92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

, , ,
 

ROMANIA-basarabia-hartaOrganizaţia Studenţilor Basarabeni, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, organizează, în perioada 26 – 28 martie 2010, o serie de evenimente culturale dedicate împlinirii a 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Potrivit Mediafax, acestea se vor desfăşura la Bucureşti, Timişoara şi Chişinău şi vor fi realizate cu sprijinul mai multor parteneri locali.
Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Zilele Basarabiei din Bucureşti începe vineri, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, cu o ediţie specială a „Dialogurilor DeOSBite”, serie de dezbateri, la care vor participa personalităţi de marcă ale vieţii politice şi culturale din România şi Basarabia. Discuţiile vor viza „relaţiile româno-române” în contextul actual.
Sâmbătă, de la ora 10.00, la Mănăstirea Cernica, reprezentanţii OSB Bucureşti vor aduce un omagiu artizanilor Unirii Basarabiei cu România şi vor depune coroane de flori la mormintele membrilor Sfatului Ţării de la cimitirul mănăstirii: Pantelimon Halippa, Ion Pelivan şi primul mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu. În cimitirul din Cernica va avea loc şi o slujbă de pomenire oficiată de părintele basarabean Paisie. De la ora 12.00, va avea loc un flash mob în Piaţa Universităţii, acţiune prin care participanţii la festival vor lega panglici tricolor şi vor înmâna felicitări trecătorilor.
Aniversarea Unirii va continua sâmbătă, cu un concert susţinut în club JukeBox din Capitală, de la ora 19.30, de o serie de cunoscuţi artişti şi trupe din Basarabia: Alternosfera, Gândul Mâţei, Snails, Cătălin Josan, Leya şi Serge. Duminică, participanţii sunt invitaţi la o proiecţie de filme româneşti, la Muzeul Literaturii Române, urmată de o seară tradiţională românească.
Manifestările culturale programate la Timişoara, unde Festivalul Zilele Basarabiei a ajuns la cea de-a X-a ediţie, includ concerte susţinute de Iris, Nicolae Furdui Iancu, Grigore Leşe, precum şi de trupele din Republica Moldova Paralela 47 şi Satori.
Trei companii de teatru din Chişinău – Centrul de Arte Coliseum, Teatrul Municipal al Unui Actor şi Clubul Experimental de Teatru „Taine” – vor evolua pe scenele din Timişoara, oferind publicului ocazia de a cunoaşte teatrul românesc de dincolo de Prut. Din program nu vor lipsi dezbaterile, lansările de carte, expoziţiile de pictură şi fotografie.
La Chişinău, Tudor Gheorghe va susţine concertul „În căutarea dorului pierdut”, în premieră, la Filarmonica Naţionala „Serghei Lunchevici”, sâmbătă, de la ora 19.00. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.
Mediafax notează că unirea Basarabiei cu România a avut loc la 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi), când a fost votată de Sfatul Ţării, autoritatea supremă în Republica Democratică Moldovenească, proclamată la 2/15 decembrie 1917. Evenimentul a reprezentat reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *