Filat: Studentii care invata in Romania ar putea fi obligati sa revina in RM dupa terminarea studiilor

Filat: Studentii care invata in Romania ar putea fi obligati sa revina in RM dupa terminarea studiilor

Studentii de peste Prut care invata in Romania prin intermediul burselor oferite de Bucuresti ar putea fi obligati sa revina in R.Moldova dupa studii, a declarat premierul Vlad Filat in cadrul emisiunii InPROfunzime difuzata de Pro TV Chisinau. „Avem statistici, unele sunt negative nu doar din cauza ca nu li s-a oferit posibilitatea sa revina, in mare parte sunt oferte mult mai atractive atat in Romania, cat si in Vest. Pentru perioada de viitor, urmeaza sa avem si o intelegere de principiu cu cei care vor studia in Romania, inclusiv, de ce nu, pe specialitati si cu obligativitate ulterioara, pentru o perioada de timp, in cazul in care Republica Moldova le va oferi locuri de munca”, a declarat Vlad Filat. „Pana la urma, acest ajutor acordat de catre Guvernul Romaniei este oferit Republicii Moldova, iar acesti studenti care pleaca si acumuleaza cunostinte ca si idee urmeaza ulterior sa se intoarca si sa contribuie la dezvoltarea tarii noastre”, a precizat Filat. Totodata, premierul a mentionat ca trebuie sa fie un contract semnat ca ei sa revina. „Sunt locuri vacante si eu cred ca este absolut important ca noi sa rezolvam acest lucru. Este un proces absolut firesc. Cand nu li se ofera acest loc de lucru, ei sunt liberi de contract”, sustine seful Guvernului.

Competitivate si imagine

Mai mult, seful cabinetului de ministri a precizat ca este bine ca o parte din copii, printre care si cei ai demnitarilor de stat, invata peste hotarele tarii. „Fara un sistem educational care sa ofere oameni pregatiti si competitivi nu vom avea nicio reusita. Avem foarte multi copii care invata in afara tarii si nu doar cei ai demnitarilor. Majoritatea invata in baza burselor castigate”, a spus premierul Republicii Moldova. „Am discutat cu foarte multi dintre ei. Este bine ca ei invata in strainatate. Unii vor reveni, altii vor contribui de peste hotare la imaginea Moldovei. Eu am cunoscut absolventi moldoveni ai unor institutii de prestigiu care muncesc pentru companii importante, si care vorbesc cu mandrie despre faptul ca sunt din Republica Moldova”, a precizat Filat.

Share our work
Exxon Mobil si OMV isi mentin interesul pentru exploatarea resurselor energetice de la Marea Neagra

Exxon Mobil si OMV isi mentin interesul pentru exploatarea resurselor energetice de la Marea Neagra

Delegatiile companiilor Exxon Mobil International Limited si OMV-Petrom au fost primite, marti, la Cotroceni de catre presedintele Traian Basescu iar discutiile s-au axat pe mentinerea intentiilor acestor companii de explorare si exploatare a resurselor energetice de la Marea Neagra. „Sunt bucuros ca v-ati intors. Dupa vestile bune pe care le-am primit anul trecut, acum ma bucur sa vad ca mentineti intentiile privind explorarile si exploatarile la Marea Neagra”, le-a spus presedintele Basescu membrilor delegatiei celor doua companii. El a amintit de vizita sa din luna martie pe nava de foraj marin Deepwater Champion a companiei Exxon Mobil, care a forat pe blocul Neptun de la Marea Neagra. „inca mai am echipamentele de la vizita de atunci”, le-a spus Basescu reprezentantilor Exxon Mobil – Kevin Biddle, vicepresedinte responsabil cu explorarile si Jon A.Fischer, manager de tara pentru Romania al companiei. Acestia i-au spus presedintelui ca au venit la Palatul Cotroceni ca sa il informeze despre „un update” al acestui proiect de explorare si exploatare la Marea Neagra dezvoltat impreuna cu OMV-Petrom. La intalnire au fost prezenti si oficiali ai OMV-Petrom, CEO Mariana Gheorghe si Johann Pleininger, membru al board-ului companiei responsabil cu explorarile. „Peste tot vad Petrom. Eu cand vad Petrom…”, a spus Basescu, cand s-a apropiat de reprezentantii OMV-Petrom, apoi a ras puternic. Si premierul Victor Ponta a discutat, marti, la Palatul Victoria, peste o ora, cu conducerile companiilor Exxon Mobil si OMV-Petrom. Printre subiectele de interes ale intalnirii erau explorarile de gaze ale celor doua companii in Marea Neagra sau privatizarea Oltchim. intalnirea cu reprezentantii Exxon Mobil si OMV-Petrom nu a fost anuntata pe agenda publica a premierului Ponta, iar Guvernul nu a dorit sa dea detalii despre discutii.

Perimentru recuperat la Haga

Presedintele Basescu declara in luna februarie ca blocul Neptun in care foreaza Exxon Mobil si Petrom este situat pe teritoriul recuperat acum doi ani de la Ucraina, de la sud-est de Insula serpilor. Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filiala a companiei Exxon Mobil, impreuna cu Petrom, au inceput in decembrie 2011 forajul de explorare la sonda Domino1, prima sonda de explorare in ape de mare adancime din sectorul romanesc al Marii Negre. OMV Petrom si Exxon Mobil Exploration and Production Romania au anuntat pe 22 februarie ca au facut o descoperire semnificativa la exploatarile din Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei. La inceputul lunii martie, dupa vizita pe nava de foraj marin, Basescu declara ca undeva in 2015-2017 va incepe exploatarea zacamantului de gaze naturale gasit de Petrom si ExxonMobil, iar Romania va deveni independenta energetic. „S-a descoperit un zacamant in perimetrul Neptun, de circa o suta de miliarde de metri cubi si perspective similare sunt pentru alte cateva depozite care vor fi prospectate in perioada urmatoare. Romania are un consum anual aproximativ de 14 miliarde de metri cubi, intre 14,2 si 14,8 cat se estimeaza pentru 2012. in 2011, Romania a consumat 14,2 miliarde metri cubi gaze, 11,4 miliarde productie interna si import 3 miliarde.Faceti socoteala cati ani ne-ar ajunge depozitul gasit pentru a nu mai importa gaze. Romania are perspectiva independentei energetice totale. Daca si celelate patru-cinci zacaminte din perimetrul Neptun care vor fi prospectate, vor indica o cantitate similara, Romania poate fi o sursa de gaze nu doar pentru ea, ci si pentru alte tari din Europa”, a declarat Basescu in martie.

Revedenta modificata

Petrom si Exxon au incheiat in 2008 o intelegere referitoare la explorarea in comun a potentialului de hidrocarburi a zonei de mare adancime din perimetrul Neptun. Presedintele Basescu declara in luna martie a.c. si ca Petrom trebuie sa se astepte ca in anul 2014, cand va fi rediscutata redeventa pe care o plateste statului roman pentru extractiile de resurse petroliere, aceasta sa nu fie mai mica decat in statele arabe. „Ce astept eu, si cred ca este momentul potrivit, este anul 2014, cand trebuie rediscutata redeventa. si atunci Petrom trebuie sa stie ca redeventele in Romania nu vor fi mai mici decat in statele arabe”, a spus Basescu. Presedintele a amintit atunci si ca a fost aplicata o amenda de 300 de milioane de euro de catre Consiliul Concurentei companiilor petroliere. De asemenea, anterior, Basescu afirmase ca a rupt orice legatura cu Petrom ca semn de protest fata de profitul pe care l-a obtinut pe timp de criza, el adaugand ca politica acestei companii este „incorecta”. „Eu sunt cel care a rupt orice legatura cu Petromul ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obtinut intr-o perioada de criza”, declarase presedintele.

Share our work
Basescu indeamna indeamna diplomatii sa promoveze investitorii romani in Rusia

Basescu indeamna indeamna diplomatii sa promoveze investitorii romani in Rusia

Liderul de la Cotroceni Traian Basescu a declarat, marti, ca piata Federatiei Ruse este deschisa firmelor romanesti, pentru care nu exista restrictii din punct de vedere politic in privinta exporturilor sau investitiilor, adresand un apel catre comunitatea de afaceri din tara noastra sa nu mai evite aceasta tara. „Piata Federatiei Ruse, o piata care ne este deschisa si din punct de vedere politic nu exista restrictii pentru oamenii de afaceri romani sa exporte in Federatia Rusa sau sa faca investitii in Federatia Rusa. Problema este sa avem si indrazneala sa o facem si fac un apel din acest punct de vedere la comunitatea de afaceri din Romania sa nu mai evite Federatia Rusa”, a declarat Basescu, la intalnirea cu ambasadorii romani.

Caucazul ca prioritate energetica

in alta ordine de idei, el a aratat ca parteneriatul strategic incheiat de Romania in 2009 cu Azerbaidjan merge foarte bine, iar Romania se va concentra pe misiunea de a fi o punte de legatura intre statele din UE si cele din zona caspica si Asia Centrala. Basescu a aratat ca Romania este implicata in negocierile tripartite Azerbaidjan-Turkmenistan-Comisia Europeana privind realizarea conductei transcaspice care sa garanteze viabilitatea proiectului Nabucco. „Politica noastra externa se va concentra in continuare pe misiunea pe care ne-am asumat-o de a fi o punte de legatura intre statele din UE si cele din zona caspica si Asia Centrala. Aici, as atentiona in mod deosebit ambasadorii din Azerbaidjan si Turkmenistan, ca ne-am asumat o contributie importanta, in baza relatiilor bilaterale pe care le avem cu cele doua tari, in reusita negocierilor tripartite Azerbaidjan-Turkmenistan-Comisia Europeana pentru realizarea conductei transcaspice ca solutie de garantare a viabilitatii proiectului Nabucco. Desi nu avem un parteneriat strategic cu Turkmenistanul asa cum avem cu Azerbaidjanul, dar relatia bilaterala ne permite sa sprijinim negocierile tripartite cu Azerbaidjan-Turkmenistan-Uniunea Europeana”, a declarat Basescu.

Share our work
Filat promoveaza „diplomatia secreta” cu liderul separatist Evgheni Sevciuk

Filat promoveaza „diplomatia secreta” cu liderul separatist Evgheni Sevciuk

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a dezvaluit, luni seara, intr-o emisiune la Pro TV Chisinau, ca are intalniri neoficiale cu liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, si ca mentine o relatie foarte apropiata cu acesta. „Pot sa va spun ca avem o relatie buna, vorbim cu regularitate la telefon, cand e cazul ne si vedem, nu obligatoriu doar asistati de camerele de luat vederi. Sunt situatii cand chiar nu e cazul sa stie presa despre aceste intalniri, daca urmarim sa rezolvam anumite probleme si nu doar sa aparem in fata presei, aflandu-ne in proces, in acelasi timp”, a declarat premierul aseara, in cadrul unei emisiuni la Pro TV. Filat si-a exprimat multumirea fata de rezultatele obtinute in privinta regiunii transnistrene si a accentuat ca numai prin incredere reciproca si dialog se poate reusi. „Fara dialog nu ai cum sa te misti”, a adaugat Filat. El a mai spus ca in cadrul vizitei sale la Moscova, programata saptamana viitoare, se va discuta si despre problema transnistreana, insa nimic nou. Asta cu toate ca Rogozin a anuntat exact contrariul. „Pozitia Republicii Moldova este clara, doar ca urmeaza sa ne reiteram pozitia si sa incercam sa promovam mai energic obiectivele noastre”, a precizat Filat.

Share our work
Corlatean evidentiaza progresele Republicii Moldova in directia reformele si va veni la Chisinau

Corlatean evidentiaza progresele Republicii Moldova in directia reformele si va veni la Chisinau

Seful diplomatiei romane, Titus Corlatean, va efectua o vizita in Republica Moldova pe 13 septembrie. Anuntul a fost facut de ministrul Justitiei de peste Prut, Oleg Ifrim, in cadrul unei intalniri, la București, legata de Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane (RADR). Corlatean si Ifrim au evidentiat nivelul remarcabil al cooperarii bilaterale, atat in plan politic, cat si al proiectelor concrete. Ministrul roman de Externe a reiterat sprijinul ferm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana si pentru eforturile intreprinse de autoritatile de la Chisinau pe linia democratizarii si reformarii justitiei. Corlatean a salutat progresele realizate de Republica Moldova in dialogul cu UE si a exprimat increderea ca tintele de etapa, in ce priveste cadrul relatiei politice cu Uniunea Europeana, finalizarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat si Cuprinzator, liberalizarea regimului de vize vor putea fi atinse in termen. seful diplomatiei romane a reiterat sprijinul ferm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana si pentru eforturile intreprinse de autoritatile de la Chisinau pe linia democratizarii si reformarii justitiei. „Prezenta la evenimentul anual al diplomatiei romanesti a ministrului Oleg Efrim reprezinta o confirmare a relatiei excelente dintre Bucuresti si Chisinau, dar si o expresie a interesului constant al Romaniei pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic bilateral, pentru sustinerea traseului european al Republicii Moldova. Dupa cum se cunoaste, la reuniunea de anul trecut a Diplomatiei Romane a fost invitat domnul Iurie Leanca, vicepremier si ministru al afacerilor externe si integrarii europene al Republicii Moldova”, se arata intr-un comunicat al MAE de la Bucuresti.

Share our work