După al Doilea Război Mondial, Bulgaria a intrat ferm în sfera de influență sovietică, iar în 1944 a fost creat Departamentul Securității Statului (DS) – temutul serviciu secret al regimului comunist de la Sofia. Modelat îndeaproape după KGB-ul sovietic, DS a devenit principalul instrument de menținere a regimului comunist, fiind aliat strâns al serviciilor de la Moscova.

Moștenire dură

Structura sa internă cuprindea direcții specializate atât pe spionaj extern, cât și pe securitate internă și poliție politică. De exemplu, Direcția I se ocupa de spionajul extern (preluată după 1990 de Serviciul Național de Informații), iar Direcția a II-a gestiona contraspionajul intern (transformată ulterior în Serviciul Național de Securitate). Alte direcții ale DS supravegheau armata (contraspionaj militar), efectuau filaje interne sau se ocupau de protecția liderilor de partid. Cea mai temută a fost însă Direcția a VI-a, poliția politică, care supraveghea intelectualii, studenții, clerul și orice element considerat „dușman” ideologic, reprimând dur opoziția și disidenții. DS dispunea de o rețea extinsă de informatori și agenți, folosind adesea metode coercitive pentru a reduce la tăcere criticii regimului.

Activitatea DS în perioada comunistă a inclus operațiuni represive pe plan intern și misiuni de spionaj sau influență pe plan extern, mereu coordonate cu blocul estic. În țară, DS a fost instrumentul principal al supravegherii populației și al eliminării oponenților politici. A jucat un rol-cheie în așa-numitul „Proces de Renaștere” din anii 1984–1985, o campanie de asimilare forțată a minorității turce din Bulgaria, când poliția secretă și miliția populară au recurs la violențe pentru a impune schimbarea numelor etnicilor turci în nume bulgărești. Sute de turci bulgari au fost arestați sau deportați, iar în confruntările violente se estimează că au murit câteva sute de persoane. Regimul a dat vina pe „teroriști” din rândul minorității pentru o serie de atentate cu bombă din 1984–1985 soldate cu zeci de morți, folosindu-le ca pretext pentru intensificarea bulgarizării forțate.

Cazul Markov

Pe plan extern, DS s-a remarcat prin loialitatea față de cauza sovietică și prin operațiuni de spionaj și subversiune coordonate în Pactul de la Varșovia. O unitate clandestină specială (cunoscută ca Serviciul 7, creată în 1964) s-a ocupat în mod direct de asasinate, răpiri și dezinformare îndreptate împotriva emigrației bulgare din Occident. Această unitate a executat acțiuni împotriva dizidenților bulgari refugiați în țări precum Italia, Marea Britanie, Danemarca, RFG, Turcia sau Suedia. Cel mai notoriu caz a fost asasinarea scriitorului disident Georgi Markov la Londra, în 1978, operațiune cunoscută drept cea a „umbrelei bulgărești”. Markov, un critic acerb al regimului lui Jivkov care fugise în Vest, a fost ucis cu o capsulă otrăvită injectată prin vârful unei umbrele pe Podul Waterloo din Londra – un complot atribuit DS și realizat cu ajutorul KGB.

Acest asasinat spectaculos a demonstrat raza de acțiune a securității bulgare și obediența față de interesele sovietice, stârnind indignare internațională. Alte operațiuni externe au vizat adversari ai regimului în Europa și au inclus planuri de destabilizare: de pildă, documente desecretizate arată că, în 1971, DS chiar a conceput un complot (Operațiunea „Cross”) de a incendia sediul Patriarhiei Ecumenice de la Istanbul, încercând să provoace o criză greco-turcă care să pună Occidentul într-o poziție dificilă – plan care însă nu a mai fost dus la capăt.

Papa Ioan Paul al II-lea, țintă a spionajului bulgar

Un alt episod care a tensionat relațiile internaționale a fost „pista bulgară” în atentatul împotriva Papei Ioan Paul al II-lea din 1981. Atacatorul – teroristul turc Mehmet Ali Ağca – a susținut după arestare că atât serviciile secrete bulgare, cât și cele sovietice ar fi fost în spatele complotului de a-l elimina pe Papa polonez, perceput ca o amenințare pentru blocul comunist. Trei cetățeni bulgari acuzați de complicitate au fost arestați și judecați, însă au fost achitați în 1986 din lipsă de dovezi concludente. Totuși, reputația Bulgariei a avut de suferit enorm: Statele Unite au inclus atunci Bulgaria pe lista statelor ce sponsorizează terorismul internațional, iar acuzațiile de implicare în atentat au persistat mulți ani. Abia în 2002, în timpul unei vizite oficiale la Sofia, Papa Ioan Paul al II-lea însuși a declarat public că disculpă poporul bulgar, gest ce a fost perceput ca o „iertare” și o înlăturare simbolică a acuzațiilor legate de complotul din 1981.

De-a lungul Războiului Rece, DS a cooperat strâns cu celelalte servicii din blocul estic, schimbând informații și participând la operațiuni comune de „măsuri active” orchestrate de Kremlin. Asta a inclus monitorizarea diplomaților occidentali aflați la post în Bulgaria (conform arhivelor, DS supraveghea îndeaproape ambasadele SUA și britanică de la Sofia în anii ’70-’80) și sprijin logistic pentru grupări teroriste prietene ale blocului estic. De exemplu, un lider al grupării teroriste italiene Brigăzile Roșii, arestat ulterior, a afirmat că în 1981 serviciul bulgar ar fi oferit asistență (antrenament, arme, pașapoarte) într-un complot de răpire a unui general american la Roma, pentru a destabiliza Italia și a obține informații despre NATO.

Regimul de la Sofia a negat mereu asemenea acuzații, însă ele reflectă percepția occidentală asupra DS ca „braț lung” al KGB. În plus, către finalul anilor ’80, DS era bănuită că patronează traficul ilicit de armament, droguri și bunuri de contrabandă prin rețele semi-oficiale, pregătind terenul pentru crima organizată care a proliferat după 1989. În opinia multora, mafioții anilor ’90 din Bulgaria au fost în mare parte foști ofițeri sau colaboratori DS, care au valorificat rețelele și resursele fostei Securități pentru profit personal.

Până în 1989, DS și-a asigurat eficient supremația internă, dar cu prețul izolării internaționale a Bulgariei. Moștenirea lăsată de acest serviciu – marcată de abuzuri, dosare secrete și rețele subterane – avea să complice profund tranziția post-comunistă. Când regimul comunist s-a prăbușit la sfârșitul lui 1989, reputația DS era deja una sinistră, sinonimă cu opresiunea internă și intrigi de spionaj la comanda Moscovei.

Căderea comunismului și reorganizarea serviciilor

Prăbușirea regimului comunist la 10 noiembrie 1989, odată cu înlăturarea dictatorului Todor Jivkov, a adus o presiune uriașă pentru reforma serviciilor secrete bulgare, în contextul tranziției spre democrație. Noul val de forțe democratice, ajuns la putere în 1990, a cerut desființarea DS și depolitizarea structurilor de securitate, cunoscute pentru „reputația lor opresivă” în epoca Jivkov. Sub presiunea publică și a opoziției, vechea Securitate a fost formal desființată, iar autoritățile au inițiat o reorganizare amplă după un model inspirat de serviciile occidentale, în special cel american. S-a renunțat la subordonarea exclusivă față de Partidul Comunist și s-a anunțat ca principiu neutralitatea politică a noilor servicii, supuse controlului parlamentar și recrutării pe criterii profesionale, nu de loialitate de partid.

În 1990–1991 au fost înființate trei servicii principale, subordonate noului Minister de Interne reorganizat, preluând atribuțiile fostului DS:

Serviciul Național de Securitate (SNS), inițial numit Serviciul pentru Apărarea Constituției, a preluat contraspionajul intern și misiunea de protejare a securității naționale împotriva amenințărilor interne și externe. Practic, SNS a moștenit rolul Direcției a II-a DS (contraspionaj) și a devenit responsabil de identificarea și contracararea activităților de spionaj străin, terorism sau subversiune pe teritoriul Bulgariei.

În plus, noul serviciu intern avea competențe în combaterea crimei organizate internaționale, a traficului de contrabandă și a corupției politice la nivel înalt – domenii care ieșeau din sfera poliției obișnuite, dar afectau securitatea statului. S-a insistat ca Serviciul de Securitate să fie apolitic și transparent supravegheat de Comisia parlamentară pentru securitate, pentru a rupe cu trecutul în care DS fusese instrumentul partidului unic. De asemenea, în contextul frământărilor etnice de la începutul anilor ’90, SNS a primit sarcina să prevină violențele în timpul alegerilor și tulburările separatiste, asumându-și un rol de garant al ordinii constituționale.

Reorganizare masivă

Serviciul Național de Informații (SNI), dedicat spionajului extern, a preluat atribuțiile fostei Direcții I (informații externe) a DS. Nou creat în 1990 și plasat inițial sub autoritatea președintelui țării, SNI avea ca misiune culegerea de informații strategice din străinătate, vizând țările și zonele de interes pentru securitatea Bulgariei.

De facto, SNI a preluat și rolul contraspionajului extern – monitorizarea activităților serviciilor străine în statele vecine și în diaspora bulgară – funcții pe care DS le exercitase anterior în cadrul blocului comunist. Imediat după disoluția Pactului de la Varșovia în 1991, s-a constatat însă un paradox: contraspionajul bulgar a continuat să îi considere drept principale ținte pe vecinii membri NATO (Turcia, Grecia), întrucât un acord de cooperare între noile guverne post-comuniste interzicea spionajul reciproc între fostele țări aliatе din Tratatul de la Varșovia. Cu alte cuvinte, deși lumea geostrategică se reconfigura, reflexele vechi au persistat o vreme – Bulgaria încă privea NATO ca pe „adversarul de ieri”, în lipsa unei recalibrări imediate a doctrinei. Totuși, SNI a funcționat într-o relativă opacitate în primii ani, anunțând doar reduceri de personal (20% în 1991) fără a dezvălui public detalii despre operațiunile sale.

Serviciul Național de Protecție (SNP), noua structură însărcinată cu protecția demnitarilor, a preluat atribuțiile Direcției a V-a a DS (securitatea conducătorilor și obiectivelor guvernamentale). Sub regimul Jivkov, Departamentul de Pază și Protecție devenise o structură uriașă, care se ocupa de la gărzile de corp ale nomenclaturii până la furnizarea de bunuri de lux pentru lideri. După 1990, acest aparat a fost drastic redus și transformat într-un serviciu de protecție strict definit legal, având ca unic rol paza demnitarilor statului și a delegațiilor străine, fără funcțiile extravagante din trecut. SNP a rămas în subordinea președintelui republicii, ca semn al echilibrului puterii executive în noul peisaj politic.

Spionajul bulgar la ora adevărului

De asemenea, în 1990 s-au operat schimbări și în zona informațiilor militare. Până atunci, Direcția a III-a a DS (contraspionajul militar) acționase sub egida Ministerului de Interne/DS, însă reforma a mutat contraspionajul militar sub autoritatea Ministerului Apărării. Astfel, s-a creat un serviciu special de contrainformații militare subordonat Statului Major General al armatei, având misiunea de a contracara spionajul străin și actele de sabotaj îndreptate împotriva forțelor armate.

În paralel, a continuat să existe un Serviciu de Informații Militare (spionaj militar extern) responsabil de culegerea datelor despre forțele armate străine, însă acesta rămăsese la începutul anilor ’90 în structura armatei, controlat de Marele Stat Major.

În ciuda acestor măsuri de reorganizare și epurare declarată, scepticismul public a rămas ridicat. Mulți bulgari se temeau – nu fără temei – că noua securitate nu făcuse decât să schimbe placa pe ușă, dar în esență personalul și practicile ar fi rămas aceleași. În primele luni de libertate s-a vorbit despre distrugerea sau sustragerea dosarelor compromițătoare ale DS de către vechile cadre, înainte ca noile autorități să preia controlul. De altfel, în 2002, generalul Atanas Semerdjiev, fost ministru de interne chiar în perioada de tranziție, a fost găsit vinovat de justiție pentru distrugerea a nu mai puțin de 144.235 de dosare din arhivele Securității Statului, în încercarea de a-și acoperi pe sine și colaboratorii.

Încă din 1990, unii lideri ai noilor partide de opoziție au acuzat DS că și-ar fi infiltrat agenți în rândurile mișcării democratice incipiente, tocmai pentru a-i compromite unitatea și credibilitatea.

Deși Departamentul VI (poliția politică) fusese teoretic dizolvat imediat după căderea lui Jivkov, curând s-a aflat că unii ofițeri de la „Secția 6” continuau să activeze în noile structuri sub acoperire, ba chiar existau speculații că agenți ai KGB încă operau în Bulgaria la începutul anilor ’90. Ministerul de Interne a fost nevoit să admită public, în 1991, că mai avea doi „consilieri” sovietici atașați la Sofia, restul fiind retrași odată cu destrămarea URSS.

Tot în planul dezamorsării trecutului, noul președinte democrat, Jeliu Jelev, a ordonat în 1991 redeschiderea investigației asupra asasinării lui Georgi Markov, folosind arhivele fostei Securități. A fost un semnal că autoritățile postcomuniste erau dispuse să facă lumină în crimele fostului regim. De asemenea, guvernul interimar din 1990–1991 (condus de Dimităr Popov) a promis declasificarea implicării Bulgariei în rețele teroriste străine, afirmând că deține documente privind legăturile regimului Jivkov cu organizații teroriste internaționale și existența unor centre de antrenament pe teritoriul bulgar în anii ’80. Astfel de declarații arătau dorința de transparență, dar și amploarea moștenirii incomode cu care noua democrație bulgară se confrunta.

Îndreptarea spre Occident

Un moment de cotitură pentru serviciile bulgare a survenit abia în 1997, când la putere a venit un guvern pro-occidental ferm (coaliția Uniunii Forțelor Democratice condusă de premierul Ivan Kostov). Din acel punct, orientarea strategică a Bulgariei s-a îndreptat clar către NATO și UE, iar reforma serviciilor a căpătat un impuls nou, pe baza parteneriatului cu Occidentul.

Perioada 1997–2001 a însemnat o desprindere vizibilă de moștenirea sovietică: aderarea la NATO a fost fixată drept obiectiv național, susținut de un consens politic intern fără precedent. Această alinere a permis pentru prima dată o cooperare practică extinsă între informațiile bulgare și cele occidentale. Un test major a fost Criza din Kosovo (1999), când Bulgaria – deși încă non-membră NATO – a oferit sprijin Alianței, inclusiv acces logistic și schimb de informații de o amploare neobișnuită față de trecut.

Pentru ofițerii bulgari, obișnuiți decenii la rând să considere NATO drept inamic, această deschidere a reprezentat o schimbare culturală uriașă. Totuși, realismul a prevalat, iar necesitatea colaborării în fața conflictului din Iugoslavia a accelerat încrederea reciprocă. Bulgaria a început să primească și să furnizeze informații relevante către aliații occidentali, depășind reticențele tradiționale de a împărtăși date sensibile. Acest lucru a marcat practic începutul integrării de facto a Bulgariei în comunitatea de intelligence euro-atlantică, chiar înainte de aderarea oficială la NATO în 2004.

Pe plan intern, guvernul Kostov a continuat restructurarea instituțională a serviciilor: spionajul militar a fost scos de sub controlul direct al Marelui Stat Major (care păstrase până atunci conducerea informațiilor militare) și transformat în Serviciul de Informații al Apărării. Acesta a fost trecut în subordinea directă a ministrului Apărării, semn al supunerii sale față de controlul civil democratic. Statul Major a rămas doar cu responsabilitatea informațiilor tactice ale armatei, în timp ce informațiile strategice militare erau acum gestionate de serviciul de sine stătător de informații al Apărării.

De asemenea, s-au consolidat capacitățile de intelligence financiar: în contextul intensificării crimei organizate și spălării banilor în anii ’90, Bulgaria a înființat un Birou de Informații Financiare (ulterior Direcție de Informații Financiare) în subordinea Ministerului Finanțelor, dedicat combaterii fluxurilor financiare ilicite și finanțării terorismului. Iar pentru a îmbunătăți coordonarea întregii comunități de informații, s-a creat un Consiliu de Securitate sub autoritatea prim-ministrului, însărcinat să sincronizeze activitatea serviciilor și să elaboreze strategii comune.

Fantoma terorismului

În anii 2001–2004, pe fundalul războiului global împotriva terorismului declanșat după 11 septembrie 2001, colaborarea cu partenerii euro-atlantici a devenit și mai strânsă. Bulgaria, devenită aliat al SUA în intervențiile din Afganistan și Irak, a primit asistență în modernizarea serviciilor sale – ofițerii bulgari au beneficiat de stagii de pregătire în Occident, iar expertiza NATO în combaterea terorismului și protecția infrastructurilor critice a fost transferată treptat către Sofia. Totuși, trebuie notat că unele schimbări în eșaloanele de conducere ale serviciilor la începutul anilor 2000 au survenit mai degrabă din calcule politice interne decât din cerințe operaționale. De exemplu, după alegerile din 2001 (când fostul țar Simeon al II-lea a devenit prim-ministru) și alegerea unui președinte socialist (Gheorghi Părvanov), atât directorul Serviciului Național de Securitate, cât și cel al Informațiilor Militare au fost înlocuiți. Schimbările nu au fost motivate oficial de 9/11 sau de nevoia de sporire a eficienței, ci au reflectat mai curând rotația puterii politice – un semn că vechea tentație de a controla politic serviciile nu dispăruse complet.

Un capitol esențial în această perioadă a fost confruntarea cu trecutul și încercarea de lustrație. Societatea civilă și partidele istorice au făcut presiuni pentru desecretizarea arhivelor fostei Securități și eliminarea foștilor colaboratori din funcții publice. Deși demersul a avansat lent și fragmentat, s-au înregistrat progrese: în decembrie 2006, Parlamentul bulgar a adoptat o lege privind desecretizarea dosarelor DS, iar la începutul lui 2007 a fost constituită oficial o Comisie specială de investigare a afilierilor la Securitatea Statului și serviciile de informații ale Armatei (cunoscută prescurtat ca ComDos). Comisia a primit mandat să verifice trecutul persoanelor ce dețineau sau urmau să dețină funcții publice importante (miniștri, parlamentari, magistrați, diplomați, ofițeri superiori etc.) și să facă publice numele celor găsiți cu dosare de agenți sau colaboratori ai fostei poliții politice.

Rezultatele au fost explozive: în 2010, ComDos a anunțat că 45% dintre diplomații bulgari de după 1989 (adică 192 de oficiali din Ministerul de Externe) figurau ca foști agenți ai DS. Între aceștia s-au numărat și ambasadori în posturi importante (inclusiv la Londra, Washington, Roma ș.a.). Scandalul a condus la rechemarea în țară a circa 13 ambasadori identificați cu trecut comunist de spionaj și la adoptarea unei legi care interzice foștilor agenți să mai ocupe poziții de ambasador. Chiar și președintele țării din acea perioadă (Georgi Părvanov) a fost dezvăluit ca fost colaborator DS cu numele de cod „Gotse”, deși acesta a susținut că activitatea sa s-a limitat la studii academice furnizate Securității. Demascările au stârnit controverse, însă au reprezentat un pas important către transparență și ruptura simbolică de fosta Securitate.

DANS, SANS și restructurarea post-2007

După aderarea la NATO (2004) și Uniunea Europeană (2007), Bulgaria și-a continuat procesul de reformare a serviciilor pentru a corespunde standardelor euro-atlantice. Un moment definitoriu a fost înființarea, în 2008, a Agenției de Stat pentru Securitate Națională – în bulgară Darzhavna Agentsiya za Natsionalna Sigurnost –, cunoscută sub acronimele DANS sau SANS. Această agenție a fost concepută ca un organ central de contrainformații și securitate internă, asemănător prin atribuții cu FBI-ul american. Crearea DANS a implicat un amplu transfer și comasare de structuri: Direcția de contraspionaj (Serviciul Național de Securitate) a fost scoasă din Ministerul de Interne și integrată în noua agenție, la fel și personalul specializat în contrainformații militare, care a fost desprins din serviciul de securitate al armatei și trecut sub comanda DANS.

De asemenea, Direcția de Informații Financiare (responsabilă cu investigarea tranzacțiilor suspecte și spălării banilor) a fost transferată de la Ministerul Finanțelor în structura DANS. Scopul declarat al noii mega-agenții era de a consolida lupta împotriva amenințărilor transfrontaliere, terorismului, spionajului străin, criminalității organizate și corupției la nivel înalt, sub o singură umbrelă instituțională. DANS a primit și responsabilități în domeniul securității cibernetice, reflectând dependența tot mai mare a Bulgariei de infrastructura digitală și riscurile asociate. Prin înființarea DANS, Bulgaria urmărea să sporească eficiența și coordonarea internă, dar și să își îmbunătățească imaginea în fața partenerilor occidentali, arătând toleranță zero față de rețelele de crimă organizată și față de infiltrațiile de influență maligne.

Cu toate acestea, politizarea și controversele nu au ocolit noua agenție. În primii ani de funcționare, DANS a fost implicată într-un scandal răsunător de supraveghere ilegală a jurnaliștilor și politicienilor, cunoscut drept Afacerea „Galeria”. În 2008, la scurt timp după lansare, conducerea DANS a inițiat operațiunea „Galeria” pe fondul suspiciunilor că angajați ai agenției scurgeau informații clasificate spre un site web critic la adresa guvernului. Sub pretextul descoperirii „cârtițelor”, DANS a trecut la interceptarea telefoanelor unor ziariști, oameni de afaceri și chiar deputați din comisia parlamentară de control al serviciilor.

Scandalul a erupt când câțiva parlamentari au aflat că figurează pe listele de persoane monitorizate ilegal de agenție. Investigațiile ulterioare au arătat că operațiunea fusese aprobată de factori de decizie din vârful DANS: un director adjunct, Vladimír Pisancev, responsabil cu securitatea internă a agenției, a fost acuzat de o deputată (Tatyana Donceva) că ar fi autorizat personal interceptările nelegale.

Deși Pisancev a negat, atât el, cât și un alt adjunct (Ivan Drashkov) au fost demiși de directorul de atunci al DANS, Petko Sertov, în încercarea de a limita efectele scandalului.

Cazul „Galeria” a scos la iveală persistența unor practici abuzive și tentația folosirii serviciilor în răfuieli politice, știrbind grav credibilitatea noii agenții. După schimbarea puterii în 2009, instanțele au anulat demiterile – Drashkov și Pisancev fiind restabiliți în funcții – semn că lupta pentru influență asupra DANS avea și o componentă partizană. În ciuda acestor turbulențe, DANS și-a continuat activitatea, iar unii oficiali cu trecut discutabil au ajuns chiar să o conducă temporar.

Falanga oligarhului

Un punct culminant al interferenței politice a fost atins în iunie 2013, când guvernul de coaliție condus de Plamen Oreșarski (susținut de socialiști și de partidul minorității turce, DPS) a încercat să-l numească la șefia DANS pe Delean Peevski, un tânăr oligarh media și politician cu reputație îndoielnică. Anunțul a stârnit un val de proteste de stradă fără precedent în Bulgaria postcomunistă. Peevski, în vârstă de 32 de ani, era perceput de public drept un personaj „dubios, legat de lumea interlopă”, care acum urma să preia frâiele celui mai puternic serviciu din țară. În plus, pentru a-l instala, guvernul a forțat modificarea legii DANS, relaxând criteriile de eligibilitate pentru funcția de director – un demers văzut ca dedicat exclusiv lui Peevski.

Revolta populară – sub sloganurile „Mafia!” și „Demisia!” – a constrâns guvernul să retragă rapid numirea; Peevski a demisionat simbolic la numai o zi după ce fusese votat în parlament, iar autoritățile au promis revenirea la criterii transparente. Însă consecințele au fost durabile: încrederea publicului în DANS a fost grav afectată, mulți considerând că agenția devenise o monedă de schimb în jocurile oligarhilor. Uniunea Europeană, deja atentă la evoluțiile de la Sofia, a emis avertismente legate de statul de drept, iar scandalul Peevski a catalizat căderea guvernului Oreșarski în anul următor. Acest episod a confirmat criticile mai vechi potrivit cărora DANS suferă de influențe politice și nu a reușit pe deplin să se desprindă de „umbra” fostei Securități, unde puterea ocultă a oligarhiei fusese adesea mai presus de interesul național.

O altă reformă majoră în arhitectura serviciilor bulgare a venit în octombrie 2015, când Serviciul Național de Informații (SNI), responsabil de spionajul extern, a fost transformat în noua Agenție de Stat pentru Informații (ASI), conform unei legi dedicate. Pentru prima dată, s-a instituit un cadru legal clar al funcționării spionajului civil, care până atunci operase mai mult pe bază de reglementări interne. ASI (în bulgară Darzhavna agentsia „Razuznavane”, prescurtat DAR) a fost subordonată direct Guvernului, raportând către prim-ministru și Consiliul de Miniștri, deși își menține obligația de a informa și Președintele statului. Această schimbare a însemnat și scoaterea spionajului extern de sub controlul exclusiv al Președintelui, integrându-l mai bine în ansamblul executiv. Noua agenție are ca misiune culegerea, analiza și diseminarea informațiilor externe relevante pentru securitatea națională, sprijinind deciziile strategice ale conducerii țării.

În paralel, Serviciul de Informații Militare a rămas activ în cadrul Ministerului Apărării, concentrându-se pe culegerea de informații cu caracter militar și de securitate regională, mai ales în teatrele unde armata bulgară este angajată sau are interese de apărare. Cooperarea între spionajul civil (ASI) și cel militar s-a desfășurat în baza unui Consiliu Inter-Servicii, sub coordonarea Consiliului de Securitate al prim-ministrului, evitându-se pe cât posibil suprapunerile de atribuții.

Comunitate de informații

Astăzi, comunitatea de informații a Bulgariei este formată în principal din: Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS/SANS), responsabilă de securitatea internă și contraspionaj; Agenția de Stat pentru Informații (ASI/DAR) – responsabilă de informațiile externe strategice; Serviciul de Informații Militare (numit uneori Direcția de Informații a Apărării) , care culege informații militare și de apărare pentru Ministerul Apărării.

