Cat de “occidentali” se mai simt turcii?


 

Turcia, enigma geopolitica din bazinul Marii Negre

Republica Turcia, enigma geopolitica din bazinul Marii Negre

Harta geopolitica a Turciei si punctele cardinale ale Ankarei nu s-au modificat de la Ataturk incoace, dar, de la inceputul lui 2000, spatiul dinspre vest parca se mai estompeaza, in timp ce arealul oriental se contureaza mai clar si se coloreaza mai viu. “Ispita” orientala, cum ar fi spus Mircea Vulcanescu, solicita vizibil si puterea aleasa, si spatiul public in ansamblul sau. De un deceniu, realitatea turca se schimba semnificativ, insa nu violent. S-ar putea vorbi de o revolutie islamica pasnica sau “deocamdata” pasnica, asa cum prezic ori se tem diversi observatori occidentali? Zvonurile despre moartea mea sunt intrucatva exagerate, vorba lui Mark Twain. Nu e vorba de o revolutie, dar, in mod evident de o noua orientare nationala si statala.
In mai putin de un deceniu, realitatea turca s-a schimbat semnificativ. Institutiile politice, administrative, juridice, militare, isi redefinesc competentele si influenta, iar artizanul schimbarii este partidul de guvernamant.

Este multumita opinia publica de schimbarile care, prin amploarea lor, se constituie intr-o paradigma tot mai coerenta? Politologii care fac apel la istorie observa mai intai ca , in Turcia moderna, cultura politica a populatiei este una si aceeasi cu aceea a elitelor, care o si definesc, de altfel.
Dinamica aceasta functioneaza incepand cu initiatorul modernizarii tarii, Ataturk, iar astazi este asigurata de noile elite ale puterii, structurate prin AKP. Partidul de guvernamant a strans in jurul sau miliardari, universitari, politologi si oameni de presa influenti, ceea ce si explica si performantele de guvernare ale AKP, si, mai ales, stabilitatea interna.

Sprijina, insa, si opinia publica turca noile orientari? Un sondaj facut de organizatia nonguvernamentala TESEV, in a doua jumatate a lui 2010, conduce la un raspuns afirmativ. Intre 2002 si 2007, numarul celor care se declara musulmani a crescut cu zece procente. Aproape jumatate din ei se descriu ca islamisti si ei cred ca in Turcia democratia trebuie sa fie una iliberala, nu “secularista” (adica de tip occidental). In aceasta privinta, se poate vorbi, intradevar, de o indepartare de viziunea lui Ataturk, care avea in vedere un sistem politic occidental si secularizat, dar in acelasi timp si musulman.

Orientarea publicului turc in perioada postbelica a fost una preponderent proocidentala, dar dupa 11 septembrie 2001 si razboiul din Irak, atitudinea populatiei a devenit mai nuantata. Raportul Transatlantic Trends din 2010 arata ca 53 la suta dintre cei intervievati cred ca turcii impartasesc valori diferite de cele ale Vestului si ca Turcia nu trebuie sa se considere o tara occidentala. Daca in 2004, 73 la suta dintre turci credeau ca apartenenta la UE ar fi un lucru bun, in 2010 procentul lor era de numai 38 la suta. Iar un sondaj Pew din 2010 releva o tendinta si mai radicala: pentru 56 la suta din populatie, Statele Unite ar fi o amenintare militara. Si acesta, in situatia in care Washingtonul continua sa afirme cu tarie ca Turcia este cel mai fidel aliat al SUA in zona.

De aici, si alte consecinte. Pe masura ce suspiciunea fata de Vest creste, dorinta de cooperare cu statele din regiune castiga teren. Transatlantic Trends sesizeaza ca numarul celor ce pledeaza pentru o cooperare sporita in Orientul Mijlociu a crescut cu zece la suta intr-un singur an (2009-2010).
Pana unde va merge aceasta tendinta si ce impact va avea ea asupra geopoliticii din zona si din lume, politologii occidentali (si nu numai) ezita sa se pronunte.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *