100000 de deținuți. Cei recrutați de Wagner au sfârșit majoritatea în atacurile disperate de la Bakhmut, iar cei recrutați de ministerul apărării sunt cei din batalioanele Storm-Z de sacrificiu, primul val de atac frontal contra pozițiilor întărite ucrainene. La fel ca și bașibuzucii în armata Imperiului Otoman. Rușii au mai recrutat 22000 din muncitorii din Asia Centrală veniți la muncă în Rusia (mult mai puțin decât sperau), dar se bazează foarte mult pe voluntarii din regiunile sărace din Caucaz sau Siberia, pentru care promisiunile financiare sunt irezistibile, fiind singura șansă de a ieși din sărăcie pentru ei și familiile lor. Ei sunt și foarte neinformați asupra a ceea ce se întâmplă în Ucraina, propaganda și promisiunile arată foarte bine.

Dar cea mai mare problemă este faptul că majoritatea militarilor instruiți și pregătiți au dispărut, ei fiind morți, răniți și dispăruți încă din prima fază a războiului. Locul lor este preluat de aceste completări, voluntari sau rezerviști, care sunt trimiși în prima linie după o instruire sumară sau chiar deloc, nevoia de completări în urma pierderilor este foarte mare, așa că asistăm la o degradare continuă a pregătirii unităților militare rusești. Chiar și unitățile până acum considerate de elită au ajuns să fie formate în mare parte de soldați de umplutură. Este suficient să ne referim la unitățile aeropurtate care au fost decimate la Kiev și Hostomel, sau Brigada 155 Infanterie Marină, decimată la Vuhledar și completată de două ori cu trupe de strânsură.

Atacurile frontale cu pierderi imense își spun cuvântul, unitățile sunt decimate și trebuie completate cu rezerviști fără pregătire, nu este timp pentru pregătirea lor, apoi sunt aruncate din nou în luptă în aceleași atacuri frontale cu pierderi imense, necesitând noi completări urgent, așa că nu este timp pentru instruirea recruților. În comparație, unitățile ucrainene sunt pregătite luni de zile în Occident pe armament occidental înainte de a intra în luptă, Iar la cele din țară, militarii deja cu oarecare experiență din brigăzile teritoriale, de acoperire, trec în brigăzile de manevră, susținând din mers un program de instruire și pregătire.

Foarte dificilă este situația localnicilor din Donbass care sunt recrutați forțat în trupele LNR (republica Luhansk) sau DNR (republica Dontesk), practic aproape toată populația masculină este luată cu forța în armată, pe motiv că dacă vor să scape de stăpânirea ucraineană, trebuie să lupte pentru asta. Tragic este că pierderile acestor unități nici nu sunt reprezentate în statistici.

Problema armamentului este la fel de spinoasă, în ideea că rușii pierd tancuri, vehicule blindate, alte vehicule, artilerie și celelalte într-un ritm mai mare decât produc, chiar dacă economia lor a trecut la cea de război. Producția de armament modern este limitată de lipsa de componente electronice ce veneau din import, dar acum nu mai vin. Ne referim la senzori, componente electronice și altele sub embargou occidental. Este foarte posibil ca să fie aprovizionați în secret cu unele din acestea de către chinezi, dar ritmul în care tancuri și vehicule moderne, inclusiv drone performante, ies de pe linia de producție este net inferior pierderilor. De aceea rușii au trebuit să umble prin depozitele cu echipamente rămase din timpul Războiul Rece, și am ajuns să vedem pe câmpul de luptă tancuri T-62 sau camioane din anii celui de-al doilea război mondial. Pe lângă faptul că acestea nu sunt upgradate necesităților războiului modern, mai au problema uzurii fizice accentuate, ele fiind anterior depozitate în condiții neconforme, uneori sub cerul liber, în stilul comunist de atunci. Am văzut că rușii au ajuns să depindă în mare măsură de dronele iraniene Shahed-3 pentru a lovi în adâncime teritoriul ucrainean.

Uzura echipamentelor pe câmpul de luptă își spune și ea cuvântul. Un singur exemplu, unui tun de 100 mm trebuie să i se schimbe țeava interioară după aproximativ o sută de lovituri. Vă dați seama că acest lucru este imposibil pe frontul ucrainean, astfel că acele tunuri trag cu o precizie îndoielnică și ajung să se defecteze destul de des.

Problema munițiilor este de asemenea una crucială, lipsurile în aprovizionare încep să se vadă, nu numai din cauza țintirii depozitelor de muniții și a convoaielor de aprovizionare de către rachetele HIMARS ucrainene, ci și din cauza faptului că producția nu ține ritmul cu consumul. În primăvara lui 2022, Sieverodonetsk și Popasna, rușii trăgeau 20000 de obuze pe întreg frontul pe zi. La Bakhmut, circa 6000 pe zi. În toamna lui 2023, 3000 pe zi. De aceea au cerut și primit un milion de obuze din Coreea de Nord, dar și acestea au probleme tehnice.

Rușii au problemele lor serioase cu resursele pe frontul din Ucraina, dar, din fericire pentru ucraineni, și le risipesc în atacuri frontale cu pierderi imense ce necesită mult mai multe resurse pentru a fi înlocuite. Iar acestea sunt din ce în ce mai puține și mai proaste, mai ales în calitatea militarilor.

Frontul de acasă

Pentru orice conflict care se prelungește, foarte importantă este susținerea celor de acasă pentru cei de pe front, pentru cauza războiului. Această susținere este direct proporțională cu rezultatele favorabile ale războiului și invers proporțională cu durata lui, numărul de victime și lipsurile provocate acasă de război. Degradarea acestei susțineri apare prin nemulțumiri crescânde care se manifestă sub forma protestelor populației, într-o societate democratică (cum au fost cele din SUA împotriva războiului din Vietnam, deși acolo nu au existat lipsuri cauzate de război), dar într-o societate totalitară ca și cea rusească (fie țaristă, comunistă sau putinistă) protestele sunt excluse și atrag imediata reacție dură a autorităților care arestează, persecută, agresează în forță sau condamnă protestatarii. Așa că aceste nemulțumiri se acumulează, se adună, iar la un moment dat pot răbufni violent în ciuda reacției autorităților, intensitatea acestora pot depăși la un punct capacitatea sau voința de reacție a forțelor de ordine și de aici ies răscoalele și revoluțiile. Avem un caz clar ca și revoluția rusească din martie 1917 soldată cu abdicarea țarului, dar aceasta a fost urmată de lovitura de stat bolșevică din noiembrie care a dus la războiul civil încheiat cu victoria bolșevicilor și cu regimul comunist instaurat până în 1991.

”Rusia a pierdut cel puțin 150 000 de morți. În orice altă țară asemenea pierderi ar fi oprit războiul”, dar nu în Rusia, care ”să fim onești, este un stat feudal în care cea mai ieftină resursă este viața omului. Dar pentru noi… cel mai scump lucru pe care îl avem este poporul nostru” spunea generalul Valery Zaluzhny, comandantul șef al armatei ucrainene pentru The Economist în noiembrie 2022. (vezi https://karadeniz-press.ro/generalul-valery-zaluzhny-comandantul-armatei-ucrainene-despre-situatia-frontului/ )

Ne putem întreba de ce rușii nu se revoltă în fața atâtor pierderi inutile, de ce nu protestează împotriva regimului Putin? De ce mișcările de contestare sunt așa de puține și atât de ușor potolite de forțele de ordine? Doar fiindcă forțele rusești de ordine sunt atât de puternice? Să ne amintim, l-au ajutat și pe Lukashenko să-și păstreze puterea în urma mișcărilor de protest din 2020-2021 din Belarus în urma alegerilor falsificate. Da, sunt foarte puternice și motivate să zdrobească orice manifestare împotriva regimului, dar nu este destul. La o ridicare în masă, nu ar avea cum să facă față sutelor de mii de protestatari, cum nu au făcut față forțele de ordine în cazul Euromaidanului ucrainean în 2013 sau au cedat în revoluția română din decembrie 1989.

Explicația este că încă nu sunt mișcări de masă, ci doar proteste sporadice, ușor de învins, tocmai că nu sunt de masă, sunt cu prea puțini manifestanți și nu sunt peste tot, ci doar din când în când, în anumite localități, fără ca exemplul lor să fie urmat și de nemulțumiții din alte orașe.

Dar de ce? Voi menționa câteva motive.

Mentalitatea rusească

După ieșirea de sub suzeranitatea tătară, Rusia (numită cnezatul Moscovei atunci) s-a extins în toate direcțiile cucerind și subjugând popoare într-un ritm amețitor, Paul Dobrescu spunând în Geopolitica că între 1700 și 1870, deci în 170 de ani, a petrecut 148 de ani în campanii dintre care doar două au fost defensive, înghițind în medie în fiecare an un teritoriu echivalent cu suprafața actuală a Olandei. Această expansiune a fost permanentă, în toate punctele cardinale, și a creat în mintea rusului de rând o mentalitate de cuceritor perpetuu. Chiar dacă înfrângerile militare au dus la pierderea de teritorii, Rusia de fiecare dată a revenit câțiva ani mai târziu cu o poftă și mai mare de cucerire. Mă refer la Rusia ca un titlu generic în care intră toate denumirile din evul mediu până în prezent, fie că vorbim de cnezatul rus, de Rusia imperială, de URSS sau Rusia actuală.

După cum spuneam, acest apetit continuu de cucerire și subjugare a creat în mintea rusului de rând o mentalitate imperială, chiar dacă el, mujicul de rând, trăia într-o sărăcie perpetuă, fiind recrutat de conducătorii absoluți ai Rusiei și trimis ca și carne de tun în toate campaniile de cucerire, el neavând nimic de câștigat ulterior decât jaful de moment. Se întorcea din nou la starea de sclavie medievală sau modernă (colhoznic împilat trimis în Gulag pentru orice vină închipuită sau nu). Singura șansă a lui de a realiza ceva era prin jaful de moment pe spinarea celor cuceriți, după care revenea la vechea lui stare de împilare. Ne mai mirăm de ce azi rușii fură orice din Ucraina, inclusiv mașini de spălat și electrocasnice, este doar o reminiscență și o perpetuare, pe lângă aspectul foarte clar al situației de sărăcie fără speranță în majoritatea provinciilor Rusiei actuale, excepție fiind doar marile orașe Moscova și Sankt Petersburg.

Mai mulți istorici și gânditori au încercat să pătrundă misterul mujicului rus, gata să cucerească și să se jertfească pentru cuceririle Rusiei, dar rămânând la fel de împilat, fără drepturi și fără speranță, într-o sărăcie perpetuă la el acasă. Cred că cel mai bine a pătruns esența Ion Rațiu, de care ne amintim doar ca și personajul cu papion din parlamentul românesc, care a trăit în Marea Britanie și n-a mâncat salam cu soia, uitând că el a fost poate unul dintre cei mai mari geopoliticieni români ai secolului XX, cel puțin de același nivel cu Ion Conea. Ion Rațiu a scris o serie de cărți de geopolitică în perioada Războiului Rece care s-au bucurat de mare trecere în rândul factorilor decizionali occidentali. În una dintre ele, Moscova sfidează lumea, apărută în 1956, el prevede inclusiv războiul din Vietnam și cel din Afghanistan. În această carte de referință Ion Rațiu realizează chintesența rusului de rând, prezentă inclusiv în operele marilor clasici ruși din secolul XIX, care toate sunt pătrunse de firul roșu al ideii că Rusia va arăta lumii de ce este capabilă, și lumea va recunoaște superioritatea rusească. Acest complex de superioritate se găsește inclusiv în pretenția ca Moscova să fie considerată a treia Romă, dar mai ales a avut mari și permanente reverberații în sufletul mujicului rus, dublate în timpurile actuale de o permanentă propagandă care atinge tocmai această coardă sensibilă a sufletului rușilor. Ion Rațiu dă o concluzie sumbră și valabilă și în ziua de astăzi: rusului de rând nu-i pasă dacă trăiește în cea mai neagră mizerie, atâta timp cât are două lucruri asigurate: sticla de votcă și conștiința că Rusia este o mare putere. Cu un astfel de popor, conducerea autocratică poate face orice, poate să-l arunce în război cu mâinile goale contra tancurilor, atâta timp cât îi asigură sticla de votcă și conștiința că Rusia e o mare putere respectată în întreaga lume.

Privind prin această perspectivă, putem înțelege mai ușor ultimele rezultate ale sondajului Centrului Levada, conform căruia, după 20 de luni de război, susținerea puternică pentru acesta a scăzut de la aproape 80% la ceva peste 50%. Dar rămâne mare, fiindcă mai există un procent reprezentativ care susțin războiul, dar nu în mare măsură. Motivația principală rămâne ideea că dacă tot au pierdut cât au pierdut, măcar să se aleagă cu ceva, respectiv câteva cuceriri teritoriale. Trebuie spus că sondajul poate fi contaminat de faptul că, deși este anonim, mulți ruși se tem să își exprime opțiunile proprii de teama represaliilor. Dar, oricum, sondajul este suficient de reprezentativ pentru a exprima în clar această mentalitate de cuceritori, de superioritate a rușilor care trebuie să își impună voința asupra vecinilor și, de ce nu, asupra întregii lumi. Sticla de votcă și conștiința că Rusia este o mare putere, respectată și temută pe întreg globul.

Lipsurile

Sancțiunile economice, plecarea companiilor occidentale, toate măsurile de izolare economică, comercială, diplomatică, inclusiv la nivelul sportului, nu au avut cum să nu se lase cu efecte grave asupra economiei rusești. Renunțarea la materiile prime rusești de către Occident a avut efecte majore, China și alte state nu au avut cum să preia, tehnic și logistic, întregul surplus rămas nevândut. La nivelul cetățeanului de rând a început să resimtă lipsa a tot mai multe produse de consum comune, dar și esențiale. Penuria de bunuri și produse de larg consum este reală, oricât ar încerca propaganda să ascundă aceste lucruri. Nu vă luați după datele de la Banca Mondială, care spun că economia rusă a scăzut în 2022 doar cu 2 sau 3%, acestea sunt datele furnizate de către Rusia pe care nimeni nu le poate verifica. Este exact ca și în economia noastră socialistă, aveam producții record la hectar pe hârtie, dar pâinea și produsele de bază (făină, zahăr, ulei și altele) erau raționalizate în majoritatea localităților din țară. Starea reală a economiei rusești este mult mai gravă decât o prezintă propaganda. La asta se adaugă șomajul în creștere, prin pierderea locurilor de muncă în urma plecării companiilor occidentale.

Desigur, Rusia a trecut la economia de război, se zice, dar aceasta nu poate absorbi nici pe departe întreaga forță de muncă disponibilizată. Iar banii disponibili merg către industria de război și către plățile militarilor care sunt atrași spre voluntariat cu promisiunea unor salarii mult peste medie, așa că pentru rusul de rând nu rămâne nimic.

Chestiunea este că încă Rusia mai are bani, timp de 30 de ani a aprovizionat Occidentul cu petrol, gaze și materii prime, iar banii nu prea au ajuns la populație, programele de dezvoltare în regiunile rurale sunt inexistente, iar corupția a atins cote inimaginabile (șpaga la construirea de facilități pentru Olimpiada de la Soci a ajuns la 80%, la noi se lua 10%, ca de exemplu Sorin Oprescu). Ca să ne dăm seama de nivelul sumelor încasate de Rusia și sifonate de oligarhi, în urma sancțiunilor au fost înghețate active rusești în băncile occidentale în valoare de sute de miliarde de dolari, spre comparație PIB-ul României, adică tot ce produce România într-un an, este de 284 miliarde de dolari.

Dar evidența problemelor economice ale Rusiei se văd în inflație, curs de schimb și lipsurile tot mai evidente la populație. Dar acesta nu este un factor care să ducă la o revoltă în masă, trebuie să ne amintim că populația rusă este obișnuită cu lipsurile, a trăit cu ele în toată istoria, mai ales în comunism, dar și în post-comunism. Deci rușii sunt obișnuiți cu lipsurile, important este pentru ei, cum spuneam mai sus, că Rusia este o mare putere. Și să aibă votca cu care să uite de restul.

Pierderile

Americanii au pierdut în Vietnam, în 12 ani de război (1963-1975) 58000 de morți și 300000 de răniți, dar nu au participat efectiv în toți acești ani, retrăgându-și treptat efectivele din cauza protestelor de acasă. În Irak (2003-2011) au avut 4420 de morți, în Afghanistan (2001-2021) 2400 de morți.

Rușii au pierdut (oficial) în Afghanistan (1979-1989) 14500 de morți și 58000 de răniți. În primul război cecen (1994-1996) au pierdut 5700 de morți (estimare rusă) sau 14000 de morți (estimare independentă). În al doilea război cecen, faza activă (1999-2000, 9 luni de război) au pierdut 6000 de morți (sursă rusă) sau între 9000 și 11000 de morți (surse independente).

În Ucraina, până la sfârșitul lui 2023, în mai puțin de doi ani de război, respectiv 20 de luni, au pierdut între 120000 și 250000 de morți. Numărul răniților este cel puțin triplu, iar al dispăruților de ordinul zecilor de mii, unii dintre ei prizonieri, dar majoritatea nu.

Ori, aceste pierderi nu se compară cu nimic din toate războaiele duse de Rusia după cel de-al doilea război mondial. Se pot raporta doar la primul și al doilea război mondial, când pierderile rușilor (și ale altora) au fost de ordinul milioanelor. În primul război mondial, rușii s-au revoltat în 1917, după trei ani de război, din cauza lipsurilor de acasă și a pierderilor enorme. Nu a fost un caz unic, s-au revoltat și soldații francezi de pe Frontul de Vest, tot în 1917, dar conducerea militară franceză a reacționat, a pronunțat câteva condamnări și a îmbunătățit condițiile soldaților din prima linie, inclusiv introducând rotația trupelor după un anumit număr de zile petrecute în linia întâi. La ruși era prea târziu, l-au dat jos pe țar, apoi în haosul creat bolșevicii au preluat puterea după un îndelungat și sângeros război civil (1918-1922) care a produs cinci milioane de victime.

Dar, la ora actuală, deși au pierderi mari și resimt lipsuri, rușii nu se revoltă, încă situația nu este suficient de coaptă pentru revoltă în Rusia, încă lipsurile nu sunt suficient de mari și îndelungate (rușii sun obișnuiți cu lipsurile), iar pierderile nu sunt percepute la adevărata lor amploare. Deci, revolta lui Prigojin și marșul lui spre Moscova a fost prematur, dacă el s-a bazat cumva și pe o ridicare a rușilor. În plus, mai apare și tendința rușilor spre mentalitate imperială, refacerea imperiului, chiar dacă asta implică costuri. Iar, după cum spuneam, rușii încă nu percep amploarea pierderilor, vor trebui să mia piardă cel puțin câteva zeci de mii de militari și ca războiul să ajungă la ei, să-l simtă.

Nu percep amploarea pierderilor din mai multe motive:

1. Sunt obișnuiți cu pierderile de militari și în timp de pace. E suficient să ne amintim de tragedia submarinului Kursk în 2000, sau mai reprezentativ, pierderile anuale ale militarilor ruși în timp de pace. Jurnalista Ana Politovskaia (ucisă în 2007 prin împușcare în fața blocului ei, de ziua lui Putin, de către doi FSB-iști), a făcut o statistică și a concluzionat că forțele armate ruse pierd anual, în timp de pace, circa cinci sute de soldați. Sunt morți în accidente, cele mai multe de muncă, fiind folosiți la munci grele, neplătite, fiindcă comandanții de unități îi închiriază pur și simplu la negru către firmele de construcții sau de altă natură, dar un procent important sunt recruții uciși de către ”veterani”, adică soldații cu vechime, care îi ucid în bătaie sau în urma abuzurilor. O rată importantă este cea a sinuciderilor din aceste cauze. Deci, psihologic vorbind, opinia publică rusă este obișnuită să piardă militari pe timp de pace, ce să mai vorbim pe timp de război.

2. Nu se cunoaște numărul exact, nici măcar aproximativ, al morților în războiul din Ucraina. Rușii nu prea își ridică morții de pe câmpul de luptă. Nu numai din comoditate, sau al numărului ridicat al acestora. Dacă un mort este ridicat de pe câmpul de luptă, el trebuie identificat și aparținătorii acestuia, rudele, părinți, frați, soție, copii, sunt anunțați de faptul că a murit, ceea ce produce durere și revoltă în rândul acestora. Dar dacă este declarat doar dispărut, mai există o speranță de care rudele se agață ca înecatul de un fir de pai. Ei speră ca, mai devreme sau mai târziu, să primească vești de la cel dispărut, fie că e rănit sau e prizonier, deși majoritatea celor dispăruți zac și putrezesc undeva pe pământul Ucrainei. Deci, mulți sunt dați dispăruți, deși sunt morți și nerevendicați de autorități, dar familiile lor mai speră. Sunt unii părinți care încă mai speră să apară copilul lor dat dispărut pe crucișătorul Moskva, scufundat la 14 aprilie 2022. Astfel, revolta justificată este înlocuită de speranță și va rămâne multă vreme așa.

3. Majoritatea celor trimiși în prima linie a războiului din Ucraina sunt din republicile îndepărtate, izolate și sărace ale Rusiei, și din etniile non-ruse. În aceste regiuni speranța de viață este redusă, din cauza condițiilor grele de viață și a alcoolismului, de acea sunt mai ușor de recrutat din aceste medii. Iar dacă cineva este declarat mort, familia se mulțumește cu ceva compensații, oricum condițiile de viață sunt dure acolo. Și dacă într-un sat dintr-o regiune a Siberiei sunt trei, cinci, sau zece morți, iar în alt sat tot pe atâta, familiile degeaba se revoltă, nu pot face nimic, sunt izolați și puțini. Altfel ar fi fost situația dacă într-un cartier dintr-un oraș mai răsărit, dacă câteva zeci de familii ar pierde pe cineva drag într-un război îndepărtat și fără sens. De aceea autoritățile rusești nu recrutează din Moscova sau Sankt Petersburg, deoarece acestea au potențial de revoltă ridicat, față de regiunea Tula sau alta de prin îndepărtata Siberie.

Totuși, vedem că potențial de revoltă există, cum a fost cazul în Bashkortostan, în Asia Centrală, în 17 ianuarie, când 1500 de protestatari au înfruntat forțele de ordine la minus 20 de grade în urma condamnării activistului de mediu Fail Alsynov la patru ani închisoare într-un proces considerat politic. Au fost operate zeci de arestări și protestul înăbușit, dar vedem că potențial există.

Rușii nu realizează că sunt în război

Pentru rusul de rând, războiul din Ucraina practic nu există. Mai aude ceva la știri despre operațiunea militară specială din Ucraina (special denumită așa) și pentru el sună ca și intervenția rusă din Siria, undeva departe, ceva ce nu-l afectează direct. A crescut șomajul, au dispărut produse de pe rafturi, încep să lipsească multe, viața e mai grea, s-a întețit goana după cele necesare. Dar rușii sunt obișnuiți cu lipsurile încă din timpul comunismului sau în ultimul deceniu al secolului trecut, apoi crizele din 1998 sau din anii 2000, este ceva obișnuit pentru ei. Mai aud că a murit în Ucraina fiul vecinului sau că încă câțiva sunt dispăruți. Vărul celuilalt vecinul s-a întors fără un picior, dar asta e. Sunt alte probleme.

Rusul de rând nu vede clădiri civile lovite de bombe, nu aude șuierul rachetelor și dronelor ce își caută victimele, nu ajută la scoaterea morților de sub dărâmături. Pentru el războiul este ceva abstract, ceva depărtat, de care mai aude ceva la știri, toate pozitive care spun cum rușii bat pe toată lumea, află tot de la știri că e în război cu NATO, dar asta nu îl afectează cu nimic. Doar că viața este ceva mai complicată, un aspect normal cu care s-a obișnuit. Nu vede coloane de refugiați ce fug din calea războiului, nu este el însuși nevoit să își scoată câte ceva din casa bombardată ca să ia drumul pribegiei. Nu și-a scos cu mâinile lui copilul însângerat de sub ruine, nu și-a căutat mama sau soția prin holurile bombardate ale spitalelor, nu s-a ascuns într-un șanț când vuietul unei rachete a trecut pe deasupra lui.

Pentru el, așa ceva nu există. Nu există război, ci doar o operațiune militară specială în Ucraina, pentru denazificarea acestei țări care se opune în mod absurd protecției frățești a Rusiei. Nu există victime în Ucraina, nici copii uciși, femei schilodite, bătrâni bombardați, nu există nici fete și femei violate și ucise la Bucha și Irpin, e doar propagandă occidentală, a occidentului decadent și a NATO, dușmanii lui. De ce ucrainenii încă luptă e un paradox și o absurditate pentru el, rusul de rând, cum să te opui fratelui mai mare care îți vrea doar binele?

În schimb, pentru ucraineni tot ceea ce am scris mai sus este realitatea de zi cu zi. Indiferent unde ai fi, pe linia frontului sau la sute de kilometri în spate, într-un oraș populat sau un sat izolat, oricând te poți aștepta să fi lovit de o rachetă sau de o dronă iraniană Shahed. În orice clipă îți poți vedea casa transformată în ruine incendiate, familia ucisă sau schilodită, în orice clipă te poți trezi într-o bubuitură intensă și să îți vezi brațul sau piciorul însângerat aruncat la un metru de tine. Dacă ai norocul, între ghilimele, să te trezești să le vezi.

Aceasta e diferența, ucrainenii știu că sunt în război, rușii nu realizează asta. Și rușii sunt împiedicați să realizeze asta chiar de către cei despre care spun că sunt în război cu ei, respectiv SUA și NATO. Aceștia nu au dotat trupele ucrainene cu rachete cu rază mare de acțiune pentru ca nu cumva ucrainenii să lovească teritoriul Rusiei, și acest fel să escaladeze conflictul. Pare ciudat și ipocrit, dar asta e politica.

Până acum ucrainenii au folosit rachetele occidentale doar pentru a lovi obiective militare doar din teritoriul ocupat, inclusiv Crimeea. Loviturile lor în interiorul teritoriului rusesc au fost făcute de către sabotori care au țintit strict obiective militare, evitând cu grijă cele civile, spre deosebire de ruși care și-au făcut un obicei prin a ținti civili. Tot ce a fost lovit de ucraineni în interiorul Rusiei au fost depozite de combustibil la Belgorod, fabrici de muniții sau depozite, inclusiv la Moscova și Sankt Petersburg, sau sediile FSB-ului, și acestea noaptea, pentru a evita existența victimelor nevinovate. Nu au țintit blocuri sau cartiere de locuințe.

Dar dacă ar avea în dotare rachete occidentale cu rază lungă sau medie de acțiune, capabile să lovească Moscova, și ar anunța public că, în cazul în care rușii lovesc obiective civile din Kiev, ar riposta în aceeași măsură asupra Moscovei, credeți că rușii ar mai bombarda civilii din Kiev?

Eu sunt convins că nu, deoarece Putin, în ciuda bravadei sale, este un tip fricos. Îi e frică de o revoltă sau puci din interior, în primul rând, iar un tir de rachete asupra Moscovei ar fi catalizatorul unei astfel de acțiuni. Nici nu trebuie ca ucrainenii să lovească Moscova, trebuie doar să declare public că o vor face.

Există și un precedent. La sfârșitul lui 2022 exista teama că Rusia va utiliza o bombă nucleară tactică împotriva Ucrainei. Bomba nucleară tactică este una cu putere mai mică destinată să lovească un sector de front, cu efecte limitate pe o rază de câțiva zeci de kilometri, efectul fiind mult mai redus față de o bombă nucleară clasică. Adică vor exista radiații, dar limitate. NATO a reacționat public, spunând că în cazul în care Rusia se va folosi de armament nuclear, nu va răspunde nuclear, dar va reacționa militar, fie va scufunda tot ce înseamnă flota rusă a Mării Negre, fie va distruge toate trupele ruse de pe teritoriul Ucrainei.

Dar occidentalii încă ezită ca să nu escaladeze conflictul, în timp ce rușii atacă civili, iar cetățeanul rus habar nu are că e în război.

Rușii nu realizează când au pierdut

Există multe cazuri în istorie, când armatele sunt înfrânte și se încheie pace, dar, de multe ori, pacea încheiată poartă în ea semințele războiului viitor. De ce, se întreabă mulți istorici și analiști. Armata poate fi înfrântă, dar populația nu realizează asta. Cel mai cunoscut caz este cel din 1918, armata germană a fost înfrântă pe câmpul de luptă, a existat armistițiul de la Compiègne din 11 noiembrie 1918, prin care Germania a capitulat. Dar populația germană nu a realizat că a pierdut, nu a simțit înfrângerea pe pielea ei. De aceea a considerat că, în ciuda sacrificiilor, a fost înjunghiată pe la spate, că de fapt a fost o trădare care a dus la capitulare. Că ei nu au pierdut războiul, ci că armata a capitulat în urma unei trădări a politicienilor. Această mentalitate a fost perpetuată de-a lungul anilor, așa că dorința de revanșă și de reparare a acestei nedreptăți a dus la ascensiunea lui Hitler și la ceea ce a urmat, respectiv al doilea război mondial. Hitler nu ar fi câștigat puterea deplină și nu ar putut face ce a făcut fără sprijinul total, măcar în prima fază, al poporului german.

Ideea este că în 1918 germanii nu au realizat că au pierdut războiul, au crezut că este o trădare, o lovitură pe la spate a politicienilor. De ce? Fiindcă ei nu au văzut nici un soldat aliat, nu au văzut vreun oraș german ocupat de puterile aliate, nu au simțit ce însemnă ocupația militară ce vine după înfrângerea militară. În 1918 Germania nu a fost ocupată de trupele aliate, germanul de rând nu a văzut patrule formate din soldați aliați pe străzi, nici puncte de control la intersecții. Nu au fost proclamații ale trupelor de ocupație, fiindcă nu au fost trupe de ocupație. Germanul de rând nu a văzut cum arată un soldat aliat învingător, doar a auzit că au pierdut. Este normal că s-a simțit trădat, a făcut sacrificii, și-a trimis copiii la război, apoi află că au pierdut, dar el nu realizează asta, nu există ocupație ca rezultat al înfrângerii.

Alt caz, în 2003 americanii și englezii cuceresc Irakul. Armata irakiană se prăbușește, urmează un vid de putere. Președintele George W. Bush, în loc să suplimenteze trupele pentru a asigura o ocupație temporară, dar deplină, a Irakului, a retras trupele lăsând prea puține trupe de ocupație, astfel că irakienii nici nu au realizat că sunt sub ocupație, în sensul că majoritatea irakienilor nu au văzut cum arată un soldat ocupant. De aici a urmat insurgența, peste care s-au suprapus conflictele etnice și religioase, plus implicarea Al-Queda cu rezultatele pe care el știm.

Opusul este ocupația militară în urma înfrângerii, așa cum s-a petrecut în Germania și Japonia în 1945. Aceste două țări înfrânte au fost sub ocupație câțiva ani, fiecare german și japonez a realizat asta, la tot pasul erau militari aliați, întreaga activitate se desfășura sub supravegherea acestora. Liderii acestor țări au fost judecați pentru crime de război, străzile erau patrulate de soldații aliați, ordinea era asigurată tot de aceștia. Germanul și japonezul de rând au înțeles și au văzut că au fost înfrânți.

URSS/Rusia a pierdut Războiul Rece, dar nici un soldat NATO nu a patrulat pe străzile din URSS/Rusia ca să se vadă clar cine a câștigat războiul. Nu a existat vreo ocupație, doar URSS s-a rupt în cincisprezece republici. Mai mult, niciodată în istorie nu a existat o astfel de asistență financiară de la învingător la învins ca și cea acordată de Occident Rusiei și statelor succesoare. Dar, rusul de rând nu a realizat că a fost învins, nu a văzut trupele învingătoare mărșăluind în Moscova, de aceea a considerat și consideră că a fost o trădare, au pierdut imperiul prin trădare. Iar Vladimir Putin i-a promis, la fel ca și Hitler în anii 30, că va repara și răzbuna această trădare.

Ori, și dacă mâine sau peste câteva luni sau ani, Rusia se va recunoaște înfrântă și se va retrage din Ucraina, peste douăzeci de ani sau mai puțin va reveni tot mai revanșardă, fiindcă rusul de rând nu acceptă că a fost învins, fiindcă el nu a cunoscut înfrângerea pe propria piele, fiindcă el trăiește doar cu ideea că Rusia este o mare putere, dacă i se asigură sticla de votcă. Singura modalitate prin care rușii să conștientizeze că au pierdut este ocupația militară până la Urali, inclusiv a Moscovei și Sankt Petersburgului, aspect imposibil fără un război deschis Rusia – NATO. În consecință va trebui să ne așteptăm în continuare la o amenințare permanentă din partea Rusiei.

Concluzii

Rușii abordează anul 2024 tergiversând, trăgând de timp până după alegerile din UE și SUA, pentru asta atacă în valuri anumite puncte de front fără intenția de a-l rupe, ci mai degrabă de a face rectificări sau a fixa și uza trupele ucrainene. Speranța lor este slăbirea ajutorului occidental în uram unor schimbări politice în Occident în urma alegerilor, astfel s-ar eroda încrederea ucrainenilor și ar putea ceda pretențiilor ruse, care sunt mult mai mici față de februarie 2022. Rușii s-ar mulțumi cu o schimbare de putere la Kiev și cu recunoașterea anexării celor patru provincii.

Singura modalitate prin care rușii ar putea forța o ofensivă majoră, în afara prăbușirii ucrainenilor, este o mobilizare generală. Aspect imposibil, chiar după alegerea lui Putin din martie, deoarece declararea mobilizării generale ar fi recunoașterea faptului că politica lui Putin e greșită, și concomitent i-ar face pe ruși să simtă războiul pe propria piele, anulând brusc cele spuse mai sus. Iar mobilizarea și înarmarea maselor se poate întoarce împotriva conducerii, dacă motivația nu este bună.

Oricum, rușii încep să aibă probleme cu veteranii veniți din acest război, care nu se adaptează vieții civile (erau mult mai bine plătiți) și au tendința să se alăture grupărilor criminale, dar mai grav ar fi să se alăture mișcărilor separatiste, având în vedere că majoritatea sunt etnici non-ruși din regiunile îndepărtate. URSS a avut probleme mari cu veteranii din Afghanistan, așa numiții afghany, care nu se puteau integra. Acum, veteranii din Ucraina sunt mult mai mulți, și problemele sunt doar la început.

În concluzie, chiar dacă tergiversarea pare o strategie care îi avantajează pe ruși, pe termen mediu s-ar putea dovedi o sabie cu două tăișuri, frustrările și nemulțumirile din societatea rusă (în urma lipsurilor, pierderilor etc.) se acumulează treptat și după ce ating un prag critic, pot exploda pe neașteptate la o simplă scânteie. Iar această scânteie poate fi orice, odată atinsă masa critică de nemulțumire, chiar și un protest împotriva arestării unui activist.

Deci, ca să nu riște o prăbușire din interior, Rusia va trebui să abordeze situația cu maximă precauțiune, având grijă cât de mult o întinde cu tergiversarea. Dar, la ora actuală, alte soluții nu prea are.

Share our work
Republica Moldova, vremea protestelor hibride la Nistru

Republica Moldova, vremea protestelor hibride la Nistru

Pseudo-autorităţile de la Tiraspol au anunţat că se pregătesc pentru un protest de amploare convocat pentru miercuri, 24 ianuarie, şi îndreptat împotriva „presiunilor economice ale Chişinăului”. Oficialii de la Chișinău au respins acuzațiile regimului separatist.

Războiul protestelor hibride

În acest context, liderul regiunii separatiste, Vadim Krasnoselski, le-a cerut forţelor neconstituţionale din regiune să îşi sporească activitatea de „monitorizare şi contracarare a posibilelor acte teroriste”.

Acţiunea de protest ar urma să aibă loc din cauza recentelor modificări operate de Chişinău la Codul vamal, care obligă agenţii economici din regiunea transnistreană să achite taxele pentru importuri la bugetul Republicii Moldova, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce a stârnit furia liderului transnistrean.

„În adresa Administraţiei oraşului Tiraspol şi a oraşului Dnestrovsc a parvenit o sesizare privind organizarea unui miting, pe 24 ianuarie, a colectivelor muncitoreşti împotriva discriminării economice a locuitorilor din Transnistria de către conducerea Republicii Moldova”, anunţă autorităţile de la Tiraspol, potrivit relatează mass-media de la Chisinău.

În acest context, liderul administraţiei de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a dat ordin „forţelor armate şi ale securităţii” din regiune – considerate neconstituţionale de Chişinău – să îşi întărească supravegherea cu drone, să „întărească frontierele” şi „lupta cu atacurile cibernetice”, dar în acelaşi timp să depună eforturi pentru „a facilita trecerea frontierei”.

Chișinăul răspunde

Nu există un pericol la adresa stabilității Republicii Moldova. O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, după ce liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a cerut forțelor neconstituționale din regiune să-și consolideze capacitățile în prevenirea unor eventuale atacuri teroriste.

Oleg Serebrian spune că retorica administrației de la Tiraspol are menirea de a distrage atenția populației de la problemele economice cu care se confruntă regiunea, notează IPN.

La 22 ianuarie, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a cerut forțelor neconstituționale din regiune să-și sporească activitatea de monitorizare și contracarare a unor eventuale atacuri teroriste. De asemenea, liderul separatist cere „forțelor armate și de securitate” din regiune să asigure consolidarea „frontierelor”. Vicepremierul Oleg Serebrian spune că retorica este una falsă și are menirea de a prezenta opiniei publice din stânga Nistrului pericole inexistente.

„Este o stare de nervozitate, care este menținută artificial. E vorba de menținerea sentimentului de cetate asediată. Pentru a menține controlul asupra societății și regiunii e nevoie de un dușman extern, pe ideea pericolului extern permanent. Prin toate știrile din presa din stânga Nistrului referitor la iminența unui atac fie dinspre Chișinău, fie dinspre Kiev, societății i se induce ideea că regiunea e sub pericol, că sunt vremuri grele, dar e nevoie să existe o coeziune în societate. În acest fel atenția societății este distrasă de la problemele economice și sociale cu care se confruntă regiunea. În ultimii doi ani acest gen de alerte au fost destul de frecvente, alerte cu bombă, pericole de atentat. Mai nou, în presa din regiune apar comentarii despre grupuri de teroriști antrenați în Republica Moldova care s-ar putea orienta spre regiunea transnistreană să o destabilizeze. Toate aceste idei vin în continuarea primei teze. Pentru moment, nu vedem un pericol pentru stabilitatea Republicii Moldova” a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Vicepremierul spune că, în situația actuală, regiunea din stânga Nistrului nu prezintă un pericol militar eminent. De la izbucnirea războiului din Ucraina, regiunea transnistreană este izolată, iar venirea unor militari ruși în zona separatistă este imposibilă.

„La nivel tehnic, schimbări mari nu au cum să aibă loc, pentru că regiunea este izolată. Recruții sunt de pe loc. Aceste unități ruse sunt alimentate cu material uman din regiune. E vorba de tineri care au pașaport rusesc, dar probabil și pașaportul Republicii Moldova. Sunt localnici, mulți dintre ei sunt tineri din localitățile românești din partea stângă a Nistrului. În situația actuală sperăm că regiunea nu prezintă un pericol militar sporit, dar asta nu înseamnă că nu prezintă un pericol militar, în general”, a explicat vicepremierul pentru Reintegrare.

Disensiunile dintre Chișinău și Tiraspol s-au întețit după ce, de la 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Vamal. Potrivit documentului, agenții economici din stânga Nistrului sunt obligați să achite taxe vamale la bugetul de stat la fel ca și agenții economici din dreapta Nistrului.

Vise panruse

Pseudo-lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, a dispus ca aşa-numitul minister de externe al „rmn” autoproclamate să „interacționeze cu regularitate cu participanții internaționali la procesul de negocieri în formatul „5+2”. Aceste declarații vin pe fondul blocării negocierilor în acest format de câțiva ani.

Potrivit agenției „INFOTAG”, el a declarat acest lucru luni, într-un mesaj către autoritățile din regiunea transnistreană, în care a solicitat „utilizarea mecanismelor existente și a platformelor legitime de negocieri pentru a proteja statalitatea și identitatea Transnistriei, drepturile și libertățile cetățenilor transnistreni, precum și interesele entităților economice”.
„În formatul „5+2”, Transnistria, împreună cu alți participanți la acest format – Moldova, Rusia, Ucraina, UE și SUA – au drepturi și obligații egale, adică Transnistria are drept de vot. Și nimeni nu poate ocoli asta. (…) Prin urmare, Transnistria, desigur, pledează în mod tradițional pentru reluarea activității în acest format, continuarea acestuia”, a spus Krasnoselski, dându-i instrucţiuni instituţiei responsabile de politica externă „să promoveze și să pună în aplicare dorința de a continua dialogul în formatul „5+2”, indiferent de pozițiile actorilor internaționali”.
Printre alte „probleme globale de bază”, el a menţionat „obținerea cetățeniei Federației Ruse de către tineri și cei născuți după prăbușirea URSS”.
„Din păcate, cetățenii transnistreni nu au o astfel de oportunitate. Mai exact, oportunitatea există, dar nu toată lumea o are. Nu este corect. Prin urmare, Sovietul suprem, alte instituţii, inclusiv ministerul de externe, trebuie să intensifice activitatea pe această direcție. (…) Faceţi eforturi pentru a stabili contacte directe cu ţări străine şi organizaţii ale sistemului ONU”, a enumerat liderul de la Tiraspol.
De asemenea, în mod tradițional, el a cerut „promovarea poziționării internaționale a Transnistriei ca stat independent, iubitor de pace și participant responsabil în relațiile internaționale, a cărui bază este poporul unit multinațional transnistrean cu propria identitate unică”.

Declarațiile pseudo-liderului de la Tiraspol au fost criticate de mass-media de la Chișinău și Kiev. Oficialii din cele două state nu au menționat când ar putea fi reluate negocirile în acest format.

Apel la calm

Conform NewsMaker, Biroul pentru Politici de Reintegrare de la Chişinău şi-a exprimat „regretul” în privinţa protestului anunţat în stânga Nistrului. „Tiraspolul continuă regizarea evenimentelor propagandistice ce nu au nimic în comun cu libertatea de exprimare şi cu libertatea de întrunire, care sunt nu doar interzise în regiune, ci şi persecutate penal, mai ales dacă nu coincid cu poziţiile factorilor decizionali regionali”, au declarat reprezentanţii Biroului.

În ceea ce priveşte indicaţiile date de Kransnoselski, Biroul pentru politici de reintegrare de la Chişinpu a precizat că autorităţile naţionale competente vor monitoriza „cu atenţie” evoluţia situaţiei din regiune şi vor interveni cu „măsurile ce se impun”.

„Semnalele de alertă invocate de Tiraspol nu este clar la ce se referă şi pe ce argumente se bazează, persistând senzaţia că se navighează în spaţii virtuale”, a comentat Biroul de reintegrare.

Un protest similar cu cel anunţat pentru miercuri a fost organizat în 11 ianuarie, la punctul Bender-Varniţa. Manifestanţii au spus atunci că modificările la Codul vamal vor duce la creşterea bruscă a preţurilor şi le-au cerut autorităţilor de la Chişinău să renunţe la ele. „Jefuirea poporului nu este calea spre Europa”, au scandat ei.  În replică, Biroul pentru politici de reintegrare a declarat atunci că „este important să facem diferenţa între libertatea de exprimare care în mod continuu este cenzurată şi persecutată în regiunea transnistreană şi evenimentele regizate de actori propagandistici ce încalcă constant suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării”.

Noul Cod vamal al Republicii Moldova, intrat în vigoare la 1 ianuarie, obligă agenţii economici din regiunea transnistreană să plătească taxe vamale la bugetul de stat. Până acum, deşi companiile din stânga Nistrului erau înregistrate la Chişinău, plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean. Schimbarea a provocat nemulţumirea autorităţilor de la Tiraspol, care acuză Chişinăul că împovărează fiscal companiile transnistrene.

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a dat asigurări la 10 ianuarie că, în pofida presiunilor Tiraspolului, Chişinăul nu va renunţa la modificările din Codul vamal.

Avertismente dure

În cea mai recentă analiză a sa, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) de la Washington atrage atenţia că Moscova urmăreşte să destabilizeze Republica Moldova şi să justifice orice viitoare escaladare rusă în regiune, iar pentru aceasta liderii separatişti din Transnistria sunt încurajaţi de Rusia să încerce să semene instabilitate şi divizare în Republica Moldova.

În acelaşi timp, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anunţat săptămâna trecută că a obţinut informaţii despre o nouă grupare, din care fac parte foşti angajaţi corupţi ai serviciilor secrete, care intenţionează să destabilizeze situaţia din Moldova şi să pună în pericol securitatea regională. Gruparea ar urmări cu precădere compromiterea relaţiilor diplomatice dintre Moldova şi Ucraina şi subminarea încrederii între structurile de stat ale celor două ţări, a avertizat SIS.

Recent, şi preşedinta Maia Sandu, care la începutul anului trecut a denunţat o tentativă de lovitură de stat orchestrată de Rusia, a declarat că autorităţile moldoveneşti ştiu că în primăvara anului 2024 Moscova îşi va relua acţiunile prin care va încerca destabilizarea situaţiei din Moldova. Declaraţiile au fost făcute la Timişoara, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia primirii premiului Timişoara pentru Valori Europene, ceea ce a stârnit furia Rusiei, care a reacţionat printr-o serie de acuze la adresa Maiei Sandu şi a României.

De la 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare noul Cod vamal al Republicii Moldova, în virtutea căruia firmele din Transnistria vor trebui să plătească taxe vamale la bugetul Republicii Moldova. Până acum, deşi companiile din regiunea transnistreană erau înregistrate la Chişinău ca agenţi economici moldoveni, ele plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean. Schimbarea a provocat nemulţumirea autorităţilor de la Tiraspol, care acuză Chişinăul că împovărează fiscal companiile transnistrene şi că au introdus măsura brusc, fără a o anunţa în prealabil.

Atac furibund

Pseudo-liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, se arată indignat de faptul că oamenii de afaceri din Transnistria trebuie să achite taxele vamale începând cu ianuarie 2024. În acest sens, acesta a publicat o adresare video către conducerea de la Chişinău, în care acuză „colectarea forţată” a taxelor vamale de la entităţile economice din stânga Nistrului şi spune că această practică „nu reprezintă valori europene, ci o încălcare a dreptului la activitatea antreprenorială”, menționează Vocea Basarabiei.

„Europa a fost cea care a acordat Transnistriei dreptul de a desfăşura activitate economică externă cu Uniunea Europeană prin programul DCFTA, iar autorităţile de la Chişinău au făcut totul pentru a pune o spiţă în roţi la această decizie. Voi sunteţi cel care nu deschideţi conturi bancare pentru întreprinderile noastre care sunt înregistrate în Moldova. Voi veţi paraliza sistemul bancar”, le-a reproşat Krasnoselski liderilor de la Chişinău.

El acuză, de asemenea, că a fost vorba despre o decizia unilaterală, care nu are temei juridic.

Liderul de la Tiraspol a cerut autorităţilor moldoveneşti „să-şi vină în fire, să iasă de pe calea agresiunii şi să ia calea negocierilor politice paşnice”.

„Acesta nu este un pas puternic, este un pas slab. Sunteţi lideri slabi. Pur şi simplu nu înţelegeţi consecinţele care pot urma în urma acţiunilor voastre. Manifestarea puterii este o conversaţie, un dialog. Şi ceea ce aţi făcut este un drum spre nicăieri, spre gol”, a mai declarat acesta.

Politicianul a adăugat că „noile decizii ale Chişinăului de presiune economică au fost o surpriză pentru Transnistria, dar nu un şoc, pentru că întreaga istorie a relaţiilor dintre Tiraspol şi Chişinău este plină de astfel de evenimente şi situaţii”.

Vadim Krasnoselski a discutat joi despre această situaţie cu aşa-zişii şefi ai direcţiilor economice şi de politică externă ale regiunii, Serghei Obolonic, respectiv Vitali Ignatiev.

Vitali Ignatiev a spus că la sfârşitul anului trecut Chişinăul şi Tiraspolul au purtat negocieri între grupurile de lucru pe probleme economice, dar „nu au existat semnale din partea Republicii Moldova cu privire la introducerea acestui tip de povară fiscală”.

„Am încercat să clarificăm această problemă în cadrul actualelor formate de negociere 5+2, însă partea moldovenească nu a anunţat o poziţie obiectivă. Lucrăm pentru o colaborare, încercăm să înţelegem mecanismele a ceea ce se întâmplă. Nu există o poziţie clară în acest moment. Dar, din păcate, semnalele care vin sunt destul de negative”, s-a plâns şi Serghei Obolonic.

Compromis?

Fostul vicepremier moldovean pentru reintegrare Alexandru Flenchea a criticat noua regulă. Flenchea spune că regula este „descurajatoare” în raport cu agenţii economici care sunt independenţi de grupul Sheriff – deţinătorul a mai multor companii-monopol în regiunea transnistreană, inclusiv uzina metalurgică din Râbniţa, care primeşte autorizaţii de mediu preferenţiale din partea Chişinăului în schimbul energiei electrice „ieftine”.

„În pofida statisticilor oficiale care arată că UE este piaţa principală pentru exporturile din Transnistria, principalul cumpărător al mărfurilor din regiunea transnistreană, respectiv principala sursă de bani, este chiar Republica Moldova. Din banii veniţi de pe malul drept, cea mai mare parte se duce către achiziţia de energie electrică care, se ştie, fiind produsă din gaz pentru care Transnistria nu plăteşte, este cea mai ieftină din zonă. Nevoia de energie ieftină face ca Chişinăul să fie nevoit să meargă în întâmpinarea Tiraspolului şi să ofere uzinei metalurgice de la Râbniţa autorizaţii de mediu, necesare pentru exportul de oţel pe piaţa UE”, a explicat Flenchea. 

„Cea mai recentă autorizaţie de mediu a fost emisă în ultima zi de lucru a anului 2023. (…) Nu mai este secret pentru nimeni că autorizaţiile de mediu pentru uzina de la Râbniţa sunt parte a deal-lului energetic. (…) Integrând plenar economia regiunii în RM (tacit şi stângace) descurajăm puţinele companii independente de Sheriff prin impozitarea importurilor. Aceasta în timp ce oferim contracte preferenţiale şi autorizaţii nemeritate companiilor mari controlate de Sheriff”, a scris Flenchea pe reţelele sociale, mai menționează NewsMaker.

Trupele ruse, acuzate de încălcări

Trupele ruse staţionate în Transnistria au încălcat mai multe reglementări ale statutului lor pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv folosind necorespunzător drone în timpul unor exerciţii desfăşurate la sfârşitul anului 2023, au acuzat autorităţile de la Chişinău, în timp ce vocile care susţin Kremlinul acuză presiuni tot mai mari din partea Chişinăului asupra Transnistriei, arată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa analiză în care estimează că aceste mişcări ale Moscovei fac parte probabil dintr-o operaţiune de informare menită să destabilizeze Moldova şi să justifice orice viitoare escaladare rusă în regiune.

Membrii delegaţiei moldoveneşti la Comisia Comună de Control (CCC) a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au cerut, în timpul unei reuniuni a CCC din 18 ianuarie, ca CCC să efectueze o investigaţie asupra forţelor ruse din Transnistria pentru utilizarea de arme de calibru mic, drone şi arme de imitaţie în timpul unui exerciţiu care a avut loc la 22 decembrie 2023 şi care a simulat respingerea unui atac de sabotaj asupra unui avanpost al forţelor ruse din zona de securitate moldovenească.

Autorităţile moldovene au spus că prezenţa şi utilizarea acestor arme de către forţele ruse de menţinere a păcii în interiorul zonei de securitate a încălcat protocoalele, iar forţele ruse de menţinere a păcii nu au declarat în mod corespunzător unele dintre aceste arme şi drone ca făcând parte din arsenalul lor.

Un blogger militar rus proeminent, afiliat Kremlinului, Rybar, a afirmat în replică, la 21 ianuarie, că autorităţile moldoveneşti exercită presiuni tot mai mari asupra republicii separatiste Transnistria, susţinută de Rusia, prin solicitarea retragerii forţelor de menţinere a păcii ruseşti şi prin presiuni economic. Bloggerul a menţionat că guvernul moldovean a impus taxe „duble” asupra companiilor transnistrene, care se ridică la aproximativ 16 milioane de dolari într-un interval de timp nespecificat şi care vor creşte costul vieţii în Transnistria.

Rybar susţine că această presiune sprijină „reintegrarea cu forţa” a Transnistriei în Moldova şi că Rusia ar trebui să se pregătească pentru o escaladare ulterioară, amintind şi de acuzaţiile recente ale preşedintelui transnistrean Vadim Krasnoselski.

„Afirmaţiile bloggerului militar afiliat Kremlinului şi acuzaţiile lui Krasnoselski fac probabil parte dintr-o operaţiune de informare menită să destabilizeze Moldova, care se învecinează cu România, membră NATO, şi să justifice orice viitoare escaladare rusă în regiune”, conchide analiza ISW, think tank cu sediul la Washington, care publică zilnic evaluări despre situaţia războiului din Ucraina.

Instabilitate etnică

Retorica recentă a Kremlinului şi a mass-media ruseşti, care vizează ameninţarea Chişinăului, continuă probabil să-i încurajeze pe liderii separatişti pro-ruşi din Moldova să încerce să semene instabilitate politică şi divizare în Moldova, scrie Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în cea mai recentă analiză asupra situaţiei războiului din Ucraina.

Potrivit ISW, Rusia stabileşte condiţii de comunicare menite să destabilizeze Moldova şi să justifice orice campanii viitoare prin prezentarea Rusiei ca o protectoare a vorbitorilor de limbă rusă presupus a fi ameninţaţi din Moldova. Este o abordare care se aseamănă foarte mult cu narativele ruseşti folosite pentru a justifica invazia la scară largă a Ucrainei, subliniază ISW.

Astfel, Vadim Krasnoselski, liderul republicii separatiste Transnistria, a afirmat într-un interviu acordat agenţiei de presă a Kremlinului, TASS, publicat la 9 ianuarie, că bugetul mai mare alocat cheltuielilor militare ale Republicii Moldova, exerciţiile comune cu NATO, precum şi subvenţiile şi livrările militare din partea statelor europene sunt o dovadă a „militarizării” Republicii Moldova, care ameninţă Transnistria.

Krasnoselski susţine în schimb că Tiraspolul nu ameninţă Republica Moldova şi a respins ideea că eforturile de consolidare militară ale Republicii Moldova sunt determinate de nevoia Chişinăului de a se apăra, deşi că trupele ruseşti ocupă din 1992 regiunea din stânga Nistrului, după ce Federaţia Rusă a intervenit în favoarea Transnistriei separatiste sub pretextul protejării populaţiilor de etnie rusă şi vorbitoare de limbă rusă. 

În 2018, Krasnoselski şi-a luat angajamentul că Transnistria va deveni în cele din urmă parte a Rusiei, reaminteşte ISW.

În interviul pentru TASS, liderul separatist a susţinut că Republica Moldova „a atacat perfid oraşele paşnice (ale Transnistriei) în trecut” şi a comis încălcări „masive” ale drepturilor omului. Krasnoselski a acuzat, de asemenea, Chişinăul că a oprit dialogul cu Transnistria şi a abandonat acordurile încheiate anterior.

Krasnoselski a mai afirmat că Moldova „urmează în mod constant calea escaladării” şi a declarat în mod ameninţător că Moldova „poartă responsabilitatea pentru consecinţele inevitabile ulterioare”.

În interviul său pentru TASS, Krasnoselski s-a plâns de introducerea de către Moldova a taxelor vamale începând cu 1 ianuarie 2024 spunând că este o politică „nerezonabilă” care încalcă acordul comercial dintre Transnistria şi UE. El a acuzat Moldova că împinge relaţiile moldo-transnistrene spre „o confruntare mai mare”. 

Krasnoselski a subliniat, de asemenea, că Transnistria se străduieşte să construiască o comunicare directă cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi a subliniat cadrele „extinse” de cooperare bilaterală ale Transnistriei cu Rusia ca mijloc de a „ajuta la evitarea riscurilor provocate” de politica Moldovei.

Supărarea lui Krasnoselski faţă de modificarea recentă a Codului vamal moldovenesc l-a motivat probabil să continue eforturile Kremlinului de a stabili astfel de condiţii de comunicare şi de a semăna instabilitate în Republica Moldova. Liderul transnistrean este strâns legat de omul de afaceri moldo-rus Viktor Guşan, care controlează efectiv guvernul Transnistriei şi o mare parte din economia acesteia, punctează ISW. Kremlinul a desfăşurat probabil o operaţiune sub steag fals în aprilie 2022, menită să atragă Transnistria în invazia sa în Ucraina, dar în cele din urmă nu a reuşit să obţină sprijinul lui Guşan, deoarece afacerile lui Guşan beneficiază de legăturile cu Occidentul şi Ucraina, arată ISW.

Moldova a adoptat un nou Cod vamal în martie 2023, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024 şi care impune companiilor din Transnistria să plătească taxe vamale pentru importuri către bugetul Republicii Moldova. Cu toate acestea, Krasnoselski a susţinut pe 5 ianuarie că schimbarea a fost o „surpriză” pentru Transnistria.

Jurnaliştii de investigaţie moldoveni au relatat în 2020 că două companii transnistrene legate de grupul Sheriff al lui Guşan au importat ţigări în valoare de aproximativ 22 de milioane de dolari în Transnistria fără a plăti taxe, menţionează ISW.

SIS avertizează

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anunţat recent că a obţinut informaţii despre o nouă grupare, din care fac parte foşti angajaţi corupţi ai serviciilor secrete, care intenţionează să destabilizeze situaţia din Moldova şi să pună în pericol securitatea regională.

Acest grup de persoane, printre care se numără şi foşti ofiţeri de informaţii, pregăteşte o campanie de dezinformare, scopul principal fiind să destabilizeze situaţia din Moldova şi să pună în pericol securitatea regională, susţine SIS.

Gruparea ar urmări cu precădere compromiterea relaţiilor diplomatice dintre Moldova şi Ucraina şi subminarea încrederii între structurile de stat ale celor două ţări.

Potrivit SIS, o altă ţintă a noii etape a campaniei de dezinformare şi manipulare este reducerea interoperabilităţii existente între organele de securitate, apărare şi ordine de drept ale Republicii Moldova şi ale Ucrainei, o cooperare care are ca scop asigurarea securităţii regionale.

„Conform datelor obţinute, un grup de persoane pregăteşte lansarea în spaţiul public al narativului prin care acuză instituţiile statului de acţiuni orientate contra unor cetăţeni ai Ucrainei, care ocupă diverse funcţii în instituţiile guvernamentale ucrainene. (…) De asemenea, pentru a da o pseudo-credibilitate acţiunilor sale, se intenţionează publicarea unei pretinse copii a unui document, parte a unui dosar penal gestionat de una din procuraturile specializate”, detaliază un comunicat SIS.

Printre membrii grupului, conform informaţiilor SIS, sunt foşti angajaţi ai serviciilor secrete, cetăţeni ai Republicii Moldova, care au fost demişi din cauza corupţiei, a abuzului de putere, pentru însuşirea banilor publici, sechestrări de persoane, interacţiuni ilegale cu servicii speciale străine. SIS nu a oferit însă nume.

Pe de altă parte, SIS avertizează că în anii 2024-2025, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale şi legislative, este de aşteptat înmulţirea campaniilor de dezinformare, îndreptate spre destabilizarea situaţiei în ţară, influenţarea proceselor electorale şi în special a negocierilor privind aderarea la UE.

Recent, şi preşedinta Maia Sandu, care la începutul anului trecut a denunţat o tentativă de lovitură de stat orchestrată de Rusia, a declarat că autorităţile moldoveneşti ştiu că în primăvara anului 2024 Moscova îşi va relua acţiunile prin care va încerca destabilizarea situaţiei din Moldova.

Share our work
Steadfast Defender 2024: NATO răspunde binomului Rusia-China

Steadfast Defender 2024: NATO răspunde binomului Rusia-China

NATO lansează săptămâna viitoare cel mai amplu exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, în care va fi exersată întărirea cu trupe ‘din America de Nord’ a aliaţilor europeni de la graniţa cu Rusia şi de pe flancul estic, în cazul izbucnirii unui conflict cu ‘un adversar de aproape acelaşi calibru’, relatează mass-media internațională.

NATO în acțiune

În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024 ce se vor desfăşura până în luna mai, a indicat joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Chris Cavoli.
Vor fi implicate peste 50 de nave – de la portavioane la distrugătoare -, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 vehicule de luptă, printre care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, potrivit NATO.
Cavoli a spus că manevrele vor exersa punerea în execuţie de către NATO a planurilor sale regionale stabilite la summitul din 2023 de la Vilnius, primele elaborate de Alianţă de decenii, detaliind cum ar răspunde unui atac al Rusiei.
Anunţul NATO nu menţionează Rusia, însă principalul său document de strategie identifică acest stat drept ameninţarea cea mai semnificativă şi directă pentru securitatea membrilor NATO.
‘Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei’, afirmă serviciul de presă al NATO.
Consolidarea se va realiza în cadrul unui ‘scenariu de conflict simulat ce ar apărea cu un adversar de aproape acelaşi calibru’, le-a spus Cavoli reporterilor la Bruxelles după o reuniune de două zile a şefilor de Stat Major.
Ultimele exerciţii de amploare similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanţi – şi Trident Juncture în 2018, cu 50.000 de participanţi, potrivit NATO.
Militarii care lua parte la exerciţii, ce vor implica simulări de aduceri de personal în Europa, cât şi exerciţii terestre, vor proveni din ţări NATO şi din Suedia, care speră să adere în curând la alianţă.
În partea a doua a Steadfast Defender, o atenţie specială va fi acordată desfăşurării unei forţe rapide a NATO în Polonia, pe flancul estic al Alianţei.

Alte locuri majore alte viitoarelor exerciţii vor fi în ţările baltice – văzute ca fiind cele mai expuse riscului unui potenţial atac din partea Rusiei -, Germania – un hub pentru întăririle ce vor fi primite – şi ţări situate la periferia geografică a NATO, precum Norvegia şi România.

Precedent pentru China

Cu cât preşedintele rus Vladimir Putin are mai mult succes în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, cu atât creşte probabilitatea ca şi China să decidă să recurgă la forţă pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia).
„Am efectuat vizite în Japonia şi Coreea de Sud, parteneri apropiaţi ai NATO, iar ei sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că ştiu că, cu cât Putin are mai mult succes în Ucraina, cu atât este mai probabil ca Beijingul să folosească forţa”, a subliniat politicianul norvegian.
În acest context, el a susţinut că Alianţa Atlantică ar trebui să aibă o „abordare globală”, chiar dacă este o organizaţie regională, întrucât „lumea este interconectată”.
„Vom rămâne o alianţă regională. Dar regiunea transatlantică se confruntă cu ameninţări globale, securitatea nu mai este regională, ci globală, astfel încât ceea ce se întâmplă în Asia afectează Europa şi ceea ce se întâmplă în Europa afectează Asia”, a afirmat Jens Stoltenberg.
Stoltenberg a declarat că NATO nu consideră China drept un adversar, dar a spus că este „important” să fim atenţi la comportamentul său, în special în Marea Chinei de Sud, precum şi la „modul în care China încalcă principiile de bază” ale Alianţei, cum ar fi democraţia, statul de drept, libertatea de opinie şi de exprimare, „aşa cum am văzut în Hong Kong”.
În acelaşi timp, el a subliniat că nu NATO este cea care „avansează în Asia”, ci China este cea care „se apropie”.
„Aşadar, din toate aceste motive, bineînţeles că NATO trebuie să abordeze ceea ce se întâmplă în Asia”, a conchis el.
Totodată, secretarul general al NATO a recunoscut marţi că situaţia Ucrainei pe câmpul de luptă împotriva Rusiei este „extrem de dificilă”, dar a apreciat că există „motive de optimism” pentru că ea a rezistat ca naţiune, iar Moscova nu a reuşit să îşi atingă obiectivele.
Stoltenberg a spus că forţele ruse presează acum pe mai multe fronturi – „şi, bineînţeles, marea ofensivă pe care ucrainenii au lansat-o în vară nu a dat rezultatele pe care le speram cu toţii”.
Moscova achiziţionează drone din Iran, echipându-se pentru a-şi construi propriile aparate fără pilot, încercând să obţină mai multă muniţie şi rachete din Coreea de Nord, continuând în acelaşi timp să demonstreze o „toleranţă ridicată faţă de pierderi”, a enumerat el.
„Deci, în general, Rusia exercită presiuni puternice. Este un lucru serios şi nu ar trebui să subestimăm niciodată Rusia”, a adăugat şeful NATO.
„Există şi motive de optimism”, a spus Stoltenberg, evocând că, atunci când Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, majoritatea experţilor credeau că va cuceri ţara în câteva zile şi o va controla în câteva săptămâni.

Marea Neagră, câmp de bătălie

„Asta nu s-a întâmplat. S-a întâmplat contrariul”, a remarcat el, adăugând că ucrainenii au început să contraatace şi să elibereze teritorii, obţinând rezultate importante în Marea Neagră şi posibilitatea de a deschide un coridor către porturile de acolo pentru a continua exportul de cereale.
Pentru politicianul norvegian, în afară de aceste realizări militare, „cel mai important este că Ucraina a supravieţuit ca naţiune independentă şi suverană, ceea ce reprezintă o mare victorie pentru ea”, în timp ce Rusia „a pierdut ceea ce a vrut să obţină prin acest război, şi anume să controleze Ucraina”.
El a subliniat că ucrainenii „nu au avut niciodată mai puţină încredere în Rusia” şi îşi doresc să facă parte din Occident, Uniunea Europeană şi NATO, de care el a declarat că sunt mai aproape ca niciodată. „Şi aceasta este o mare pierdere pentru Rusia”, potrivit acestuia.
Stoltenberg, care s-a întâlnit marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Davos, a cerut în acest context ca aliaţii NATO să continue să ofere sprijin militar Ucrainei, ceea ce „nu este o acţiune de caritate”, ci o „investiţie în propria noastră securitate”.
„La un moment dat, Rusia va înţelege că plăteşte un preţ prea mare şi se va aşeza la masa (negocierilor) şi va fi de acord cu un tip de justiţie”, a opinat el, dar a insistat asupra livrărilor de arme către Ucraina pentru ca aceasta să vină în cele din urmă la masa negocierilor cu Moscova în poziţie de forţă.
Deocamdată, însă, a spus Stoltenberg, preşedintele rus Vladimir Putin nu plănuieşte pacea.

Reformarea NATO

O înaltă oficialitate a NATO le-a cerut miercuri actorilor publici şi privaţi din Occident să-şi schimbe mentalitatea şi să se concentreze pe randament, pentru a face faţă unei perioade în care orice se poate întâmpla în orice moment, relatează Reuters.
”Avem nevoie de o transformare a NATO”, a declarat şeful Comitetului Militar al organizaţiei, amiralul olandez Rob Bauer, în cadrul unei reuniuni cu şefii de Stat major din ţările aliate, desfăşurată la Bruxelles.
În trecut, actorii publici şi privaţi au trăit într-o perioadă când totul era abundent, previzibil, controlabil şi axat pe eficacitate, a subliniat el.
În prezent, aceşti actori trebuie să-şi schimbe modul de gândire ”către o epocă în care orice se poate întâmpla în orice moment, o epocă în care trebuie să aşteptăm neprevăzutul, o epocă în care trebuie să ne concentrăm pe randament pentru a fi deplin eficienţi”, a explicat Bauer.

Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate.
”Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării.
Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: ”Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”.
”Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste ”5-8 ani” începând de acum.
Prin apelul său ca Bundeswehr să devină ”pregătită de război”, Pistorius a dorit să ”zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011.
Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. ”Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi”, a explicat el.
Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la ”epuizare” şi lăsa Germania ”lipsită de apărare”.

Scenarii germane

Germania pregăteşte diferite scenarii ca urmare a ameninţării ruse, a declarat luni Ministerul Apărării german, după ce tabloidul Bild a publicat un document clasificat al armatei germane care nu exclude o escaladare împotriva NATO în acest an şi o ipotetică confruntare în 2025.
„Luarea în considerare a diverselor scenarii, chiar dacă sunt extrem de improbabile, face parte din practica militară de zi cu zi, în special în timpul antrenamentelor armatei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Arne Collatz, într-o conferinţă de presă.
Potrivit Bild, în acest document secret, armata germană descrie posibile acţiunile ale Rusiei şi Occidentului lună de lună, inclusiv un ipotetic scenariu al „Apărării Alianţei 2025” care prevede desfăşurarea a „sute de mii de soldaţi NATO şi o izbucnire iminentă a unui război în vara anului 2025”.
Conform acestui document, în februarie, Rusia ar iniţia o nouă mobilizare a 200.000 de persoane şi ar lansa o ofensivă în Ucraina care, din cauza „sprijinului ezitant occidental” pentru Kiev, ar da rezultate în iunie şi ar face ca trupele ucrainene să se retragă treptat.
Potrivit scenariului german, atacul iniţial camuflat şi apoi din ce în ce mai deschis împotriva Occidentului ar începe în iulie.
Conform scenariului, Kremlinul ar provoca de fiecare dată noi crize prin atacuri cibernetice severe şi alte forme de război hibrid, cum ar fi instigarea împotriva minorităţilor etnice ruse, în special în statele baltice.
Bild susţine că scenariul prevede ciocniri pe care Rusia le-ar folosi ca scuză pentru a începe în septembrie exerciţii cu Belarus cu participarea a 50.000 de soldaţi.
În realitate, Rusia ar acumula trupe la frontiera cu Polonia şi Lituania, iar în octombrie ar comasa trupe şi rachete cu rază medie de acţiune în exclava Kaliningrad unde ar continua să trimită armament sub „minciuna propagandistică a unui atac iminent al NATO”.
„Obiectivul secret al Kremlinului ar fi de a cuceri coridorul Suwalki”, un teritoriu de 65 de kilometri de-a lungul frontierei dintre Polonia şi Lituania, situat între enclava rusă Kaliningrad şi Belarus, scrie Bild.
Potrivit scenariului, începând din decembrie 2024 ar urma să aibă loc un „conflict de frontieră” provocat artificial şi „tulburări cu numeroşi morţi” în această zonă, deja pe teritoriul NATO.
O reuniune specială a NATO ar urma să aibă loc în ianuarie 2025, la care Polonia şi statele baltice ar informa cu privire la o ameninţare tot mai mare din partea Rusiei.
Rusia ar urma să transfere trupe suplimentare în ţările baltice şi în Belarus în luna martie, iar, până atunci, să adune două divizii de tancuri, o divizie de infanterie mecanizată şi un comandament, adică un total de 70.000 de soldaţi.
În mai 2025, NATO ar urma să ia în sfârşit „măsuri credibile de descurajare” pentru a preveni un atac rusesc asupra Suwalki din direcţia Belarus şi Kaliningrad, conform scenariului menţionat.
În ziua „X”, potrivit armatei germane, Alianţa va desfăşura 300.000 de oameni pe flancul său estic, între care 30.000 de soldaţi germani.

Pregătiri daneze

Danemarca a alocat 2,74 miliarde de coroane daneze (400 de milioane de dolari) pentru întărirea supravegherii şi securităţii în Arctica şi în Atlanticul de Nord cu drone cu rază lungă de acţiune, ca parte a unui acord-cadru mai larg pentru întărirea capacităţilor sale de apărare şi îndeplinirea obiectivelor NATO.
Dronele cu rază lungă de acţiune vor ajuta la monitorizarea activităţii civile şi militare în creştere în Arctica şi Atlanticul de Nord şi vor permite Danemarcei să îndeplinească mai bine obiectivele NATO, a subliniat Ministerul Apărării danez.
Calota de gheaţă care se micşorează în Arctica a accelerat o cursă între puterile globale pentru control asupra resurselor şi căilor navigabile.
Danemarca este responsabilă pentru securitate şi apărare în insula Groenlanda din Arctica şi insulele Feroe din Atlanticul de Nord, ambele teritorii suverane ce fac parte din Regatul Danemarcei.
Danemarca „trebuie să-şi asume pe viitor o responsabilitate mai mare pentru securitatea întregii regiuni”, a declarat joi seara ministrul danez al apărării Troels Lund Poulsen. „Aceasta înseamnă că trebuie să ne întărim capacităţile în Arctica şi Atlanticul de Nord”, a adăugat ministrul.
Danemarca a promis anul trecut că va investi 143 de miliarde de coroane în apărare în următorii zece ani.
Investirea în drone este primul punct din acest angajament. Prin această decizie au fost alocate 16 miliarde de coroane în total, care includ de asemenea sisteme de apărare şi repornirea unei uzine de muniţii în nord-vestul Danemarcei.

Fără pace în Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat recent îndoiala cu privire la posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina, subliniind că Rusia nu şi-a arătat în niciun fel dorinţa de a „negocia cu bună-credinţă”, la aproape doi ani de la începutul invaziei.
„Nu vedem asta”, a declarat Blinken la Forumul Economic Mondial de la Davos, în legătură cu posibilitatea unei încetări a focului.
„Suntem mereu deschişi şi atenţi, pentru că poporul ucrainean doreşte (încetarea focului) mai mult decât oricine altcineva”, a adăugat el.
„Însă Rusia trebuie să aibă dorinţa de a se angaja, de a negocia cu bună-credinţă, pe baza principiilor fundamentale care au fost puse sub semnul întrebării de agresiunea sa – integritatea teritorială, suveranitatea, independenţa”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.
„Dacă şi când Rusia va fi pregătită să negocieze pe această bază, ea va găsi ucraineni care vor să facă acest lucru şi cu siguranţă va găsi sprijinul Statelor Unite”, a dat asigurări Blinken.
Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, deşi favorabil organizării unui summit de pace, a insistat asupra faptului că orice reglementare trebuie să prevadă ca Rusia să părăsească teritoriul ucrainean.
Blinken a avertizat în legătură cu intenţiile reale ale preşedintelui rus Vladimir Putin, subliniind că Statele Unite au discutat cu Rusia înainte de invazia din februarie 2022 despre ceea ce Kremlinul a prezentat drept îngrijorări legate de securitate în ceea ce priveşte Ucraina.
La acea vreme, Vladimir Putin a menţionat drept motiv de îngrijorare posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO.
„Nu trebuie să mă credeţi. Este suficient să citiţi ce spune preşedintele Putin. Nu a fost niciodată cu adevărat despre asta. Întotdeauna a fost vorba despre această mare viziune de a recrea o Rusie mare”, a adăugat Blinken.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit la Forumul Economic Mondial de la Davos cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, faţă de care a insistat privind candidatura ţării sale la alianţă, transmite marţi dpa.
La reuniunea anuală din Elveţia a Forumului, Zelenski i-a spus lui Stoltenberg că se aşteaptă ca NATO să ia anul acesta decizii care să apropie Ucraina de statutul de membră.
Preşedintele l-a informat de asemenea pe secretarul general despre situaţia de pe front, în războiul de apărare împotriva Rusiei, şi i-a mulţumit pentru sprijinul permanent al NATO, arată un comunicat al cancelariei prezidenţiale de la Kiev.
Zelenski a subliniat importanţa întăririi sistemelor de apărare antiaeriană de care dispune Ucraina, confruntată cu bombardamente ruseşti asupra mai multor oraşe.

Sprijin financiar

Preşedintele american Joe Biden a avut miercuri, la Casa Albă, discuţii cu liderii din Congres pentru a-i convinge ca Statele Unite să continue furnizarea ajutorului pentru Ucraina, în prezent întrerupt ca urmare a lipsei unui acord între republicani şi democraţi.
Liderul american ”a fost clar: incapacitatea Congresului de a acţiona pune în pericol securitatea SUA, a NATO şi a restului lumii libere”, indică un comunicat difuzat de Casa Albă după întâlnire.
Sursa citată a evocat ”progrese încurajatoare” în discuţiile cu reprezentanţii Senatului, unde Partidul Democrat este majoritar.
Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a apreciat că reuniunea a fost ”foarte pozitivă” şi a făcut un apel la soluţionarea ”în acelaşi timp” a chestiunii imigraţiei şi a celei privind ajutorul pentru Ucraina, pe baza unui consens între Partidul Republican şi Partidul Democrat.
El s-a declarat ”mai optimist ca niciodată” cu privire la încheierea rapidă în Senat a unui acord care să includă cele două subiecte, dar şi ajutorul pentru Israel şi sprijinul pentru Taiwan, de asemenea priorităţi strategice ale lui Joe Biden.
Situaţia este însă diferită în Camera Reprezentanţilor, unde majoritatea este republicană. Liderul acesteia, Mike Johnson, a declarat la finalul discuţiilor de la Casa Albă că întâlnirea a fost productivă şi că înţelege importanţa ajutorului pentru Ucraina.
Totuşi, el a ţinut să precizeze că, în opinia sa, ”cea mai mare prioritate este frontiera cu Mexic”, unde în fiecare zi sosesc mii de migranţi.
La finalul lunii octombrie, Joe Biden a solicitat Congresului o asistenţă financiară de 105 miliarde dolari pentru Ucraina şi Israel, dintre care 61 de miliarde de dolari pentru continuarea asistenţei militare pentru Kiev, însă republicanii din Camera Reprezentanţilor au cerut în schimb o înăsprire a politicii SUA privind imigraţia.
SUA sunt considerate cel mai important aliat al Ucrainei în apărarea acestei ţări contra invaziei ruse lansate în februarie 2022. Washingtonul i-a furnizat deja 44 de miliarde de dolari Kievului.

Războiul mercenarilor

Rusia l-a convocat pe ambasadorul Franţei la Ministerul de Externe, la o zi după ce Moscova a anunţat că forţele sale au ucis mercenari francezi în Ucraina, informează Reuters.
Rusia a declarat miercuri că forţele sale au efectuat o lovitură de precizie cu o zi înainte asupra unei clădiri ce găzduia „luptători străini” în cel de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Harkov.
„În legătură cu distrugerea de către forţele armate ruse a unui punct de desfăşurare temporară a luptătorilor străini la Harkov, printre care se numărau câteva zeci de francezi, ambasadorul francez a fost convocat la Ministerul de Externe”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă de stat TASS, preluată de Reuters.
Agenţia de presă rusă Interfax aminteşte că, la 17 ianuarie, Ministerul rus al Apărării a anunţat un atac asupra unui punct de staţionare pentru străini în Harkov în timpul căruia „peste 60 de mercenari au fost ucişi şi mai mult de 20 duşi în unităţi medicale”.
La rândul său, ca reacţie la declaraţiile Moscovei, care dă asigurări că a vizat marţi o clădire ce găzduieşte „mercenari francezi” la Harkov (nord-estul Ucrainei), Ministerul de Externe francez a declarat joi, citat de agenţia France Presse, că Franţa nu are „mercenari” în Ucraina.
„Franţa nu are ‘mercenari’, nici în Ucraina şi nici în altă parte, spre deosebire de alţii. Aceasta este o nouă manipulare grosieră rusă. Nu trebuie să-i acordăm mai multă importanţă decât precedentele”, consideră ministerul francez.
Rusia a revendicat miercuri o lovitură efectuată cu o seară înainte asupra unei clădiri în care erau desfăşuraţi „mercenari francezi” în Harkov, unde autorităţile locale au raportat că 17 civili au fost răniţi, aminteşte AFP.
„Deşi Ministerul rus al Apărării afirmă că a ucis ‘mercenari francezi’, ei au lovit în realitate infrastructuri energetice şi medicale’, a reacţionat la rândul său ONG-ul All Eyes on Wagner pe reţeaua socială X (fostă Twitter).
Aceste acuzaţii ale Rusiei survin după anunţul preşedintelui Emmanuel Macron că Franţa va livra Kievului 40 de rachete Scalp suplimentare şi va semna un acord de securitate cu Ucraina.

Declarații nucleare

Rusia a afirmat joi că discuţiile cu SUA privind controlul armelor nucleare sunt imposibile dacă nu se ţine cont şi de situaţia din Ucraina, acuzând totodată Washingtonul că încearcă să-şi impună dominaţia în plan militar, relatează Reuters.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o conferinţă de presă că Washingtonul a propus separarea celor două chestiuni şi reluarea discuţiilor privind „stabilitatea strategică” între cele două ţări, care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume.
Lavrov a subliniat că această propunere este inacceptabilă pentru Rusia din cauza sprijinului Occidentului pentru Ucraina în războiul care durează deja de aproape doi ani.
El a făcut aceste remarci în contextul în care acordul New Start, ultimul tratat bilateral ruso-american privind controlul armamentului nuclear, expiră în februarie 2026, iar tensiunile dintre cele două superputeri nucleare sunt la cel mai înalt nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
„Nu vedem nici cel mai mic interes din partea SUA ori a NATO de a reglementa conflictul ucrainean şi a asculta preocupările Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.
Acesta a acuzat Occidentul că împinge Ucraina să folosească arme cu rază din ce în ce mai lungă pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Astfel de atacuri s-au intensificat în ultimele săptămâni; pe 30 decembrie, 25 de oameni au fost ucişi în oraşul Belgorod din sudul Rusiei într-un astfel de atac.
Serghei Lavrov nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiei sale că Vestul încurajează Ucraina să desfăşoare asemenea atacuri, dar a acuzat Statele Unite că urmăresc superioritatea militară asupra Rusiei, notează Reuters.
Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate cât timp Occidentul desfăşoară ceea ce el a numit un „război hibrid” împotriva Moscovei.
„Nu respingem această idee pe viitor, dar condiţionăm în prealabil această posibilitate de abandonarea de către Occident a politicii sale de subminare şi nerespectare a intereselor Rusiei”, a conchis Lavrov.
Federaţia Rusă, moştenitoarea puterii nucleare sovietice, dispune de cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.
Aliatul apropiat al Federației Ruse, Republica Belarus a anunțat includerea în doctrina militară a țării conceptul utilizării armelor nucleare. Conform ministrul apărării de la Minsk, Viktor Hrenin, Belarus a primit anul trecut rachete nucleare tactice de la Rusia, în cadrul unei acțiuni care a provocat noi îngrijorări în Occident. Ministrul a explicat că, având în vedere agravarea ameninţărilor externe, a fost necesară revizuirea regulilor în vigoare din 2016.

Ministrul nu a dat detalii despre posibila utilizare a armelor atomice. Rusia, aliată a Belarusului, a desfăşurat anul trecut rachete nucleare tactice pe teritoriul acestei foste republici sovietice, în contextul tensiunilor cu NATO acutizate din februarie 2022, când a început invazia forţelor ruse în Ucraina.

Armele au început să fie transferate la mijlocul lui 2023, iar la finele anului președintele bielorus Alexandr Lukașenko a anunțat că Rusia a finalizat livrările de arme nucleare tactice către țara sa, o acțiune care a stârnit mari îngrijorări în Polonia vecină și în alte părți din regiune.

Armele nucleare tactice, care sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă, au o rază scurtă de acțiune și un randament scăzut în comparație cu focoasele nucleare mult mai puternice montate pe rachete cu rază lungă de acțiune. Rusia a declarat că va menține controlul asupra celor pe care le trimite în Belarus.

Share our work
Ucraina, sacrificată pe axa Budapesta-Moscova?

Ucraina, sacrificată pe axa Budapesta-Moscova?

Premierul ungar Viktor Orban, care blochează un ajutor financiar european de 50 de miliarde de euro pe patru ani pentru Ucraina, a cerut explicit ca acest ajutor să fie acordat în afara bugetului UE şi să fie revizuit annual, relatează mass-media occidentală.

Opoziție dură

„Dacă dorim să susţinem Ucraina, atunci să o facem în afara bugetului UE şi pe o bază anuală! Este singura poziţie democratică sustenabilă cu cinci luni înaintea alegerilor” europarlamentare, a menţionat Orban într-o postare pe reţeaua socială X.
El şi-a clarificat astfel poziţia, după ce marţi se declarase dispus să susţină Kievul, dar „fără ca aceasta să dăuneze bugetului comun” al UE.
Premierul ungar a renunţat în decembrie în Consiliul European la veto-ul său faţă de lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, în schimb a blocat un ajutor financiar al UE pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, decizie luată în contextul tensiunilor Budapestei cu Kievul asupra drepturilor minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia şi blocării de către Comisia Europeană a fondurilor europene ce revin Ungariei, al cărei guvern este acuzat de Bruxelles că încalcă statul de drept.
Comisia Europeană a deblocat înaintea summitului din decembrie 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, plus 920 de milioane de euro din planul european REPowerEU, dar alte fonduri europene (de coeziune şi pentru planul de redresare post-pandemie) de peste 21 de miliarde de euro rămân în continuare îngheţate.
În acest timp, Viktor Orban cere deblocarea tuturor fondurilor europene, despre care afirmă că i-au fost retrase ţării sale abuziv din motive politice de către Comisia Europeană care dezaprobă opoziţia guvernului ungar faţă de migraţia ilegală sau faţă de mişcarea LGBT.
În timp ce continuă discuţiile cu Budapesta pentru deblocarea veto-ului faţă de ajutorul pentru Ucraina înaintea unui nou summit european programat pentru 1 februarie, Comisia Europeană caută soluţii alternative, cum ar fi contractarea unui împrumut de 20 de miliarde de euro şi oferirea acestei sume Ucrainei. Ungaria se opune şi acestei scheme de împrumut, care seamănă cu cea de finanţare a planului european de relansare post-pandemie, avertizând că în final tot statele UE vor trebui să achite acest credit mai târziu prin propriile lor contribuţii la bugetul comunitar.

Șantaj la UE?

Ungaria este departe de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în privinţa ajutorului pentru Ucraina, a declarat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, în contextul în care UE încearcă să obţină un acord asupra unui nou pachet de asistenţă financiară pentru Kiev, citat de Reuters.
Gergely Gulyas a făcut aceste remarci după ce miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, că este „încrezătoare” că toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor găsi o soluţie pentru a furniza fonduri Ucrainei, o chestiune blocată în prezent de rezistenţa Ungariei.
Ungaria este în discuţii cu Comisia, dar nu este sigur că se va ajunge la un acord, iar dacă nu se va reuşi, celelalte 26 de state membre ale UE ar putea găsi o soluţie fără Ungaria, a precizat şeful de cabinet al lui Orban.
Furnizarea ajutorului prin intermediul a 26 de acorduri bilaterale reprezintă o opţiune care a fost adusă în discuţie, dar este mai complicată şi mai costisitoare decât din bugetul central şi ar putea afecta unitatea UE, menţionează Reuters.
Gergely Gulyas a mai explicat că preşedinta Comisiei Europene a condiţionat deblocarea de noi fonduri ale UE pentru Ungaria de modificări în problemele privind comunitatea LGBTI şi migraţia, încercând astfel să pună presiune pe Budapesta.
El a precizat că alegătorii unguri şi-au exprimat clar opinia în legătură cu aceste două probleme şi a dat asigurări că guvernul său este dispus să ajungă la un acord în chestiuni „care nu sunt dăunătoare”, dar în privinţa celor în care cetăţenii unguri şi-au făcut cunoscută poziţia acest lucru ar fi „antidemocratic şi inacceptabil”, mai subliniază sursa citată.

Relații istorice

În trecut, Ungaria și Rusia au avut legături istorice, în special în secolul al XIX-lea, când cele două țări au fost parte a Imperiului Habsburgic și au avut legături politice și culturale. Cu toate acestea, aceste relații au devenit tensionate după Războiul Rece, când Ungaria a ieșit din sfera de influență a Uniunii Sovietice.

Ungaria și Rusia au o relație comercială semnificativă. Ungaria importă energie, în special gaz, din Rusia, și a fost un susținător al construirii conductei de gaz Nord Stream 2, care ar permite furnizarea de gaz rusesc direct în Europa de Vest. Acest lucru a fost criticat de unele țări europene și de Statele Unite, care consideră că ar putea crește dependența Europei de Vest de resursele energetice ruse.

Ungaria și Rusia au cooperat în domeniul nuclear în ceea ce privește energia nucleară în scopuri civile. Ungaria deține o centrală nucleară, Centrala Nucleară de la Paks, care are patru reactoare nucleare și care joacă un rol important în producția de energie electrică din țară. Această centrală a fost construită în colaborare cu Rusia și a fost modernizată printr-un acord semnat în 2014, care prevedea construirea a două reactoare noi la Paks.

Această cooperare în domeniul nuclear a fost un subiect de interes în contextul securității energetice și geopolitice a Europei. Anumite țări occidentale și organizații și-au manifestat preocuparea legată de dependența Ungariei de Rusia în ceea ce privește energia nucleară, văzând acest lucru ca pe o influență potențială a Rusiei în infrastructura energetică a Europei de Est.

Ungaria este membru al Uniunii Europene (UE) și este supusă politicilor și regulamentelor UE. În cadrul UE, Ungaria a exprimat în trecut opoziție față de sancțiunile impuse Rusiei în urma anexării Crimeei în 2014. Acest lucru a stârnit critici din partea altor state membre ale UE, care au susținut sancțiunile.

Relația dintre Budapesta și Moscova este una complexă și în continuă schimbare, influențată de multiple interese și considerente, inclusiv cele economice, energetice și geopolitice. Această relație poate evolua în funcție de schimbările din politica internă și internațională a ambelor țări.

Budapesta și Kiev

Relațiile dintre Ucraina și Ungaria au fost tensionate în unele momente din istoria recentă din cauza diferitelor chestiuni, în special cele legate de minoritatea maghiară din Ucraina și de relațiile bilaterale dintre cele două țări.

Una dintre principalele surse de tensiune între cele două țări este reprezentată de minoritatea maghiară din Ucraina, care locuiește în special în regiunea Transcarpatia (Zakarpattia) din vestul Ucrainei. Ungaria a ridicat periodic preocupări cu privire la drepturile și statutul acestei minorități, inclusiv chestiuni legate de utilizarea limbii maghiare în școli și în administrația locală. Propaganda rusă a exploatat la maxim aceste divergențe, existând acuzații privind implicarea serviciilor federale ruse de securitate în diferite acțiuni de destabilizare.

O sursă majoră de tensiune a fost adoptarea de către Ucraina a unei legi privind educația în 2017, care a stârnit îngrijorări în Ungaria. Legea a restricționat utilizarea limbii minorităților în școli și a impus o limită în ceea ce privește utilizarea limbii maghiare în sistemul de învățământ. Această lege a fost văzută de Ungaria ca o amenințare la adresa drepturilor minorității maghiare din Ucraina.

Tensiunile legate de chestiunile minorității maghiare au dus la conflicte diplomatice între cele două țări. Ungaria a blocat sau a pus în așteptare anumite inițiative ucrainene în cadrul Uniunii Europene și NATO ca reacție la aceste preocupări.

Relațiile dintre Ucraina și Ungaria trebuie înțelese în contextul geopolitic mai larg din Europa de Est și din relațiile Ucrainei cu alte state vecine, cum ar fi Rusia și România. Actuala conducere de la Budapesta a folosit arma minorităților în relațiile cu toate statele din jur, trezind acuzații de aservire a intereselor naționale maghiare strategiei Moscovei de slăbire din interior a Uniunii Europene și NATO.

Avertisment german

Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate, relatează mass-media.
”Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării.
Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: ”Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”.
”Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste ”5-8 ani” începând de acum.
Prin apelul său ca Bundeswehr să devină ”pregătită de război”, Pistorius a dorit să ”zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011.
Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. ”Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi”, a explicat el.
Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la ”epuizare” şi lăsa Germania ”lipsită de apărare”.
Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o ”operaţiune militară specială de denazificare” în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

Protest parlamentar

Parlamentul European a contestat decizia Comisiei Europene de a dezgheţa în decembrie anul trecut fonduri UE peste 10 miliarde de euro pentru Ungaria, într-o rezoluţie votată joi, cu două săptămâni înainte de un summit extraordinar al Consiliului European, dedicat adoptării ajutorului pentru Ucraina, relatează Agerpres într-o corespondeță specială.
În rezoluţia adoptată cu 345 voturi pentru, 104 împotrivă şi 29 abţineri, eurodeputaţii îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la erodarea în continuare a democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale în Ungaria, în special prin recenta adoptare a aşa-numitului pachet de „protecţie a suveranităţii naţionale” – care a fost comparat cu „legea agenţilor străini” a Rusiei, precizează legislativul comunitar într-un comunicat.
Exprimându-şi regretul pentru neaplicarea de către Consiliu a procedurii prevăzute la Articolul 7, Alineatul (1), în urma activării mecanismului de către Parlament în 2018, legislativul comunitar solicită Consiliului European să stabilească dacă Ungaria a încălcat „în mod grav şi persistent valorile UE”, în conformitate cu procedura mai directă prevăzută la Articolul 7, Alineatul (2).
În teorie, procedura poate duce la suspendarea dreptului de vot la reuniunile Consiliului UE.
Eurodeputaţii condamnă, de asemenea, acţiunile prim-ministrului Viktor Orban, care în decembrie anul trecut a blocat decizia esenţială de a revizui bugetul pe termen lung al UE, inclusiv pachetul de ajutor pentru Ucraina, încălcând pe deplin interesele strategice ale UE şi principiul cooperării loiale. UE nu trebuie să cedeze şantajului, subliniază ei în rezoluţia adoptată.
PE anunţă că regretă decizia Comisiei Europene de a elibera până la 10,2 miliarde din fonduri îngheţate anterior, în ciuda faptului că Ungaria nu a îndeplinit reformele cerute pentru independenţa judiciară şi în contextul în care executivul UE a prelungit recent aplicarea măsurilor din Regulamentul privind condiţionalitatea statului de drept.
În plus, eurodeputaţii condamnă practicile discriminatorii sistemice împotriva mediului academic, a jurnaliştilor, a partidelor politice şi a societăţii civile în alocarea fondurilor. De asemenea, ei îşi exprimă regretul pentru utilizarea procedurilor de achiziţii publice manipulate, ofertele publice de cumpărare din partea guvernului şi a entităţilor care au legături cu prim-ministrul, precum şi utilizarea fondurilor UE pentru a îmbogăţi aliaţii politici ai guvernului.
Măsurile necesare pentru deblocarea finanţării UE, în temeiul diferitelor norme, trebuie tratate ca un pachet unic şi nu ar trebui efectuate plăţi în cazul în care persistă deficienţe în orice domeniu. Parlamentul European susţine că va examina dacă ar trebui iniţiată o acţiune în justiţie pentru a anula decizia de deblocare parţială a fondurilor şi subliniază faptul că poate utiliza o serie de măsuri juridice şi politice în cazul în care Comisia îşi încalcă atribuţiile de gardian al tratatelor şi pentru a proteja interesele financiare ale UE.
În plenul PE reunit la Strasbourg, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, şi-a justificat miercuri decizia de a debloca anumite fonduri pentru Ungaria, explicând că Budapesta a realizat reformele cerute de Bruxelles pentru a întări independenţa sistemului său judiciar.
Ea a ţinut însă să reamintească faptul că „circa 20 de miliarde de euro” din fondurile UE destinate Ungariei rămân îngheţate, din cauza îngrijorărilor legate în special de drepturile persoanelor LGBT+, libertatea academică şi dreptul la azil.
PE se întreabă în rezoluţia adoptată şi dacă guvernul maghiar îşi va putea îndeplini atribuţiile în a doua jumătate a anului 2024, avertizând că, în cazul în care funcţia de preşedinte al Consiliului European este vacantă, aceasta îi va reveni prim-ministrului Ungariei în timpul preşedinţiei de şase luni a Consiliului.
Textul se referă la anunţata candidatură în alegerile europarlamentare a lui Charles Michel, care a anunţat că îşi va prezenta demisia la formarea noului legislativ comunitar dacă va fi ales.
Eurodeputaţii solicită Consiliului să găsească soluţii adecvate pentru a atenua aceste riscuri şi solicită reforme ale procesului decizional al Consiliului, pentru a pune capăt abuzului de drept de veto şi de şantaj, se mai menţionează în comunicatul PE.

Discuții nucleare imposibile

Rusia a afirmat că discuţiile cu SUA privind controlul armelor nucleare sunt imposibile dacă nu se ţine cont şi de situaţia din Ucraina, acuzând totodată Washingtonul că încearcă să-şi impună dominaţia în plan militar, relatează mass-media.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a explicat într-o conferinţă de presă că Washingtonul a propus separarea celor două chestiuni şi reluarea discuţiilor privind „stabilitatea strategică” între cele două ţări, care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume.
Lavrov a subliniat că această propunere este inacceptabilă pentru Rusia din cauza sprijinului Occidentului pentru Ucraina în războiul care durează deja de aproape doi ani.
El a făcut aceste remarci în contextul în care acordul New Start, ultimul tratat bilateral ruso-american privind controlul armamentului nuclear, expiră în februarie 2026, iar tensiunile dintre cele două superputeri nucleare sunt la cel mai înalt nivel de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
„Nu vedem nici cel mai mic interes din partea SUA ori a NATO de a reglementa conflictul ucrainean şi a asculta preocupările Rusiei”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse, citat de media rusă.
Acesta a acuzat Occidentul că împinge Ucraina să folosească arme cu rază din ce în ce mai lungă pentru a lovi mai adânc în interiorul Rusiei. Astfel de atacuri s-au intensificat în ultimele săptămâni; pe 30 decembrie, 25 de oameni au fost ucişi în oraşul Belgorod din sudul Rusiei într-un astfel de atac.
Serghei Lavrov nu a adus vreo dovadă în sprijinul afirmaţiei sale că Vestul încurajează Ucraina să desfăşoare asemenea atacuri, dar a acuzat Statele Unite că urmăresc superioritatea militară asupra Rusiei, notează Reuters.
Ministrul rus a insistat că discuţiile privind controlul armelor sunt neîntemeiate cât timp Occidentul desfăşoară ceea ce el a numit un „război hibrid” împotriva Moscovei.
„Nu respingem această idee pe viitor, dar condiţionăm în prealabil această posibilitate de abandonarea de către Occident a politicii sale de subminare şi nerespectare a intereselor Rusiei”, a conchis Lavrov.
Federaţia Rusă, moştenitoarea puterii nucleare sovietice, dispune de cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.
Şeful diplomaţiei ruse a făcut apel pe de altă parte la SUA să înceteze „agresiunea” împotriva Yemenului, după ce armata americană i-a bombardat pentru a patra oară în mai puţin de o săptămână pe rebelii houthi.
„Cel mai important acum este să se pună capăt agresiunii împotriva Yemenului, întrucât, cu cât americanii şi englezii vor bombarda mai mult, cu atât rebelii vor fi mai puţin dispuşi la tratative”, a notat Lavrov în aceeaşi conferinţă de presă.

Curățarea Rusiei

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că ofensiva militară împotriva Ucrainei a permis „curăţarea” Rusiei de persoane care „nu au un sentiment de apartenenţă la istoria şi cultura” ţării.
De la începutul conflictului, în urmă cu aproape doi ani, sute de mii de persoane au fugit din ţară din motive politice sau de teamă că vor trebui să se înroleze în armată, o alegere condamnată ferm de autorităţile ruse.
Reprimarea oricărei voci disidente a trimis alte sute de persoane în închisoare, întrucât în Rusia nu este tolerată nicio critică la adresa politicii Kremlinului, notează mass-media internațională.
„Operaţiunea militară specială a unit societatea noastră ca niciodată până acum şi a contribuit la curăţarea ei de persoanele fără niciun sentiment de apartenenţă la istoria şi cultura rusă”, a declarat Serghei Lavrov, utilizând eufemismul oficial pentru a desemna invazia rusă în Ucraina.
„Unii au plecat, alţii au rămas şi au început să reflecteze”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova în care a făcut bilanţul activităţii diplomaţiei ruse pe 2023.
Nu este prima oară când autorităţile ruse, care spun că vor să „denazifice Ucraina”, vorbesc despre necesitatea de a „purifica” societatea.
În martie 2022, chiar la începutul conflictului, preşedintele Vladimir Putin a declarat că „o astfel de autopurificare reală şi necesară a societăţii nu va face decât să ne întărească ţara”.
„Fiecare popor, şi poporul rus în special, va fi întotdeauna capabil să recunoască gunoaiele şi trădătorii şi să-i scuipe aşa cum ar scuipa cineva o muscă care i-a intrat în gură”, a spus Putin.
În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul rus de externe a pus practic semnul egalităţii între Holocaust – genocidul împotriva poporului evreu desfăşurat de către Germania nazistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – şi uciderea de către nazişti a altor popoare, informează pe pagina sa de internet Radio Svoboda, antena rusă a Radio Free Europe (RFE/RL).
Lavrov a lăsat să se înţeleagă aceasta comentând pe marginea operaţiunii Israelului împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, recunoscută drept teroristă de SUA şi UE, în Fâşia Gaza.
Potrivit ministrului rus, „israelienii nu ar trebui să creeze impresia că, întrucât ei au suferit în cel de-al Doilea Război Mondial, pot face orice astăzi”, relatează postul de radio citat.
„Da, a fost Holocaustul, o crimă teribilă. Dar a existat şi genocidul împotriva tuturor popoarelor Uniunii Sovietice. Ele nu au suferit mai puţin… Dacă am urma această logică, atunci şi noi putem să facem orice, ne este permis totul”, a afirmat Lavrov în conferinţa sa de presă.
În acest context, şeful diplomaţiei ruse a declarat că, în cursul „operaţiunii speciale militare” a Rusiei în Ucraina, „nici pe departe nu se observă atât de multe” victime în rândul populaţiei civile ca în cazul operaţiunii desfăşurate în prezent de Israel în Fâşia Gaza, potrivit agenţiei de presă oficiale ruse RIA Novosti.
Moscova critică Israelul, reproşându-i numărul mare de victime făcute în rândul populaţiei civile în Fâşia Gaza.
În 2022, Israelul a protestat împotriva unei declaraţii a lui Serghei Lavrov, care a afirmat că Adolf Hitler ar fi „avut sânge evreiesc”, iar, în 2023, când a comparat politica Occidentului faţă de Rusia cu acţiunile lui Hitler împotriva evreilor, conform Radio Svoboda.

Coaliție de artilerie

Aliaţii Ucrainei au lansat joi la Paris o coaliţie de „artilerie” pentru a răspunde unor nevoi stringente în materie de arme ale Kievului, care a alertat asupra unei „penurii de muniţii” înainte de împlinirea a doi ani de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, relatează mass-media internațională.
„Penuria de muniţii este o problemă foarte reală şi presantă cu care forţele noastre armate se confruntă în prezent”, a scris ministrul ucrainean al apărării, Rustam Umerov, pe reţeaua de socializare X (ex-Twitter) cu ocazia lansării unei „coaliţii de artilerie”, condusă de Franţa şi SUA. „Trebuie să consolidăm capacităţile de apărare ucrainene pentru a proteja lumea liberă împotriva ameninţării ruse”, a afirmat el.
„Coaliţia” de artilerie lansată joi este una din componentele Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, aşa-numitul Grup de la Ramstein, care reuneşte peste 50 de ţări în mai multe subgrupe, de la deminare până la apărarea antiaeriană.
„Nu există alternativă la artileria modernă, trebuie să ne continuăm eforturile şi să ne creştem producţia de muniţii”, a declarat ministrul ucrainean al apărării într-o videoconferinţă în cadrul ceremoniei de deschidere, după ce şi-a anulat vizita „din raţiuni de securitate”.
Franţa a anunţat cu această ocazie că va „debloca o sumă de 50 milioane de euro” pentru a „achiziţiona 12 (tunuri) Caesar” suplimentare – ceea ce va ridica la 67 numărul de astfel echipamente pentru Ucraina – şi a spus că are capacitatea de a produce alte 60, a căror finanţare va depinde de aliaţi.
„L-am sunat pe Emmanuel Macron pentru a mulţumi Franţei că a lansat coaliţia de ‘artilerie’ pentru Ucraina şi s-a angajat să producă zeci de ‘Caesar'”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pe reţeaua de socializare X.
Cei doi lideri au discutat de asemenea asupra „necesităţii de a consolida şi mai mult apărarea antiaeriană a Ucrainei”, vizată aproape în fiecare noapte de drone şi de rachete lansate de Moscova, a adăugat Zelenski.
Kievul a desfăşurat deja 49 de Caesar, produse de Nexter (grupul franco-german KNDS), iar alte şase tunuri vor fi livrate „în săptămânile următoare”, potrivit Ministerului francez al Apărării.
Franţa are capacitatea de a produce alte 72 astfel de tunuri şi este pregătită să finanţeze fabricarea a 12, a indicat ministrul apărării francez, Sebastien Lecornu.
„Astfel, ar mai rămâne 60 de finanţat, adică vreo 250 de milioane de euro, o sumă care mi se pare accesibilă pentru diferitele bugete ale aliaţilor”, a continuat el în faţa reprezentanţilor a 23 de ţări care susţin apărarea Ucrainei.
Pentru a înarma tunurile, UE îşi stabilise ca obiectiv să furnizeze Ucrainei un milion de muniţii până în primăvara lui 2024. Dar numai 300.000 de obuze au fost livrate până în prezent, potrivit parlamentarilor europeni.
Ucrainenii lansează zilnic între 5.000 şi 8.000 de obuze, faţă de 10.000-15.000 de partea rusă, a subliniat miercuri Cedirc Perrin, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Senatul francez, estimând că „producţia naţională şi europeană este extrem de slabă” şi că „economia actuală nu se ridică la nivelul aşteptărilor ucrainenilor”.
De partea franceză, ministrul Lecornu a insistat joi asupra triplării livrărilor de muniţii franceze către Ucraina, care au crescut de la 1.000 de unităţi pe lună la 2.000 în primul an de război şi care ar trebui să crească la 3.000 de obuze începând cu ianuarie.
„Suntem în proces de a reface stocurile de praf de puşcă. Reciclăm pulberile de la muniţia care nu a fost folosită”, a declarat el jurnaliştilor.
Ministrul a anunţat de asemenea livrarea a circa 50 de kituri de ghidare aer-sol A2SM pe lună începând din ianuarie, pe tot parcursul anului. Cu o rază medie de acţiune, acestea vor putea fi adaptate la avioanele de „clasă sovietică”, cum ar fi Mig şi Suhoi, pe care le foloseşte Ucraina, a dat asigurări el.
Franţa a transferat sau vândut deja 30 de Caesar Ucrainei, care a comandat şase tunuri suplimentare în toamnă.
Danemarca a furnizat, de asemenea, 19 exemplare ale unei versiuni blindate cu opt roţi. Montat pe un camion, tunul Caesar poate trage obuze de 155 mm la o distanţă de 40 de kilometri.
Emmanuel Macron a anunţat că va efectua o vizită în Ucraina în luna februarie, pentru a doua oară de la începutul războiului la 24 februarie 2022.
Franţa este „pe cale să finalizeze un acord” de securitate cu Kievul de tipul celui încheiat vineri între Regatul Unit şi Ucraina pe o durată de zece ani, a adăugat el, anunţând între altele livrarea a circa 40 de rachete Scalp.

Share our work