Axa Moscova-Ankara, zguduită de conflictul sirian. Kurzii amenință cu ștergerea ”flagelului turc”

, , , , , , , , , , ,
 
Fortele kurde din Siria, aliate ale SUA

Fortele kurde din Siria, aliate ale SUA

Forţele kurde din nordul Siriei vor „curăţa” zona de „flagelul” turc, a declarat Sipan Hemo, liderul miliţiei kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG), citat de agenția KARADENIZ PRESS. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis marţi că va termina cu ‘cuiburile de terorişti’ în regiunile din nordul Siriei controlate de grupările kurde considerate drept ‘teroriste’ de către Ankara. ‘Mâine, în ziua următoare, în scurt timp, ne vom debarasa de cuiburile teroriste din Siria, începând cu Minbej şi Afrin’, a declarat Erdogan într-un discurs adresat deputaţilor din partidul său la Ankara.

Moscova și Ankara nu au reușit să ajungă la un numitor comun privind participarea kurzilor în procesul de negocieri de la Soci, reuniune programată între 29 şi 30 ianuarie 2018.

Armată teroristă

Minbej şi Afrin sunt două regiuni controlate de Unităţile de Apărare a Poporului Kurd (YPG), considerate de Turcia drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie calificată drept ‘teroristă’ de Ankara şi aliaţii ei occidental, transmite Agerpres. Turcia a reacţionat vehement la anunţul făcut duminică de către SUA privind crearea unei ‘forţe frontaliere’, compusă în parte din YPG, pentru a ‘împiedica o recrudescenţă a jihadiştilor’ Statului Islamic în nordul Siriei.

Erdogan, de teama că aceste grupuri kurde se vor stabili pentru o lungă perioadă la porţile Turciei, a ameninţat luni că va ‘ucide în faşă această armată teroristă’, care ar urma să numere circa 30.000 de combatanţi, potrivit SUA. El a asigurat de asemenea că armata turcă este ‘pregătită’ să lanseze o operaţiune ‘în orice moment’ împotriva miliţiilor kurde la Afrin şi Minbej. Întrebat marţi de jurnalişti despre o posibilă colaborare a armatei turce cu rebeli sirieni într-o astfel de operaţiune, Erdogan a răspuns afirmativ, fără a oferi mai multe detalii.

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan forteaza mana lui Vladimir Putin

Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan forteaza mana lui Vladimir Putin

Erdogan părăște SUA, la NATO

Mai mult, el a cerut marţi NATO, organizaţie din care fac parte Turcia şi SUA, să se pronunţe în această problemă. ‘Trebuie să luaţi poziţie pentru unul din partenerii voştri în caz de agresiune la frontieră. Dar până acum, ce atitudine aţi adoptat?’, s-a arătat deranjat preşedintele Erdogan, afirmând că şeful Statului Major turc, Hulusi Akar, va aborda acest subiect marţi cu aliaţii Turciei în timpul unei întâlniri a NATO la Bruxelles.

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, o întâlnire bilaterală va avea loc între Akar şi omologul său american Joseph Dunford pentru a discuta despre această ‘forţă frontalieră’. ‘Nu vom permite ca YPG (…) să fie sprijinită şi înarmată sub pretextul unui ‘parteneriat operaţional”, a declarat Akar marţi, potrivit Anadolu.

Sfidarea kurdă: Erdogan e DAESH

Forţele kurde din nordul Siriei vor „curăţa” zona de „flagelul” turc, a declarat Sipan Hemo, liderul miliţiei kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG), după ce liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că va lansa o operaţiune militară împotriva kurzilor sirieni, informează mass-media regională. Hemo a declarat într-un interviu pentru agenţia kurdă de ştiri ANF că miliţia YPG este pregătită să apere nordul Siriei în faţa eventualei ofensive turce.

”Forţele noastre vor reuşi să cureţe zona de flagelul de Erdogan la fel cum am reuşit să o curăţăm de Daesh”, a afirmat liderul kurd, folosind acronimul în limba arabă pentru reţeaua teroristă Stat Islamic. „Aşa va fi războiul în Afrin”, a adăugat Hemo.

„Vom dejuca planurile spurcate ale lui Erdogan. Vom transforma aceste planuri în victorii majore pentru poporul acestei regiuni, pentru kurzi, sirieni şi turci”, a făgăduit liderul YPG.

Administraţia Donald Trump a anunţat duminică un plan de creare a unei „forţe pentru protecţia frontierelor”, în scopul apărării teritoriilor din nordul Siriei aflate sub controlul grupurilor insurgente kurde susţinute de Statele Unite în campania împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Statele Unite că intenţionează să creeze o „armată teroristă” în Siria, avertizând că Turcia va distruge un contingent kurd susţinut de Washington.

Acuzații dure

Turcia a acuzat recent regimul sirian că îi are drept ţintă pe rebelii ‘moderaţi’ sub pretextul unei ofensive împotriva jihadiştilor, apreciind că o astfel de evoluţie riscă să ‘saboteze’ procesul de negocieri destinat să pună capăt conflictului în Siria. ‘Sub masca luptelor împotriva (ex-Frontului) Al Nusra, forţele regimului lovesc de asemenea în rebelii moderaţi’ în provincia Idlib (nord-vest), a declarat şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, citat de agenţia de presă Anadolu, preluată de KARADENIZ PRESS.

‘Această atitudine ar putea sabota procesul de reglementare politică’ a conflictului, a adăugat ministrul de externe turc, întrebat cu privire la ofensiva regimului sirian, desfăşurată cu sprijinul aviaţiei ruse, în sud-estul provinciei Idlib. Această provincie de la frontiera cu Turcia, care se teme de un aflux de refugiaţi, este singura care a scăpat în totalitate controlului din partea Damascului şi este dominată de Jabhat Fateh al Sham, fostul Front al-Nusra (ex-afiliatul sirian al al-Qaida).

Negocieri de pace amenințate

Ofensiva Damascului survine cu câteva săptămâni înainte de o reuniune programată între 29 şi 30 ianuarie, la care ar urma să participe reprezentanţi ai regimului şi opozanţi sirieni, în staţiunea balneară rusă Soci, în vederea găsirii unei soluţii la conflictul soldat din 2011 cu peste 340.000 de morţi.

‘Cei care se vor duce la Soci nu ar trebui să facă aşa ceva’, a afirmat Cavusoglu.
Înainte de lansarea acestei operaţiuni, Turcia a desfăşurat trupe în provincia Idlib pentru a instala puncte de observare în cadrul creării ‘zonelor de detensionare’ negociate de Moscova, Ankara şi Teheran.

Turcia, care susţine o parte a opoziţiei siriene, s-a apropiat în ultimele luni de Rusia, iar aceasta din urmă – împreună cu Iranul – sprijină regimul lui Bashar al-Assad.

Liderul-sirian-Bashar-al-Assad-poate-conta-pe-sprijinul-militar-și-diplomatic-al-omologului-său-rus-Vladimir-Putin

Liderul-sirian-Bashar-al-Assad-poate-conta-pe-sprijinul-militar-și-diplomatic-al-omologului-său-rus-Vladimir-Putin

Interzis pentru kurzi

Profunde dezacorduri există însă între Moscova şi Ankara cu privire la Siria, inclusiv refuzul Turciei de a accepta participarea grupurilor kurde siriene – Partidul Uniunii Democratice (PYD) şi Unitatea de Protecţie a Poporului Kurd (YPG) – la discuţiile de la Soci.

‘Vom finaliza acest proces prin continuarea pasului pe care l-am făcut cu operaţiunea Scutul Eufratului în Afrin şi Manbij, şi apoi vom aduce securitatea şi pacea la toate frontierele’ (Turciei), a declarat recent Erdogan în faţa membrilor partidului său aflat la putere, ‘Dreptate şi dezvoltare’ (AKP).

Turcia a lansat operaţiunea transfrontalieră în 2016, pentru a combate organizaţia Stat Islamic de-a lungul frontierei cu Siria şi a contracara YPG, miliţiile kurde din Siria care controlează în prezent Afrin. La randul sau, Manbij se află sub controlul Forţelor Democrate Siriene (SDF), o coaliţie formată din diferite grupări susţinute de SUA şi dominată de YPG.

Potrivit Ankarei, atât YPG, cât şi SDF sunt ramuri ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia, şi prin urmare sunt ‘teroriste’. ‘Acum este timpul să distrugem total proiectul organizaţiei separatiste de a stabili un coridor terorist în Siria’, a mai declarat Erdogan.

Bashar al-Assad, amenințat de Erdogan

Un alt punct de dezacord se referă la soarta lui Bashar al-Assad, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan susţinând în continuare că nu există, în opinia lui, o soluţie în Siria cu preşedintele sirian la putere, pe care l-a descris recent drept ‘terorist’. Surse  apropiate autorităților de la Damasc acuză periodic serviciile de securitate turce de conceperea unor operațiuni care au drept scop lichiderea fizică a liderului de la Damasc, Bashar al-Assad, în colaborare cu reprezentanți ai unor organizații islamiste radicale. Aceste acuzații nu au putut fi dovedite. (M.A.B./M.I.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *