Alegerile locale din Turcia, test important pentru premierul Recep Erdogan

, , ,
 

turkey elections akl3Turcii sunt chemati duminica la urne pentru a vota in cadrul alegerilor locale. Presa occidentala afirma ca acest scrutin este un test bun pentru viitorul politic al premierul Recep Erdogan, implicat alaturi de mai multi ministrii ai sai intr-un mega-scandal de coruptie. Pentru 52 de milioane de turci, birourile de vot s-au deschis la ora 15.00 GMT (18.00 ora Romaniei) si primele rezultate vor fi anuntate in cursul serii. Intr-un climat poluat de afacerile politico-financiare vizand regimul, acest scrutin s-a transformat in vot de incredere pentru Erdogan, care conduce tara de peste 12 ani. Seful Guvernului, in varsta de 60 de ani, este aclamat de sustinatorii sai ca un artizan al impresionantei dezvoltari economice turce si denuntat drept un „dictator” de catre cei care ii reproseaza deriva islamista si autoritara, scrie AFP. Loial retoricii sale agresive si provocatoare, Erdogan le-a cerut sustinatorilor sai sa le „dea o palma grea” adversarilor sai si sa le „dea o lectie” „spionilor” si „tradarilor” care comploteaza impotriva lui. La zece luni dupa marea fronda antiguvernamentala din primavara trecuta, sute de mii de persoane au profitat in aceasta luna de funeraliile unui adolescent ranit mortal de politie pentru a iesi in strada si a cere demisia „asasinului” Erdogan. De la acuzarea sa intr-un scandal de coruptie in decembrie, premierul abordeaza acest scrutin slabit, dar dispune inca de o baza solida in centrul Anatoliei. Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP) a castigat toate alegerile din 2002 si ar urma sa ramana duminica principalul partid din Turcia, dar net sub 50 la suta, cat a obtinut la alegerile legislative din 2011. Cursa pentru primaria Istanbulului, care reuneste 20 la suta dintre alegatorii tarii, si din Ankara se anunta stransa si caderea celor doua orase mari ale tarii in mainile opozitiei ar constitui o infrangere personala pentru premier. „Cel care castiga Istanbulul castiga Turcia”, a repetat premierul, el insusi fost primar al metropolei cu 15 milioane de locuitori. Soartea celor doua orase si scorul national al AKP vor determina in mare masura calendarul politic al tarii si viitorul lui Erdogan. O victorie extinsa, improbabila, l-ar putea convinge sa candideze in august la alegerile prezidentiale, disputate pentru prima data prin vot universal direct. Un scor mai strans l-ar convinge mai degraba sa isi prelungeasca mandatul la conducerea Guvernului la alegerile din 2015, cu pretul unei modificari a statutului AKP.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *