Armata R. Moldova, apta pentru misiuni internationale de mentinere a pacii

, ,
 

Republica Moldova este certificată să participe în operaţiuni de menţinere a păcii cu mandat internaţional.
Decizia a fost luată joi de grupul de experţi internaţionali, care, această săptămâna, au evaluat subunităţile Armatei Naţionale conform Conceptului Capabilităţilor Operaţionale. Prezent la eveniment, ambasadorul SUA în R. Moldova, William H. Moser, s-a arătat mulţumit de prestaţia militarilor moldoveni. „Consider că mijloacele financiare investite de către Statele Unite în organizarea exerciţiului CCO au meritat efortul. Am ajuns la concluzia că trupele moldoveneşti sunt bine pregătite în conformitate cu standardele internaţionale, astfel încât contribuţia acestora la menţinerea păcii în lume să fie eficientă. Datorită rezultatelor pe care le-au arătat în cadrul exerciţiului, pot afirma că militarii Armatei Naţionale sunt gata să participe în misiunile internaţionale”, a afirmat Moser.
Potrivit ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, prin aderarea, în 2007, la Conceptul Capabilităţilor Operaţionale, Republica Moldova a confirmat o dată în plus că este interesată să treacă de la statutul de consumator de securitate regională şi internaţională la cel de furnizor de securitate, fiind capabilă să acţioneze în teatrele de operaţii, alături de partenerii săi.
În acest an, în cadrul etapei finale au fost evaluaţi 98 de militari din compania de infanterie a Batalionului 22 de Menţinere a Păcii şi grupa de genişti din componenţa Batalionului Geniu „Codru”. Abilităţile profesionale ale militarilor moldoveni au fost testate de 10 evaluatori naţionali, monitorizaţi de către trei ofiţeri din Italia şi Portugalia la planificarea operaţiilor, procesul de executare a misiunilor, asigurarea logistică, comandă şi control şi administrarea personalului. Scenariul exerciţiului a cuprins 45 de evenimente şi incidente specifice teatrelor de operaţii internaţionale. Cele mai importante au fost operaţiunile de convoi şi patrulare, deplasarea tactică, inspecţia de câmp, controlul mulţimii, asigurarea măsurilor de protecţie şi acordarea asistenţei medicale.
Armata Naţională a aderat la CCO în 2007. Conceptului Capabilităţilor Operaţionale este un instrument de colaborare în cadrul programului Parteneriat pentru Pace, exprimat prin implementarea standardelor occidentale în instruirea şi evaluarea subunităţilor declarate şi oferă R. Moldova posibilitatea de a participa la operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *