Berlinul ameninta: Acordul de asociere UE-Ucraina, in pericol

de | mai 3, 2012 | Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a avertizat că Berlinul va bloca ratificarea acordului de asociere Uniunea Europeană - Ucraina, în contextul îngrijorărilor legate de situaţia fostului premier Iulia Timoşenko.

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a avertizat că Berlinul va bloca ratificarea acordului de asociere Uniunea Europeană – Ucraina, în contextul îngrijorărilor legate de situaţia fostului premier Iulia Timoşenko.
„Noi, germanii, spunem că acordul de asociere UE-Ucraina nu poate fi ratificat dacă nu sunt clar îndeplinite condiţiile unui de stat de drept”, a declarat Westerwelle, într-un interviu acordat unei televiziuni. Acordul de asociere Uniunea Europeană – Ucraina a fost parafat la 30 martie, la Bruxelles, după aproape cinci ani de negocieri şi în pofida tensiunilor deja existente legate de încarcerarea fostului premier Iulia Timoşenko. Dispoziţiile privind „instituirea unei zone de liber schimb aprofundat şi cuprinzător” acoperă toate domeniile: comerţul cu bunuri, agricultura – unde UE dă asigurări că a obţinut exceptări pentru anumite produse sensibile -, servicii, investiţii, libera circulaţie a capitalurilor şi cea a persoanelor, limitată totuşi la călătoriile de afaceri.
La momentul respectiv, diplomaţi europeni precizau că parafarea este o etapă „pur tehnică”, ea neînsemnând că Uniunea Europeană este pregătită să semneze oficial Acordul. Într-un alt interviu apărut miercuri, într-un cotidian, şeful diplomaţiei germane a reamintit că Ucraina, în calitate de membru al Consiliului Europei, s-a angajat să respecte standardele acestei organizaţii în materie de drepturi ale omului. „Guvernul ucrainean trebuie să ştie: drumul spre Europa trece pe un pod care se sprijină pe doi piloni: democraţia şi statul de drept”, a subliniat el.
Întrebat pe tema unui eventual boicot al Euro-2012 din Ucraina de către guvernul german, Guido Westerwelle a afirmat că, deocamdată, subiectul nu este de actualitate, transmite Agerpres. „Sunt de părere că nu are rost să decidem în legătură cu acest lucru astăzi. (…) Nu ajută să spunem că o vom face în şase săptămâni”, a adăugat el, insistând că „important este astăzi să o ajutăm pe dna Timoşenko”. Potrivit presei germane, cancelarul Angela Merkel şi miniştrii cabinetului său ar putea să nu se deplaseze în Ucraina pentru a asista la meciuri de la Euro-2012 dacă Iulia Timoşenko nu va fi eliberată până atunci.

Germania preia initiativa

Totodată, Germania insistă ca Euro-2012 să nu se mai desfăşoare în Ucraina. Ministrul adjunct al economiei şi dezvoltării din Germania, Gudrun Kopp, a propus ca toate meciurile Campionatului European de Fotbal din vara acestui an să aibă loc doar în oraşe poloneze, în legătură cu încălcările standardelor democratice care au loc în Ucraina”. „Mai este încă timp pentru a verifica dacă este posibil ca toate meciurile să se desfăşoare exclusiv în oraşe poloneze sau – de ce nu? – în Polonia şi într-o altă ţară”, a subliniat oficialul german, explicând că, prin poziţia sa, doreşte să pedepsească autorităţile ucrainene pentru încălcarea valorilor democratice. „Cine încalcă în mod constant drepturile omului ar trebui să ia în considerare şi posibilele consecinţe. Suntem responsabili de acest lucru şi trebuie să boicotăm Campionatul European de Fotbal din Ucraina” a declarat Kopp. De asemenea, ministrul german a făcut un apel la sportivii, guvernele şi parlamentele europene să se pronunţe împotriva încălcării drepturilor omului în Ucraina.
„Deutsche Welle”, citat de „Ukrainsika Pravda” menţionează că dezbaterile referitoare la cazul Timoşenko a împărţit guvernele europene în tabere diferite, cei mai activi critici ai acestei probleme devenind politicienii germani, care îndeamnă la un boicot politic al meciurilor din cadrul Euro-2012.
Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei i-a îndemnat pe politicienii europeni să nu boicoteze Euro 2012.

Boicotul a demarat

Între timp, presa de la Kiev anuntă că Austria déjà a dat un semnal negativ.  Ziarul austriac „Niederoesterreichische Nachrichten” a relatat că ministrul austriac al Apărării, Norbert Darabos, responsabil pentru sport, nu va fi prezent la meciul amical Austria-Ucraina, care va avea loc la 1 iunie 2012, în Innsbruck (un oras din sud-vestul Austriei si capitala provinciei Tirol). Ministrul doreşte astfel să dea un semnal autorităţilor ucrainene în legătură cu situaţia fostului prim-ministru Iulia Timoşenko, care acuză că a fost bătută în închisoarea din Harkiv.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *