Amnistie generala in Siria

de | ian. 16, 2012 | Orientul Mijlociu, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, a semnat un decret de "amnistie generală" pentru "crimele comise în timpul mişcărilor de stradă" împotriva regimului său, izbucnite în luna martie a anului 2011.

assadPreşedintele sirian, Bashar Al-Assad, a semnat un decret de „amnistie generală” pentru „crimele comise în timpul mişcărilor de stradă” împotriva regimului său, izbucnite în luna martie a anului 2011.
Decretul va fi aplicat dezertorilor din rândul forţelor de ordine, care s-au predat până la sfârşitul lunii ianuarie, protestatarilor paşnici şi celor care aveau în posesie arme fără autorizaţie, conform agenţiei de stat siriene Sana, anunţă BBC. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste 14.000 de persoane se află în arest. De la jumătatea lunii martie 2011, Siria a fost cuprinsă de un val de revolte populare fără precedent împotriva regimului lui Al-Assad, iar represiunea în forţă a acestor revolte s-a soldat cu peste 5.000 de morţi, conform datelor ONU.
Autorităţile siriene nu recunosc însă caracterul popular al manifestaţiilor şi acuză violenţele comise de „bande înarmate” care produc haos. Damascul acuză şi Occidentul că ar fi implicat într-un complot împotriva Siriei, transmite RRA. În ultimele săptămâni, autorităţile siriene au anunţat eliberarea mai multor mii de persoane ce au fost implicate în mişcările de stradă, dar care „nu au mâinile pătate de sânge”.
De asemenea, la începutul lunii noiembrie, guvernul de la Damasc a promis amnistierea militanţilor înarmaţi care se predau poliţiei în termen de opt zile. Pe 31 mai, preşedintele Al-Assad a decretat o amnistie generală pentru toţi deţinuţii politici, inclusiv membrii mişcării Fraţii Musulmani, iar pe 21 iunie a mai decretat o amnistie generală pentru toate „crimele” comise de manifestanţi înainte de 20 iunie, potrivit agenţiei siriene Sana.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *