Albania, sub asediul crimei organizate

de | feb. 21, 2019 | Balcani, Știri, UE | 0 comentarii

Mii de opozanţi ai premierului albanez Edi Rama au cerut din nou demisia sa în cursul unei manifestaţii desfăşurate în calm, la cinci zile după o primă demonstraţie marcată de incidente, relatează mass-media de la Tirana, preluată de agenția KARADENIZ PRESS. Forţele de ordine au fost desfăşurate în dispozitiv, iar clădirea parlamentului a fost înconjurată […]
Albania, pregătită să primească refugiați afgani
Albania, stat membru NATO, amenințat de crima organizată

Albania, stat membru NATO, amenințat de crima organizată

Mii de opozanţi ai premierului albanez Edi Rama au cerut din nou demisia sa în cursul unei manifestaţii desfăşurate în calm, la cinci zile după o primă demonstraţie marcată de incidente, relatează mass-media de la Tirana, preluată de agenția KARADENIZ PRESS. Forţele de ordine au fost desfăşurate în dispozitiv, iar clădirea parlamentului a fost înconjurată cu sârmă ghimpată.

În cursul ultimei manifestații, grupuri de protestatari au forţat intrarea în sediul guvernului. Manifestanţii, care îl acuză pe Edi Rama în special de „complicitate cu crima organizată” şi de faptul că a „aruncat ţara în corupţie şi mizerie”, au aprins sporadic fumigene, dar niciun act de violenţă nu a fost constatat de jurnaliştii prezenţi la faţa locului.

Protest parlamentar

Deputaţii Partidului Democrat (centru dreapta) şi cei ai Mişcării Socialiste de Integrare (LSI, centru stânga) au decis să-şi depună mandatele în bloc, demersul lor provocând un impas politic. Această decizie „contraproductivă” reprezintă un „obstacol în funcţionarea democratică a Albaniei”, a reacţionat diplomaţia europeană.

„Astăzi, ţara nu are un parlament legitim. Nu voi accepta un acord cu un bandit ca Rama”, a declarat joi în faţa mulţimii liderul Partidului Democrat, Lulzim Basha. Opoziţia şi-a anunţat intenţia de a extinde manifestaţiile şi în alte oraşe din Albania, precum și în importanta diapsoră albaneză din Occident.

Viaţa politică albaneză este caracterizată de o mare violenţă verbală, dreapta şi stânga făcând schimb de insulte şi acuzaţii de corupţie sau de legături cu crima organizată.

Acuzații dure

La putere din 2013, socialistul Edi Rama a acuzat anterior opoziţia că „provoacă deliberat situaţii conflictuale înaintea alegerilor locale” de la sfârşitul lunii iunie pentru că nu dispune de mijloacele necesare pentru a face faţă la urne.

Membru NATO, Albania speră să deschidă în acest an negocierile de aderare la Uniunea Europeană, dar această ţară de peste 2,8 milioane de locuitori a fost invitată mai întâi să înregistreze progrese în lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei. (M.B.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *