Brexit, vot repetat în Parlamentul britanic

,
 
Brexit-ingrijorează-oficialii-europeni

Brexit-ingrijorează-oficialii-europeni

Guvernul britanic a confirmat că al doilea vot din camera inferioară a parlamentului britanic asupra acordului de retragere din UE convenit cu Bruxellesul va avea loc marţi, 12 martie, relatează mass-media britanică, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Diferiți oficiali britanici, inclusiv Andrea Leadsom, ministrul responsabil pentru interpelările parlamentare, au confirmat această dată pentru presa engleză.

Dacă acordul de retragere din UE va fi din nou respins, aşa cum s-a întâmplat la jumătatea lunii ianuarie, Theresa May va supune la vot în aceeaşi săptămână părăsirea UE de către Regatul Unit fără acord la 29 martie şi, dacă ieşirea din UE fără acord pică de asemenea la vot, va urma votul pentru o amânare a Brexitului.

Premierul Theresa May a anunţat că, în cazul unui vot negativ marţi pentru acord, aceste voturi vor avea loc miercuri, respectiv joi.

Război politic

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie. Theresa May a suferit o mare înfrângere în ceea ce priveşte acordul negociat cu UE în luna ianuarie, iar eforturile de a renegocia acordul nu au fost încununate până acum de succes.

Observatorii se aşteaptă la o a doua înfrângere marţi în parlamentul britanic, notează mass-media britanică. Deocamdată este însă neclar dacă Theresa May va lua atunci în considerare o a treia tentativă de aprobare a acordului de către parlamentari pentru a încerca respectarea termenului iniţial pentru Brexit, 29 martie, mai scrie agenţia de presă germană. (M.B.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *