Albanezii contesta intelegerea dintre Pristina si Belgrad

de | feb. 28, 2012 | Balcani, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Peste o mie de radicali albanezi au protestat luni pentru a denunţa acordul încheiat între Priştina şi Belgrad, favorabil unui Kosovo independent şi care deschide, de asemenea, calea către obţinerea statutului de candidat la aderarea la UE pentru Serbia.

kosovo1Peste o mie de radicali albanezi au protestat luni pentru a denunţa acordul încheiat între Priştina şi Belgrad, favorabil unui Kosovo independent şi care deschide, de asemenea, calea către obţinerea statutului de candidat la aderarea la UE pentru Serbia.
Manifestanţii au denunţat „acest guvern care nu lucrează în interesul poporului” din Kosovo. Răspunzând apelului lansat de mişcarea radicală „Autodeterminarea”, reprezentată în Parlamentul de la Priştina şi care susţine unirea Kosovo cu Albania, protestatarii au acuzat guvernul de a fi „ajutat Serbia să obţină statutul de candidat la aderarea la UE”.
Conform unui acord încheiat vineri la Bruxelles, Priştina va putea lua partea la conferinţele internaţionale cu privire la Balcani fără ca Belgradul să recunoască independenţa fostei sale provincii. Acest acord este una dintre principalele condiţii puse de Bruxelles înainte de a acorda Serbiei statutul de candidat. Conform liderului diplomaţiei franceze, Alain Juppe, UE ar putea aproba marţi candidatura la aderare a Belgradului. Kosovo şi-a proclamat independenţa de Serbia în 2008 şi a fost apoi recunoscut de 90 de state. Belgradul refuză categoric să îi recunoacă independenţa, însă negociază cu Priştina în conformitate cu cerinţele de la Bruxelles.
Preşedintele sârb Boris Tadic a declarat luni, după întrevederea avută la Bruxelles cu şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton, că speră ca la reuniunea de marţi a Consiliului Afaceri Generale (CAG) să se ajungă la un acord privind acordarea pentru Serbia a statutului de candidat la aderarea la UE. ”Sper ca mâine Serbia să obţină acest statut, dar acesta nu va fi ultimul pas”, a declarat Tadic, care a reafirmat că obiectivul strategic al ţării sale este integrarea deplină în structurile Uniunii Europene. La rândul său, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe Catherine Ashton a salutat rolul jucat de preşedintele Serbiei în procesul de apropiere a ţării balcanice de Uniunea Europeană.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *