Ambasadorul UE la Skopje, Samuel Žbogar: „Am caracterizat situația din Macedonia ca fiind un „stat capturat”

Ambasadorul UE la Skopje, Samuel Žbogar: „Am caracterizat situația din Macedonia ca fiind un „stat capturat”

Șeful delegației UE în Macedonia, Samuel Žbogar

Șeful delegației UE în Macedonia, Samuel Žbogar

Șeful delegației UE în Macedonia, Samuel Žbogar, a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu privind perspectivele Macedoniei, ca țară aspirantă ca calitatea de membru al UE din cadrul pachetului Balcanilor de Vest. Comparativ cu R. Moldova, țară care face parte din cadrul Parteneriatul Estic, dar dorește să aibă același parcurs european, problemele de la Skopje de aseamănă foarte multe cu cele de la Chișinău. Cea mai importantă rămâne lipsa de consistență în ceea ce privește reforme sistemului juridic și depolitizarea sa. O altă similitudine ar fi folosirea în ultimul raport al Comisiei Europene a noțiunii de „stat capturat”, sintagmă care se aude la Chișinău doar dinspre o anumită parte a presei, opoziției politice și a activiștilor. Vă invităm să urmăriți interviul acordat de Excelența Sa, Samuel Žbogar, pentru Evenimentul Zilei:

Cum se implică UE în a ajuta Macedonia să-și continue parcursul european?

Uniunea Europeană, și mai ales Comisia Europeană, au investit multe eforturi în ultimii ani pentru a duce înainte parcursul european și de aceea credem că este corect să avem obligația de a vorbi deschis despre situația din țară, să le spunem ce drum merge spre integrarea în UE și ce activități sunt obstrucționate în acest sens.

Cum vă raportați la aceste proteste interne (cele antiguvernamentale -n.r.), le considerați serioase?

Protestele sunt un drept democratic pentru ca cetățenii să se poate exprima, așa că sunt de părere că nimeni nu trebuie să aibă o problemă cu asta. Există semne că există foarte multe emoții în aer și sunt politicieni care stimulează aceste emoții. Îngrijorările noastre legate de aceste proteste sunt că, la acea vreme când au început, era foarte naționaliste, a existat un discurs de politic de ură și aceste proteste proteste, mai mult la început și mai puțin acum, erau orientate spre grupurile etnice (albanezi -n.r.). Dar altfel, toată lumea ar dreptul de a-și exprima opinia. Mă bucur totuși că, de săptămâna trecută, Parlamentul a început să funcționeze din nou și acum unele dintre acele dezbateri se desfășoară în interiorul Parlamentului, chiar dacă nicio decizie nu a fost luată încă. Totuși avem dezbateri ce se fac în cadrul instituțional și asta este important.

Da, oamenii au îngrijorări, oamenii au temeri pentru destinul țării lor, chiar dacă sunt reale sau dacă chiar cred că astfel de pericole există. Se pare că există multă îngrijorare în rândul celor mai mari grupuri etnice și de asta este important ca instituțiile statului să aibă grijă și de aceste aspecte. După constituirea Parlamentarului și apoi învestirea Executivului, în paralel, noul guvern trebuie să se adreseze și acestor probleme.

Mai devreme ați descris termenii în care ați descris Macedonia în ultimul Dvs. Raport. Ne puteți da mai multe amănunte?

În fiecare an, Comisia Europeană face un raport pentru fiecare țară candidată la UE sau deja membră, de obicei la finalul anului. Un raport de țară, în care se analizează progresul. Anul trecut, a fost pentru prima dată când am caracterizat situația din Macedonia ca fiind un „stat capturat”, ceea ce se traduce prin faptul că instituțiile independente, inclusiv din sistemul juridic, sunt capturate de către clasa politică, adică prea multă influență a politicului și a politicienilor în funcționarea acestor instituții ce ar trebui să fie independente. Nu este o caracterizare ușor de făcut, dar a fost făcută după observarea atentă a situației din țară pentru o perioadă de mai mulți ani, în special din cauza regreselor făcute de această țară în ultimii ani, cu precădere în ceea ce privește sistemul de justiție. De aceea, atunci când vorbim de reforme, avem în minte în special pe cea a justiției și de a scăpa instituțiile de influența politicului

Dacă țara este serioasă în ceea ce privește integrarea în UE, tocmai în acest domeniu (al justiției – n.r.) trebuie să o dovedească. Sper ca noul Guvern să abordeze această problemă extrem de serios și sincer. De asemenea, buna vecinătate este una dintre condițiile care sunt foarte importante pentru a întări reformele. Dar, repet, mai întâi trebuie format noul guvern.

Așa cum ați menționat există o problemă cu vecinii legată de integrarea Macedoniei în UE. De exemplu numele, există un blocaj din partea vecinilor (cu Grecia privind numele țării -n.r.) Care ar putea fi soluția?

Aceasta este discuția care trenează deja de câțiva ani sub auspiciile Națiunilor Unite (ONU), dar cred că o problemă mai mare acum decât cea a numelui este regresul situației interne. Acum ceva timp, în 2009, când CE a venit cu recomandarea de începe a negocierilor cu Macedonia (pentru aderare -n.r.) cred că autoritățile erau mult mai pregătite atunci să înceapă negocierile decât sunt acum. Ceea ce trebuie să se îmbunătățească astăzi este să se facă acele reforme pentru a ne întoarce la acel moment. Tocmai de aceea condițiile de anul trecut au fost două: alegeri parlamentare corecte, iar a doua a fost angajarea rapidă pe calea reformelor. Acestea au fost cele primordiale, până a putea deschide discuții pe alte subiecte.

Dacă toate aceste probleme ar fi rezolvate, cât de mari ar fi șansele ca Macedonia să intre cât mai repede în UE? Totuși, situația din prezent ar putea frustra și mai tare populația Macedoniei care ar putea crede că nu există nicio opțiunea ca țara lor să mai intre în UE.

Avem această frustrare în toată regiunea de câțiva ani, deoarece procesul de adera este unul uneori dureros, de aceea miniștrii de Externe ai UE, precum și premierii din UE au discutat aceste probleme legate de relațiile noastre (UE-n.r.) cu alte țări în urmă cu câteva săptămâni și s-au reconfirmat în procesul de aderare deschis în regiune. Tocmai de aceea au fost atât de multe vizite, recent a fost cea a președintelui Consiliului European, Donald Tusk la Skopje (3 aprilie 2017 n.r.), pentru a arăta angajamentul nostru către această regiune, către Macedonia. Cât de departe va merge procesul de aderare va depinde numai de avansarea pe calea reformelor. Comisia recomandă ca, atunci când sunt întâlnite toate condițiile, atunci statele membre vor decide accederea sau nu a statului care aspiră la această calitate.

Cât credeți că va dura până la aderarea Macedoniei la UE?

Nu știu. Acest lucru este foarte dificil de a fi spus. Totul depinde dacă vor face corect toți pașii. Poate să meargă de asemenea foarte repede. De exemplu, Croația a negociat foarte repede. Desigur, acum procesul trenează, deoarece țara nu este la fel de pregătită, dar totul depinde de implicarea liderilor și a populației pentru a face reforme reale, nu doar virtual. Știm de asemenea că, în rândul cetățenilor membri ai UE, nu mai este atât de mul entuziasm pentru lărgirea UE, din cauza problemelor create de criza financiară, apoi de criza migrației.

Așa că, din ambele părți, nu este un proces ușor. Dar cred că în acest proces trebuie dovedit cetățenilor europeni de ce extinderea UE este încă importantă și că vom beneficia cu toții din aceasta. Problema migrației este una dintre cele mai importe pe care le avem pe agenda comună în regiune. Aici avem interese comune și tocmai de aceea trebuie să arătam de extinderea nu poate fi decât benefică pentru cetățenii UE.

O ultimă întrebare, cum ar putea cetățenii Macedoniei profita de intrarea țării lor în UE?

Știți, toată povestea privind accederea în UE este despre un „motor al reformelor”. Țările au nevoie de reforme în toate aceste state aflate în tranziție. Dar dacă ai acest țel al aderării la UE, acestea este un poate un motor suficient de puternic pentru a împinge procesul de reformare. Îl face mai ușor. Sunt reforme grele, dar politicienii pot spune apoi că „uite, trebuie să facem asta pentru UE”. Și de-a lungul acestui proces, de-a lungul anilor, țările se schimbă. Uneori nici măcar nu realizează.

Așa că, atunci când vine vremea de a se alătura UE, sau atunci când UE este pregătită să le primească, acestea au trecut deja prin transformările necesare. Și până la urmă, chiar și cei mai sceptici dintre cetățenii acelei țări, vor vrea integrarea în UE. Rezultatul va fi al lor, al cetățenilor. Deja țara respectivă va funcționa ca o țară membră a UE, sistemul de justiție va fi reformat, economia va fi reformată, vor fi perspective tot mai multe de a atrage investiții străine. De asemenea toate standardele, de la protecția consumatorilor până la cele de mediu, sunt foarte importante pentru cetățeni și pentru țară. În final cred că drumul este la fel de important precum și scopul în sine de a adera la UE.

Publicat în „Evenimentul Zilei”

Share our work
Parastasul Moldovei de 100 de zile

Parastasul Moldovei de 100 de zile

Eu bunProfund atașat de valorile spirituale ale ortodoxiei pentru pozele de pe Facebook, Igor Dodon a făcut recent un pomelnic cu realizările sale politice preț de 100 de zile. Primele din mandatul său prezidențial. Așa cum este vorba – despre morți, numai de bine – așa că vom încerca să le analizăm pe rând. Ce trebuie menționat din capul locul este că, de facto, Dodon nu a schimbat nimic în cele 100 de zile de mandat. Din contră, a reușit să antagonizeze și mai tare și să sape mai adânc în scopul scindării populației. Restul e populism ieftin de campanie.

Pe dimensiunea relației cu Rusia, Dodon nu s-a remarcat decât în pozele în care este ilustrat ca făcând temenele de până la 90 de grade în fața patriarhului rus Kirill. Poziția aplecată din fotografii, în care îi sărut cucernic mâna acestuia, ne dă exact dimensiunea slujului pe care îl face el pe lângă Moscova. O dată pentru votanții săi preacuvioși, iar pe de cealaltă parte pentru cei care se uită cu adulație la Moscova în plan politic.

În primele 100 de zile, nimic nu s-a schimbat în relația cu Moscova. În afară de câteva râsete la glumele lui Putin cu prostituate rusoaice, câteva sticle cu vin de la Cricova și patru ore de așteptare la porțile Kremlinului, mai nimic. Poate doar îndemnul ca moldovenii ce muncesc în Rusia să se auto-denunțe pe la „comisariatele de recenzare” pentru a fi luați mai bine în evidență de autoritățile ruse. În plan economic, totul este pe zero, așa cum era și înainte. Niciun dezgheț din acest punct de vedere.

Pe relația cu Tiraspolul, în afara faptului că Dodon l-a urcat pe separatistul Krasnoselski la rang de „omolog”, nu a apărut nimic nou. Doar vizite și poze de Facebook, comunicate vagi și luări peste picior din partea separatiștilor, care îi spun direct lui Dodon că este emasculat și că își pierd vremea cu astfel de discuții. Subliminal i se transmite că stau de vorba cu el de dragul PR-ului pe care Moscova i-l clădește lui Dodon. În schimb, aceștia i-au transmis negru pe alb că ei vor independență recunoscută și alipirea la Rusia. Până aici, iară nimic nou sub soare.

În ceea ce privește promisiunea că el va fi președintele tuturor, Dodon nu face decât să bage bățul prin gardul celor care nu l-au votat. O dată cu pro-europenii, cărora le transmite direct că va anula Acordul de Asociere cu UE, după instalarea PSRM-ului la putere, iar apoi cu unioniștii. Cu cei din urmă, Dodon încearcă un joc de hărțuire imagologică pentru a-și crește rating-ul de așa-zis patriot. Aceștia sunt ținta lui predilectă, deoarece înflăcărarea și acțiunile lor îi dau un „casus belli” puternic pe partea sa populisto-patriotardă. Cea a neutralității, așa cum o numește el, care ascunde de fapt sentimente anti-europene și NATO. Toate acestea combinate cu prezențe la întruniri ale Organizației Trataului de Securitate Colectivă (OTSC), bloc militar condus de Rusia și opus Alianței Nord-Atlantice, așa cum a fost cea recentă de la Sankt-Peterburg.

Ultima, dar nu cea din urmă, în cele 100 de zile, Dodon a venit cu cea mai „ingenioasă” treabă. A găsit modalitatea cum să înlocuiască banii negrii rusești de campanie electorale de prin offshor-uri ca Bahamas, cu banii moldovenilor. Adică cei publici pe care îi are și el acum pe mână. Dodon a vorbit despre cum, în toamnă, va organiza un referendum. Să ne înțelegem, unul consultativ, nu cu efecte directe.

Aici, parastasul lui Dodon de 100 de zile, a venit cu un nou pomelnic de patru întrebări oficiale. De facto, acestea sunt„ șase, deoarece întrebarea doi are înglobează trei cereri. Anularea „legii miliardului”, reducerea numărului deputaţilor de la 101 la 71, sporirea drepturilor constituționale suplimentare preşedintelui pentru dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate, iar cea de-a patra introducerea studierii „Istoriei Moldovei” în şcoli.

Cu alte cuvinte, Dodon îi va face PSRM-ul și sieși o frumoasă campanie electorală populistă plătită din banii cetățenilor. Și nu oricât, ci undeva pe la 70 de milione de lei, adică vreo 3,5 milioane de dolari minim. De banii aceștia Dodon vrea să mai cânte și el un pic prohodul visteriei Moldovei și să facă un „parastas creștinesc” finanțelor țării.

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work
Parastasul Moldovei de 100 de zile

Ferește-ne, Doamne, de „patrioți”, că de dușmani ne apărăm singuri!

Eu bunCam așa ar putea suna pe viitor un slogan de campanie al unui politician inventiv din Republic Moldova. Ziua de 27 martie 2017, consemnată de istorie ca scurgerea a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, a adus multă emoție pe ambele maluri ale Prutului. Pe de o parte, în rândul clasei politice de la București s-a sărbătorit declararea zilei drept una de sărbătoare națională, iar la Chișinău ca fiind una de doliu la nivelul președinției. Vom rămâne, evident, să disecam un pic pe cea neagră de la Chișinău. Aici, patriotul-prim Igor Dodon, a coborât drapelul tricolor în berna Facebook-ului său. În schimb a urcat un videoclip pregătit din timp de casa sa de film NTV, în colaborare cu Moskva Film. Pentru propaganda de pe timpul URSS, filmul-documentar de 22 de minute a lui Dodon ar fi fost un fel de blockbuster. Ba chiar ar fi putut primi și niscaiva medalii pentru servicii aduse Maica-Rusia.

Tot filmul cocoțat de Dodon pe pagina sa este semn demn de bancurile cu Radio Erevan. Românii sunt, bineînțeles, niște ocupanți barbari care i-au umilit pe basarabeni. I-au executat la colțul străzii mai ceva ca NKVD-ul lui Beria și i-au trimis forțat la muncă prin Oltenia, Banat și Muntenia. Apoi, jandarmul român a bătut la basarabeni ca la fasole și, evident, într-un final i-a pus să salute chipiul atârnat în vârf de băț. Tot ei, românii ocupanți, le-au luat toate agoniselile de prin gospodării și mâncarea de la gură. Ca să ducă în România Mare, cum altfel? Ba chiar sunt folosite și „date oficiale” din burta pixului, precum și mărturii ale unor oameni care avea numai câțiva ani de zile pe atunci.

Lipsiți de imaginație, socialiștii lui Dodon nu au făcut decât să redea istoria de după anexarea Basarabiei, în vara lui 1940. Înșiruirea de „fapte istorice”, așa cum spuneam în stilul Radio Erevan, poate fi demontată prin simpla înlocuire a cuvântului român cu rus, iar a geografiei României cu cea a URSS de după `40. Acoliții lui Dodon din secția „Agit-prop” sunt doar niște plagiatori reșapați ai lui Voronin. Până și pseudo-istoricii sunt aceiași. În materie de propagandă antiromânească în R. Moldova, atât Rusia, cât și slujbașii ei, au rămas cantonați în aceleași minciuni de acum peste 75 de ani. Nimic nou sub soare, doar alte scule cu care să fie făcută treaba asta murdară.

Astfel, „patriotul” de face temenele în fața lui Kiril și a lui Putin de dimineață până seara, de-o să facă în curând criză de lombosciatică, începe să frizeze ridicolul. Apare ca un om politic tot mai disperat, ce începe să se developeze tot mai mult ca slujbaș al Moscovei. Unul care a început să ceară introducerea limbii ruse ca obiect obligatoriu în școli. Între succes și lada de gunoi a istoriei nu este decât un pas mic, iar Dodon pare să fi părăsit demult zona de confort a primei posturi.

Dar gama de „patrioți” din rândul cadrelor roșii ale PSRM nu se oprește aici. O regăsim în aceeași ipostază și pe șefa, doar cu numele, a socialiștilor. Cea supra-numită „Zina-Carabina”. Nu pentru că ar fi adus vreun serviciu patriotic Moldovei, ci pentru că i-a avertizat, în aprilie 2009, pe părinți să-și țină copiii în case și să nu mai meargă la proteste. Astfel, ei riscă să cadă victime ordinelor conducătorilor pentru restabilirea liniștii. Spumoasă și ea, ca o șampanie de Cricova la adresa NATO, Greceanîi uită subit de neutralitate când fusul orar se schimbă spre Est. Așa cum a uitat unde i-au deportat rușii chiar pe părinții săi, dar și locul în care s-a născut.

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work
Parastasul Moldovei de 100 de zile

Rusia pune bocancul pe grumazul înghețat al Europei de Est

Eu bunConferința pentru Securitate de la Munchen, un fel de ceas deșteptător al problemelor legate de configurația de putere în lume a sunat în acest an „ora înghețului”. Alarma a fost fixată de la Kremlin și a fost premeditată ca atare pentru a face o demonstrație de forță politică la finalul săptămânii trecute. Victima a fost de această dată estul Ucrainei, stat care se îndreaptă, ca toate celelalte țări din sfera de influență ex-sovietică, spre un deznodământ nefericit. Înghețarea conflictului din estul țării în regiunile Donbas și Lugansk sub pretextul respectării Acordurilor de la Minsk.

Decizia Rusiei survine pe fondul unei dezamăgiri, sau mai degrabă a scenariului negativ, în care Donald Trump nu este tocmai „calul de curse” pe care a pariat Moscova în a negocia cu Washington acestă bucată răsăriteană de Europă. Este foarte important de urmărit succesiunea care a condus la această nouă turnură în criza dintre Vest și Est.

Cu câte zile înainte de Conferința de la Munchen, Casa Albă cerea Rusiei să înapoieze Crimeea către Ucraina. Nu numai că nu s-a conformat, dar Rusia a plusat la masa de joc. Putin a decretat recunoașterea pașapoartelor separatiștilor proruși din estul Ucrainei și a plăcuțelor de înmatriculare. Un scenariu care se repetă în paralel și cu regiunea separatistă transnistreană a R. Moldova. Dacă ar fi să folosim și noi în retorică rusească, acest lucru ar echivala cu o „provocare”, dar lucrurile nu se opresc doar aici.

Nu numai extinderea recunoașterii republicilor separatiste de către Rusia în acest spațiu este importantă. Nu doar pașaportizarea în masă în Lugansk, Donbas și Transnistria, ci și pașii programatici care sunt făcuți după un scenariu bine pus la punct. Situația merge și mai departe. Foarte puțini au anticipat următorul pas al Rusiei în această privința. Și anume cel de a-și putea apăra toți cetățenii, inclusiv aceștia mai noi, prin intervenție militară directă în afara granițelor Federației Ruse. Acțiuni ce sunt conforme cu modificările aduse constituției Rusiei în urmă cu câțiva ani. De altfel, precedentul pentru această situație există încă din martie 2014, atunci când în Duma de stat de la Moscova s-a votat în unanimitate propunerea președintelui Vladimir Putin de intervenție militară în Ucraina și anexarea Crimeei.

Dar ce relevanță au pentru Chișinău toate acestea? Într-un astfel de context regional, nu este de mirare că și în Republica Moldova lucrurile se precipită. Republica Moldova este, vrând-nevrând, inclusă în acest malaxor al politicilor rusești în regiune. Vârful de lance al intereselor rusești în R. Moldova îl reprezintă, paradoxal, președintele și partidul său pe care încă îl conduce de facto. De la venirea la putere, Dodon își asediază propria cetate. Vrea să o incendieze din interior pentru ca apoi să o construiască în rânduiala rusească. Dovadă a acestei realități crude este întâlnirea de marți pe care a avut-o cu Candu și Filip. Acestora le-a spus verde-n față că în aprilie se pregătește să semneze Acordul de colaborare cu Uniunea Euroasiatică. Mai mult, că va denunța, după venirea PSRM la putere, a celui existent – Acordul de Asociere a Republicii Moldova la UE.

A fost aleasă și data, respectiv începutul lunii aprilie. Ceea ce ne face să credem că scenariul a fost ticluit încă din timpul vizitei la Moscova din ianuarie. Data nu este deloc una întâmplătoare. În aprilie 2009, Republica Moldova lua drumul european în urma revoltelor anti-comuniste. Un anotimp bun pentru ca PSRM și sateliții politici pro-moscoviți ce gravitează în jurul mișcării anti-UE să încerce, în 2017, să dea o lovitură finală guvernării pro-europene și să pună cruce pe acest parcurs. La întâlnirea de marți cu Dodon, Candu și Pavel au părut mai blajini decât europenii de la Bruxelles, în timp ce Dodon a făcut un spectacol populist de forță și a încercat să măture pe jos cu ei. În mare parte i-a și reușit.

 

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work
Parastasul Moldovei de 100 de zile

Noaptea minții și „trilateralele”: Dodon pe urmele lui Ianukovici

Eu bunCiclicitatea istoriei tinde de multe ori să capete aspecte dintre cele mai tragice. Jocurile politice interne făcute în țările ex-sovietice, sub tutela Moscovei, nu sfârșesc niciodată bine pentru acele state. Cei care decontează la final sunt cetățenii care-și joacă viitorul pe mâna cartoforilor înguști de la vârful ierarhiei.Președintele ales Igor Dodon se pare că nu a a înțeles nici acum nimic din ce s-a întâmplat la Kiev, la finalul lui 2013.

Ca și Dodon în ziua de astăzi, fostul președinte prorus Viktor Ianukovici a scos la mezat Ucraina pentru oricine ar fi oferit mai mult – UE sau Rusia. Legitimat și el de un vot masiv al cetățenilor la alegerile din 2010, atunci când obținut circa 49% cu aceleași 4% mai mult decât a obținut Dodon în fața Maiei Sandu, Ianukovici a făcut cea mai mare greșeala politică a carierei sale. Cea care avea să pună cruce definitivă de cariera sa politică și să-l arunce la lada de gunoi a istoriei.

Citind interviul recent din urmă cu câteva zile a lui Igor Dodon de la Europa Liberă despre viitorul Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, am avut o senzație de deja-vu. „Voi luptaţi între voi geopolitic, nu ne implicaţi pe noi în acest lucru”, a declarat Dodon despre UE și Rusia. Inevitabil, mi-au răsunat în cap cuvintele ex-premierului ucrainean Mykola Azarov care spunea, pe 26 noiembrie 2013, chiar cu câteva zile înainte reprimării violente de către autorități a protestelor pro-UE de la Kiev, că „Ucraina nu este un câmp de luptă între Rusia și UE”.

La câteva zile distanță de la aceste declarații, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Ianukovici venea oficial cu aceeași ofertă pe care Dodon o face astăzi Bruxellesului. O discuție trilaterală pe baza Acordului de Asociere UE-Ucraina și punerea țării pe post de mireasă ce se vrea a fi pețită de cel mai slobod la pungă dintre „mirii geopolitici”. Aceeași politică a fundului în două luntri, cu gândul ascuns ca oricum cel ales va fi cel venit dinspre Răsărit. Încercând să sape groapa Europei, Ianukovici avea atunci să cadă chiar el în propria-i capcană. Una pe care, credea el, le-o întinde naivilor de la Bruxelles. Socoteala sa de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar Ucraina a trecut apoi prin convulsiile Maidanului, ruperea Crimeei și s-a ales și cu un război în partea de est a țării.

Astăzi, Dodon calcă apăsat în aceleași isterii geopolitice lansate în trecut și de către Ianukovici. Cel care venea în urmă cu circa trei ani în urmă în fața Bruxellesului cu oferte similare de „trilaterale”. Negocierea cu UE nu se poate face ca la talciocul rusesc. Ea are niște pași concreți și nu este despre cine dă mai mult, ci despre aderarea la un spațiul civilizațional. Unul în care există un set de reguli, iar aspiranții trebuie să dovedească dorința apartenenței la un set de principii și valori.

Concluzia pe EvZ Moldova

Share our work