Turcia da tonul in dialogul diplomatic regional

O situatie tensionata, dar in acelasi timp si ambigua, imprevizibila, pune diplomatiile in fata unui test solicitant si cu rezultate pe loc. Agonia prelungita aproape trei saptamani a presedintiei Mubarak a prilejuit un asemenea test. Washingtonul si Bruxellesul nu l-au trecut cu brio. Cineva numara, in capitala americana, vreo cinci declaratii oficiale contradictorii in decurs de numai o saptamana. Iar faimosul Serviciu de politica externa al UE si-a reconfirmat incoerenta si indecizia. „In timp ce traficul diplomatic intre state, in Orientul Mijlociu s-a oprit, actorii non-regionali trec prin momentul dificil de a decide asupra politicilor, pentru ca nu stiu cine va veni la putere daca actualele conduceri vor fi inlocuite”, rezuma situatia comentatorul Abdulhamit Bilici de la ziarul „Zaman”.

Ankara nu a fost insa deloc complexata de fluiditatea si impredictibilitatea situatiei din zona, pe care unii s-au grabit sa o compare cu cea din anii 1989-1990 in Europa rasariteana. Liderii turci au fost primii care au reactionat clar fata de noile evolutii. Premierul Erdogan l-a sfatuit clar, in mod public, pe presedintele egiptean Mubarak sa tina seama de vrerea „straziii arabe” si chiar a proiectat sa mearga la Cairo, dar nu s-a mai putut. A fost, in schimb, in Siria, dupa cum si alti demnitari de la Ankara au calatorit prin zona agitata a Orientului Mijlociu – presedintele Gul in Iran, iar seful diplomatiei Davutoglu in Qatar, unde omologul sau a tinut sa remarce”: „Eforturile diplomatice s-au oprit. Nimeni nu intreprinde vreo actiune, pentru ca nu stie ce sa faca. Turcia este singura tara care actioneaza si isi continua activitatile diplomatice”.

Era momentul cand comentatorii occidentali apelau la comparatia facila si superficiala intre evenimentele din lumea musulmana din bazinul Mediteranei si schimbarile produse in urma cu doua decenii din statele esteuropene. Mai aplicata si mai nuantata, presa turca a detaliat, in felul ei, in primele saptamani ale lui 2011, difuzul scenariu al „noului val” al democratiei. Un editorial din „Zaman” fixa in cinci categorii statele din Orientul Mijlociu susceptibile a fi antrenate intr-un val al schimbarilor:
1. Tari preocupate de alternativa si care au actionat in sensul revendicarilor populare: Iordania si Yemenul;
2. Tari care considera ca nu vor fi afectate de schimbari: Siria si Iranul;
3. Tari bogate, ca Bahreinul si Kuweitul, care pot asigura bunastarea materiala a populatiei;
4. Tari ca Irakul si Libajnul, care asu problem mai critice decat un plus de democratie;
5. Tari ca Turcia si Qatarul, care saluta schimbarile ce se prefigureaza.
Atenta si pe faza la evolutiile mai mult sau mai putin previzibile din zona, Ankara nu-si incetineste turatia politicii sale regionale proactive.