Revolutia, in Turcia, este una economica

Revolutia, in Turcia, este una economica

Republica Turcia, miracolul economic de la Marea Neagra

Republica Turcia, miracolul economic de la Marea Neagra

Daca lumea araba este ravasita de schimbari revolutionare politice si sociale, despre Turcia se spune ca este in plina revolutie economica, una declansata cu mult inaintea actualului val de schimbari din spatiul islamic arab, care aspira insa si el la prefaceri economice de tipul celor ce se desfasoara de aproape un deceniu in Turcia.

Intr-un articol care se cheama chiar „Revolutia economica din Turcia” si in care isi propune sa explice reusita acestui proces, prof. Ibrahim Ozturk de la Universitatea Marmara din Istanbul remarca faptul ca premierul Erdogan „a reusit sa exercite un control politic democratic asupra armatei si birocratiei turce”. Revirimentul economic a intervenit dupa o perioada de grave tulburari economice, politice si sociale, pe care primul ministru de la acea vreme Bulent Ecevit nu ezita sa le numeasca „o criza a statului turc”, in”deceniul pierdut” al anilor 1990, cand cresterea economica a fost slaba si instabila, PIB-ul pe locuitor modest (circa 3400 dolari), productivitatea extrem de scazuta, situatia bugetara si financiara precara, inflatia anuala de 70 la suta timp de peste 20 de ani, somajul de zece la suta si coruptia generalizata. Comentatorii europeni apreciau atunci ca Turcia „este prea mare, prea saraca si prea instabila” pentru a putea fi admisa in Uniunea Europeana.

In 2003, primul guvern Erdogan a aprobat programul de stabilizare al FMI, a adoptat o foaie de parcurs pentru aderarea la UE si a demarat simultan un ambitios plan de reforme. Ca urmare, intre 2002 si 2007, Turcia a cunoscut cea mai lunga perioada de crestere economica neintrerupta, cu o medie anuala de 6-7 la suta si cu o inflatie medie anuala considerabil redusa (astazi este de 3,98 la suta). In ciuda cresterii demografice rapide, venitul pe locuitor s-a triplat, din 2002, atingand in 2010 valoarea de 10 500 dolari. Economia turca a rezistat crizei financiare mondiale si relansarea s-a produs rapid. In 2010, PIB-ul anual real a crescut cu 9 la suta. Parasind categoria de tara „cu venit mediu”, Turcia aspira sa intre in 2012 in G 20, mai ales ca este printre primele 20 de economii ale lumii. Deficitul de conturi curente ramane totusi ridicat (6,8 la suta din PIB in 2010), ca si somajul, ceea ce implica noi reforme. In sistemul bancar si financiar vor trebui luate masuri ferme si dureroase, apreciaza prof. Erinc Yelian de la Universitatea Bilkent.

Dar problema care se pune acum, in primul rand, este „cum isi va folosi Turcia puterea sa economica in crestere”, considera profesorul Ozturk.

Share our work
Turcia pazeste Europa de imigranti

Turcia pazeste Europa de imigranti

Turcia UETurcia nu este membru al UE, dar Europa Unita este interesata sa colaboreze cu Ankara in multe privinte si, nu in ultimul rand, in eforturile de a pune stavila valurilor de imigranti care asalteaza, via Turcia, spatiul Schengen si, in general, frontierele europene. La Bruxelles se apreciaza ca aproximativ 80 la suta din imigrantii care au intrat din imensele spatii ale Asiei in 2011 in Europa au ales calea Turcia-Grecia. In noiembrie 2010, Grecia a solicitat agentiei europene care coordoneaza supravegherea frontierelor UE (Frontex) desfasurarea a circa 200 de experti la granita sa terestra cu Turcia, in Tracia orientala. Prezenta lor ar fi diminuat cu 44 la suta intrarile ilegale pe teritoriul grec, deci european. In aceeasi idee, Grecia a anuntat, in ianuarie 2011, intentia de a construi un baraj de sarma ghimpata de 12, 5 km pe raul Evros, ceea ce a provocat reactii controversate. Uniunea Europeana a exprimat rezerve in privinta oportunitatii si eficacitatii unei asemenea solutii pe termen lung si a recomandat Greciei sa coopereze mai strans cu Turcia pentru a putea gestiona mai bine fluxul de imigratie clandestina. In schimb Franta, printr-un membru al guvernului, a salutat proiectul, considerand ca demersul Atenei „nu inseamna restaurarea unui fel de Zid al Berlinului”. Iar premierul grec Papandreu s-a grabit sa dea asigurari ca masura nu este indreptata impotriva Turciei. Vicepremierul turc Cemil Cicek a raspus ca tara sa va intelege decizia: „Fiecare tara are dreptul de a lua masurile necesare pe teritoriul sau pentru a mentine securitatea frontierelor”. In martie 2011, Frontex a transformat operatiunea „Poseidon” de combatere a imigratiei ilegale intr-una permanenta, ce include patrule la granita greco-turca. Se are in vedere extinderea operatiunii, pentru a ingloba si granita bulgaro-turca. Sfidarea imigratiei clandestine acutizeaza, si ea, intrebarea: este mai bine ca Turcia sa intre in Uniunea Europeana sau este preferabila conlucrarea prudenta pe care se merge deja de multa vreme?

Share our work
Cum ar trebui sa-i mai spunem Turciei

Cum ar trebui sa-i mai spunem Turciei

Cihan DevletiIntr-un interviu pentru ziarul “Hurriyet”, specialistul britanic in materie de “nation brand” Simon Anholt observa ca, in cazul Turciei, “produsul” e mai bun decat “imaginea” si aprecia ca “problema este de a face ca lumea interesata de Turcia sa-si abandoneze prejudecatile sis a fie gata de a-si schimba modul de a judeca”. Asadar, teoretic cel putin, lucrurile n-ar fi chiar atat de complicate, dar cand se intra pe terenul concretului mai e de lucru. Presa turca se ocupa si ea de perceptia tarii in lume, cum face de pilda columnistul Ibrahim Kalin de la ziarul “Zaman” intr-un articol care se cheama “Turcia isi cauta o noua voce pentru a se prezenta”. Isi cauta, de fapt, un nou cognomen, un al treilea nume, pe langa denumirea oficiala (de tipul Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord) si cea curenta (Anglia). Iar in cautarea celui de-al treilea nume pentru Turcia, ziaristul face o scurta retrospectiva istorica. In Evul Mediu, aminteste el, carmuitorii, clerul si literati vorbeau de “turcii cumpliti” (nu s-a pastrat si la noi expresii vechi de tipul “Ho, ca nu vin turcii” sau “Se bat turcii la gura lui”?).In secolele urmatoare, cand Imperiul Otoman a intrat in descrestere, s-a adoptat sintagma “Omul bolnav al Europei”. Dupa dezmembrarea imperiului, statul turc fondat de Ataturk a devenit bun prieten al Occidentului, dar acesta nu a acceptat pe deplin noul partener pentru ca, explica Samuel Huntington, noul stat eurasiatic este vazut ca un spatiu in care coexista propria identitate si aspiratia lui de a se integra lumii occidentale. In sfarsit, in acest inceput de secol, autorii straini care se ocupa de Turcia au lansat conceptul de “neo-otomanism” sau de “neo-kemalism” termeni ce isi propun sa defineasca succinct emergenta economica si politica a tarii in timpul guvernarilor partidului condus de premierul Erdogan.

Si turcii se recomanda, in istorie, prin sintagme consecrate, cum sunt Statul sau Ordinul Familiei lui Osman (Devlet-i- Al- i-Osman) ori Sublima Poarta (Devlet-i- Aliye-yi-Osmaniyye). Pentru Turcia zilelor noastre, cea mai potrivita expresie i se pare editorialistului de la “Zaman” aceea de “Stat Global” (Cihan Devleti), care, spune el, ar reflecta “viziunea global imperiala despre sine si despre lume a turcilor”.

De ce ar fi importanta de gasit, lansat si consacrat aceasta a treia denumire, neoficiala dar definitorie, pentru statul turc de azi, se intreaba autorul articolului din “Zaman”. “Pentru ca spune ceva despre propria identitate”. Turcia, continua el, “se reinventeaza ca o tara tanara, dinamica si increzatoare in sine”. Noul nume al acestei tari,cel mai potrivit, nu a fost insa deocamdata aflat. “Dar un lucru este clar – conchide editorialistul. Prin democratie si pluralism, economie in crestere si dinamica, printr-o politica externa curajoasa, Turcia isi construieste nu numai o noua imagine, ci si o noua identitate”. De fapt, am preciza, mai intai o noua identitate, apoi si o noua imagine. Identiatea se contureaza tot mai precis, la imagine, dupa cum se vede, se mai lucreaza.

Share our work
Erdogan trimite militarii in cazarmi si instanta

Erdogan trimite militarii in cazarmi si instanta

 

Elita militara turca, ingenuncheata vremelnic de Erdogan

Elita militara turca, ingenuncheata vremelnic de Erdogan

Premierul Erdogan, unul dintre liderii politici cei mai dinamici ai momentului international, reuseste o performanta a guvernarii fara preceedent in lumea moderna: obliga armata, prin mijloace legale, sa renunte la rolul determinant in viata tarii, pe care l-a detinut decenii in sir, sa se retraga din politica. Seful marelui stat major al armatei turce si comandantii celor trei arme s-au predat intr-o confruntare democratica stransa si si-au prezentat demisia, reconoscandu-se infranti. Asadar, capeteniile militare nu numai ca nu au incercat sa rastoarne prin forta puterea civila, cum au facut-o de atatea ori in perioada postbelica, dar au si cedat. Nemultumirea lor, exprimata de seful lor (si al statului major), generalul Isik Kosaner, intr-o cuvantare, se datoreaza arestarii, pentru a fi deferiti justitiei, a nu mai putin de 250 de varfuri ale ierarhiei militare, de la generali si amirali la sergenti si jandarmi, 173 din serviciul activ si 77 in retragere, care au fost invinuiti de planuirea unei lovituri de stat. Intre ei, 14 generali si 58 de colonei.

Demisia in bloc  a liderilor militari este epilogul unei lungi istorii, in care Partidul Dreptatii si Dezvoltarii, ajuns la putere, prin alegeri, in 2002 si reconfirmat de inca doua ori prin scrutin a decis sa lichideze „puterea paralela” a liderilor militari, care, oridecate ori erau nemultumiti de linia puterii civile, o puneau la punct sau o inlocuiau. Liderul partidului de guvernamant si seful guvernului Erdogan a reusit sa-si spuna cuvantul si sa-si alature presedintia tarii, universitatile, justitia, iar acum si armata. Prin aceasta, proiectul lui Erdogan de adoptare a unei noi Constitutii are cale libera, beneficiind si de suport popular si necesitand doar intrunirea unui compromis cu opozitia politica, si asa slaba, apreciaza universitarul Henri Barkey.

Criticii lui Erdogan sustin ca el ar fi devenit prea puternic, ca legile si societatea turca vor deveni „mai religioase”, dar replica oficiala este ca, de fapt, este vorba de aplicarea normelor europene ale democratiei.

Presa turca si internationala vorbeste de „o noua era a controlului civil”, dupa ce, in perioada postbelica tara a cunoscut un sir de lovituri de stat instrumentate de varfurile militare, proocidentale de altfel, dar antidemocratice. Cu un partid ajuns si confirmat la guvernare prin alegeri democratice, cu o politica externa performanta si o economie ce urca in sageata, societatea turca „a ajuns la o anumita maturitate”, cum recunoaste chiar un comentator politic israleian. Iar politologul francez Nora Sevi scrie ca partidul lui Erdogan este pe cale „sa rescrie” isotria republicii fondate de Ataturk.

Share our work
Turcia: zero probleme, dar agenda bogata

Turcia: zero probleme, dar agenda bogata

 

Ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, a consolidat statutul de lider regional al Turciei

Ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, a consolidat statutul de lider regional al Turciei

Prin victoria in alegerile parlamentare, partidul premierului Erdogan isi prelungeste peste un deceniu guvernarea neintrerupta si beneficiaza de continuitate in actiune. Majoritatea clara din parlament ii ingaduie sa se ocupe pe indelete si decis de bogata agenda externa a cabinetului, definita de probleme zero cu vecinii. Probleme dificile poate nu exista, dar subiecte acute de tratat sunt multe in aceasta perioada de efervescenta pe care o cunoaste Orientul Mijlociu si lumea musulmana.

Dosarul cipriot nu poate fi urnit inca din stagnare, chiar daca relatiile dintre Ankara si Atena sunt binevoitoare. O mostenire dureroasa afecteaza si relatiile cu Armenia, care incepusera sa se invioreze nu demult, dar au inghetat din nou. Situatia incerta din Siria, angrenata si ea in valul de schimbari din zona, are impact direct asupra Turciei, inclusiv in ce priveste exodul masiv de refugiati din aceasta tara cuprinsa de framantari
. Si relatiile cu Israelul au nevoie de clarificari urgente, si se fac eforturi in acest sens, pentru ca bunele relatii turco-israeliene sunt esentiale pentru un echilibru stabil in zona. Iar marile miscari din lumea araba sunt urmarite cu atentie de Ankara, mai ales ca modelul turc de dezvoltare este “sursa de inspiratie’ pentru regiune, cum spune ministrul de externe Davutoglu.

Probleme interne? Pentru prima oara in istoria republicii, militarii nu mai au ultimul cuvant in politica. Acum, la ordinea zilei este, cel putin pentru guvern, o noua Constitutie, prima care sa nu fie dictata de varfurile armatei, o Constitutie care sa statueze un regim prezidential,
dar pentru acest deziderat trebuie tratat si convenit cu opozitia, inclusiv prin acceptarea unor concesii solicate de aceasta.

Desi se pare ca a decazut in scara de prioritati a guvernului, aderarea la Uniunea Euroepena isi mentine actualitatea si regimul Erdogan si-ar inscrie in istorie cea mai mare performanta a sa daca ar integra tara in Europa Unita. Mostenirea cea mai valoroasa pe care o pate lasa Erdogan Turciei, la centenarul Republicii, este integrarea europeana.

Share our work