Papa Francisc, liderul Bisericii Romano-Catolice și a statului Vatican, a stârnit furia mass-media de la Kiev după o serie de declarații considerate controversate. Într-un interviu recent, Papa Francisc a declarat că Ucraina trebuie să aibă „curajul steagului alb”, estompând, în opinia mass-media de la Kiev, linia dintre agresor și victimă prin îndemnul la deschiderea unor negocieri cu orice preț.
Conform unor surse de la Vatican, este pentru prima dată când papa Francisc a folosit termeni precum ‘steag alb’ sau ‘înfrânt’ în legătură cu războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor pentru încheierea păcii. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut anterior Papei Francisc să susțină planul de pace al Ucrainei.
În urmă cu câteva zile, liderul turc Erdogan făcea apel la negocieri de pace între Ucraina și Rusia, demers primit cu răceală de Kiev.
Pe 8 martie, în timpul unei conferințe de presă comune cu Volodimir Zelenski la Istanbul, el a repetat această idee și a subliniat că Turcia poate oferi un loc pentru dialog.
Președintele Zelenski a reacționat ferm la apelul pentru negocieri de pace, întrebând cum se pot invita la dialog persoane care blochează, distrug și ucid. El a subliniat dorința Ucrainei de a obține o pace dreaptă, conform celor 10 puncte anunțate anterior de Kiev, respingând prezența Kremlinului la masa negocierilor. Într-un interviu recent, Papa Francisc a menționat Turcia ca un posibil loc pentru negocieri între Kremlin și Kiev, exprimându-și disponibilitatea de a media discuțiile.
Pacea papală
Papa Francisc a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii elveţiene RSI, că Ucraina ar trebui să aibă curajul ‘steagului alb’, care este ‘un cuvânt curajos’, şi de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia ‘înainte ca lucrurile să se înrăutăţească’. În interviu, înregistrat luna trecută, papa a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe întrucât nu a putut respinge forţele ruse, şi cei care afirmă că aceasta ar legitima acţiunile părţii mai puternice. Intervievatorul a fost folosit expresia ‘steagul albul’ în întrebare. ‘Este o interpretare, este adevărat’, a răspuns papa Francisc, potrivit unei transcrieri şi a unui video parţial publicate în avans. Interviul integral urmează să fie difuzat pe 20 martie în cadrul unei noi emisiuni culturale. ‘Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază’, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale. ‘Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi’, a continuat papa. Într-un comunicat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul ‘steagul alb’ de la intervievatorul său şi l-a folosit pentru ‘a indica o oprire a ostilităţilor (şi) un armistiţiu obţinute cu curajul negocierilor’.
Papa: ‘Sunt aici’
‘Poţi simţi ruşine’, a spus papa cu referire la negociere, ‘dar cu câţi morţi se va încheia (războiul)? (Ar trebui) negociat la timp, găsită o ţară care poate fi mediator’, a adăugat el, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit. ‘Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească’, a spus papa, care a făcut numeroase apeluri la pace în ‘Ucraina martirizată’ şi a trimis anul trecut un emisar de pace, pe cardinalul italian Matteo Zuppi, să se întâlnească cu autorităţile la Kiev, Moscova şi Washington. Întrebat dacă este dispus să medieze, papa a răspuns: ‘Sunt aici’. Anterior, în data de 24 februarie, după rugăciunea antifonului marian „Angelus”, papa Francisc a amintit că s-au împlinit doi ani de la începerea războiului de amploare din Ucraina.
„Atâtea victime, răniți, distrugeri, angoase, lacrimi într-o perioadă care devine teribil de lungă și al cărei sfârșit nu se întrevede încă! Este un război care nu numai că devastează acea regiune a Europei, dar dezlănțuie un val global de frică și ură. În timp ce îmi reînnoiesc cea mai profundă afecțiune pentru chinuitul popor ucrainean și mă rog pentru toți, în special pentru numeroasele victime nevinovate, pledez pentru restaurarea acelui pic de umanitate care creează condițiile pentru o soluție diplomatică în căutarea unei păci juste și durabile” – a spus Sfântul Părinte.
Demers fără rezultat
Într-o vizită anterioară la Budapesta, liderul Bisericii Romano-Catolice, Papa Francisc, a repus pe tapet firavele demersuri pentru a aduce pacea în Ucraina. Șeful statului Vatican a confirmat faptul că este implicat într-un efort de a pune capăt conflictului dintre Rusia şi Ucraina.
Demersurile pentru identificarea unei soluții diplomatice în criza din Ucraina nu țin prima pagină a ziarelor internaționale, pe fondul pregătirilor intense pentru contraofensiva forțelor militare ucrainene.
Statutul Papei Bisericii Romano-Catolice de lider al celui mai mic stat suveran din lume, o enclavă în orașul Roma cu o suprafață de aproximativ jumătate de kilometru pătrat, îi oferă un statut unic la nivel mondial, având atât o calitate religioasă, cât și politică și diplomatică.
Stat ecleziastic, unde funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici romano-catolici, Vaticanul a fost implicat în numeroase demersuri de a aduce pacea în zonele fierbinți ale lumii. Diplomația secretă coordonată de Papa de la Roma a jucat un rol important în astfel de demersuri, o parte rămânând nedescoperite.
Interesele Vaticanului și a Bisericii Romano-Catolice în Ucraina sunt vaste, pornind de la apărarea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina și până la susținerea Ucrainei ca stat independent și democratic. Din păcate, vizita unui cap al Bisericii Romano-Catolice în Ucraina a reprezentat mereu o problemă geopolitică spinoasă în relațiile dintre ortodoxie și catolicism, patriarhii ruși opunându-se din toate puterile.
Unul dintre interlocutorii cunoscuți ai Papei, a fost mitropolitul Ilarion Alfeev, unul dintre demnitari importanți ai Patriarhiei Ortodoxe Ruse, fost conducător al Direcției de Relații Externe din cadrul Administrației Patriarhale Ruse. Cunoscut pentru poziția sa radicală, mitropolitul rus a declarat, în urmă cu un număr de ani, că atitudinea provestică a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina este rană deschisă în trupul creștinătății.
De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, papa Francisc a pledat pentru pace în fiecare săptămână şi şi-a exprimat în mod repetat dorinţa de a acţiona ca intermediar între Kiev şi Moscova. Oferta sa nu a fost acceptată public de către conducerea Federației Ruse. Demersurile papale în acest sens nu au fost sprijinite nici de pricipalele puteri ale lumii, pe fondul intensificării retorice războinice pe diferite fonturi.
Premierul ucrainean Denis Şmihal s-a întâlnit anterior cu papa la Vatican şi a spus că a discutat despre o „formulă de pace” înaintată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a mai declarat că l-a invitat pe suveranul pontif să viziteze Kievul, fără să fie stabilit un calendar concret.
Papa Francisc a declarat anterior că vrea să efectueze o vizită la Kiev, dar şi la Moscova, în cadrul unei misiuni de pace.
Pacea sultanului
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat recent că ţara sa se oferă să găzduiască un summit pentru încheierea păcii între Rusia şi Ucraina, pentru a pune capăt războiului. La o conferinţă de presă după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, Erdogan a afirmat că a discutat în detaliu cu acesta despre evoluţia războiului din Ucraina. Şeful statului a mai afirmat că Turcia va contribui semnificativ la reconstrucţia Ucrainei, după încetarea conflictului. Zelenski a declarat cu aceeaşi ocazie că Rusia nu va fi invitată la eventuala reuniune la vârf, dar un reprezentant al Moscovei ar putea participa la următoarea întâlnire, după ce se va stabili o foaie de parcurs către pace, convenită cu aliaţii Ucrainei la reuniunea programată în Elveţia.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit la Istanbul pe Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, pentru discuţii referitoare la evoluţia războiului dintre Ucraina şi Rusia.
Preşedinţia turcă a precizat că întâlnirea a început în jurul orei 16.15 GMT (18.15, ora României şi Turciei), după ce Zelenski a vizitat un şantier naval de lângă Istanbul pentru a inspecta lucrările la două corvete construite pentru marina ucraineană.
Turcia este membră a NATO şi a susţinut integritatea teritorială a Ucrainei, dar întreţine, de asemenea, relaţii cordiale cu Rusia şi vorbeşte în mod regulat cu ambele părţi în conflict, în special în calitate de sponsor al acordului privind Marea Neagră, care a ridicat o blocadă rusă de facto a exporturilor de cereale ucrainene.
Vizita lui Zelenski la Istanbul vine înaintea unei vizite aşteptate a preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care Kremlinul a declarat că va avea loc după alegerile din Rusia din 15-17 martie.
Biroul lui Zelenski a declarat că agenda discuţiilor cu Erdogan a inclus formula de pace menită să pună capăt războiului cu Rusia, eliberarea prizonierilor de război ucraineni deţinuţi de Moscova şi legăturile bilaterale din industria de apărare.
La începutul întâlnirii, Zelenski a declarat pe platforma X că Ankara şi Kievul ar trebui să colaboreze pentru a obţine securitatea alimentară şi securitatea navigaţiei în Marea Neagră, adăugând că Ucraina doreşte, de asemenea, legături mai puternice în domeniul apărării cu Turcia şi are nevoie de ajutorul acesteia pentru a asigura eliberarea prizonierilor.
„Suntem interesaţi să consolidăm cooperarea bilaterală şi coproducţia cu companiile de apărare turceşti”, a spus el.
Ankara și-a reiterat dorinţa de a pune capăt războiului „pe baza negocierilor”, subliniind în acelaşi timp sprijinul ferm şi continuu pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.
Săptămâna trecută, ministrul turc de externe Hakan Fidan a declarat, după întâlnirea cu omologul rus Serghei Lavrov la Forum Diplomatic de la Antalya, că a venit timpul ca Kievul şi Moscova să înceapă discuţiile pentru încetarea focului, dar a adăugat că acest lucru nu trebuie să însemne recunoaşterea ocupaţiei ruseşti.
Kievul răspunde
Întrebat la acelaşi forum dacă Ucraina ar putea continua să lupte în cazul în care sprijinul occidental scade, ministrul adjunct de externe ucrainean Mîkola Tociţki a declarat că doar o retragere completă a Rusiei ar pune capăt luptelor, chiar dacă Ucraina nu are „100% sprijin” din partea partenerilor săi occidentali.
Sursa turcă a precizat că printre alte puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii cu Zelenski se numără siguranţa navigaţiei comerciale, după încetarea Iniţiativei Mării Negre, la care Rusia a renunţat în iulie anul trecut.
Acest acord, mediat de Turcia şi de Naţiunile Unite, a permis Ucrainei să exporte în siguranţă cereale din porturile sale din Marea Neagră. Ankara a făcut presiuni pentru a-l reactiva, dar Rusia, care a declarat că solicitările sale de condiţii mai bune pentru propriile exporturi de alimente şi combustibil au fost ignorate, a spus că nu este interesată.
Turcia, care controlează ieşirea de la Marea Neagră, a oferit sprijin militar Kievului, opunându-se în acelaşi timp sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.
Ca parte a actului său de echilibrare, Ankara s-a oferit să medieze între părţi şi să găzduiască discuţii de pace, menţinându-şi în acelaşi timp legăturile cu Ucraina în domeniul industriei de apărare şi aprofundându-şi cooperarea energetică cu Rusia. De asemenea, a semnat un acord pentru a participa la reconstrucţia postbelică a Ucrainei.
Luna trecută, Reuters a relatat în exclusivitate că ameninţarea SUA de a aplica sancţiuni firmelor financiare care fac afaceri cu Rusia a răcit comerţul turco-rus, perturbând sau încetinind unele plăţi atât pentru petrolul importat, cât şi pentru exporturile turceşti.
Turcia, având relații cu ambele părți implicate și experiență în medierea conflictelor internaționale, poate oferi un cadru neutru pentru negocieri. Cu toate acestea, succesul depinde de voința și flexibilitatea ambelor părți implicate în conflict, precum și de complexitatea problemelor geopolitice și de securitate.
Planul lui Zelenski
Planul de pace prezentat de liderul de la Kiev, și susținut de majoritatea aliaților Ucrainei prevede 10 puncte.
1. Siguranţa radiologică şi nucleară, cu accent pe restabilirea securităţii în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie, din Ucraina, care este acum ocupată de armata rusă;
2. Securitatea alimentară, incluzând protejarea şi asigurarea exporturilor de cereale ale Ucrainei către cele mai sărace naţiuni din lume;
3. Securitatea energetică, cu accent pe restricţiile de preţ asupra resurselor energetice ruseşti, precum şi pe sprijinirea Ucrainei în refacerea infrastructurii energetice, din care jumătate a fost afectată de atacurile ruseşti;
4. Eliberarea tuturor prizonierilor şi deportaţilor, inclusiv a prizonierilor de război şi a copiilor deportaţi în Rusia;
5. Restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei – despre care Zelenski a spus că „nu poate fi negociată” – şi reafirmarea acesteia de către Rusia în conformitate cu Carta ONU;
6. Retragerea trupelor ruseşti din toate regiunile şi încetarea ostilităţilor, restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia. Kievul insistă pe retragerea armatei și autorităților ruse și din Crimeea, anexată ilegal în 2014, nu numai pe regiunile declarate anexate după ofensiva pe scară largă declanșată de Rusia în februarie 2022;
7. Justiţie, care să includă înfiinţarea unui tribunal special care să judece crimele de război ruseşti;
8. Prevenirea ecocidului, necesitatea de a proteja mediul, cu accent pe deminare şi refacerea instalaţiilor de tratare a apei;
9. Prevenirea escaladării conflictului şi construirea unei arhitecturi de securitate în spaţiul euro-atlantic, incluzând garanţii pentru Ucraina;
10. Confirmarea încheierii războiului, care să includă un document semnat de părţile implicate.
Sunt puține informații despre condițiile impuse de Rusia pentru pace în Ucraina, iar detalii specifice despre aceste condiții pot varia în funcție de evoluțiile politice și militare din teren. Surse oficiale menționează că Rusia a exclus patru țări occidentale (SUA, Regatul Unit, Franța și Germania) dintr-un eventual efort de mediere a conflictului în Ucraina, subliniind că acestea nu pot avea pretenții la un rol de mediatori neutri în procesul de pace.
Ofensivă rusă
Trupele ruse au crescut presiunea asupra poziţiilor defensive ucrainene în timpul unor lupte grele în estul Ucrainei, a declarat comandantul ucrainean al regiunii. Luptele sunt centrate în zona situată la vest de Bahmut, a declarat Serhii Sidorinon pentru televiziunea ucraineană.”Inamicul suferă pierderi grele, dar îşi completează constant rândurile cu noi rezerve”, a spus el. Scopul atacurilor ruseşti este să ajungă la Ceasiv Yar.”Se luptă ziua, dar şi noaptea”, a spus Sidorin. La rândul lor, forţele armate ucrainene au încercat să rupă avântul ofensiv rusesc cu contraatacuri, dar au fost împinse înapoi în satul Ivanivske. „Inamicul încearcă în prezent să ia cu asalt oraşul, atât frontal, cât şi dinspre flancuri”, a spus Sidorin. Informaţiile nu au putut fi iniţial verificate în mod independent. Între timp, oficiali de la Moscova şi din sudul Rusiei au declarat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât zeci de drone ucrainene care au vizat zone din sudul Rusiei în timpul nopţii. Efectele unui atac asupra oraşului Taganrog de la Marea Azov sunt încă în curs de evaluare, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev. Potrivit rapoartelor ruse, regiunea Rostov din apropierea graniţei cu Ucraina a fost cel mai puternic afectată, fiind înregistrate 41 de atacuri. De asemenea, au fost distruse mai multe drone care se apropiau de oraşul Morozovsk, la aproximativ 230 de kilometri de capitala regională Rostov-pe-Don. Presa independentă a raportat că dronele ucrainene au vizat şi o fabrică de avioane militare ruseşti din regiune. Iniţial nu au existat informaţii despre daune. În regiunea Kursk, guvernatorul a raportat că resturi de la o dronă ucraineană doborâtă au lovit acoperişul unui spital, dar nu au provocat victime. Pe frontul diplomatic, membrii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei (UDCG) urmează să se întâlnească din nou luna aceasta la Baza Aeriană Ramstein din Germania pentru a discuta sprijinul pentru efortul de război al Kievului. La invitaţia secretarului american al Apărării Lloyd Austin, grupul urmează să se întrunească pe 19 martie. Cunoscută şi sub numele de Grupul Ramstein, alianţa a 56 de ţări coordonează livrările de arme către Ucraina, care se bazează pe sprijinul occidental pentru a respinge forţele ruse. De asemenea, miniştrii apărării şi oficialii militari de vârf sunt aşteptaţi să discute şi despre alte preocupări comune de securitate la această reuniune a grupului. UDCG este formată din toate cele 32 de state membre ale NATO, inclusiv Suedia după aderarea sa pe 7 martie, precum şi alte 24 de ţări care s-au opus invaziei ruse. Ultima întâlnire a avut loc, prin videoconferinţă, pe 14 februarie.
Ajutor cu picătura
Şeful diplomaţiei ucrainene a atenţionat recent Occidentul împotriva ajutorului „cu picătura” furnizat Kievului, adăugând că doar livrări regulate de material militar ar permite evitarea unei extinderi a războiului în afara Ucrainei. „Strategia ce constă în a furniza ajutor Ucrainei cu picătura nu mai funcţionează”, a declarat Dmitro Kuleba în timpul unei vizite la Vilnius. „S-a terminat (cu această strategie) şi, dacă lucrurile continuă după cum se derulează în prezent, aceasta nu se va termina bine pentru noi toţi”, a adăugat Kuleba în timpul unei conferinţe de presă la finalul unei întrevederi cu omologii săi francez, lituanian, leton şi eston. Şeful diplomaţiei ucrainene a îndemnat la „o aprovizionare fără restricţii şi la timp cu arme şi muniţii pentru a se asigura că Ucraina va învinge Rusia”. Dmitro Kuleba a îndemnat de asemenea la transferarea pe teritoriul ucrainean a unor antrenamente militare conduse de Occident, a unor servicii de mentenanţă a armelor, precum şi a producţiei de echipamente militare, operaţiune ce ar crea mai multă logistică pentru ţara sa, potrivit lui Kuleba. Ministrul ucrainean de externe i-a invitat pe toţi cei care se îndoiesc că războiul ar putea depăşi frontierele Ucrainei „să se trezească şi să citească cărţile de istorie”. Aceasta ar ajuta, potrivit lui, „să fie evitată o situaţie în care veţi trebui să luaţi decizii la o scară complet diferită a tragediei pentru a vă apăra propriile sate, oraşe şi teritorii”. „Decizii slabe: mai mult război. Decizii puternice: sfârşitul războiului. Este simplu”, a declarat el.
Linii roșii
La rândul său, ministrul lituanian al afacerilor externe Gabrielius Landsbergis a subliniat că aliaţii occidentali ai Ucrainei „ar trebui să traseze linii roşii pentru Rusia”, nu pentru ei înşişi şi „să nu excludă nicio formă de sprijin pentru Ucraina”, făcând ecoul recentelor declaraţii ale preşedintelui francez. De asemenea, ministrul lituanian s-a declarat „fericit că drapelul ucrainean este alături de (drapelul) francez cu această ocazie”. La sfârşitul lui februarie, Emmanuel Macron a declarat că trimiterea în Ucraina a unor trupe terestre „nu ar trebui exclusă” în numele unei „ambiguităţi strategice” şi că totul va fi făcut pentru ca Rusia lui Vladimir Putin că piardă acest război. Până acum, europenii şi americanii s-au delimitat de poziţia franceză, însă Emmanuel Macron, care a organizat săptămâna trecută o conferinţă internaţională de sprijin militar pentru Ucraina, o consideră necesară pentru a relua „iniţiativa” în faţa Moscovei. Potrivit ministrului francez al afacerilor externe Stephane Séjourné, Occidentul nu-şi poate asuma „riscul unei victorii ruse în Ucraina, pentru că aceasta va avea un preţ foarte ridicat pentru noi toţi”. „Pentru că noi ştim bine că Rusia nu se va opri aici”, a adăugat el. „În acest cadru, trebuie astăzi să nu ne interzicem nimic în termeni de noi acţiuni”, a mai declarat Séjourné.
Șarjă poloneză
Şeful diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski a reacţionat pozitiv la recentele declaraţii ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, conform căruia nu trebuie exclusă trimiterea de trupe ale aliaţilor NATO în Ucraina. „Prezenţa forţelor NATO în Ucraina nu este de neconceput”, a scris Sikorski pe reţeaua socială X, fosta Twitter, vineri seara, la peste o săptămână după ce liderul francez a generat dezbateri aprinse cu afirmaţiile sale în timpul unei reuniuni a liderilor europeni. „Apreciez iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru că lui Putin trebuie să-i fie frică, nu nouă să ne fie frică de Putin”, a continuat Sikorski. Polonia este un aliat ferm al Ucrainei încă de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Poziţia lui Sikorski contrastează cu cea a prim-ministrului polonez Donald Tusk, care, în timpul vizitei sale de săptămâna trecută la Praga, a spus clar că Polonia nu intenţionează să trimită trupe pentru a susţine Ucraina. Potrivit lui Tusk, aliaţii ar trebui să se concentreze pe a-i acorda Ucrainei sprijin maxim în eforturile sale militare împotriva invaziei ruse. Emmanuel Macron a provocat un val de reacţii de îngrijorare atunci când a spus că trimiterea de trupe ale Occidentului în Ucraina nu trebuie scoasă din calcul. „Nu există în prezent un consens asupra unei desfăşurări oficiale de trupe terestre”, a spus Macron în timpul conferinţei aliaţilor europeni ai Ucrainei care a avut loc la Paris pe 26 februarie. „Însă în dinamică nimic nu trebuie exclus. Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câştiga acest război”, a declarat preşedintele francez. Afirmaţia sa a provocat rapid reacţii negative din partea câtorva state membre NATO. Mai târziu, ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu a declarat că afirmaţiile preşedintelui francez „au fost scoase din context” şi că Macron a reafirmat că Franţa nu va fi „co-beligerantă” în conflictul din Ucraina.
Opoziție britanică
Şeful diplomaţiei britanice David Cameron şi-a exprimat opoziţia faţă de trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, chiar şi pentru a forma acolo soldaţi, într-un interviu pentru cotidianul german Süddeutsche Zeitung, citat de mass-media internațională. Întrebat dacă, în opinia sa, este un lucru inteligent ca în situaţia actuală să se excludă orice trimitere de soldaţi occidentali în Ucraina, Cameron a răspuns publicaţiei germane: „Misiunile de formare sunt mai bine executate în afara ţării. În Marea Britanie, noi am format 60.000 de soldaţi ucraineni”. „Ar trebui să evităm să creăm ţinte evidente pentru Putin”, a spus David Cameron, potrivit declaraţiilor sale traduse în germană de cotidianul citat. Pe 26 februarie, preşedintele francez Emmanuel Macron a suscitat o intensă polemică după ce a afirmat că trimiterea de trupe occidentale în Ucraina nu poate fi exclusă în viitor. Guvernul britanic a reacţionat o zi mai târziu, precizând că „un mic număr” de persoane trimise de Regatul Unit se aflau deja în Ucraina „pentru a susţine forţele armate ucrainene, în special în termeni de formare medicală”. „Nu prevedem desfăşurarea (de soldaţi britanici în Ucraina) la o scară mai mare”, a continuat purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic Rishi Sunak. Anterior, ministrul francez al apărării Sebastien Lecornu a precizat că trimiterea de „trupe terestre combatante” în Ucraina nu este luată în calcul. Însă, el a estimat că există căi de explorat pentru „deminare, pentru formarea de soldaţi ucraineni pe teritoriul ucrainean”. „Cu cât mai mult va trebui Ucraina să-şi crească armata, cu atât mai importante vor fi necesităţile de a majora pregătirea” soldaţilor ucraineni, a adăugat ministrul francez.
Totodată, în interviul său pentru Süddeutsche Zeitung, David Cameron a reafirmat utilitatea, în opinia lui, a armelor cu rază de acţiune lungă pentru a susţine Ucraina şi a evocat ideea de a ajuta Berlinul să îşi depăşească reticenţele în a furniza Kievului rachete Taurus de fabricaţie germană.
Problema Taurus
Întrebat dacă Londra ar putea ajuta Germania să rezolve problemele care împiedică livrarea de rachete Taurus, Cameron a spus: „Suntem hotărâţi să lucrăm în strânsă colaborare cu partenerii noştri germani asupra acestei probleme, la fel ca alţii, pentru a ajuta Ucraina”. Cameron a mai fost întrebat de Süddeutsche Zeitung cu privire la opţiunea deja evocată în ianuarie de presă: cea privind un fel de troc în care Berlinul să furnizeze rachete Taurus Londrei şi apoi Regatul Unit alte rachete Storm Shadow Ucrainei. „Suntem gata să examinăm toate opţiunile pentru a obţine un impact maxim pentru Ucraina. Însă eu nu voi da detalii şi nu voi dezvălui adversarilor noştri ceea ce noi intenţionăm să facem”, a spus Cameron. De teama unei escaladări a conflictului, Berlinul refuză de mai multe luni să livreze Kievului rachete Taurus, cu o rază de acţiune de peste 500 de km şi care ar putea prin urmare, dacă Ucraina ar dispune de ele, să vizeze obiective mult mai în adâncul teritoriului rus. Kievul a obţinut începând din luna mai a anului trecut rachete Storm Shadow/Scalp (rază de acţiune de 250 km), livrate de Franţa şi Regatul Unit, apoi rachete americane ATACMS (rază de acţiune de 165 de km).
Ucraina „trebuie să câştige războiul”
Ministrul britanic al apărării Grant Shapps a insistat vineri, în timpul vizitei sale la Kiev, că Ucraina „trebuie să câştige războiul” cu Rusia şi pentru aceasta aliaţii ei trebuie să-şi intensifice sprijinul, după ce a anunţat în ziua precedentă că Regatul Unit va furniza armatei ucrainene un nou pachet de ajutor militar ce cuprinde peste 10.000 de drone de atac şi de recunoaştere. Într-un mesaj video postat pe reţeaua de socializare X, ministrul britanic afirmă că a venit la Kiev „pentru a da alarma în lumea democratică”, întrucât „trebuie să ne asigurăm că Ucraina câştigă războiul”. „Regatul Unit s-a angajat să facă mai mult ca niciodată, cu cel mai mare pachet de ajutor militar al nostru până în prezent”, a subliniat oficialul britanic, referindu-se la cele 10.000 de noi drone. „Fiecare naţiune trebuie acum să facă la fel şi să se asigure că libertatea triumfă în faţa tiraniei”, a indicat el în continuare. Ministrul britanic al apărării a anunţat joi că regatul Unit va furniza armatei ucrainene anul acesta „peste 10.000 de drone”, inclusiv drone de atac, iar guvernul de la Londra a alocat pentru acest demers încă 125 de milioane de lire sterline, în plus faţă de cele 200 de milioane de lire promise anterior. Pachetul include circa o mie de drone de atac de unică folosinţă, plus drone de supraveghere maritimă şi de atac ce pot fi folosite contra navelor flotei ruse de la Marea Neagră, dar cea mai mare parte a pachetului va cuprinde drone FPV (First Person View), acestea din urmă fiind drone dirijate de un pilot care vede într-o cască sau pe ecranul unui calculator imaginea terenului deasupra căruia zboară drona. Atât armata rusă cât şi cea ucraineană folosesc intens dronele pentru recunoaştere, pentru reglarea tirului artileriei şi pentru atacuri asupra infanteriei şi echipamentelor militare, inclusiv asupra tancurilor, blindatelor sau obuzierelor. Trupele ucrainene încearcă de asemenea să compenseze cu ajutorul dronele deficitul de muniţie de artilerie cu care se confruntă. Însă armata rusă foloseşte mijloace performante de război electronic pentru neutralizarea dronelor, iar industria militară rusă a conceput de la începutul războiului mai multe tipuri de drone de atac şi recunoaştere. De exemplu, Rusia a dezvăluit săptămâna trecută o dronă FPV necunoscută până atunci, denumită „Piranha”, cu care a distrus unul dintre tancurile americane Abrams furnizate Ucrainei de SUA, un alt tanc de acelaşi tip fiind apoi distrus de drone Upyr („Vampir”).
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a anunţat, în discursul său anual către naţiune, că Rusia va face tot posibilul pentru a încheia războiul din Ucraina şi a eradica nazismul din ţara vecină. Discursul intervine cu două săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia la care este de aşteptat ca Putin să câştige un al cincilea mandat de şase ani cu o largă majoritate, în lipsa unei opoziţii reale. Astfel am asistat la un adevărat recital electoral al noului și vechiului lider de la Moscova. Putin a declarat că Rusia nu va permite nimănui să se amestece în afacerile sale interne şi a reluat acuzaţia conform căreia Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior. Liderul de la Kremlin a mai susţinut că „o majoritate clară a populaţiei” ruse sprijină decizia sa luată acum doi ani de a trimite sute de mii de militari în Ucraina. El le-a mulţumit cetăţenilor şi companiilor pentru sprijinul lor faţă de conflict şi a ţinut un moment de reculegere în timpul discursului pentru militarii căzuţi în luptă.
„Nu Rusia a fost cea care a început războiul în Donbas (regiune din estul Ucrainei, ocupată parţial de Rusia – n.r.), dar noi vom face totul pentru a-l încheia, pentru a elimina nazismul şi a îndeplini obiectivele operaţiunii militare speciale” din Ucraina, a declarat Putin în discursul rostit în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus, reluând tezele propagandei ruse. „Când Patria îşi apără suveranitatea şi securitatea, protejează vieţile compatrioţilor noştri în Donbas şi Novorossia (nume dat sudului ucrainean de Imperiul Rus în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în contextul războaielor ruso-turce – n.r.), rolul decisiv în această luptă dreaptă aparţine cetăţenilor ruşi, unităţii lor, dăruirii pentru ţara lor natală şi responsabilităţii pentru destinul acesteia”, a decretat şeful statului rus. „Aceste calităţi au fost manifestate clar şi fără echivoc chiar de la începutul operaţiunii militare speciale”, a adăugat el. Paralel cu discursul lui Putin, Ministerul Apărării din Rusia a publicat buletinul său zilnic în care a informat despre „îmbunătăţirea poziţiilor” trupelor ruse în sudul Ucrainei. Anterior, timp de două săptămâni, militarii ruşi au raportat progrese în estul Ucrainei, un imbold electoral important pentru liderul de la Kremlin. Putin le-a reamintit celor prezenţi că 2024 este anul aniversării a 10 ani de la anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, transmite dpa, care aminteşte că această peninsulă nu este nici acum recunoscută la nivel internaţional ca făcând parte din Federaţia Rusă şi că Ucraina s-a jurat să o recucerească. Putin a insistat totuşi că Rusia este mândră de ceea ce a reuşit, prin anexarea Crimeii. „Împreună putem obţine totul”, a adăugat el. „Fără o Rusie suverană şi puternică nu va fi posibilă o ordine mondială solidă”, a insistat şeful statului rus. „Înţelegem că Occidentul încearcă să ne târască într-o cursă a înarmării. Ei încearcă să ne epuizeze, să repete trucul pe care l-au reuşit cu Uniunea Sovietică în anii 1980”, a mai adăugat acesta. Din acest motiv, a adăugat Putin, sarcina Rusiei este să dezvolte complexul industrial de apărare „pentru a creşte potenţialul ştiinţific, tehnologic şi industrial al ţării”. „Trebuie să distribuim resursele cât mai raţional posibil şi să construim o economie eficientă a forţelor armate, pentru a obţine maximum pentru fiecare rublă cheltuită pentru apărare”, a adăugat el. Putin a anunţat că Rusia „este deschisă unui dialog în detaliu cu toate ţările şi organismele internaţionale interesate” în „edificarea în viitorul apropiat a unui nou sistem de securitate în Eurasia, indivizibil şi cu condiţii egale pentru toţi”. „Forţele nucleare strategice sunt într-o stare de deplină pregătire pentru utilizare garantată”, a avertizat Putin. El a mai declarat că sistemul antiaerian hipersonic nu numai că a fost pus în funcţiune, „dar este şi folosit cu eficienţă ridicată pentru a atinge ţinte deosebit de importante în cursul operaţiunii militare speciale” din Ucraina, aşa cum numeşte Rusia invazia pe care a lansat-o împotriva ţării vecine la 24 februarie 2022. În discursul său, Putin a anunţat că Rusia a folosit sisteme avansate de armament, inclusiv rachete hipersonice Zircon, şi că deţine în mod ferm avantajul militar în Ucraina. „Unităţile noastre menţin în mod ferm iniţiativa. Avansează ferm într-o serie de zone şi eliberează tot mai multe teritorii”, a afirmat Putin, care a evidenţiat experienţa de luptă obţinută de trupele Moscovei în cei mai bine de doi ani de război. „Complexul hipersonic de pe mare Zircon a fost deja folosit în luptă. Unităţile hipersonice cu rază de acţiune intercontinentală Avangard (şi) sistemele laser Peresvet sunt în serviciu de luptă. Testele rachetei de croazieră cu rază nelimitată Burevestnik sunt în curs de finalizare. Şi vehiculul subacvatic fără pilot Poseidon… Primele rachete balistice grele Sarmat produse în serie au fost livrate trupelor”, a detaliat preşedintele rus, citat de mass-media.
„Occidentul a provocat conflictul din Ucraina, din Orientul Mijlociu, în alte regiuni din lume, şi continuă să mintă, uneori fără ruşine, spunând că Rusia intenţionează vezi Doamne să atace Europa”, a spus Putin. El a avertizat totodată NATO că consecinţele unei desfăşurări de trupe aliate în Ucraina vor fi „tragice” şi a calificat drept „aberaţii” acuzaţiile potrivit cărora Moscova s-ar pregăti să atace Europa.
„Au început să vorbească despre posibilitatea de a trimite în Ucraina contingente militare ale NATO, dar să ne reamintim soarta acelora care, la vremea lor, au trimis trupe pe teritoriul ţării noastre. Însă acum consecinţele pentru potenţialii intervenţionişti vor fi mult mai tragice” decât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial deoarece Rusia are în prezent arme care pot lovi ţinte aflate pe teritoriul inamicului, a insistat şeful statului rus, citat de EFE. „Ei cred că (războiul) e ca în desenele animate”, a adăugat Putin. Putin, în vârstă de 71 de ani, le-a sugerat politicienilor occidentali să-şi amintească de soarta celor care – precum liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler, şi Napoleon Bonaparte al Franţei – au invadat ţara în trecut fără sorţi de izbândă. Ţările occidentale „trebuie să priceapă că şi noi avem arme capabile să atingă ţinte pe teritoriul vostru”, a avertizat Putin. „Tot ceea ce inventează ei acum, cu ce sperie lumea, toate acestea constituie o ameninţare reală a unui conflict cu utilizarea armelor nucleare, ceea ce înseamnă distrugerea civilizaţiei. Oare ei chiar nu înţeleg acest lucru?”, a spus el. Totodată, şeful statului rus a apreciat că Rusia va trebui să-şi consolideze districtul militar vest, acum că Suedia şi Finlanda au aderat la NATO. Finlanda are o graniţă terestră lungă cu nord-vestul Rusiei. „Recent, au existat din ce în ce mai multe acuzaţii nefondate împotriva Rusiei, de exemplu că se presupune că vom desfăşura arme nucleare în spaţiu. O astfel de insinuare, care nu este altceva decât o insinuare, este un truc pentru a ne atrage în negocieri în propriile lor condiţii, care sunt favorabile numai Statelor Unite”, a afirmat şeful statului rus. „Prin urmare, avem toate motivele să credem că declaraţiile autorităţilor americane de astăzi despre presupusul lor interes în negocierile cu noi pe probleme de stabilitate strategică sunt demagogie… În ajunul alegerilor prezidenţiale din SUA, vor pur şi simplu să le arate cetăţenilor şi tuturor celorlalţi că încă conduc lumea”, a mai spus Putin în acest discurs nuclear.
Stele ale lui David au fost inscripţionate pe imobile din regiunea pariziană în octombrie, în toiul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, în cadrul unei operaţiuni a Serviciilor ruse de securitate (FSB), declară o sursă apropiată dosarului, confirmând o dezvăluire a cotidianului Le Monde.
În contextul invaziei ruse împotriva Ucrainei, au existat acuzații că oficiali ruși au folosit retorică antisemită și comparații naziste neîntemeiate în discursul lor ostil împotriva Ucrainei. Această utilizare a antisemitismului ca armă include afirmarea nejustificată că Ucraina ar avea legături cu nazismul sau că ar fi susținută de forțe naziste, ca parte a eforturilor de a justifica acțiunile militare ale Rusiei și de a câștiga sprijin internațional sau intern. Această strategie se înscrie într-un model mai larg de utilizare a dezinformării și a retoricii incendiare pentru a influența percepțiile publice și politice.
Război diplomatic
Tensiunile dintre Rusia și Israel s-au intensificat recent, în special în contextul războiului dintre Israel și Hamas în Gaza. Ministerul de Externe al Rusiei a informat ambasadoarea Israelului în Rusia despre reacția negativă a Rusiei la criticile aduse de aceasta politicii ruse în Orientul Mijlociu. Ambasadoarea a criticat Rusia pentru minimalizarea Holocaustului și pentru relațiile sale cu Hamas. Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat, Rusia apropiindu-se de Iran și criticând acțiunile militare israeliene în Gaza
Zeci de stele ale lui David albastre inscipţionate cu şablonul au fost descoperite pe faţade ale unor imobile din Paris şi de la periferia capitalei franceze.
Un cuplu de cetăţeni ai R. Moldova a fost a fost arestat, iar presupusul comanditar, un om de afaceri moldovean prorus, a fost identificat.
Franţa a condamnat în noiembrie un ”amestec digital rus” şi a denunţat reolul unei reţele ruseşti în ”amplificarea artificială şi difuzarea pe reţele de socializare a unor fotografii cu inscripţii reprezentând stele ale lui David”.
Mâna lungă a FSB
Într-o notă confidenţială, dezvăluită recent de cotidianul Le Monde, al cărei conţinut a fost confirmat AFP de către o sursă apropiată dosarului, serviciul francez de informaţii externe (DGSI) dă asigurări că această operaţiune a fost condusă de către al ”5-lea Departament”, un serviciu însărcinat cu peraţiuni internţaionale, al FSB.
Această campanie de dezinformare în Franţa este o parte a unei operaţiuni mai vaste, desfăşurată în mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit Le Monde.
Potrivit cotidianului francez, această operaţiune a început în primăvara lui 2023 în Polonia, unde moldoveni, coordonaţi de la distanţă de FSB, au desfăşurat operaţiuni de dezinformare, supraveghere şi sabotaj.
Unele persoane au răspândit sloganuri anti-NATO, făcând în aşa fel încât să se creadă că această contestare îşi are originea în societatea civilă poloneză, potrivit Le Monde, care precizează că justiţia poloneză s-a sesizat în mai multe dintre aceste dosare.
În Spania, în iulie, manifestaţii proruse şi anti-NATO, răspândite pe reţele de socializare, au fost dezvăluite de către spionajul spaniol.
Germania, România şi Austria au fost şi ele ţinte ale acestei operaţiuni, precizează Le Monde.
Arma antisemitismului
Folosirea antisemitismului ca armă de către Federația Rusă, ori predecesoarele sale, Imperiul Țarist și URSS, are rădăcini adânci și îndelungate, datând de peste un secol. Încă din 1900, serviciul de informații al țarului a fabricat și a promovat Protocoalele Înțelepților Sionului, unul dintre cele mai notorii texte antisemite din timpurile moderne. Deși expus ca o falsificare în 1921 de către The Times, acest document a fost utilizat de agențiile sovietice de război psihologic specializate în antisemitism până în 1958. În timpul Războiului Rece, noțiunea de „conspirație evreiască” a fost folosită nemilos de KGB pentru a denigra politicieni occidentali. Acest lucru a inclus fabricarea de documente false și încercări de a compromite integritatea persoanelor vizate prin asocierea lor cu acuzații nefondate, cum ar fi homosexualitatea sau antisemitismul, în eforturi de a-i discredita sau de a exercita presiuni asupra deciziilor lor politice.
În plus, Federația Rusă a fost acuzată de folosirea antisemitismului în campanii de dezinformare și propagandă pentru a discredita, diviza și slăbi adversarii percepuți atât intern, cât și la nivel internațional. Această strategie include manipularea informațiilor și provocarea de incidente pentru a exploata și amplifica diviziunile existente în societate, fără a lua în considerare contextul.
Un exemplu recent implică vandalismul, unde stelele pictate nu au fost limitate doar la clădiri evreiești și au prezentat un stil care părea neobișnuit pentru un incident antisemit, ceea ce a ridicat suspiciuni că Rusia ar putea fi în spatele acestor acțiuni ca parte a războiului său hibrid și a eforturilor de a polariza societățile occidentale
În 2020, Federația Rusă era casa a aproximativ 155.000 de evrei, fiind a șaptea cea mai mare comunitate evreiască din lume. Există sinagogi în toate orașele și localitățile mari care au o populație evreiască, și mai mulți rabini, mulți dintre ei recrutați din străinătate. Organizațiile afiliate la Congresul Evreiesc Mondial în Rusia sunt Congresul Evreiesc Rus și Federația Organizațiilor și Comunităților Evreiești din Rusia (Va’ad).
Armă de război hibrid
Acest model de comportament reflectă o abordare continuă a Rusiei de a utiliza antisemitismul și alte forme de diviziune socială ca unelte în politica sa externă, o tactică moștenită și perfecționată din perioada sovietică. Strategia nu se limitează doar la mediul online, ci include și operațiuni pe teren care vizează să creeze discordie și polarizare, exploatând evenimente circumstanțiale pentru a semăna discordie, fără a fi neapărat direcționate împotriva unui grup specific.
Aceste acțiuni subliniază capacitatea Rusiei de a se angaja în tactici complexe de dezinformare și influență, folosind antisemitismul ca o armă pentru a atinge obiectivele sale geopolitice, reflectând o practică îndelungată și adaptabilă de a manipula percepțiile și de a diviza adversarii.
Practică îndelungată
Folosirea antisemitismului ca armă de către Federația Rusă este o practică îndelungată, cu rădăcini care se întind pe parcursul a peste un secol.
Protocoalele Înțelepților Sionului, cel mai notoriu document antisemit al timpurilor moderne, fabricat și mai târziu publicat de ziarul rusesc Znamya, a fost dezvoltat la începutul secolului XX de către serviciul de informații al țarului. În „Protocoalele Înțelepților Sionului” se pretindea dezvăluirea unui complot evreiesc pentru dominația mondială.
În timpul campaniei prezidențiale din SUA din 1976, KGB-ul a încercat să discrediteze pe senatorul democrat Henry “Scoop” Jackson, perceput ca fiind un critic vehement al Kremlinului și susținător al drepturilor evreilor sovietici de a emigra în Israel. KGB-ul a fabricat documente false pentru a-l înfățișa pe Jackson ca fiind homosexual, într-o perioadă în care astfel de acuzații puteau distruge carierele politice
Rusia a folosit diverși vectori pentru a încuraja polarizarea în societățile occidentale, adesea fără a se limita la un singur grup sau cauză. Un exemplu modern îl reprezintă protestele orchestrate în Houston, Texas, în 2016, unde ambele tabere – atât pro, cât și contra unui centru islamic local – au fost stimulate de grupuri de pe Facebook create de operatori din Moscova
În perioada sovietică și chiar și după aceea, Rusia a folosit defăimarea și atacurile antisemite ca mijloace de a stârni tensiuni. De exemplu, înainte de reunificarea Germaniei, liderul cel mai influent grup neo-nazist din Germania de Vest, Rainer Sonntag, a lucrat ca spion atât pentru Stasi-ul est-german, cât și pentru KGB-ul sovietic, implicându-se în campanii de dezinformare care includeau și fabricarea de scrisori de susținere pentru procesul lui Adolf Eichmann din partea presupușilor veterani ai Waffen-SS, pentru a rușina Germania de Vest
Aceste exemple subliniază modul în care Rusia a utilizat și continuă să folosească antisemitismul nu doar ca o formă de atac împotriva oponenților săi, dar și ca un instrument de dezinformare și propagandă menit să divizeze și să destabilizeze societățile occidentale. Această strategie face parte dintr-un război hibrid mai larg, care combină acțiuni militare, atacuri cibernetice, și campanii de dezinformare pentru a atinge obiectivele politice ale Kremlinului.
Moștenire sovietică
În perioada postbelică, sub Stalin, a fost lansată o campanie împotriva „cosmopolitismului fără rădăcini”, un eufemism pentru atacarea intelectualilor evrei și a culturii evreiești în Uniunea Sovietică. Aceasta a inclus epurări, arestări și execuții ale evreilor acuzați de loialități „internaționale” sau sioniste, în contrast cu loialitatea față de statul sovietic.
Într-o adevărată campanie împotriva „sioniștilor” și „burgheziei evreiești” din anii 1960 și 1970, oficialii sovietici au folosit propaganda antisemită pentru a lupta împotriva mișcării pentru drepturile evreilor de a emigra în Israel, etichetându-i pe cei care doreau să plece ca fiind trădători și agenți ai sionismului internațional.
Aceste exemple demonstrează modul în care antisemitismul a fost folosit nu doar ca un instrument de represiune internă, dar și în eforturile de dezinformare și influență externă ale Uniunii Sovietice. Utilizarea antisemitismului ca armă politică a continuat în anumite forme și în perioada post-sovietică, adaptându-se la noi contexte și tehnologii pentru a răspândi dezinformare și a influența opinia publică și politicile externe.
Procesul împotriva medicilor evrei din URSS, cunoscut și sub numele de „Complotul doctorilor” sau „Cazul doctorilor”, a fost o campanie de represiune orchestrată de guvernul sovietic sub conducerea lui Iosif Stalin în 1952-1953. Această campanie a acuzat un grup de medici proeminenți, majoritatea evrei, de conspirație pentru a asasina lideri sovietici de top prin malpraxis medical.
Într-un context de antisemitism crescând și de paranoia politică din partea lui Stalin și a aparatului său de securitate, campania a fost inițiată printr-un articol în ziarul „Pravda”, organul oficial de presă al Partidului Comunist Sovietic, la 13 ianuarie 1953. Articolul a acuzat medicii de complot împotriva liderilor sovietici, etichetându-i drept „sabotori în halate albe”.
Campania avea scopuri multiple, inclusiv intensificarea controlului, servind ca un instrument pentru Stalin de a-și consolida puterea, eliminând potențiali adversari și distrăgând atenția de la problemele interne ale țării.
Mișcarea a mai fost folosită pentru a alimenta sentimentele antisemite în URSS, într-o perioadă în care naționalismul și xenofobia erau promovate ca mijloace de consolidare a identității naționale sovietice.
Guvernul sovietic a putut să reprime elita medicală sovietică, în special aceia considerați a fi „neprietenoși” sau „nesiguri” din punct de vedere politic.
Numeroși medici au fost arestați, torturați și forțați să „mărturisească” crime pe care nu le comiseseră. Campania a generat panică și teroare în rândul populației, în special în comunitățile evreiești, unde frica de represalii masive a devenit omniprezentă.
Moartea lui Stalin în martie 1953 a marcat o schimbare semnificativă. La scurt timp după moartea sa, guvernul sovietic a anunțat că acuzațiile împotriva medicilor erau false și bazate pe mărturii fabricate. Cei arestați au fost eliberați și reabilitați, iar întreaga campanie a fost denunțată ca o paranoie a lui Stalin.
Impact dur
„Complotul doctorilor” rămâne un exemplu notoriu al utilizării antisemitismului pentru scopuri politice în URSS și al paranoiei și represiunii staliniste. A avut un impact profund asupra comunității evreiești din Uniunea Sovietică, amplificând frica și insecuritatea. De asemenea, a contribuit la deteriorarea imaginii internaționale a Uniunii Sovietice, mai ales în contextul Războiului Rece și al luptei pentru drepturile omului.
Această perioadă a istoriei sovietice este studiată ca un caz de studiu în represiunea politică, antisemitismul de stat și mecanismele de control social în regimurile totalitare.
Un alt exemplu de antisemitism este ghetoizarea unei părți a evreilor într-o regiune îndepărtată a Siberiei. Birobidjan, capitala Regiunii Autonome Evreiești din Rusia, a fost fondată în anii 1920 și promovată oficial în 1934 ca soluție la „problema evreiască” a Uniunii Sovietice, oferind evreilor un teritoriu unde să-și creeze propria entitate statală și să practice socialismul. Acest proiect a fost parte a politicii sovietice mai ample de creare a entităților naționale autonome pentru diverse grupuri etnice, inclusiv evreii, în cadrul URSS.
Birobidjanul a fost conceput ca o alternativă la sionism și la emigrarea evreilor în Palestina, pe care liderii sovietici o vedeau ca fiind incompatibilă cu ideologia comunistă. Prin stabilirea unei regiuni autonome evreiești, URSS-ul intenționa să arate angajamentul său față de soluționarea problemei naționale prin crearea unei patrii pentru evrei în cadrul frontierelor sale. În același timp, acesta a fost un experiment social și politic, încercând să modeleze o nouă identitate evreiască sovietică, bazată pe valorile comuniste și pe muncă agricolă și industrială.
Antisemitismul și Birobidjan
Deși ideea inițială a Birobidjanului nu a fost în mod explicit antisemită, implementarea și dezvoltarea ulterioară a regiunii au reflectat și au fost afectate de politica mai largă a URSS față de evrei, inclusiv valuri de antisemitism oficial și neoficial. În ciuda intențiilor declarate de a oferi evreilor un refugiu și oportunități de dezvoltare culturală și lingvistică, mulți au văzut mutarea în Birobidjan ca pe o deportare mascată sau ca pe o încercare de a-i izola și de a-i îndepărta de centrele majore de putere și cultură ale Uniunii Sovietice.
În plus, deși Birobidjanul a fost promovat ca un teritoriu evreiesc autonom, populația evreiască a rămas o minoritate în regiune, iar promisiunile de dezvoltare economică și autonomie culturală nu au fost pe deplin realizate. În anii ulteriori, represiunile staliniste și campaniile antisemite, cum ar fi Complotul Doctorilor menționat anterior, au afectat și comunitatea din Birobidjan, reducând și mai mult atracția regiunii pentru evrei.
Astăzi, Birobidjanul rămâne un simbol complex al istoriei evreilor în Uniunea Sovietică și al relației dintre statul sovietic și minoritățile sale naționale. În timp ce unii îl văd ca pe o mărturie a eșecului politicii naționale sovietice și a limitelor toleranței și multiculturalismului în regimul sovietic, pentru alții reprezintă un capitol important și unic al istoriei și culturii evreiești, marcând o încercare de a crea o nouă viață și identitate pentru evreii sovietici în secolul XX.
Regiunea Autonomă Evreiască Birobidjan continuă să existe în Federația Rusă, păstrând o parte din moștenirea sa culturală evreiască, deși populația evreiască a scăzut semnificativ de la înființarea sa.
În perioada sovietică, emigrarea evreilor sovietici în Israel a fost sever restricționată de către guvernul URSS, reflectând politica mai largă a regimului de control strict asupra mișcării populației și asupra emigrației. Aceste restricții au fost motivate de o combinație de ideologie, securitate și politica externă.
Uniunea Sovietică, promovând o ideologie comunistă, se opunea sionismului, pe care îl considera o formă de naționalism burghez și o amenințare la adresa unității internaționaliste a mișcării comuniste. Prin urmare, aspirațiile evreilor sovietici de a emigra în Israel, văzute ca expresie a sionismului, erau în contradicție directă cu politicile statului.
Pe lângă motivele ideologice, URSS-ul era preocupat de potențialele implicații de securitate ale emigrării evreilor, în special în contextul Războiului Rece. Emigrarea în Israel, un aliat al Statelor Unite, era văzută ca posibilă sursă de scurgere de informații sensibile și ca un semn de loialitate îndoielnică față de statul sovietic.
Relațiile dintre URSS și Israel au fluctuat, dar au fost adesea tensionate, mai ales după ce Israelul a început să se orienteze mai mult spre Vest în politica sa externă. Prin urmare, permisiunea pentru cetățenii sovietici de a emigra în Israel putea fi percepută ca un act care ar consolida un stat considerat adversar.
Multor evrei li s-a refuzat pur și simplu eliberarea vizelor de emigrare, lăsându-i fără mijloace legale de a părăsi țara. Cei care aplicau pentru emigrare se confruntau adesea cu represalii, inclusiv pierderea locurilor de muncă, hărțuirea de către autorități și stigmatizarea socială.
În anumite perioade, URSS-ul a impus taxe prohibitive pentru cei care doreau să emigreze, inclusiv o taxă pe „educația primită”, care putea ajunge la sume exorbitante, făcând emigrarea inaccesibilă pentru majoritatea oamenilor.
Anumiți activiști evrei care militau pentru dreptul de emigrare au fost arestați și închiși sub acuzații diverse, uneori etichetate drept „prizonieri ai sionismului”.
Rezistența față de aceste politici a dus la formarea mișcării refuznicilor – evrei cărora li s-a refuzat permisiunea de a emigra și care, în multe cazuri, au devenit activiști pentru drepturile omului și emigrare. Presiunea internațională, inclusiv din partea comunităților evreiești din afara URSS și a guvernelor occidentale, a crescut în anii 1970 și 1980, culminând cu acordarea unor concesii de către Uniunea Sovietică, care a început să permită emigrarea unui număr mai mare de evrei spre sfârșitul perioadei sale.
Deschiderea arhivelor sovietice după prăbușirea URSS și cercetările ulterioare au oferit o imagine mai clară a amploarei și motivațiilor din spatele restricțiilor impuse evreilor sovietici care doreau să plece în Israel. Aceste evoluții au contribuit la o mai bună înțelegere a complexității vieții evreilor în Uniunea Sovietică și a luptei lor pentru dreptul de a emigra și de a-și trăi liber identitatea culturală și religioasă.
Antisemitismul în Federația Rusă
În perioada post-sovietică, inclusiv anii 2000 până în 2024, Federația Rusă a prezentat un peisaj complex în ceea ce privește antisemitismul. În timp ce guvernul rus a luat măsuri oficiale împotriva antisemitismului și a promovat legislația împotriva discursului de ură, incidentele antisemite nu au dispărut complet. Rapoartele indică faptul că antisemitismul în Rusia a fluctuat, influențat de factori politici interni, relații internaționale și crize economice sau sociale.
Comparativ cu perioada sovietică, nivelul antisemitismului instituționalizat în Rusia a scăzut, cu un guvern care oficial nu susține sau promovează antisemitismul.
Totuși, au fost raportate cazuri de antisemitism în societatea rusă, inclusiv vandalism împotriva proprietăților evreiești, precum și discursuri de ură și propagandă antisemită pe internet și în unele segmente ale mass-media.
Grupările naționaliste și extremiste au fost, de asemenea, sursa unor incidente antisemite, promovând ideologii xenofobe și naționaliste care uneori includ elemente antisemite.
Guvernul rus a luat măsuri împotriva unor astfel de incidente, inclusiv prin aplicarea legilor împotriva extremismului și discursului de ură. Totuși, criticile indică faptul că aceste măsuri nu sunt întotdeauna aplicate consecvent sau eficient.
Relațiile dintre statul rus și comunitățile evreiești, atât la nivel intern cât și internațional, au fost în general pozitive, cu oficiali guvernamentali participând la evenimente evreiești și susținând dialogul interreligios.
Tensiunile geopolitice, inclusiv relațiile dintre Rusia și Israel, precum și implicarea Rusiei în conflicte din Orientul Mijlociu, au avut potențialul de a influența percepțiile și retorica legate de evrei și antisemitism.
Peisajul antisemitismului în Rusia modernă este multidimensional și influențat de o varietate de factori sociali, politici și economici.
Unele grupuri naționaliste rusești au inclus elemente de retorică antisemită în mesajele lor, deși guvernul rus a acționat pentru a limita activitățile acestora. Numele specifice ale organizațiilor se pot schimba frecvent, iar unele pot opera sub diferite fațade pentru a evita represiunea guvernamentală.
Rusia a avut probleme cu grupări neo-naziste și skinhead, care promovează ideologii de suprematie rasială și au fost implicate în acte de violență împotriva minorităților naționale și religioase, inclusiv evrei.
Au existat cazuri de vandalism împotriva sinagogilor și cimitirelor evreiești, inclusiv graffiti cu simboluri naziste și mesaje de ură.
Creșterea internetului și a platformelor de socializare a oferit noi medii pentru răspândirea discursului de ură antisemit. Deși guvernul rus a implementat legi pentru a combate discursul de ură online, monitorizarea și aplicarea acestor legi rămâne o provocare.
În ciuda scăderii numărului de incidente comparativ cu deceniile anterioare, au fost raportate atacuri fizice împotriva persoanelor evreiești, deși acestea tind să fie rare și izolate.
Este esențial să se recunoască că situația este dinamică, iar eficacitatea măsurilor de combatere a antisemitismului poate varia.
În 2023, au avut loc incidente antisemite semnificative în Rusia, în special în regiunea Caucazului de Nord, ca răspuns la războiul dintre Israel și Hamas. Un exemplu notabil este asaltul unui hotel din Khasavyurt de către aproximativ 500 de protestatari, care strigau că „evreii nu sunt bineveniți aici”, bazându-se pe zvonuri că acolo se aflau refugiați israelieni. În același an, un centru cultural evreiesc din Nalchik a fost incendiat. Aceste incidente reflectă o creștere alarmantă a tensiunilor și a sentimentelor antisemite în anumite zone din Federația Rusă.
Relația Rusia-Israel-Hamas
Relațiile dintre Federația Rusă și Israel au fost recunoscute oficial imediat după înființarea statului Israel în 1948. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări au fost suspendate în 1967 și au fost restabilite doar în 1992. În ultimele decenii, relațiile ruso-israeliene au avut atât momente de apropiere, cât și de tensiune, reflectând complexitatea geopolitică a regiunii și interesele divergente ale celor două națiuni. Colaborarea în domenii precum securitatea, comerțul și schimburile culturale a fost notabilă, în ciuda provocărilor și diferențelor de politică externă
De-a lungul anilor, au existat incidente de spionaj între cele două state, reflectând interesele și rivalitățile geopolitice. În general, aceste incidente de spionaj au fost tratate discret de ambele guverne, având în vedere importanța relațiilor bilaterale și dorința de a menține legături strategice și economice.
Relațiile dintre Rusia și Hamas sunt complexe și au evoluat de-a lungul timpului. Rusia a avut întâlniri cu delegații Hamas și a exprimat susținere pentru o soluție justă la problema palestiniană. În timp ce există rapoarte despre prezența armelor rusești în mâinile Hamas, nu există dovezi directe de sprijin militar masiv din partea Rusiei către Hamas. Relațiile dintre Rusia și Hamas datează din 2006 și includ eforturi de mediere între facțiunile palestiniene, subliniind abordarea Rusiei de a vorbi cu toate părțile implicate, dorind să obțină un rol important în orice demesuri de resolvare a conflictului din Orientul Mijlociu.
Tancurile de luptă Abrams care vor intra în înzestrarea Forţelor Terestre Române vor fi livrate, începând cu anul 2026, în cea mai modernă versiune a acestui model, care se află şi în dotarea armatei SUA, au declarat surse oficiale din Ministerul român al Apărării Naţionale (MApN), citate de mass-media de la București.
Zeci de tancuri
Pentru siguranţa aprovizionării, MApN va implica industria naţională de profil pentru furnizarea suportului logistic integrat, arată aceleaşi surse. Congresul SUA a fost notificat, pe 9 noiembrie, anul trecut, privind vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2 SEPv3 şi 12 derivate pe saşiu de tanc, muniţie şi simulatoare pentru instruire. Valoarea estimată a contractului se situează în jurul sumei de 1,07 miliarde de dolari, în concordanţă cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României. Conform legislaţiei americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare iniţială mai mare, de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României şi Statelor Unite vor semna contractul de tip LoA (Letter of Acceptance), achiziţia de către partea română urmând a se realiza la valoarea estimată şi aprobată de Parlamentul României.
Fortăreață blindată
Tancul M1 Abrams este unul dintre cele mai avansate tancuri de luptă principale (MBT) utilizate de armata Statelor Unite și de alte forțe armate din lume. A fost introdus în anii ’80 și de atunci a trecut prin mai multe modernizări, fiind proiectat să ofere un echilibru excelent între puterea de foc, mobilitatea și protecția. Iată câteva dintre caracteristicile sale principale:
În mod tradițional, M1 Abrams este echipat cu un tun neted M256 de 120 mm, capabil să folosească o varietate largă de muniții, inclusiv proiectile perforante cu energie cinetică și proiectile explozive antitanc ghidate.
Armamentul secundar include mitraliere de 7.62 mm și o mitralieră grea de calibrul .50 (12.7 mm) montată pe turelă.
Tancul este echipat cu tehnologie avansată pentru țintire și tragere, inclusiv vizoare termice și sisteme de stabilizare care permit tragerea precisă în mișcare.
Abrams este propulsat de un motor turbinei pe gaz AGT1500, care produce aproximativ 1500 de cai putere, oferindu-i o viteză maximă de peste 65 km/h pe drumuri asfaltate și o mobilitate excelentă pe teren variat. Utilizează o suspensie hidropneumatică sau cu bară de torsiune, care asigură o deplasare lină pe teren accidentat și îmbunătățește acuratețea focului în mișcare.
Combinația de oțel blindat, ceramice compozite și elemente de blindaj reactiv oferă protecție împotriva proiectilelor perforante și a exploziilor. Versiunile mai noi includ și sisteme de protecție activă pentru a intercepta proiectile antitanc. Tancul este echipat pentru a proteja echipajul împotriva amenințărilor nucleare, biologice și chimice.
Tancul este echipat cu sisteme avansate de comunicații și de management al câmpului de luptă, care permit integrarea și coordonarea eficientă cu alte unități militare.
De obicei, un Abrams are un echipaj format din patru membri: comandantul, încărcătorul, lunetistul și șoferul.
Greutatea și dimensiunile variază în funcție de model și modernizări, dar un M1 Abrams poate cântări peste 60 de tone, ceea ce îl face un vehicul atât de puternic, cât și impunător pe câmpul de luptă.
Aceste caracteristici fac din M1 Abrams unul dintre cele mai capabile tancuri de luptă de pe glob, continuând să fie o forță formidabilă în conflictele moderne.
Experiență de luptă
Tancul M1 Abrams a fost folosit în mai multe conflicte majore și operațiuni militare de când a fost introdus în serviciul activ în anii ’80. Performanța sa în aceste conflicte a consolidat reputația de tanc principal de luptă extrem de eficient și durabil.
În timpul războiului din Golf (1990-1991), M1 Abrams a avut un rol crucial în înfrângerea forțelor irakiene de către coaliția condusă de SUA. Tancurile Abrams au fost lăudate pentru mobilitatea, puterea de foc și rezistența lor remarcabile, distrugând un număr mare de tancuri irakiene (inclusiv T-72) cu pierderi minime. Aceasta a fost prima utilizare majoră în luptă a tancului Abrams și a servit ca un test real al capabilităților sale.
În timpul războiul din Irak din perioada 2003-2011, tancurile Abrams au fost folosite pe scară largă în diferite faze ale conflictului, de la invazia inițială la operațiunile de contrainsurgență. În ciuda unor pierderi, inclusiv din cauza dispozitivelor explozive improvizate (IED), tancurile Abrams au fost eficiente în luptă urbană și în condiții dificile, oferind suport crucial trupelor americane și aliate.
În războiul din Afganistan (2001-2021), tancurile Abrams au fost folosite pentru a susține în diferite operațiuni, chiar dacă nu atât de intens ca în alte conflicte. Deși terenul muntos și condițiile de luptă din Afganistan nu favorizau utilizarea pe scară largă a tancurilor, M1 Abrams a fost desfășurat în anumite operațiuni pentru a oferi suport de foc trupelor terestre. Capacitățile sale de suport direct au fost valorificate în lupta împotriva insurgenților.
În afara acestor conflicte majore, tancurile Abrams au fost folosite într-o varietate de alte operațiuni militare, exerciții și misiuni de menținere a păcii, demonstrând flexibilitatea și adaptabilitatea lor la diferite scenarii de luptă.
Tancul Abrams s-a descurcat în general foarte bine în toate aceste conflicte, demonstrând o supraviețuire remarcabilă pe câmpul de luptă datorită blindajului său avansat și capacităților de protecție. În ciuda pierderilor suferite, în special din cauza IED-urilor și ambuscadelor în lupta urbană, experiențele din luptă au condus la îmbunătățiri continue ale designului și tacticilor de utilizare.
Modernizările au inclus îmbunătățiri ale blindajului, sisteme de protecție activă pentru a contracara rachetele antitanc, și actualizări ale sistemelor de arme și de comunicații pentru a menține tancul relevant pe câmpul de luptă modern.
Exemplu polonez
Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat într-un interviu publicat recent că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia. În interviul acordat ziarului Super Express, ministrul polonez a fost întrebat dacă el consideră posibilă în final o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei într-un asemenea scenariu. „Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi”, a răspuns ministrul polonez al apărării, membru al recent numitului guvern condus de liberalul Donald Tusk. El a mai menţionat că ministerul pe care-l conduce a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea despre care a vorbit, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare. Deşi achiziţiile de armament pe scară extinsă sunt foarte importante, echipamentul individual al fiecărui soldat trebuie tratat cu aceeaşi seriozitate, a indicat ministrul polonez. El a mai spus că Polonia intenţionează să joace un rol foarte important în apărarea comună a UE. De când a început războiul în Ucraina, Polonia şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB – dublu faţă de angajamentul din cadrul NATO de 2% – şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud.
Pentru unul din aceste contracte Washingtonul a aprobat la sfârşitul lunii august vânzarea a 96 de elicoptere de atac Apache către armata poloneză, contract în valoare de 12 miliarde de dolari. Alte contracte majore de achiziţii de armament din SUA au fost semnate pentru 486 de lansatoare multiple de rachete HIMARS, în valoare totală de circa 10 miliarde de euro, 32 de avioane de luptă F-35, 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot. Contractele semnate cu Coreea de Sud privesc în special achiziţia a peste 800 de obuziere K9, circa o mie de tancuri K2 Black Panther, 50 de avioane de luptă FA-50 şi 288 de lansatoare multiple de rachete K239. Polonia a încheiat de asemenea cu filiala britanică a producătorului de armament european MBDA un contract de circa 2,4 miliarde de dolari pentru achiziţia de rachete antiaeriene, plus un contract de circa 1,4 miliarde de euro pentru patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg. Livrarea tuturor acestor echipamente se va desfăşura pe parcursul mai multor ani, iar unele dintre ele, precum obuzierele sud-coreene, vor fi parţial fabricate în Polonia.
Investiție strategică în România
Producătorul german de armament Rheinmetall a anunţat în aceste zile că a preluat un pachet de 72,5% din acţiunile producătorului român de vehicule Automecanica Mediaş, o tranzacţie care îi extinde amprenta în Europa Centrală. Prin această achiziţie, Rheinmetall intenţionează de asemenea să îşi extindă capacităţile de producţie şi mentenanţă prin adăugarea de vehicule militare la portofoliul său actual. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite. Prin intermediul Rheinmetall Landsysteme GmbH, grupul german va deţine o participaţie majoritară la compania românească şi va opera sub denumirea de Rheinmetall Automecanica SRL. Restul acţiunilor la Automecanica Mediaş vor rămâne în mâinile investitorilor privaţi. Automecanica Mediaş este un producător de vehicule speciale şi trailere pentru piaţa civilă şi militară. Uzina din România urmează să joace un rol important în mentenanţa vehiculelor de luptă occidentale livrate Ucrainei precum şi pentru asigurarea suportului logistic. Cu sediul la Dusseldorf, vestul Germaniei, Rheinmetall produce printre altele tunul pentru tancurile Leopard 2, utilizate de mai multe armate din Europa şi care a fost livrat şi Ucrainei, precum şi Panzerhaubitze 2000, un obuzier care este deja folosit de armata ucraineană. Creşterea cheltuielilor cu apărarea a ajutat Rheinmetall să afişeze rezultate record pentru anul trecut, astfel că în luna martie 2023 acţiunile Rheinmetall au fost incluse în indicele bursier DAX, care regrupează cele mai importante 40 de acţiuni cotate la Bursa de valori de la Frankfurt. De la invadarea Ucrainei de către Rusia şi până în prezent, valoarea de piaţă a Rheinmetall, un producător de tancuri, muniţie şi alte echipamente militare, s-a triplat. În prezent, valoarea de piaţă a Rheinmetall este de aproximativ 10,5 miliarde de euro, la un profit operaţional de 754 de milioane de euro în 2022.
Steadfast Defender 2024
NATO lansează cel mai amplu exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece, în care va fi exersată întărirea cu trupe ‘din America de Nord’ a aliaţilor europeni de la graniţa cu Rusia şi de pe flancul estic, în cazul izbucnirii unui conflict cu ‘un adversar de aproape acelaşi calibru’. Tancurile de luptă Abrams vor juca un rol important în aceste exerciții. În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024 ce se vor desfăşura până în luna mai, a indicat joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Chris Cavoli. Vor fi implicate peste 50 de nave – de la portavioane la distrugătoare -, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 vehicule de luptă, printre care 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, potrivit NATO. Cavoli a spus că manevrele vor exersa punerea în execuţie de către NATO a planurilor sale regionale stabilite la summitul din 2023 de la Vilnius, primele elaborate de Alianţă de decenii, detaliind cum ar răspunde unui atac al Rusiei. ‘Steadfast Defender 2024 va demonstra capacitatea NATO de a desfăşura rapid forţe din America de Nord şi alte părţi ale alianţei pentru a consolida apărarea Europei’, a afirmat NATO. Consolidarea se va realiza în cadrul unui ‘scenariu de conflict simulat ce ar apărea cu un adversar de aproape acelaşi calibru’, le-a spus Cavoli reporterilor la Bruxelles după o reuniune de două zile a şefilor de Stat Major. Ultimele exerciţii de amploare similară au fost Reforger – în timpul Războiului Rece, în 1988, cu 125.000 de participanţi – şi Trident Juncture în 2018, cu 50.000 de participanţi, potrivit NATO. Militarii care lua parte la exerciţii, ce vor implica simulări de aduceri de personal în Europa, cât şi exerciţii terestre, vor proveni din ţări NATO şi din Suedia, care speră să adere în curând la alianţă.
În partea a doua a Steadfast Defender, o atenţie specială va fi acordată desfăşurării unei forţe rapide a NATO în Polonia, pe flancul estic al Alianţei. Alte locuri majore alte viitoarelor exerciţii vor fi în ţările baltice – văzute ca fiind cele mai expuse riscului unui potenţial atac din partea Rusiei -, Germania – un hub pentru întăririle ce vor fi primite – şi ţări situate la periferia geografică a NATO, precum Norvegia şi România.
Premierul desemnat al Georgiei, Iralki Kobahidze, a acuzat Ucraina că încearcă să extindă războiul cu Rusia în ţara sa, după ce la frontieră a fost interceptat un transport de explozibili, relatează civil.ge, citat de KARADENIZ PRESS. Serviciul de securitate georgian a anunţat luni că a capturat un transport clandestin de explozivi către oraşul rus Voronej; materialul provenit din Ucraina era ascuns într-o încărcătură de baterii de automobil care tranzitase România, Bulgaria şi Turcia.
Acuzații cu repetiție
Sursa citată remarcă asemănarea dintre acest incident şi explozia din octombrie 2022 de pe podul care leagă Rusia de Crimeea ocupată. Moscova a acuzat Kievul de atacul cu explozivi ascunşi într-un camion trimis din Ucraina pe o rută ocolitoare prin alte ţări. „Asta confirmă ceea ce în principiu înalţi oficiali ucraineni au spus deschis că au dorit şi probabil mai doresc: un al doilea front în ţara noastră, a spus Kobakhidze, citat de portalul media Interpressnews. Premierul desemnat îl înlocuieşte pe Irakli Garibaşvili, care a demisionat săptămâna trecută pentru a permite partidului Visul Georgian, aflat la putere din 2013, să desemneze un nou lider în vederea alegerilor de anul acesta.
O parte a electoratului georgian consideră că formaţiunea a redirecţionat Georgia – care a fost multă vreme una din cele mai pro-occidentale republici ex-sovietice – spre o poziţie mai apropiată de Rusia. Noua orientare a devenit mai vizibilă după ce forţele ruse au invadat Ucraina în februarie 2022. Ambasada ucraineană la Tbilisi a comunicat că va examina acuzaţiile serviciului de securitate al Georgiei „privind implicarea unor cetăţeni ucraineni în activităţi ilegale” şi a cerut autorităţilor georgiene să nu politizeze incidentul. În martie 2023, Ucraina şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul din Georgia, din cauza unor dezacorduri bilaterale. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis ulterior pe diplomatul respectiv, iar la conducerea ambasadei a rămas ca interimar un reprezentant de rang mai mic. Pe teritoriul Georgiei, în regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, sunt staţionate trupe ruseşti; în 2008 a avut loc un scurt război ruso-georgian. După invazia rusă în Ucraina, Georgia a rămas în urma altor candidate la aderarea la NATO şi UE, după ce fusese alături de Ucraina şi Republica Moldova în aceste demersuri.
Pista bulgară
Contraspionajul bulgar a deschis o anchetă după ce, potrivit Rusiei, camionul care a provocat explozia de pe podul Kerci, care leagă peninsula Crimeea de teritoriul său, ar fi plecat din Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene. „Investigaţia a fost declanşată imediat după apariţia acestei informaţii şi la ordinul premierului interimar Galab Donev”, a comunicat Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională, responsabilă cu activităţile de contraspionaj.
Explozia, care a distrus parţial podul, a fost calificată de preşedintele rus Vladimir Putin drept „act terorist”, pentru a justifica atacurile de luni cu zeci de rachete asupra oraşelor ucrainene. „Dacă aş fi în locul serviciilor ruseşti, m-ar interesa mai mult unde a fost încărcat camionul (cu material exploziv) şi care a fost cauza exploziei. Asta e important. Nu este posibil ca acesta (explozibilul) să fi fost încărcat în Bulgaria”, a declarat Boiko Borisov, câştigătorul alegerilor parlamentare din 2 octombrie 2022.
La începutul lunii octombrie2022, alegeri legislative, pentru a patra oară în mai puţin de doi ani, au avut loc în Bulgaria, unde poziţia faţă de războiul din Ucraina este unul dintre elementele care complică formarea unui nou guvern. Borisov, un politician conservator cu tentă populistă, a invitat cele şapte partide care au intrat în parlament să negocieze un acord privind noul guvern, ale cărui probleme cele mai importante ar fi, afirmă el, combaterea inflaţiei, războiul din Ucraina şi opoziţia faţă de preşedintele rus Vladimir Putin.
Potrivit preşedintelui Comitetului de anchetă rus, Aleksandr Bastrîkin, camionul ar fi plecat din Bulgaria şi ar fi trecut prin Georgia, Armenia, Osetia de Nord, ţinutul Krasnodar (ultimele două fiind teritorii ale Federaţiei Ruse) înainte de a ajunge la intrarea pe pod.
Parteneriat strategic
Acuzațiile georgiene vin pe fondul unor relații tot mai apropiate dintre România și Georgia. Președinții României și Georgiei, Klaus Iohannis și Salome Zourabichvili, au semnat anterior declarația comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între cele două țări, un moment de referință în istoria relațiilor bilaterale dintre București și Tbilisi, aflate anul acesta la ceasul aniversar a 30 de ani de la stabilirea lor.
“Tocmai am creat, poate, un moment istoric în relațiile noastre bilaterale semnând Parteneriatul Strategic. Prin semnarea Declarației Comune, împreună cu doamna Președinte, am stabilit Parteneriatul Strategic dintre România și Georgia, așa cum am agreat în cadrul întâlnirii noastre de la New York, din 2019. Prin acest Parteneriat Strategic, țările noastre urmăresc să-și îmbunătățească conectivitatea în domeniile transporturi, energie, dar și contacte interpersonale. De asemenea, Parteneriatul Strategic va conduce la dezvoltarea și aprofundarea cooperării noastre privind agenda euroatlantică și europeană, inclusiv sub umbrela Parteneriatului Estic, precum și în domeniul securității”, a declarat președintele Iohannis, imediat după semnarea acestui Parteneriat Strategic, despre care a spus că va urmări și agenda europeană și euro-atlantică a Georgiei, pe care România o va susține în continuare, atât ca urmare a recunoașterii perspectivei europene a Georgiei de către Consiliul European, cât și din perspectiva deciziilor summitului NATO de la București din 2008.
“România este un mare susținător al Georgiei. Faptul că am semnat Declarația Parteneriatului Strategic este un mare pas. Colaborarea noastră ne-a unit și am aprofundat-o. (…) Ce am semnat astăzi are o deosebită importanță și vreau să exprim mulțumirea mea pentru asta”, a spus și președinta Zourabichvili, invocând importanța stabilității regiunii Mării Negre pentru dezvoltarea de proiecte comune privind conectivitatea.
Decizia semnării acestui parteneriat strategic a fost luată la întâlnirea dintre președinții Iohannis și Zourabichvili, de la New York, din marja Adunării Generale a ONU.
Vizită istorică
Președinta Georgiei a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre evoluțiile și transformările recente la nivel regional și internațional, în special modificarea profundă a mediului de securitate al regiunii Mării Negre, pe fondul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, au fost abordate deciziile luate la Summitul NATO de la Madrid, cu relevanță pe acest spațiu, și respectiv la Consiliul European din iunie de la Bruxelles referitoare la perspectiva europeană a Georgiei. Discuțiile cu președintele Salome Zourabichvili au mai vizat modalitățile concrete de creștere a conectivității între România și Georgia, cu valorificarea potențialului de tranzit între Europa și Asia al celor două țări, în planul transporturilor, energiei și contactelor interumane.
România și Georgia au o relație bilaterală specială, remarcându-se o frecvență susținută a contactelor politice și o cooperare practică activă, orientată spre sprijinirea agendei europene și euro-atlantice a Georgiei.
România a fost primul stat membru UE care a ratificat, la 3 iulie 2014, Acordul de Asociere UE-Georgia (ce conține și componenta privind crearea Zonei Aprofundate și Cuprinzătoare de Liber Schimb) și a sprijinit implementarea sa, inclusiv prin oferirea de asistență tehnică în vederea alinierii la standardele UE în diverse domenii. De asemenea, România a susținut constant, la nivelul UE, liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii georgieni.
În perioada 2013 – 2016, Ambasada României în Georgia a exercitat două mandate consecutive în calitate de Ambasadă Punct de Contact NATO (CPE NATO), un nou mandat urmând a debuta la 1 ianuarie 2023.
Totodată, România rămâne unul dintre principalii contribuitori la activitatea Misiunii civile de monitorizare a UE (EUMM).
În perioada premergătoare reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie, când liderii UE au decis să acorde statut de țări candidate Ucrainei și Republicii Moldova, România s-a numărat printre statele membre care au susținut recunoașterea perspectivei europene a Georgiei.
Diplomație parlamentară
Ulterior, preşedintele Senatului român, Nicolae Ciucă, a afirmat, după întâlnirea cu preşedintele Parlamentului Georgiei, Shalva Papuashvili, aflat în 2023 în vizită oficială în România, că ţara noastră este în continuare un susţinător al agendei europene a Georgiei și că în acest moment există oportunitatea prin care Georgia, alături de Republica Moldova și Ucraina, să avanseze în procesul de integrare europeană. El a mai spus că există așteptarea ca „în luna decembrie, la nivelul Consiliului, să existe o decizie pozitivă în acest sens”. El a apreciat vizita întreprinsă de oaspetele georgian şi a evidenţiat confirmarea întăririi relaţiilor bilaterale dintre România şi Georgia.
„Vizita reflectă relaţiile foarte bune la nivel parlamentar între Parlamentul României şi Parlamentul Georgiei, relaţiile la nivel politic şi guvernamental. În întâlnirile pe care le-am avut atât tete-a-tete, dar şi împreună cu colegii parlamentari, am reafirmat faptul că România este un susţinător al agendei europene a Georgiei. Ţara noastră a fost prima care a ratificat Acordul de asociere dintre Georgia şi Uniunea Europeană în anul 2014 şi în întâlnirea pe care am avut-o domnul preşedinte a subliniat importanţa pe care declaraţia Parlamentului României a avut-o în acest parcurs de asociere şi a dorit să reînnoim această declaraţie”, a afirmat Nicolae Ciucă după întâlnirea cu Shalva Papuashvili.
Preşedintele Senatului a subliniat „fereastra de oportunitate care există în acest moment pentru ca ţara noastră să poată să susţină demersul pe care Georgia, împreună cu Republica Moldova şi Ucraina, l-au făcut în sensul deschiderii negocierilor”.
Ciucă a mai punctat „declaraţia comună prin care ambele Parlamente îşi arată susţinerea reciprocă pentru întărirea cooperării parlamentare, subliniind rolul diplomaţiei parlamentare şi relaţiile dintre grupurile parlamentare din România şi Georgia îl au în întărirea cooperării dintre cele două ţări”. „Agenda europeană este axa principală a discuţiilor pe care le-am avut şi vom continua să le avem. Am subliniat (…) aspectele de natură de natură economică (…), aspecte ce relevă rolul conectivităţii dintre ţările din zona Mării Caspice şi cele din zona Mării Negre, atunci când vine vorba de schimburi economice, de securitate energetică şi, de ce nu, de proiectul prin care se doreşte conectivitatea energetică printr-un cablu submarin şi un cablu digital. Sunt proiecte pe care am convenit că trebuie să le urmărim şi să treacă la stadiul de punere în practică (…) Aceste proiecte reprezintă cu adevărat un beneficiu nu doar pentru economiile noastre, ci pentru economiile din ţările din regiune şi pentru întreaga Europă, aşa cum au fost ele asumate şi proiectate de la început”, a mai spus Ciucă. El a afirmat că România va continua să sprijine Georgia şi a evidenţiat discuţiile referitoare la relaţiile parlamentare, diplomatice economice şi culturale ale celor două ţări.
Cablu submarin
Cablul submarin Georgia-România, gândit să interconecteze sistemele energetice din Caucazul de Sud cu cel al Europei continentale, își va avea punctul de intrare în Marea Neagră undeva în zona orașului-port și stațiune turistică georgian Anaklia, potrivit operatorului de transport și sistem al Georgiei, JSC Georgian State Electrosystem (GSE), omologul Transelectricii din România, relatează mass-media de specialitate.
Reprezentanții GSE, alături de cei ai Guvernului de la Tbilisi, ai Agenției Ariilor Protejate din Georgia și ai firmei italiene de consultanță în inginerie energetică CESI SpA, care realizează studiul de fezabilitate al proiectului, au vizitat recent Anaklia, pentru a finaliza analiza impactului de mediu și social al acestuia.
Ei au vizitat și stația de transformare 500/220 kV de la Jvari, în care se va face legătura dintre cablul submarin și rețeaua electrică georgiană. GSE și-a reiterat angajamentul anterior privind finalizarea întocmirii studiului de fezabilitate până la sfârșitul lui 2023.
″Studiem fezabilitatea transportului de energie electrică între Georgia și România, printr-un cablu de 1.100 kilometri lungime care să traverseze Marea Neagră. Am selectat deja ruta cablului, precum și locațiile stațiilor de tranzit. Scopul vizitei este de a determina cele mai recente rezultate ale cercetării și de a verifica munca deja efectuată în ceea ce privește minimizarea impactului de mediu și social cauza de lucrările de infrastructură″, a declarat Stefano Malgarotti, reprezentant al CESI SpA și manager al proiectului.
Executivul de la București a aprobat anterior, prin Hotărâre, Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi, semnat la București la 17 decembrie 2022.
Proiectului cablului submarin este parte a acestui Acord. ″Acordul subliniază importanța energiei verzi și curate în combaterea încălzirii globale și prevenirea schimbărilor climatice, încurajând cooperarea reciprocă în domeniile energiei regenerabile, eficienței energetice și hidrogenului verde, în vederea creșterii securității sistemelor energetice și a stabilității aprovizionării. Părțile cooperează în asigurarea transportului și furnizării de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile ale Azerbaidjanului și Georgiei către Europa. Părțile sprijină cooperarea în aplicarea de noi tehnologii și în dezvoltarea serviciilor de eficiență energetică și conservare a energiei. Acordul susține extinderea infrastructurii existente pentru tranzitul de energie electrică produsă din surse de energie regenerabilă către România și Ungaria prin Georgia și prin aceste țări către alte țări europene. Se examinează chestiunile tehnice și financiare privind proiectarea, construirea și operarea cablului de transport submarin de energie de la Marea Neagră. Acordul explorează oportunitățile de folosire a infrastructurilor existente pentru tranzitul hidrogenului verde″, se arată în nota de fundamentare a HG
Conform Acordului, se va institui un Comitet de coordonare, la nivel ministerial, pentru implementarea prezentului Acord, care va adopta deciziile prin acord reciproc. Comitetul de coordonare se întâlnește cel puțin o dată pe an și poate convoca reuniuni extraordinare, la cererea autorității competente a fiecărei Părți. Reuniunile Comitetului de coordonare au loc în fiecare țară, prin rotație. Țara gazdă prezidează reuniunea, transmite agenda reuniunii cu cel puțin două săptămâni înainte de reuniune, care se încheie cu semnarea unui Protocol de șefii delegațiilor celor patru Părți. Comitetul de coordonare va fi secondat de un Grup de lucru compus din reprezentanți ai autorităților lor competente și ai instituțiilor relevante, care elaborează și transmite Comitetului, spre aprobare, planuri de cooperare anuale privind chestiuni referitoare la identificarea, organizarea și implementarea activităților în domeniul relevant.
Banca Mondială a elaborat, în 2020, un studiu de prefezablitate privind realizarea unui cablu submarin între România și Georgia, pe bază de fibră optică, în vederea intensificării de schimburi transfrontaliere în domeniul energiei electrice și telecomunicațiilor. În mai 2022, în contextul discuțiilor dintre România și Georgia privind lansarea unui studiu de fezabilitate extins pentru realizarea unei astfel de interconectări, partea azeră și-a exprimat interesul privind participarea la proiect. La 18 iulie 2022, Uniunea Europeană și Republica Azerbaidjan au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru stabilirea unui parteneriat strategic în domeniul energiei, care stabilește un cadru de cooperare în domeniul producerii energiei din surse regenerabile, eficienței energetice și hidrogenului din surse regenerabile.
Umbra Oligarhului
Recenta decizie prin care Georgia a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la UE este o recunoaștere a intereselor strategice ale Uniunii Europene în Caucaz.
Preşedinta prooccidentală a Georgiei, Salomé Zourabichvili, a menționat că această recunoaștere „marchează o etapă imensă pentru Georgia şi familia noastră europeană”. „Voinţa de neclintit a poporului georgian a fost exprimată”, a estimat şefa statului din Caucaz.
Amenințarea separatismului pro-rus în Abhazia și Oseția de Sud și vecinătătatea geografică imediată cu Federația Rusă reprezintă provocări imense pentru Tbilisi, pe fondul consolidării armatei ruse și continuarea războiului din Ucraina.
În acest context, fostul premier georgian Bidzina Ivanişvili, un miliardar care a făcut avere în Rusia şi este considerat ca având o influenţă politică uriaşă, a anunţat recent că revine în prima linie a politicii de la Tbilisi, după doi ani, înaintea alegerilor parlamentare din octombrie 2024 din această fostă republică sovietică ce încearcă să scape de dominaţia rusă şi să se apropie de UE.
Potrivit unui discurs postat online de partidul de guvernământ, Visul Georgian, Bidzina Ivanişvili, care a fondat acest partid în 2012, a spus că revine în politică din cauza situaţiei geopolitice „complicate” şi a ceea ce spune el că este eşecul opoziţiei de a trage guvernul la răspundere.
Se ştie în general că Ivanişvili este cel care trage sforile în guvern, în ciuda faptului că nu a avut nicio funcţie oficială de când a demisionat din funcţia de prim-ministru în 2013.
În discursul său de sâmbătă, el a declarat că se află în contact regulat cu conducerea Georgiei şi a sugerat că va avea un rol activ în campania electorală în calitate de preşedinte de onoare al partidului Visul Georgian pe care l-a fondat.
Partidele de opoziţie îl acuză de mult timp pe Ivanişvili, care a făcut avere în Rusia în anii 1990, de loialitate faţă de Moscova, care încă mai consideră Caucazul de Sud ca fiind în sfera sa de influenţă.
Rusia este totuşi nepopulară în rândul georgienilor obişnuiţi, după ce a sprijinit separatiştii înarmaţi din regiunile separatiste proruse Abhazia şi Osetia de Sud, în anii 1990 şi din nou în 2008.
Atât Visul Georgian, cât şi Ivanişvili neagă orientarea către Rusia şi spun că sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană şi la alianţa militară NATO condusă de SUA.
Georgia, guvernată de partidul lui Ivanişvili, dar care are un şef al statului prooccidental, în persoana preşedintei Salome Zurabişvili, şi-a atins luna trecută obiectivul de lungă durată de a obţine statutul de candidat oficial la UE, chiar dacă Bruxelles-ul şi-a reafirmat cererea de „dezoligarhizare” a politicii georgiene, o expresie despre care se crede în general că se referă la Ivanişvili.
În ultimii ani, guvernul a fost, de asemenea, acuzat de tendinţe autoritare. În martie anul trecut, a încercat să adopte un proiect de lege care sancţionează aşa-numiţii „agenţi străini”, despre care criticii au spus că seamănă cu o lege pe care Kremlinul a folosit-o pentru a zdrobi disidenţa în Rusia. Intenţia guvernului de a adopta această lege a declanşat ample proteste la Tbilisi, susţinute de preşedinta Salome Zurabişvili, iar în cele din urmă guvernul a fost nevoit să renunţe la proiect.
Relații tensionate
În 2024, relațiile dintre Georgia și Rusia au rămas tensionate și complexe, reflectând un amestec de cooperare economică și divergențe politice profunde. Pe de o parte, Georgia și-a intensificat legăturile economice cu Rusia, cu un volum de schimburi comerciale care a crescut considerabil în 2022, ajungând la 2,5 miliarde de dolari, cu 52% mai mult decât în 2021. Această creștere substanțială a comerțului bilateral a fost văzută de unii în Georgia ca o oportunitate economică, în ciuda criticilor care subliniază riscurile politice și de securitate asociate unei dependențe economice tot mai mari față de Rusia, în contextul sancțiunilor internaționale impuse Moscovei și războiului continuu din Ucraina.
Rusia, la rândul său, și-a exprimat disponibilitatea de a restabili relațiile diplomatice cu Georgia, condiționat de dorința Tbilisi de a avea relații de bună vecinătate, în afara influenței occidentale. Această declarație vine în contextul în care Kremlinul a anunțat recent disponibilitatea sa pentru a avea relații constructive cu Georgia, o mișcare ce pare să facă parte dintr-o strategie mai largă a Rusiei de a-și consolida influența în regiune.
Cu toate acestea, contextul mai larg al relațiilor ruso-georgiene este marcat de istoria conflictelor și de tensiunile politice. De exemplu, Georgia a fost prima țară din CSI care a experimentat o agresiune directă din partea Rusiei, cu războiul de cinci zile din 2008, care a dus la întreruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări. În anii următori, Tbilisi a încercat să-și echilibreze relațiile economice cu Rusia cu aspirațiile sale europene și euro-atlantice, o sarcină complicată de presiunile politice și economice exercitate de Moscova.
Pe plan internațional, există preocupări că Georgia ar putea fi folosită de Rusia pentru a ocoli sancțiunile impuse de Occident, în special în lumina reluării recente a zborurilor directe între cele două țări. Aceste preocupări sunt amplificate de creșterea dependenței economice a Georgiei față de Rusia, într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Occident sunt extrem de tensionate din cauza războiului din Ucraina.
Evoluția relațiilor dintre Georgia și Rusia în 2024 reflectă dinamici complexe, care echilibrează nevoile economice și riscurile politice într-un context regional și internațional volatil.
Sprijin pentru separatiști
În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune
Rusia a utilizat, în ultimii ani, tactici hibride pentru a-și afirma influența în Georgia, încercând să discrediteze Vestul în opinia publică georgiană, să slăbească intern Georgia prin grupuri radicale și să conteste ambițiile europene și euro-atlantice ale Georgiei. Strategia Kremlinului include „borderizarea” pentru a încălca în tăcere teritoriile Georgiene, militarizarea regiunilor ocupate și folosirea acestor acțiuni împotriva Tbilisi. În ciuda acestor eforturi, sprijinul georgian pentru integrarea în UE și NATO a crescut, cu parteneriate solide care întăresc angajamentul Georgiei față de valorile democratice occidentale și cadrele de securitate.
Pe lângă aceste acorduri, discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.
Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Abhazia și Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud și în bazinul pontic.
Abhazia și Oseția, redute rusești în caucaz
În 2024, relațiile dintre Rusia, Abhazia și Osetia de Sud au continuat să fie strâns legate prin acorduri militare și discuții despre o posibilă anexare. Rusia a semnat acorduri cu regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud pentru menținerea unor importante baze militare ruse în aceste teritorii timp de 49 de ani, subliniind astfel prezența militară și influența sa continuă în regiune.
Pe lângă aceste acorduri, discuțiile despre o posibilă anexare a Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia au fost alimentate de declarații ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a menționat că ideea de a se alătura Rusiei este populară în ambele regiuni separatiste. Medvedev a sugerat că anexarea ar putea fi pusă în aplicare dacă există motive întemeiate pentru aceasta, marcând cea de-a 15-a aniversare a recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia, după conflictul cu Georgia din 2008.
Aceste dezvoltări subliniază tensiunile continue în regiune și impactul lor asupra relațiilor internaționale, în special în contextul aspirațiilor Georgiei de a se alătura NATO și preocupările legate de integritatea teritorială și securitatea regională. Aceste evoluții reflectă, de asemenea, utilizarea de către Rusia a relațiilor sale cu Abhazia și Osetia de Sud ca instrumente de influență geopolitică și strategică în Caucazul de Sud.
Rusia a facilitat acordarea cetățeniei sale locuitorilor din regiunile separatiste, cum ar fi Abhazia și Osetia de Sud, în urma conflictelor din anii precedenți. Această politică a fost interpretată ca o măsură de consolidare a influenței ruse în aceste teritorii. Totuși, cifrele exacte pot varia semnificativ în funcție de evoluțiile politice și deciziile individuale ale locuitorilor acestor regiuni. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit în diferite regiuni ale Federației Ruse.
Până în 2006, aproximativ 90% din populația Abhaziei și Osetiei de Sud deținea pașapoarte rusești. Aceasta reflectă politica de „pașaportizare” a Rusiei, care permitea cetățenie duală numai cu Rusia pentru locuitorii acestor regiuni. Această strategie a fost parte a eforturilor Rusiei de a-și consolida influența în aceste teritorii contestate.