Pe lângă acestea, Serviciul Național de Protecție (SNP) asigură protecția demnitarilor, iar în cadrul Ministerului de Interne operează Direcția Generală Combaterea Crimei Organizate (DGCO) – instituție separată care însă cooperează strâns cu DANS în lupta contra rețelelor de traficanți și a amenințărilor transfrontaliere. Între aceste structuri există mecanisme de coordonare și control democratic: comisii parlamentare de supraveghere, consilieri pe securitate națională la președinție, și audituri periodice menite să asigure că standardele UE și NATO de integritate sunt respectate. De la un aparat opac și represiv în perioada comunistă, serviciile bulgare au evoluat către instituții mai transparente, cu legislație modernă și supuse unor controale civile mai stricte – un proces încă în desfășurare, dar care a făcut progrese vizibile în ultimul deceniu.

Scandaluri recente, provocări și reacții internaționale

În pofida reformelor, serviciile de informații bulgare continuă să se confrunte cu provocări serioase legate de moștenirea trecutului și de influența factorului politic. Una dintre marile probleme o constituie încă prezența foștilor agenți DS în poziții de putere sau în cercurile de securitate. Deși Comisia de desecretizare (ComDos) a scos la iveală numeroase nume, iar legislația a fost ajustată pentru a bloca accesul acestora la funcții diplomatice sau de conducere, se consideră că mulți ex-ofițeri DS sau protejați ai acestora mai au influență în culise. Această situație a generat uneori neîncredere din partea aliaților occidentali – de pildă, în primii ani după aderarea la NATO, s-a vehiculat că serviciile occidentale împărtășesc doar condiționat informații sensibile cu Bulgaria, de teama scurgerilor către Moscova, având în vedere legăturile istorice ale cadrelor bulgare cu KGB. În ultimii ani însă, odată cu schimbul generațional și cu criza tot mai acută a relațiilor cu Rusia, aceste temeri au început să se diminueze, Bulgaria demonstrând că își ia în serios angajamentele față de NATO.

Corupția și ingerința politică reprezintă alt domeniu sensibil. Pe lângă cazurile deja menționate (Operațiunea „Galeria”, afacerea Peevski), au existat numeroase episoade în care agențiile de securitate au fost acuzate că sunt folosite ca instrumente politice.

De exemplu, în perioada guvernării 2009–2013, opoziția a acuzat Ministerul de Interne și serviciile că ar fi interceptat ilegal comunicațiile unor lideri politici și protestatari anti-guvernamentali, izbucnind ceea ce presa a numit „scandalul interceptărilor”. Aceste dezvăluiri au dus la demisia unor oficiali de rang înalt și la promisiuni de reglementare mai strictă a activităților informative. Cu toate acestea, percepția publică rămâne că „statul paralel” – o rețea de politicieni, oligarhi și foști securiști – încearcă periodic să controleze sau să se folosească de serviciile secrete în propriul avantaj.

Comunitatea internațională a urmărit îndeaproape evoluția serviciilor bulgare, reacționând atât la derapaje, cât și la progresele înregistrate. Uniunea Europeană a inclus, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) post-aderare, recomandări privind întărirea statului de drept care vizau implicit și sectorul de securitate – de exemplu, necesitatea de a asigura independența justiției, investigarea legăturilor dintre politicieni, oameni de afaceri și structurile de securitate, precum și protecția libertății presei (amenințată de practicile de supraveghere ilegală). În iulie 2013, după scandalul Peevski și protestele masive de la Sofia, Comisia Europeană a avertizat guvernul bulgar să respecte principiile democratice și transparența în numirile la conducerea instituțiilor cheie, arătându-se îngrijorată de eventualele derive oligarhice. Aceste „avertismente UE” au contribuit la menținerea presiunii pentru reformă.

De cealaltă parte, aliații NATO și SUA au sprijinit activ reorganizarea serviciilor bulgare, oferind asistență tehnică și programe de instruire. În timpul conflictelor din Afganistan și Irak, ofițerii bulgari au lucrat cot la cot cu partenerii americani și britanici pentru colectarea de informații privind rețele teroriste, iar Bulgaria a fost parte în inițiativele regionale de combatere a terorismului. Ulterior, în fața noilor amenințări cibernetice, guvernul de la Sofia a semnat parteneriate cu Statele Unite pentru a-și întări capacitățile de apărare cibernetică – un exemplu fiind acordul din 2020 cu USTDA (Agenția SUA pentru Comerț și Dezvoltare) pentru modernizarea securității cibernetice guvernamentale bulgare. Totodată, Bulgaria participă la structurile de intel-sharing NATO, cum ar fi Centrul de analiză inteligence al NATO, oferind contribuții în domenii unde are expertiză regională (Balcani, Marea Neagră).

Amenințarea rusă

Un test important al loialității și capacității contrainformative bulgare l-a reprezentat contracararea spionajului rus în ultimii ani. Tradițional, Bulgaria a avut legături istorice și culturale strânse cu Rusia, iar serviciile moscovite au menținut un interes activ pe teritoriul bulgar și după Războiul Rece. Însă mai ales după 2014 (anexarea Crimeei) și 2022 (invazia rusă în Ucraina), Sofia a început să acționeze mult mai ferm împotriva agenților ruși. În martie 2021, autoritățile bulgare au destructurat o rețea de spionaj pro-rus chiar în interiorul Ministerului Apărării, arestând mai mulți suspecți, printre care și un fost ofițer de informații militare acuzat că furniza informații secrete atașaților militari ai Ambasadei Rusiei. În 2022, pe fondul războiului din Ucraina, Bulgaria a expulzat zeci de diplomați ruși suspectați de activități de informații, marcând cea mai dură poziție anti-spionaj rus de până acum.

Iar în februarie 2024, un ofițer din cadrul direcției de combatere a crimei organizate a Ministerului de Interne a fost arestat pentru presupuse legături de spionaj cu Moscova, semn că vigilența contrainformativă rămâne vitală. Aceste acțiuni au fost salutate de partenerii occidentali ca dovadă a alinierii Bulgariei la efortul comun de protejare a securității euro-atlantice, în condițiile intensificării activităților de spionaj rusesc în Europa de Est. În același timp, Rusia a reacționat negativ, acuzând Bulgaria de „vânătoare de vrăjitoare” și deteriorare a relațiilor bilaterale, ceea ce arată că serviciile bulgare au devenit un teren de confruntare în noul context geo-politic.

În plan regional, serviciile bulgare joacă un rol tot mai activ în asigurarea securității Balcanilor. Prin poziția sa geografică, Bulgaria se află pe rutele migrației ilegale, ale traficului de droguri și armament provenind din Asia spre Europa, precum și la frontiera de est a UE. Astfel, cooperarea cu serviciile din țările vecine este esențială. Bulgaria a fost membră fondatoare a Centrului Southeast European Law Enforcement Center (SELEC), inițiativă regională de schimb de informații pentru combaterea crimei organizate transfrontaliere, și colaborează cu serviciile din România, Serbia, Grecia, Turcia pentru operațiuni comune (de exemplu destructurarea unor rețele de trafic de migranți sau contrabandă cu țigări).

Pericolul terorismului

Un caz notoriu care a implicat cooperarea informativă internațională a fost atentatul terorist de la Burgas (2012), când un atac cu bombă asupra unui autobuz cu turiști israelieni a ucis 7 persoane. Serviciile bulgare (DANS și cele militare) au colaborat strâns cu parteneri precum Mossad și CIA în investigație, iar concluzia, că organizația șiită libaneză Hezbollah s-a aflat în spatele atacului, a avut ecou în toată Europa, determinând UE să includă aripa militară a Hezbollah pe lista organizațiilor teroriste. Acest incident a demonstrat că Bulgaria, deși o țară mai mică, poate furniza informații critice care influențează politicile de securitate ale UE. De asemenea, pe fondul amenințării teroriste globale, Bulgaria contribuie la platformele de schimb de date privind combatanții străini și rețelele jihadiste în Balcani.

Imaginea serviciilor bulgare a evoluat. Dacă în anii ’90 erau privite cu suspiciune acasă și cu neîncredere de partenerii externi, astăzi ele sunt tot mai integrate în comunitatea occidentală de informații. Implicarea lor în rețelele NATO și UE este atât o oportunitate, acces la informații și tehnologii avansate, sprijin de expertiză, cât și o responsabilitate. Bulgaria este conectată la mecanisme precum Clubul Berna (reuniunea informală a șefilor serviciilor de informații din statele UE) și la centrele de fuziune de intelligence ale NATO, ceea ce îi permite să contribuie dar și îi cere să respecte standardele de integritate, transparență și protecție a drepturilor omului. Pentru a consolida încrederea publicului, în ultimii ani guvernele de la Sofia au introdus organe de control extern independent (inclusiv un nou inspectorat pentru supravegherea măsurilor speciale de investigații) și au actualizat cadrul legislativ, clarificând competențele și limitele serviciilor. Rămâne însă un drum de parcurs până când suspiciunile istorice se vor risipi complet, mulți cetățeni bulgari încă privesc cu reticență „serviciile secrete”, asociindu-le reflex cu vechea Securitate. Reconstruirea acestui capital de încredere depinde de continuarea reformelor, de rezultate concrete în lupta împotriva corupției și de păstrarea echilibrului delicat între secretul necesar securității și transparența democratică.